Decizia nr. 1800/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 603/2020 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 05.05.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior Al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 1747 din 21.11.2019 prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Ploiești la Judecătoria Sector 1 București, Judecătoria Sector 2 București, Judecătoria Sector 3 București, Judecătoria Sector 4 București, Judecătoria Sector 5 București, Judecătoria Sector 6 București sau Judecătoria Buftea. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 603 din 17 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea cererii având ca obiect anularea Hotărârii nr. secției pentru judecători nr. 1747 din 21.11.2019 și obligarea intimatului-pârât CSM la admiterea transferului de la Judecătoria Ploiești la Judecătoria Sector 1 București, Judecătoria Sector 2 București, Judecătoria Sector 3 București, Judecătoria Sector 4 București, Judecătoria Sector 5 București, Judecătoria Sector 6 București. A menționat că, încheierea de ședință prin care s-a amânat pronunțarea și în care au fost menționate toate aspectele discutate la primul termen de judecată, deși face corp comun cu hotărârea, nu i-a fost comunicată și că, așa cum probabil rezultă din conținutul încheierii de ședință, instanța a respins toate cererile în probațiune formulate de către reclamant, înțelegând să soluționeze cauza la primul termen de judecată, exclusiv în baza cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate cererii și întâmpinării depuse de pârâtul CSM. A apreciat că, prin respingerea oricăror probe solicitate în dovedirea acțiunii i-a fost încălcat accesul efectiv la instanță, judecătorul fondului intrând în sala de judecată cu o soluție prestabilită. La termenul de judecată din data de 10.07.2020, primul și singurul termen, a considerat oportun ca instanță să emită o adresă prin care să solicite pârâtului hotărârile secției pentru judecători la care a făcut trimitere în conținutul cererii de chemare în judecată. La dosarul cauzei au fost atașate doar hotărâri anonimizate, fără ca instanța să poată compara motivele sale cu cele ale colegilor săi judecători, și ale căror cereri au fost admise. Odată cu refuzul instanței de a admite orice fel de cerere în probațiune, a fost practic pus într-o imposibilitate totală de a-și demonstra argumentația ce a stat la baza formulării cererii de chemare în judecată. A apreciat că prin modalitatea de soluționare a cererii sale de transfer, secția pentru judecători a CSM și-a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea competențelor prevăzute de lege și cu încălcarea drepturilor sale legitime, fiind astfel incidente dispozițiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 care reglementează "excesul de putere". În concret, ca urmare a conduitei pârâtului din ultimii 5 ani, se află în imposibilitatea de a avea o așteptare legitimă, în sensul că cererea sa de transfer va fi soluționată favorabil într-o perioadă rezonabilă de timp, din moment ce, în ultimii 2 ani, i-au fost respinse 5 cereri de transfer, deși, prin raportare la cererile de transfer formulate de doamnele judecător B., C., D., E., F., G. și cererea sa ar fi trebuit admisă. Așadar, este evident că pârâtul a aplicat discreționar criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, în condițiile în care de fiecare dată, prin raportare la toate cererile de transfer menționate anterior, a înțeles să acorde relevanță motivelor familiale, dar cărora, în cazul său, nu le-a dat efect. În motivarea hotărârii, judecătorul fondului a preluat practic argumentația pârâtului relatată în conținutul întâmpinării și, deși nu se menționează explicit, a considerat că pârâtul CSM poate aprecia în mod absolut asupra oportunității cererilor de transfer, lipsind practic de conținut posibilitatea reală de a obține anularea unei hotărâri a secției pentru judecători în instanța de contencios. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat În esență, invocând dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 și art. 1 din Regulamantul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției pentru judecători, a arătat că aparține secției de judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii competența de soluționare a cererilor de transfer ale judecătorilor. A precizat că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în acest sens, fără a crea în mod automat un drept solicitantului. Art. 4 din Regulamentul indicat nu prevede în mod exhaustiv criteriile avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer și nu stabilește o ordine de prioritate a acestora în funcție de ordinea în care sunt prevăzute, revenind secției pentru judecători/procurori să evalueze aceste criterii prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general. În opinia sa, în mod corect a reținut instanța de fond, că toate criticile reclamantului referitoare la neanalizarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 4 din Regulament și nemotivarea hotărârii atacate sunt neîntemeiate. Soluționarea cererilor de transfer se realizează prin analiza coroborată a criteriilor regulamentare, iar, în cazul de față, s-a avut în vedere, în principal, volumul de activitate al instanței de la care s-a solicitat transferul și al celor la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante