ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3969/2022

Ședința publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.01.2020, sub nr. x/2020, reclamantele A., B., C., D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Centrul Național pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, pentru E., anularea în tot a hotărârii CNCD nr. 803/13.11.2019 din dosarul nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 937 din 5 octombrie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantele A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, și Centrul Național Pentru Drepturile Copiilor Cu Dizabilități, pentru E., și a fost anulată, în parte, Hotărârea nr. 803/13.11.2019 emisă de pârâtul CNCD, respectiv punctele 2, 3 și 4 din dispozitiv.

Împotriva sentinței civile nr. 937 din 5 octombrie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități pentru E. au formulat cereri de recurs.

Recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat, în principal, admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile nr. 937/05.10.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar pe fond, respingerea acțiunii formulată de A., B., F., D. ca neîntemeiată și menținerea Hotărârii C.N.C.D. nr. 803/13.11.2019 emisă în dosarul x/2018 ca fiind legală și temeinică, iar, în subsidiar, admiterea în parte a recursului, casarea sentinței civile nr. 937/05.10.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, iar pe fond, respingerea acțiunii formulate de către A., ca neîntemeiată și menținerea parțială a dispozitivului Hotărârii C.N.C.D. nr. 803/13.11.2019 emisă în dosarul nr. x/2018 constatând că punctul 3 al acesteia ca este legal și temeinic, în ceea ce o privește pe intimata reclamantă A..

În esență, a susținut că reținerea instanței în sensul că petentul nu a fost hărțuit, ci a beneficiat de cea mai blândă dintre sancțiunile disciplinare evidențiază faptul că instanța a omis să analizeze contextul în care s-a aplicat respectiva sancțiune.

Astfel, în contextul creat, în analiza speței, recurentul-pârât a considerat că trebuia să se pornească tocmai de la apărarea interesului superior al copiilor cu dizabilități în conjunctura prezentată, aspect care însă a fost minimalizat. In opinia sa, trebuia să se stabilească ce era mai important, faptul că petentul a încălcat regulile privind solicitarea acordului prealabil pentru a filma și a înregistra sau nevoia de a se lămuri aspectele - semnalate anterior de acesta și ignorate de conducere - legate de modul în care sunt tratați copii cu dizabilități în școală. Or, chiar dacă convingerea petentului referitoare la tratamentele aplicate minorilor cu dizabilități nu era în deplină concordanță cu realitatea, tocmai o abordare deschisă și transparentă ar fi lămurit pe deplin situația și ar fi fost în interesul copiilor.

A făcut trimitere la decizia civilă nr. 2658/A/2016 a Curții de Apel Cluj.

În fine, a apreciat că faptele prezentate evidențiază legătura de cauzalitate dintre faptele imputate petentului E. de către conducerea instituției și măsurile dispuse de aceasta împotriva lui, astfel fiind dovedită discriminarea, sub forma "hărțuirii" la care a fost supus petentul, fiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 2 alin. (1) și alin. (5) din O.G nr. 137/2000.

Recurentul-pârât Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități pentru E., prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat, în esență, că, în opinia sa, Curtea a analizat eronat definițiile discriminării și hărțuirii prevăzute de lege (art. 2 alin. (1) și (5) din O.G. nr. 137/2000) raportat la faptele speței, stabilind că "nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare sub forma hărțuirii, întrucât nu rezulta din hotărârea atacată și nici din înscrisurile aflate în dosarul administrativ săvârșirea vreunei fapte de discriminare de către reclamantele B., C. ori D., iar, în ceea ce o privește pe reclamanta A., actele semnate de aceasta în calitate de director al școlii nu reprezintă discriminare în forma hărțuirii."

Astfel, prima instanță a înțeles în mod eronat să aplice legea faptelor din speță având în vedere acțiunile de cercetare disciplinară și de mutare a locului de desfășurare a activității paznicului drept elemente centrale ale hărțuirii, în timp ce acestea au fost menționate doar cu titlu de exemplu de către C.N.C.D. și fac parte dintr-o perioadă îndelungată de acțiuni hărțuitoare demonstrate prin petiția supusă de către C.E.D.C.D. judecății C.N.C.D.

