ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4130/2022

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 12.06.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 183/22.12.2017 a Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din dosarul nr. x/2017 ca urmare a petiției nr. 6787/22.12.2017.

Prin sentința civila nr. 6533/19.10.2018, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.12.2018.

La data de 4 martie 2019, reclamanta a formulat o cerere adițională prin care a invocat faptul că efectul tratamentului diferențiat a condus la exonerarea de cercetare disciplinară a procurorilor de sex masculin și excluderea sa din magistratură. Reclamanta a invocat nulitatea Hotărârii nr. 3P/3.09.2013 pronunțată de CSM, ca fiind discriminatorie. Reclamanta a arătat că protocolul încheiat între PICCJ și SRI a permis procurorilor să utilizeze interceptările din cauzele penale cu încălcarea prevederilor C. proc. pen.. Reclamanta a reiterat că interceptările nu i-au fost prezentate pentru a putea formula apărări cu privire la acestea.

În ședința publică din data de 4.03.2019, reclamanta a arătat că înțelege să introducă în cauză Consiliul Superior al Magistraturii, formulând o precizare scrisă sub acest aspect la data de 6.03.2019.

Prin cererea din data de 6.03.2019, reclamanta a solicitat și anularea protocoalelor utilizate pentru încălcarea prevederilor legale.

La data de 16.04.2019 reclamanta A. a formulat precizări cu privire la părțile și obiectul excepției de nelegalitate, arătând că solicită soluționarea excepției de nelegalitate în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă ICCJ, SRI, CSM și CNCD. Reclamanta a arătat că obiectul excepției de nelegalitate îl constituie anularea protocoalelor încheiate între Parchetul de pe lângă ICCJ și SRI, respectiv CSM – SRI.

În ședința publică din data de 10.06.2019, reclamanta a precizat oral și s-a consemnat că înțelege să invoce excepția de nelegalitate a protocoalelor PICCJ – SRI și CSM – SRI, și nu să solicite anularea acestor protocoale pe calea unui capăt de cerere distinct.

În ședința publică din data de 9.09.2019, instanța a respins excepția de netimbrare a cererii precizatoare și excepția lipsei calității procesual pasive a CSM.

Prin încheierea pronunțată la data de 23.09.2019, Curtea de apel a admis excepția inadmisibilității formulării excepției de nelegalitate cu privire la Protocolul de cooperare nr. x/4.02.2019 încheiat între Parchetul de pe lângă ICCJ și SRI și a unit excepția inadmisibilității formulării cererii de anulare a Hotărârii CSM nr. 3P/3 septembrie 2013 cu fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 2639 din 16 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a Hotărârii 3P/3 septembrie 2013 a secției pentru procurori a CSM.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Serviciul Roman de Informatii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererilor formulate.

În motivarea recursului, a arătat că în mod greșit instanța de fond a analizat pe fond hotărârile prin care a arătat că a fost discriminată, în condițiile în care recurenta a invocat discriminarea din punct de vedere formal, al aplicării regulilor de procedură. Consiliul Superior al Magistraturii a ținut seama de încălcarea normelor procedurale în cazul celor trei procurori deduși judecării și nu a judecat cauza pe fond, trimițând-o Inspecției Judiciare spre reanalizare, spre deosebire de situația sa, în care nu a ținut seama de încălcarea normelor procedurale penale și a judecat în continuare.

A mai arătat recurenta că instanța de fond a apreciat în mod greșit că Inspecția Judiciară ar fi continuat cercetarea sa și ulterior după revenirea sa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, după demisia de la DNA-ST Galați, în condițiile în care a făcut dovada că prima citare a sa a fost făcută la PT Brăila, susținând că în cazul procurorului-șef de la DNA Galați nu a mai putut să se analizeze nimic de către Inspecția Judiciară, pentru că procurorul demisionase din funcție și se mutase la PICCJ. A arătat recurenta că, deși demisionase și plecase la altă unitate de Parchet, în cazul său nu a contat acest aspect.

