ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4002/2022

Ședința publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 04.05.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii (în continuare CSM), în temeiul art. 7 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, a solicitat:

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1262 din 18 noiembrie 2020 Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1262 din 18 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta-reclamantă arată că motivarea instanței de fond reprezintă o preluare a apărărilor intimatului, fără a fi luate în considerare și analizate argumentele și motivele personale invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Mai afirmă recurenta că, în mod eronat a motivat instanța de fond în sensul că magistratul nu are un drept în ceea ce privește transferul său de la o instanță la alta, întrucât gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar este atributul C.S.M.

În mod greșit, instanța de fond a analizat demersul judiciar doar prin raportare la situația statistică a Judecătoriei Ploiești, reținând că cererea de transfer nu poate fi soluționată exclusiv prin prisma situației personale, fără însă a avea în vedere raportul dintre interesul individual și cel general.

Mai arată recurenta că prin afirmarea faptului că la Judecătoria Ploiești există 11 posturi vacante și că aceasta nu ar fi o instanță atractivă, pârâtul își invocă propria culpă, întrucât acesta era obligat prin lege să gestioneze politica de resurse umane, însă nu a scos la concursul de admitere în magistratură niciun post vacant în vederea ocupării. Nici aspect nu a fost analizat de instanța de fond.

În concluzie, recurenta arată că motivarea instanței de fond este superficială, de vreme ce niciunul dintre motivele invocate de reclamantă nu a fost analizat prin sentința pronunțată.

În consecință, se impune casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, pe fond, admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticii de nelegalitate invocate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Recurenta-reclamantă își susține cererea de recurs exclusiv din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 teza I din C. proc. civ., invocând nemotivarea hotărârii, prin prisma faptului că instanța de fond și-a bazat raționamentul juridic doar pe apărările formulate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, fără a analiza argumentele reclamantei dezvoltate în cererea de chemare în judecată.

Raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va arăta motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, din examinarea sentinței recurate rezultă că hotărârea cuprinde un raționament juridic laborios, pe care instanța de fond l-a avut în vedere pentru respingerea cererii de chemare în judecată.

Susținerile recurentei privind faptul că instanța de fond a respins acțiunea, preluând în considerente toate apărările formulate de autoritatea pârâtă, fără a se pronunța și asupra tuturor argumentelor expuse în acțiunea introductivă sunt nefondate.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, reglementată de dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii, în mod clar și precis, a situației de fapt, pe baza probelor administrate, a dispozițiilor legale, prezentarea motivelor pentru care a instanța a admis sau a respins cererile părților, analiza argumentelor relevante invocate de părți și expunerea concretă a motivelor de fapt și de drept.

Înalta Curte, în analiza criticilor subsumate motivului de casare sus-precizat, apreciază că instanța de fond a reținut, în mod corect, elementele de fapt și de drept care au condus la respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, prin care recurenta-reclamantă a solicitat anularea Hotărârii nr. 1746 din 21.11.2019 a secției pentru Judecători prin care s-a respins cererea acesteia de transfer de la Judecătoria Ploiești la una dintre Judecătoriile sectorului 1, 3 și 5 din București.

Instanța de control judiciar amintește recurentei că instanța de fond a fost învestită cu efectuarea cercetării judecătorești asupra legalității și temeiniciei actului administrativ emis de autoritatea pârâtă prin care s-a respins cererea de transfer a reclamantei, astfel încât raționamentul juridic a vizat, în primul rând, modalitatea în care Consiliul Superior al Magistraturii a înțeles să soluționeze solicitarea de transfer și motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat pârâtul.

În acest context, în raport de faptul că prezenta cale de atac vizează exclusiv nemotivarea sentinței, și nu și modul în care prima instanță a aplicat normele de drept material incidente speței, controlul judiciar va fi circumscris limitelor învestirii.

Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o analiză justă a cauzei prin raportare la prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care reglementează procedura transferului judecătorilor și procurorilor, precum și prin prisma prevederilor Regulamentului transferului, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a CSM, secția pentru Judecători, care, în art. 4 stabilește criteriile ce trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer.

Urmărind logica argumentației expuse de instituția pârâtă în considerentele Hotărârii nr. 1746/2019, instanța de fond a apreciat că au fost analizate, în mod efectiv, atât situația de fapt obiectivă, rezultată din datele statistice oficiale existente la nivelul instanței de la care se solicită transferul, precum și de la instanțele unde reclamanta urmărea să fie transferată, precum și elementele subiective expuse, constând în circumstanțele personale indicate de reclamantă.

Astfel fiind, hotărârea recurată respectă condițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv a avut în vedere stabilirea situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, fără a se putea reține elemente contradictorii în privința considerentelor sentinței.

Examinând considerentele sentinței atacate, în raport de criticile formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că instanța de fond a răspuns amplu tuturor alegațiilor reclamantei, circumscrise criteriilor din Regulamentul de transfer, inclusiv sub aspectul existenței unui exces de putere din partea CSM în aplicarea acestora la situația reclamantei raportat și la alte cereri de transfer formulate de colegi ai reclamantei, expunând argumente proprii care au conturat convingerea intimă că dezlegarea dată raportului juridic litigios este cea corectă, legală și temeinică.

Contrar afirmațiilor recurentei, Înalta Curte constată că prima instanță a avut în vedere și circumstanțele personale invocate în susținerea cererii de transfer, pe care însă le-a apreciat ca nefiind apte să conducă la anularea actului administrativ, apreciind că elementele de oportunitate invocate se încadrează în marja de apreciere de care dispune autoritatea, indicând în acest sens și jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că îndeplinirea cerinței motivării hotărârii nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva nemotivării.

În consecință, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei.

Având în vedere că instanța de control judiciar nu a fost învestită cu cercetarea legalității sentinței din perspectiva aplicării și interpretării normelor de drept material incidente care vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1262 din 18 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2022.