ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1818/2022

Ședința publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2021 din 21.07.2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educație a solicitat:

- suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii privind anularea acestuia.

Prin sentința nr. 62 pronunțată la data de 4 august 2021, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată și a dispus suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva hotărârii judecătorești anterior pronunțată a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond, în rejudecare, a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea atacată este nelegală prin greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material reprezentate de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind pretinsa întrunire cumulativă a celor două condiții statuate imperativ de legiuitor pentru admiterea cererii de suspendare a actului normativ.

Arată în acest sens că actul normativ a cărui suspendare s-a solicitat nu conține elemente de nelegalitate care să impună suspendarea acestuia. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.

În considerarea acestor principii susține recurentul că suspendarea executării constituie însă o situație de excepție ce poate fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

În cauză, susține recurentul că nu a fost îndeplinită condiția cazului justificat întrucât Ordinul a cărui suspendare s-a cerut a fost emis pe baza dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prevederile ordinului a cărui suspendare s-a solicitat în fața instanței de fond nu derogă de la prevederile actului normativ de forță juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul și în vederea executării în concret a legii.

Nici condiția pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză întrucât reclamanta nu a făcut dovada concretă a pagubei iminente suferite prin pierderea unei componente a salariului lunar. Sub acest aspect susține recurentul că prin punerea în aplicare a Ordinului ministrului educației se elimină un dublu beneficiu acordat pentru același drept. Astfel, reclamanta ca urmare a obținerii titlului de doctor va primi drepturile salariale corespunzătoare gradului didactic I, obținute prin echivalare și nu prin procedura prevăzută la art. 242 și următoarele din Legea educației naționale.

Pe de altă parte, susține recurentul că nu s-a făcut dovada, și nici măcar nu s-a susținut că prin diminuarea cuantumului drepturilor salariale ar risca să sufere și alte consecințe negative.

Sub un ultim aspect se susține că instanța de fond în mod greșit a considerat că a fost încălcat în prezenta cauză principiul neretroactivității legii devreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziții de natură a afecta drepturile salariale ale reclamantei care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naștere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a și fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

În cauza dedusă judecății, reclamanta A. a sesizat instanța de contencios administrativ cu cerere de suspendare a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare fiind interpretate și aplicate în mod greșit de către instanța de fond.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ.

Cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În raport de această dispoziție legală, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Cu referire la această condiție, s-a susținut prin recurs că ordinul a cărui suspendare s-a solicitat prin acțiunea formulată nu derogă de la prevederile actului normativ de forță juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul și în vederea executării în concret a legii, susținere pe care Înalta Curte o găsește întemeiată.

Astfel, prin O.M.E. nr. 3993/2021, s-a dispus la art. 1 alin. (2) următoarele:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiași ordin, s-a dispus că:

"(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".

Rezultă din cuprinsul ordinului a cărui suspendare se cere că acesta a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia:

"(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Înalta Curte constată că, aparent, prevederile ordinului a cărui suspendare se cere nu derogă de la prevederile actului normativ cu forță juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul și în vederea executării în concret a legii.

În contextul expus, Înalta Curte reține că, privind comparativ cele două texte legale, la nivel de aparență, nu rezultă că există diferență între cele două acte, ordinul fiind emis tocmai în baza dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, la nivel de aparență, nu se poate reține nici încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziții de natură a afecta drepturile salariale ale intimatei-reclamante care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naștere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a și fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.

În consecință, condiția cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 nu este îndeplinită în cauză.

Înalta Curte reține că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

Înalta Curte reține că nu este îndeplinită în cauză nici condiția pagubei iminente, având în vedere că intimata-reclamantă nu a fost lipsită de venituri materiale prin emiterea ordinului atacat, ci a avut loc o diminuare a acestora, fără a fi afectată grav situația materială a acesteia. Pe de altă parte, intimata-reclamantă nu a făcut dovada, și nici măcar nu a susținut că prin diminuarea cuantumului drepturilor salariale ar risca să sufere și alte consecințe negative generate de o astfel de diminuare iar, pe altă parte, în cazul în care ordinul în discuție s-ar anula, prejudiciul cauzat prin diminuarea salariului lor ar fi ușor de reparat.

În fine, instanța de control judiciar are în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauzele având ca obiect suspendarea executării art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021, respectiv dosarele nr. x/2021; nr. 285/35/2021 și nr. 322/36/2021, cauze în care cererea de suspendare a fost respinsă în mod definitiv.

Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Educației împotriva sentinței nr. 62 din 4 august 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și în rejudecare respinge acțiunea ca neîntemeiată./Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2022.