ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3582/2024

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 611/25.08.2021, emisă de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 597 din 28 martie 2023, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. și a anulat în parte Hotărârea nr. 611/25.08.2021, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce privește punctele 2, 3, 4 și VII.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului recurentul arată argumentele de fapt și drept relevante menite să ateste aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond, apreciind că instanța de judecată a aplicat greșit prevederile O.G. nr. 137/2000. Recurentul precizează că în cadrul investigației, reprezentanții CNCD, în afară de intimatul-reclamant, au purtat discuții cu Subinspector C. (martor), D. (martoră), Agent șef E. (martor), și F. (martor). E. a declarat că a participat la ședința din data de 28.02.2019 și că în cadrul acestei ședințe, la care au participat doar bărbați, A. a afirmat: "Nu am nimic cu femeile, dar trebuie să scăpăm de ele, să rămânem noi băieții, că ele bagă rîcă. Ele să plece și să rămânem noi". La solicitarea echipei de investigație, s-a prezentat la sediul G., prilej cu care a susținut faptul că, în ceea ce privește ședința din data de 28.02.2019, A. le-a spus bărbaților prezenți la ședință că femeile din cadrul serviciului provoacă ceartă între ei, această afirmație venind probabil pe fondul conflictelor ivite recent între acesta și B. și H.. În cadrul aceleiași ședințe, A. a mai afirmat că ar trebui scăpat de ele, în sensul mutării acestora în alte structuri. De asemenea, se mai arată că I. a susținut faptul că este adevărat că A. a făcut unele afirmații cu privire la polițiștii considerați "bătrâni", spunând că aceștia sunt mai reticenți și că lucrează mai greu cu ei, precum și faptul că ar prefera să lucreze cu personal mai tânăr, pe care să îl recruteze din alte structuri. În ceea ce privește ședința din data de 28.02.2019, I. și-a amintit că A. s-a arătat nemulțumit de prezența personalului feminin în cadrul structurii, considerând că acestea ar fi la baza mai multor neînțelegeri și tensiuni. Recurentul-pârât mai precizează că a fost în nenumărate rânduri sesizat cu privire la sintagme, termeni, exprimări folosite la adresa unor persoane aparținând unui gen sau având o anumită vârstă care au considerat că sunt discriminate sub aspectul dreptului la demnitate personală, prin crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv (art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000R). Recurentul-pârât arată că, în jurisprudența sa, a statuat că este necesară constatarea existenței/inexistenței afirmațiilor precum și examinarea întregului complex de împrejurări în care cuvintele au fost rostite. Astfel, utilizarea unor sintagme precum "Nu am nimic cu femeile dar trebuie să scăpăm de ele, să rămânem noi băieții, că ele bagă râcă", "ele să plece și să rămânem noi", precum și afirmațiile potrivit cu care, în ceea ce privește polițiștii considerați mai în vârstă, aceștia din urmă "sunt mai reticenți" și că "lucrează mai greu cu ei" și ar prefera "să lucreze cu personal mai tânăr " sau "Ăștia bătrâni trebuie să plece! Nu pot lucra cu ei! Nu sunt adaptați cerințelor mele" referitoare la anumite categorii de persoane trebuie analizate raportat la întregul context, având în vedere modul și locul în care au fost tăcute, motivul, conținutul declarațiilor, modul și contextul în care au fost făcute precum și impactul/efectul acestora. În ceea ce o privește pe B., astfel cum a reținut și Colegiul director al CNCD, expresiile utilizate de reclamant în dialogurile cu aceasta: "de 3 luni lot studiezi dosarele alea", "nu-mi închipui că nu știi să faci dosare de vreme ce ai și tu 15-16 ani de poliție", "de ce nu soliciți să faci parte dintr-o echipă" ele, subliniază aspecte ale activității acesteia care sunt contrazise de declarațiile făcute de colegi cu prilejul investigației CNCD, aceștia din urmă exprimându-se în sensul în care petenta este un polițist devotat muncii de poliție, conștiincios, corect, perseverent, responsabil, care, pentru bunul mers al activității, a desfășurat din proprie inițiativă activități de serviciu, venind din timpul liber, inclusiv pe timp de noapte. De asemenea, în ceea ce privește probele administrate, în domeniul discriminării, sarcina probei este împărțită doar între petent și reclamat (Directiva 2000/78, art. 10; Directiva Consiliului 2000/43/CE: art. 8: "Statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemul juridic propriu, astfel încât, atunci când o persoană se consideră lezată prin nerespectarea față de ea a principiului «egalității» și prezintă, în fața unei jurisdicții sau a unei alte instanțe competente, fapte care permit prezumția existenței unei discriminări directe