A apreciat recurenta că, atât instanța de contencios, cât și CNCD au considerat că a solicitat constatarea nelegalității hotărârilor pronunțate împotriva sa, deși recurenta a arătat că solicită constatarea discriminării în ceea ce o privește.

Referitor la excepția de nelegalitate, a menționat recurenta că instanța de fond a considerat că nu se impune o astfel de analiză, deși recurenta a precizat prevederile din Protocoale care au permis încălcarea legii procedurale.

Totodată, a arătat recurenta că instanța de fond nu s-a pronunțat în dispozitiv cu privire la cererea formulată pe cale incidentală de constatare a nelegalității celor două protocoale, prin ingerința lor în încălcarea prevederilor procedurale penale și civile disciplinare, cu privire la soluționarea din hotărârile de excludere, cu toate că în partea finală expozitivă a făcut vorbire despre această solicitare.

4.1 Intimatul-pârât Serviciul Român de Informații a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4.3 Intimatul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cadrul cererii de recurs recurenta a formulat o serie de critici, arătând că în mod greșit instanța de fond a analizat pe fond hotărârile prin care a arătat că a fost discriminată, în condițiile în care a invocat discriminarea din punct de vedere formal, al aplicării regulilor de procedură. A susținut că CSM a ținut seama de încălcarea normelor procedurale în cazul celor trei procurori deduși judecării și nu a judecat cauza pe fond, trimițând-o Inspecției Judiciare spre reanalizare, spre deosebire de situația sa, în care nu a ținut seama de încălcarea normelor procedurale penale și a judecat în continuare.

Înalta Curte reține că aceste critici sunt nefondate, întrucât instanța de fond, pentru a verifica motivele de nelegalitate invocate de recurentă, a pornit analiza sa de la argumentele reținute de CNCD în hotărârea nr. 183/2018 contestată, primul argument fiind cel conform căruia Colegiul director al CNCD nu poate verifica legalitatea hotărârilor adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii ca organ disciplinar, prevederile O.G. nr. 137/2000 neputând fi invocate pentru a justifica o astfel de analiză. Cel de-al doilea argument reținut de CNCD a privit faptul că petenta nu a prezentat situații comparabile care ar permite constatarea unei fapte de discriminare. A mai reținut CNCD că nu există o legătură de cauzalitate între sexul petentei și soluția dată în cauza ei de către partea reclamată, precum și faptul că nu se poate invoca discriminarea în situația în care față de persoana petentului au fost respectate legile în vigoare.

Astfel, instanța de fond a analizat prima situație de discriminare invocată de recurentă, cea privind modalitatea de soluționare de către secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară cu privire la procurorii B., C. și D..

Pentru a verifica existența similitudinii situației reclamantei cu cea a procurorilor B., C. și D., instanța de fond a examinat împrejurările de fapt și de drept care au condus la sancționarea disciplinară a reclamantei, astfel cum acestea reies din Hotărârea secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3P din 03.09.2013.

Totodată, instanța de fond a examinat împrejurările de fapt și de drept care au condus la nulitatea sesizării disciplinare referitoare la procurorii B., C. și D., astfel cum acestea reies din Hotărârea secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 14P din 18.12.2017.

A reținut instanța de fond că, în cazul procurorilor B., C. și D., Inspecția Judiciară a formulat acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/2017 pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 303/2004 constând în exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență.

Analizând contextul în care a fost dispusă sancționarea disciplinară a reclamantei și împrejurările care au condus la constatarea nulității rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare îndreptate împotriva procurorilor B., C. și D., a rezultat că aspectele similare dintre situația reclamantei și cea a procurorilor B., C. și D. sunt puține și reduse ca semnificație juridică din perspectiva identificării existenței unei discriminări.

Aspectele comune constau în faptul că atât reclamanta, cât și procurorii B., C. și D. erau procurori DNA la data începerii cercetărilor disciplinare, că în ambele cazuri au fost efectuate cercetări pentru comiterea faptei disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 și că în cadrul celor două proceduri s-au invocat în fața secției pentru procurori din cadrul CSM neregularități procedurale în legătură cu actul de sesizare întocmit de Inspecția Judiciară.

Față de aceste elemente comune, secția pentru procurori în materie disciplinară din cadrul CSM a procedat similar, în sensul că a analizat cererile reclamantei și ale procurorilor B., C. și D. referitoare la neregularitățile procedurale invocate în fiecare dintre cele două proceduri și le-a soluționat motivat.

În cazul recurentei, legalitatea și temeinicia analizei efectuate de secția pentru procurori în materie disciplinară din cadrul CSM a fost confirmată prin Decizia ICCJ nr. 38/2014 pronunțată în recursul formulat împotriva Hotărârii numărul 3P din 3 septembrie 2013.

Soluțiile diferite pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară nu pot fi atribuite unui tratament discriminatoriu, câtă vreme sunt rezultatul unor multiple diferențe existente între situația recurentei și cea a procurorilor B., C. și D..

Astfel, în timp ce pentru recurentă cercetarea disciplinară s-a efectuat sub aspectul comiterii a patru abateri disciplinare (cele prevăzute de art. 99 lit. lit). a, i, n și t din Legea nr. 303/2004), în cazul procurorilor B., C. și D. cercetarea a vizat doar fapta prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Motivele de nelegalitate referitoare la legalitatea acțiunii disciplinare invocate în fiecare dintre cele două procedurile disciplinare sunt total diferite.

Astfel, în timp ce reclamanta A. a invocat încălcarea prevederilor art. 92 indice 1 alin. (5) din C. proc. pen. prin preluarea de probe din dosarul penal, necunoscute apărării și folosirea lor în dosarul civil, procurorii B., C. și D. au invocat un argument procedural total diferit, și anume nelegala exercitare a acțiunii disciplinare de către o echipă de inspectori diferită de către cea care a efectuat întreaga cercetare disciplinară prin excluderea unuia dintre inspectori, în lipsa oricărui argument obiectiv care să justifice această decizie.

De asemenea, în timp ce viciul de procedural invocat de reclamanta A. se referea la unul dintre mijloacele de probă, procurorii B., C. și D. au invocat un viciu de procedura dirimant pentru întreaga procedură disciplinară, legat de valabilitatea actului de sesizare a secției pentru procurori în materie disciplinară.

Viciul invocat de reclamantă ar fi fost de natură să afecteze doar parțial ancheta disciplinară, numai în privința unei părți din faptele reținute în sarcina acesteia, și anume sub aspectul faptelor prevăzute de art. 99 lit. a), i) din Legea nr. 303/2004.

Probatoriul administrat în cele două cauze disciplinare a fost diferit. Astfel, în cazul reclamantei, probatoriul a avut un caracter mult mai complex decât proba cu interceptarea convorbirilor telefonice și a corespondenței SMS, astfel cum reiese din Decizia ICCJ nr. 38/2014, faptele reținute în sarcina sa fiind rezultatul unei coroborări cu proba cu înscrisuri și proba testimonială. Astfel, pentru niciuna dintre faptele pentru care a fost cercetată reclamanta A., secția pentru procurori nu a avut în vedere doar convorbirile telefonice purtate de reclamanta din prezenta cauză cu Boldea Mihail sau SMS -urile expediate. Hotărâtoare pentru reținerea faptelor disciplinare au fost probele cu înscrisuri și proba testimonială, așa cum reiese din conținutul Hotărârii secției pentru procurori în cadrul căreia se face referire pe larg la faptele probate cu ajutorul declarațiilor martorilor și pe baza înscrisurilor.

