ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4211/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, suspendarea executării efectelor art. 1 alin. (2) și (3) din Ordinul nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, până soluționarea acțiunii în anularea ordinului.

Prin sentința civilă nr. 249 din data de 25 noiembrie 2021, Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și a dispus suspendarea executării efectelor art. 1 alin. (2) și (3) din Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea ordinului.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul – pârât a susținut că prima instanță nu a respectat cerința esențială a motivării hotărârii judecătorești, nearătând în mod explicit "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția", în ceea ce privește pretinsa îndeplinire a condiției cazului bine justificat.

Astfel, în cuprinsul considerentelor hotărârii nu există absolut nicio apreciere proprie care să prezinte părților și instanței de control judiciar care au fost argumentele care au dus la formarea convingerii judecătorului de fond, acesta limitându-se la a arăta că achiesează integral la abordarea cuprinsă în cererea de suspendare a ordinului.

Prima instanță a enumerat trei pretinse încălcări ale legii fără a prezenta absolut niciun argument în sprijinul pretinselor contradicții dintre Ordin și normele juridice cu forță superioară și chiar fără a indica în mod concret și precis normele care ar fi fost încălcate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul – pârât a arătat, în prealabil, că elaborarea ordinului supus cererii de suspendare a reprezentat răspunsul instituțional al Ministerului Educației în scopul respectării dispozițiilor din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 7/2021.

În prezenta speță, instanța de fond a interpretat greșit normele de drept material reprezentate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind pretinsa întrunire cumulativă a celor două condiții statuate imperativ de legiuitor pentru admiterea cererii de Suspendare a actului normativ.

Raportat la îndeplinirea condiției cazului bine justificat, a precizat că, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, acesta este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt în măsură să producă instanței o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.

Această condiție nu a fost îndeplinită în speță, neexistând împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care să producă instanței o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative atacate.

Ordinul a cărui suspendare se cere a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Prevederile ordinului a cărui suspendare s-a solicitat în fața instanței de fond nu derogă de la prevederile actului normativ de forță juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul și în vederea executării în concret a legii, respectându-se în acest sens prevederile art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

De asemenea, Ordinul nr. 3993/2021 respectă dispozițiile general obligatorii privind sfera reglementării în sensul impus de art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, în sensul că se limitează strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora a fost emis și nu conține soluții care contravin prevederilor acestora.

Referitor la condiția pagubei iminente, a arătat că suspendarea executării este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.

În prezenta speță, în mod greșit instanța de fond a constatat că această condiție este îndeplinită, în opinia recurentului, reclamantul nefăcând dovada concretă a pagubei iminente suferite prin pierderea unei componente a salariului lunar.

Deși este evident că prin punerea în executare a ordinului a cărui suspendare s-a cerut, reclamantul suferă o pierdere patrimonială, condiția pagubei iminente presupune ca prin punerea în executare a actului administrativ să se producă efecte dăunătoare mai importante decât simpla punere în executare a actului administrativ, sau care sunt greu sau imposibil de reparat.

Intimatul – reclamant a depus a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, la termenul de judecată stabilit în cauză, 27.09.2022, a invocat excepția lipsei de interes a recursului, arătând că acțiunea în anulare ordinului se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în faza procesuală a recursului, prima instanță respingând acțiunea, ca nefondată.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes în susținerea recursului este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă din prevederile legale citate că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond. Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia, iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.

În speță, obiectul acțiunii reclamantului îl constituie suspendarea executării efectelor art. 1 alin. (2) și (3) din Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021.

Așa cum rezultă din informațiile furnizate de sistemul Ecris, confirmate de intimatul - reclamant în ședința publică de la data de 27.09.2022, Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 54/2022 din 31.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a soluționat fondul cauzei, respingând, ca neîntemeiată, acțiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de față.

În cauza de față, cererea a fost formulată în temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat la data de 31.03.2022, respingând acțiunea în anulare formulată de reclamant, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efecte.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și, prin urmare, va respinge recursul declarat de Ministerul Educației, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes a recursului, invocată de intimatul – reclamant A..

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educației împotriva sentinței civile nr. 249 din data de 25 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.