De asemenea, au fost analizate și aplicate eronat la faptele speței noțiunile prevăzute de lege de "avertizare în interes public" și "avertizor în interes public", menționându-se "Calitatea petentului E. de avertizor în interes public, conform Legii nr. 571/2004, nu exclude total răspunderea disciplinară a acestuia, iar împrejurarea că angajatorul a ales să aplice cea mai blândă dintre sancțiunile disciplinare nu poate fi considerată un act de hărțuire, în sensul O.G. nr. 137/2000. Cu toate acestea, Legea nr. 571/2004 prevede principiul nesancționării abuzive, conform căruia "nu pot fi sancționate persoanele care reclamă ori sesizează încălcări ale legii, direct sau indirect, prin aplicarea unei sancțiuni inechitabile și mai severe pentru alte abateri disciplinare. În cazul avertizării în interes public, nu sunt aplicabile normele deontologice sau profesionale de natură să împiedice avertizarea în interes public."

Tot în mod greșit au fost apreciate drept justificări pentru sancțiunile aplicate domnului E. în calitate de paznic Raportul ISMB nr. x/31.03.2017, conform căruia "nu se confirmă aspectele sesizate de dl. E." și s-a recomandat "formarea unei comisii de cercetare pentru dl. E., ca urmare a prejudiciului de imagine adus instituției" și verificările făcute de către Avocatul Poporului, care a constatat că "nu se confirmă cele sesizate", întrucât acestea nu sunt rezultate ale unor cercetări independente și obiective, ci concluziile unor instituții, care nu obligă instanța în judecarea cauzei.

Recurentul-pârât a mai apreciat că judecătorul fondului, a invocat în mod eronat trecerea timpului în analiza "bunei credințe a avertizorului de interes public E.", susținând că trecerea a aproximativ 4 luni de la momentul presupusei săvârșiri a faptelor până la publicarea acestora ar pune la îndoială buna-credință a acestuia. Cu toate acestea, Legea nr. 571/2004 nu face o distincție între avertizorii de interes public pe criteriul timpului scurs de la săvârșirea faptelor la publicarea acestora, întrucât legea instituie mecanisme de protecție pentru avertizorii în interes public, care se fundamentează pe înțelegerea statutului vulnerabil al persoanei care face o avertizare în interes public; în acest sens, de la momentul săvârșirii faptelor până la momentul avertizării în interes public, poate trece o perioadă îndelungată, tocmai în virtutea statutului vulnerabil al avertizorului în interes public.

A concluzionat recurentul că decizia C.N.C.D. reține în mod coerent, legal și temeinic faptul că paznicul E. a fost victima fenomenului hărțuirii la locul de muncă, prin diverse acțiuni sau comportamente manifestate de către persoanele reclamate, A., B., C. și D., de-a lungul timpului, în conformitate cu definiția hărțuirii prevăzute de art. 2, alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

Intimatele A., B., D. au formulat întâmpinare la recursul CEDCD prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Au susținut, în esență, că împotriva Hotărârii nr. 803/2019 a CNCD, CEDCD nu a formulat contestație, prin urmare, și-a însușit cele constatate și sancționate fără a mai putea invoca în această fază procesuală alte situații presupuse a fi fapte de discriminare. Sancționarea petentului E. a avut o bază factuală, iar aceasta nu a fost contestată de petent, decizia de sancționare nr. 109/2017 nefiind desființată ca urmare a unei proceduri judiciare. Mai mult aceasta a fost o recomandare a ISMB prin raportul întocmit la 31.03.2017.

Intimatele A., B., D. au formulat întâmpinare la recursul CNCD, prin care, în esență, au arătat că înțeleg să își însușească punctul de vedere al curtii de apel în soluționarea cauzei.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare.