Astfel, din motivarea Deciziei ICCJ nr. 38/2014 conform căreia "prin urmare, aspectele invocate de recurentă relativ la nelegalitatea/nulitatea utilizării probei cu interceptările comunicărilor S.M.S., atât din perspectiva dreptului procesual civil, cât și a dreptului procesual penal, nu au relevanța ce li se atribuie prin criticile aduse, raporturile dintre recurentă și martorul denunțător rezultate din respectivele comunicări constituind doar elementele circumstanțiale în analiza faptelor săvârșite de procuror și doar un punct de plecare pentru cercetarea prealabilă și administrarea celorlalte mijloace de probă specifice contenciosului disciplinar al funcției de magistrat" reiese că o eventuală excludere a acestor probe asupra unor "elemente circumstanțiale" nu ar fi putut conduce la anularea întregii cercetări disciplinare, nici măcar sub aspectul faptelor prevăzute de art. 99 lit. a), i) din Legea nr. 303/2004 în privința cărora au fost administrate respectivele probe

Pentru dovedirea faptei prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, imputată de Inspecția Judiciară atât reclamantei, cât și procurorilor B., C. și D., în niciunul din cele două cazuri nu a fost utilizată proba cu interceptări telefonice și nu a fost necesară redarea corespondenței purtate prin SMS.

În cazul hotărârii secției pentru procurori referitoare la procurorii B., C. și D., chestiunea referitoare la folosirea ca probă a înregistrării unei conversații a avut un rol cu totul tangențial, nefiind legată de demonstrarea unei fapte disciplinare comise de procurorii cercetați. Conversația înregistrată, menționată în cuprinsul hotărârii secției pentru procurori referitoare la cei trei procurori, nu era purtată de niciunul dintre aceștia, ci era o conversație între colegi – procurori inspectori. Inspecția Judiciară a propus ca probă conținutul conversației înregistrate în încercarea de a demonstra o pretinsă atitudine părtinitoare a unuia dintre procurorii inspectori, procuror de sex feminin, la fel ca și recurenta. Proba astfel propusă a fost considerată, în principal, irelevantă de către secția pentru procurori, întrucât înregistrarea discuției solicitate ca probă nu a fost avută în vedere la emiterea rezoluției de excludere a procurorului inspector și nu poate constitut un argument în admiterea sau respingerea excepției invocate de pârâții procurori. Numai în secundar proba a fost înlăturată ca fiind rezultatul unei conversații private.

Față de considerentele arătate mai sus, instanța de fond a reținut în mod corect că soluționarea diferită de către secția pentru procurori a apărărilor procedurale invocate de procurorii B., C. și D., în raport de apărările susținute de reclamanta A. nu poate fi atribuită unui tratament discriminatoriu, câtă vreme aspectele concrete rezultate ca urmare a examinării celor două proceduri disciplinare conduc la concluzia inexistenței unei situații similare.

Totodată, nemulțumirile reclamantei referitoare la respingerea argumentelor sale cu privire la încălcarea prevederilor art. 92 indice 1 alin. (5) din C. proc. pen. prin preluarea de probe din dosarul penal, necunoscute apărării și folosirea lor în dosarul civil, neregularitate procedurală care a fost invocată de aceasta în fața secției pentru procurori și asupra căreia s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 38/2014 nu sunt suficiente pentru stabilirea existenței unui tratament discriminatoriu.

Nici cu privire la cea de-a doua situația invocată de recurentă, instanța de fond nu a reținut existența unei similarități între situația reclamantei și cea a procurorului E..

Reluând și în recurs susținerile sale, recurenta a arătat faptul că acest procuror a fost favorizat, nemaifiind continuată verificarea activității sale ca urmare a încetării activității la Direcția Națională Anticorupție prin demisie și mutarea la PÎCCJ. În schimb, în ceea ce privește situația sa, recurenta a menționat că ancheta disciplinară a continuat după ce a demisionat din DNA Galați și își desfășura activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Instanța de fond a reținut în mod just faptul că, dincolo de calitatea acestora de foști procurori DNA, reclamanta a fost implicată într-o procedură disciplinară și sancționată disciplinar pentru fapte a căror comitere nu era condiționată de calitatea de procuror DNA, ci de calitatea de magistrat. Orice magistrat, judecător sau procuror, indiferent de instanța sau de parchetul unde funcționa putea forma obiectul acțiunii disciplinare în cazul în care se stabilea că ar fi comis faptele reținute în sarcina recurentei. Prin urmare, faptul că aceasta a demisionat de la DNA Serviciul teritorial Galați, continuându-și activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila este irelevant sub aspectul comiterii faptei disciplinare, care a vizat calitatea recurentei de magistrat.