sau indirecte, să revină reclamantului sarcina de a dovedi că nu a încălcat principiul «egalității». "). Plecând de la aceste linii directoare, recurentul arată că potrivit acestui principiu, persoana interesată trebuie să indice suficiente elemente care permit presupunerea existenței unei discriminări. Aceste elemente pot fi considerate ca mijloace de probă în sprijinul existenței unui tratament diferit (excludere, restricție, preferință, deosebire) aplicat petentului/persoanei discriminate direct sau indirect, însă trebuie precizat că raportat la prevederile art. 20 alin. (6) obligația care incumbă persoanei interesate este de "a dovedi existenta unor fapte" ceea ce ne situează în domeniul principiului general al sarcinii probei ce revine petentului (persoanei supuse posibilei discriminării) de a dovedi fapte. Însă, ca excepție, legiuitorul stabilește, "fapte care permit a presupune existenta unei discriminări directe sau indirecte", astfel cum e definită de O.G. nr. 137/2000, republicată. În consecință, odată ce petentul (persoana discriminată) poate demonstra circumstanțele pe baza cărora se poate presupune că a avut loc discriminarea, sarcina probei revine reclamatului de discriminare care trebuie sa dovedească contrariu. În opinia recurentului, persoana care introduce acțiunea trebuie să convingă asupra faptului că discriminarea a avut loc, însă poate fi dificil de demonstrat că a fost aplicat un tratament diferențiat pe baza unei anumite caracteristici protejate. În practica constantă a CEDO s-a decis că repartizarea sarcinii probei constă în aceea că petentul trebuie să aducă probe suficiente care să indice că a avut loc un tratament discriminatoriu, aceea ce va da naștere unei prezumții de discriminare, pe care presupusul făptuitor trebuie apoi să o infirme. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Înalta Curte reține că instanța de fond a constatat că orice fapte mai vechi de 1 an sunt prescrise, inclusiv cele la care se face referire că ar fi avut loc în ședința din 28.02.2019, soluție pe care instanța de control judiciar o împărtășește. De altfel, recurentul nu a criticat în niciun fel soluția dată de instanța de fond cu privire la tardivitatea petiției referitoare la acest aspect. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin hotărârea contestată fapta de discriminare reținută este descrisă doar parțial. Astfel, Colegiul director a reținut un număr de trei fapte în cadrul unei discriminări multiple: exprimarea de opinii negative cu privire la colegele femei, bazate exclusiv pe genul acestora; comportamente ostile manifestate direct în relația cu petenta; exprimarea de opinii negative cu privire la colegii mai în vârstă. De asemenea, prin hotărâre, în cadrul descrierii faptelor, nu se menționează conținutul opiniilor negative exprimate cu privire la colegele femei sau la colegi prin raportare la vârstă. Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut din cuprinsul hotărârii nu rezultă alte exprimări ale reclamantului care să poată fi calificate ca opinii negative cu privire la colegele femei. Instanța de fond în mod corect a constatat că fapta de discriminare, constând în exprimarea de opinii negative cu privire la colegele femei, bazate exclusiv pe genul acestora nu poate fi reținută. Înalta Curte reține că faptele reținute de Consiliu, nu generează prezumția unei discriminări pe criteriul genului, neputându-se stabili, prin raportare la conținutul lor concret, vreo legătură cu acest criteriu. De altfel, niciun martor sau persoană audiată, în cadrul procedurii administrative, nu a declarat că ar fi asistat la vreo astfel de discuție sau că ar fi auzit într-un alt context exprimarea unei astfel de opinii. Dimpotrivă, declarațiile martorilor confirma aprecierea manifestată de către reclamant față de lucrătorii cu un anumit nivel de experiență în cadrul Serviciului, pe care i-a premiat și "i-a lăsat la conducere". În aceste condiții, instanța de fond a constatat că șifapta de discriminare constând în exprimarea unor opinii negative cu privire la colegi prin raportare la vârstă nu poate fi reținută. Prin urmare, analizând actele dosarului, Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și legal a reținut că nu există niciun fel de hărțuire în comportamentul manifestat direct în relația cu petenta, iar fapta de discriminare bazată pe criteriul de gen constând în comportamente ostile manifestate direct în relația cu petenta nu poate fi reținută. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. Față de soluția pronunțată, Înalta Curte va admite cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant și va obliga recurentul - pârât la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant A..

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurentul - pârât la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant.