ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4933/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației a solicitat instanței să dispună suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021.

Prin sentința civilă nr. 586 din data de 09.04.2024, Curtea de Apel București, secția a-IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021.

În motivarea recursului, a arătat că instanta în mod greșit a respins ca nefondată cererea de suspendare a art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, neținând seamă că actul mai sus menționat a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dar și a principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 C. civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta arată că art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 se referă exclusiv la cadrele didactice care urmează să obțină gradul didactic I prin echivalare, în virtutea titlului științific de doctor, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017. Deoarece legea nu poate avea efect retroactiv, doar aceste cadre didactice au obligația de a alege între a primi indemnizația pentru titlul științific de doctor și a solicita gradul didactic I prin echivalare.

Prin urmare, acest text nu se referă la persoanele care au obținut deja gradul didactic I înainte de intrarea în vigoare a noii legi, așa cum este situația sa și care vor continua să beneficieze de indemnizația pentru titlul științific de doctor.

Ministerul Educației a emis Ordinul nr. 3993/2021, prin care a prevăzut, la art. 1 alin. (2) și (3) că: " (2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017 (3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021"

Recurenta consideră că art. 1 alin. (2) din ordin adaugă la lege, extinzând aplicarea ei și la persoanele care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017.

Practic, în baza textului anterior citat, cadrele didactice, care și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 și cărora li s-a plătit, în perioada iulie 2017-mai 2021, indemnizația pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (deoarece își desfășoară activitatea în domeniul pentru care dețin titlul științific de doctor) nu vor mai beneficia de plata indemnizației, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, drepturi ce se achită în luna iulie 2021.

Menționează recurenta faptul că i s-a acordat gradul didactic I în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 sau ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, ori ale art. 87 teza a II-a din Legea nr. 6/1 969 privind Statutul personalului didactic din Republica Socialistă România, după caz; și-a echivalat gradul didactic I cu titlul științific de doctor anterior datei de 01.07.2017, cu respectarea legislației în vigoare la momentul echivalării, și a beneficiat, până la data depunerii prezentei cereri de suspendare, de plata indemnizației pentru titlul științific de doctor.

Dreptul de echivalare a titlului științific de doctor cu gradul didactic îi este recunoscut de lege încă din anul 1969, el fiind consacrat expres de Statutele personalului didactic care s-au aplicat începând cu anul 1969 până în prezent.

Arată că potrivit art. 87 din Legea 6/1969, de drept, prin efectul legii, personalul didactic care dobândea titlul științific de doctor dobândea și gradul didactic I, iar în temeiul art. 36 alin. (3) coroborat cu art. 37 alin. (8) din Legea 128/1997 și, respectiv, art. 242 alin. (7) și alin. (1O) din Legea nr. 1/2011, cadrelor didactice cărora, prin ordin de ministru, li s-a acordat titlul științific de doctor și care au îndeplinit condițiile specifice din metodologiile emise de minister, li s-a acordat, tot prin ordin de ministru (act administrativ cu caracter individual, intrat în circuitul civil), gradul didactic I.

Subliniază faptul că acordarea gradului didactic I nu a fost o formalitate în temeiul Legii nr. 128/1997 și al Legii educaliei nalionale nr. 1/2011. Faptul că aveau titlul de doctor nu a însemnat că li s-a acordat automat gradul didactic I. De exemplu, potrivit dispoziliilor art. 42 din Metodologia privind formarea continuă a personalului din învătămđntul preuniversitar (aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 5561/2011, aplicabilă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011), personalul didactic de predare trebuia să obtină calificativul " Foarte bine " la aprecierile anuale din ultimii 2 ani de activitate la catedră, premergători înscrierii, și, de asemenea, să obțină calificativul "foarte bine" la inspecția curentă efectuată de inspectoratul școlar - inspecție similară cu cea susținută în vederea obținerii gradului didactic I.

Menționează recurenta că a dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017, prin acte administrative cu caracter individual, intrate în circuitul civil, atât titlul științific de doctor, cât și gradul didactic I. Or, de la data dobândirii gradului didactic I cadrele didactice beneficiază de toate drepturile conferite de lege personalului didactic cu gradul didactic I.

În aceste circumstanțe, cadrele didactice se găsesc în imposibilitatea de a-și exercita dreptul de opțiune, așa cum este prevăzut expres în articolul 14 alin. (3) teza finală din Legea-cadru nr. 153/2017, la care face referire articolul 1 alin. (2) din Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/2021.