și încărcătura instanțelor, avizele instanțelor implicate în procedura de transfer și punctele de vedere ale curților de apel, cu luarea în considerare și a motivelor personale ale reclamantului, fără a fi prioritare anumite criterii așa cum susține recurentul-reclamantul. A apreciat că Hotărârea nr. 1747 din data de 21.11.2019 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost adoptată cu exces de putere și nu a condus la o vătămare a vreunui drept al reclamantului. În cauză, nu sunt îndeplinite condițiile excesului de putere în condițiile în care respingerea cererii de transfer s-a realizat prin luarea în considerare a acelorași criterii la toate cele 8 cereri de transfer formulate de judecători din cadrul Judecătoriei Ploiești, nefiind admisă nicio cerere, iar situația personală a recurentului-reclamant nu reprezenta o situație excepțională care să ducă la inversarea raportului de preeminență al interesului public față de drepturi și interese private. De asemenea, a considerat că prezumția de legalitate a unor acte administrative, prin care s-a apreciat asupra oportunității unor cereri de transfer, nu poate fi răsturnată decât pentru cauze de încălcare a procedurii de transfer, nicidecum prin analiza oportunității transferurilor cu ocazia sesiunilor organizate de către Consiliu în acest scop. A mai arătat că este corectă reținerea instanței de fond, în sensul că nu există premisa existenței unor situații similare sau comparabile în raport de care să se poată pune problema aplicării unui tratament diferit. Situațiile de fapt în raport de care recurentul-reclamant invocă aplicarea unui tratament discriminatoriu nu pot fi reținute ca similare sau comparabile, fiecare cerere de transfer fiind analizată în funcție de instanța la care se solicită transferul și de data solicitării. Totodată, nu se poate vorbi de o practică neunitară a Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, atât timp cât fiecare solicitare este analizată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte, iar în cazul cererilor de transfer concurente se aplică aceleași criterii de departajare. În concluzie, a apreciat că, în cauză, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile de drept material prevăzute de art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare și de Regulament. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a arătat că și acesta este nefondat, având în vedere că hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura cauzei. Faptul că motivarea instanței de fond este similiară cu apărările formulate de pârât în întâmpinare, nu înseamnă că sentința atacată este nelegală, instanța de fond analizând legalitatea și oportunitatea actului administrativ atacat. Totodată, a considerat că sunt nefondate și motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant referitoare la respingerea cererii sale de a se emite o adresă către pârât pentru a depune la dosar toate hotărârile de care a făcut vorbire în cererea sa, având în vedere faptul că acestea nu sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. ca și motive de casare și că în recurs se analizează nelegalitatea unei hotărâri și nu starea de fapt reținută de instanța de fond. Pe de altă parte, în mod corect instanța de fond a reținut că examinarea unui discriminări cu ocazia altor ședințe ale secției pentru judecători nu poate fi făcută în prezenta cauză, deoarece hotărârile secției pentru judecători din aceste ședințe nu au fost atacate în prezenta cauză. 1.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare recurentul-reclamant a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât se fundamentează pe Regulamentul privind transferul judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției de judecători din cadrul CSM și art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 care au fost declarate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 454 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial la 24 iulie 2020. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 5 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părților II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate de către recurent, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele arătate în continuare. 2.1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cadrul căruia recurentul-reclamant a susținut că, în motivarea hotărârii, judecătorul fondului a preluat practic argumentația pârâtului relatată în conținutul întâmpinării. Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți. Așadar, în opinia Înaltei Curții motivarea sentinței recurate face posibilă exercitarea controlului de legalitate al instanței de recurs. Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată întemeiate criticile recurentului-reclamant, în sensul nelegalității hotărârii recurate motivat de faptul că s-a fundamentat pe Regulamentul privind transferul judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției de judecători din cadrul CSM și art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020. Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, Hotărârea nr. 1747 din 21.11.2019 emisă de secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Ploiești la Judecătoria Sector 1 București, Judecătoria Sector 2 București, Judecătoria Sector 3 București, Judecătoria Sector 4 București, Judecătoria Sector 5 București, Judecătoria Sector 6 București sau Judecătoria Buftea. Temeiul de drept al emiterii Hotărârii nr. 1747 din 21.11.2019 a secției pentru Judecători îl reprezintă dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2014 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile din Regulamentul privind transferul judecătorilor aprobat prin Hotărârea nr. 1347/17.09.2019 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 769/23.09.2019. În raport de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție în sensul aplicării pentru viitor și, față de caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată incidentă Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020 având în vedere obiectul prezentului litigiu și față de faptul că la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, respectiv 24 iulie 2020, cauza se afla în curs de soluționare. Prin Decizia nr. 454 din 24 iunie 2020, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituționale. În esență, prin decizia menționată, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, care nu stabilesc criteriile și procedura de transfer a judecătorilor și care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din Constituție. Or, dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 au stat la baza emiterii hotărârii contestate în prezenta cauză. Din conținutul deciziei Curții Constituționale, rezultă că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, generează o stare de impredictibilitate și astfel, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor. S-a reținut în considerentele deciziei, cu privire la statutul judecătorilor și procurorilor, că elementele esențiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acesteia, respectiv printr-un act cu caracter normativ emis de autoritatea pârâtă. Curtea Constituțională a constatat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa, pe de o parte, instituția transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite și, pe de altă parte, procedura realizării transferului în Legea nr. 317/2004. În raport de cele expuse și de obiectul acțiunii deduse judecății în speță, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, în parte, acțiunea formulată de reclamant, ținând cont de efectele în prezenta cauză ale Deciziei nr. 454/2020, pronunțată de Curtea Constituțională. Astfel, în condițiile în care prin Decizia nr. 454/2020 s-a constatat că dispozițiile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale, în considerarea principiilor ce se degajă din conținutul art. 147 alin. (4) din Constituție, instanța de recurs reține nelegalitatea Hotărârii nr. 1747 din 21.11.2019, emisă de secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea de transfer formulată de reclamant, această hotărâre devenind lipsită de temei legal, ca urmare a declarării neconstituționale a dispozițiilor legale pe care s-a fundamentat hotărârea contestată. Pe cale de consecință, recursul declarat de reclamant este fondat, și urmează a fi admis, iar în urma casării în parte a sentinței recurate și rejudecării cauzei, Înalta Curte va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamant și va anula Hotărârea nr. 1747 din 21.11.2019 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Înalta Curte va respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, constatând că și în privința cererii de transfer sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 454/2020, pronunțată de Curtea Constituțională. Aceasta întrucât Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale, și în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, reținându-se, totodată, că nu pot fi prevăzute prin Regulament condițiile transferării judecătorilor, acestea fiind necesar a se reglementa în Legea nr. 303/2004. În consecință, în respectarea principiului legalității, nu se poate dispune de către instanța de recurs asupra cererii de transfer, în contextul declarării neconstituționalității textului de lege care reglementează transferul judecătorilor, fără însă a stabili condițiile în care se realizează transferul. Prin urmare, legiuitorul având obligația de a pune de acord prevederile neconstituționale ale art. 60 din Legea nr. 303/2004, cu dispozițiile Constituției, iar Consiliul Superior al Magistraturii păstrând atribuția de a dispune asupra cererii de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte consideră că soluția din recurs trebuie să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit cu această cerere și urmând să o soluționeze după punerea în acord cu Constituția a prevederilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 (în acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin decizia nr. 715 din 09 februarie 2021). Față de dezlegarea dată aspectelor mai sus menționate, criticile recurentului-reclamant privind comportamentul administrativ al pârâtului cu privire la cererile de transfer anterioare formulate sau la modalitatea de aplicare a criteriilor de departajare între candidații ce proveneau de la aceeași instanță invocate în cuprinsul cererii de transfer, nu vor face obiectul analizei instanței de control judiciar. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamant, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamant și va anula Hotărârea nr. 1747 din 21.11.2019 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, urmând a respinge în rest acțiunea.