În schimb, din actele dosarului nu reiese că procurorul E. ar fi fost implicat într-o procedură disciplinară, prin acțiunea de control a Inspecției fiind vizată modalitatea de exercitare de către acesta a funcției de conducere, în vederea aplicării unei eventuale revocări. Este firesc ca, atâta vreme cât procurorul E. a demisionat din funcția de conducere, să se constate ca fiind rămasă fără obiect propunerea de revocare din funcție.

În același timp activitatea de verificare a eficienței manageriale și a modului de îndeplinire a atribuțiilor din legi și regulamente a fost finalizată, nu a încetat prin demisie, astfel cum pretinde recurenta. Mai mult, prin Hotărârea nr. 5/14 ianuarie 2014 a CSM – secția pentru procurori, s-a dispus efectuarea unui control de către Inspecția Judiciară la Serviciul Teritorial Galați din cadrul DNA pentru verificare și remedierea deficiențelor constatate concomitent cu constatarea ca rămasă fără obiect a propunerii de revocare din funcția de procuror – șef a procurorului E..

Prin urmare, nu se poate reține că CSM – secția pentru procurori a aplicat recurentei un tratament diferit față de cel al procurorului E., câtă vreme situația lor nu este comparabilă.

În aceste condiții, motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este neîntemeiat, întrucât recurenta nu a demonstrat deosebirea, excluderea, restricția sau preferința care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, astfel că în mod corect a stabilit CNCD că nu este întrunit conținutul constitutiv al faptei de discriminare pentru a i se aplica reclamatului Consiliul Superior al Magistraturii sancțiunea amenzii contravenționale.

Totodată, este corectă concluzia instanței de fond că CNCD nu poate verifica el însuși existența unei neregularități procedurale comise în cursul cercetării disciplinare și că nu poate cenzura sub acest aspect Hotărârea CSM nr. 3P din 03.09.2013. Împotriva Hotărârii CSM nr. 3P din 03.09.2013 prin care s-a aplicat reclamantei sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, recurenta a formulat recurs, fiind pronunțată Decizia nr. 38/2014 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că neregularitățile procedurale invocate de către reclamantă nu sunt de natură să determine anularea cercetării disciplinare, menținând Hotărârea nr. 3P din 03.09.2013 a secției pentru procurori în materie disciplinară.

Cu privire la susținerea recurentei potrivit căreia instanța de fond nu s-a pronunțat în dispozitiv cu privire la cererea formulată pe cale incidentală de constatare a nelegalității celor două protocoale, cu toate că în partea finală expozitivă a făcut vorbire despre această solicitare, Înalta Curte constată că prin încheierea pronunțată la data de 23.09.2019, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității formulării excepției de nelegalitate cu privire la Protocolul de cooperare nr. x/4.02.2019 încheiat între Parchetul de pe lângă ICCJ și SRI și a unit excepția inadmisibilității formulării cererii de anulare a Hotărârii CSM nr. 3P/3 septembrie 2013 cu fondul cauzei.

În fine, verificând sentința atacată și prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de recurentă, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut situația de fapt și a expus concret argumentele de fapt și de drept pentru care a apreciat inadmisibilitatea cererii de anulare a Hotărârii 3P/3 septembrie 2013 a secției pentru procurori a CSM și netemeinicia cererii de chemare în judecată, considerentele sentinței conținând analiza complexă și detaliată a motivelor de nelegalitate invocate.

Totodată, hotărârea instanței de fond nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că acest motiv este nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., nefiind incidente motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă, prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2639 din 16 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2639 din 16 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 22 septembrie 2022.