Recurenta arată că art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede expres că au obligația de a opta între indemnizația pentru titlul stiințific de doctor și echivalarea cu gradul didactic I exclusiv acele cadre didactice care, de la data intrării în vigoare a legii, obțin gradul didactic I prin echivalare.

Personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obținut echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul aferent gradului I, cât și de plata drepturilor pentru titlul științific de doctor, beneficiază în continuare de ambele drepturi, nefiind obligați să opteze. Această obligație o au doar acei salariați care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 0l .07.2017.

În opinia recurentei orice altă interpretare a textului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivității legii civile), cât și textului legii.

Solicită a se observa că formularea alin. (3) este la timpul prezent "solicită și obține gradul didactic I prin echivalare' ceea ce are în vedere situațiile născute din momentul intrării în vigoare a legii; "nu primește indemnizația" situație în care nu se află cadrele didactice care au beneficiat anterior intrării în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017 de sporul pentru titlul științific de doctor (acordat ca sumă compensatorie sau ca spor) și care, de la intrarea în vigoare a acestei legi, având în vedere și prevederile art. 39 alin. (5) din aceeași lege au primit indemnizația pentru titlul științific de doctor, până la data intrării în vigoare a art. I alin. (2) al OME nr. 3993/2021. Din redactarea art. 14 alin. (3) din Legea- cadru rezultă că. cadrele didactice care au solicitat și au obținut gradul didactic I prin echivalare anterior intrării în vigoare a legii nu se află în ipoteza reglementată de actul normativ.

Din cele mai sus detaliate rezultă în mod clar faptul că aplicarea art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021 generează pagube iminente.

Recurenta arată, în ceea ce privește paguba iminenta că potrivit definitiei date de art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, aceasta trebuie sa constea într-un prejudiciu material viitor și previzibil, adică în diminuarea patrimoniului persoanei căreia i se adresează actul administrativ, fără ca legea să impună condiția ca paguba să nu poată fi evitată ci doar să existe în viitor și nici să aibă un cuantum semnificativ

Apreciază că diminuarea veniturilor salariale lunare cu aceasta suma reprezentând indemnizația pentru titlul științific de doctor constituie, în mod evident, un prejudiciu material.

Mai arată că instanța nu a luat în considerare nici faptul că, prin hotărârea nr. 1182/05.08.2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare a executării art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021, formulată de B., cerere care formează obiectul dosarului nr. x/2021 În mod similar pronunțându-se și Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 154/19.08.2021 în dosar nr. x/2021.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, concluzionând că Ordinul nr. 3993/2021 a fost emis cu respectarea prevederilor legale și pentru punerea în aplicare a legii, îndeplinește toate condițiile de legalitate cerute pentru valabilitatea sa, a fost emis de organul competent, în limita competenței sale, potrivit Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, emiterea sa s-a făcut în forma și cu procedura prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății, reținând în esență că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ și anume, faptul că asupra actului administrativ nu planează o îndoială evidentă asupra prezumției de legalitate a acestuia, precum și afectarea obligațiilor familiale de întreținere prin diminuarea salariului.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare fiind interpretate și aplicate în mod corect de către instanța de fond.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ.

Astfel, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În raport cu această dispoziție legală, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că ordinul a cărui suspendare s-a solicitat prin acțiunea formulată nu derogă de la prevederile actului normativ de forță juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul și în vederea executării legii.

Prin O.M.E. nr. 3993/2021, s-a dispus la art. 1 alin. (2) următoarele:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiași ordin, s-a dispus că:

"(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".

Ordinul a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia:

"(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

La nivel de aparență, nu se poate reține nici încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziții de natură a afecta drepturile salariale ale reclamanților care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naștere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a și fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.

Înalta Curte constată că instanța fondului a făcut o corectă aplicare a Deciziei Înaltei Curți de Casație nr. 52/2020 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 970 din 21 octombrie 2020 prin care s-a reținut că în practica judiciară art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv, întrucât intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor, norma de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului, potrivit art. 39 alin. (5) din același act normativ.

În consecință, condiția cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 nu este îndeplinită în cauză.

Nu este îndeplinită în cauză nici condiția pagubei iminente, având în vedere că recurenta-reclamantă nu au fost lipsiți de venituri materiale prin emiterea ordinului atacat, ci a avut loc o diminuare a acestora, fără a le fi afectată grav situația materială.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că, hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

În fine, instanța de control judiciar are în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauzele având ca obiect anularea actului administrativ cu caracter normativ, prin care au fost respinse cererile de anulare a art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021 (ex: Decizia nr. 1555/19 martie 2024; Decizia nr. 717/8 februarie 2024).

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 586 din 9 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 586 din 9 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.