În fapt, prin Hotărârea nr. 803/13.11.2019 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2018, a fost soluționată petiția nr. 1447/15.03.2018 formulată de pârâtul Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități pentru E..

Pârâtul CNCD, prin hotărârea contestată, a reținut că există elemente ce converg către săvârșirea unor fapte de discriminare întrucât părțile reclamate (reclamante în prezenta cauză), aflate într-o poziție de superioritate ierarhică față de petent, au dispus măsuri având ca efect dislocarea acestuia din locul de muncă anterior și constituirea unei comisii de cercetare pentru pretinsul prejudiciu adus imaginii instituției prin filmarea preșcolarilor și elevilor cu camera ascunsă. A considerat pârâtul CNCD că acest comportament, generat de atitudinea petentului de a susține și proba anumite convingeri cu privire la actul educațional desfășurat la unitatea de învățământ, a dus la crearea unui cadru intimidant și ostil față de acesta și a determinat întrunirea elementelor constitutive ale faptei de discriminare sub forma hărțuirii, potrivit art. 2 alin. (1) și alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

În consecință, a dispus sancționarea părților reclamate cu avertisment, fiind admisă și excepția tardivității în ceea ce privește sancțiunea disciplinară aplicată prin Decizia nr. 85/17.01.2017.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere de reclamantele A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și Centrul Național Pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, pentru E., prin care au solicitat anularea în tot a hotărârii CNCD nr. 803/13.11.2019 din dosarul nr. x/2018.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă și a fost anulată, în parte, Hotărârea nr. 803/13.11.2019 emisă de pârâtul CNCD, respectiv punctele 2, 3 și 4 din dispozitiv, pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și Centrul Național Pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, pentru E. formulând critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, pârâtul CNCD a ctiticat reținerea instanței în sensul că petentul nu a fost hărțuit, ci a beneficiat de cea mai blândă dintre sancțiunile disciplinare, ceea ce, în opinia sa, evidențiază faptul că instanța a omis să analizeze contextul în care s-a aplicat respectiva sancțiune, precum și faptul că, în contextul creat, în analiza speței, recurentul-pârât a considerat că trebuia să se pornească tocmai de la apărarea interesului superior al copiilor cu dizabilități în conjunctura prezentată, aspect care însă a fost minimalizat, faptele prezentate evidențiind legătura de cauzalitate dintre faptele imputate petentului E. de către conducerea instituției și măsurile dispuse de aceasta împotriva lui, astfel fiind dovedită discriminarea, sub forma "hărțuirii" la care a fost supus petentul și fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute în art. 2 alin. (1) și alin. (5) din O.G nr. 137/2000.

Recurentul-pârât Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități Curtea, de asemenea, a susținut, în esență, analizarea eronată a definițiilor discriminării și hărțuirii prevăzute de lege (art. 2 alin. (1) și (5) din O.G. nr. 137/2000) raportat la faptele speței, precum și a noțiunilor prevăzute de lege de "avertizare în interes public" și "avertizor în interes public", cu trimitere la Legea nr. 571/2004, în mod greșit fiind apreciate drept justificări pentru sancțiunile aplicate domnului E. în calitate de paznic Raportul ISMB nr. x/31.03.2017, întrucât acestea sunt concluziile unor instituții, care nu obligă instanța în judecarea cauzei, considerând și că judecătorul fondului, a invocat în mod eronat trecerea timpului în analiza "bunei credințe a avertizorului de interes public E.".

Înalta Curte având în vedere că argumentele invocate de părți privesc, în esență, analizarea eronată a faptelor pentru stabilirea îndeplinirii condițiilor prevăzute în art. 2 alin. (1) și alin. (5) din O.G nr. 137/2000, urmează să le analizeze împreună și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, se reține că potrivit art. 2 alin. (1) și (5) din O.G. nr. 137/2000:

"(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. (...)

(5) Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv."

Înalta Curte constată că în cuprinsul Hotărârii nr. 803/13.11.2019, recurentul-pârât CNCD menționează condițiile necesare pentru a se constata discriminarea în forma hărțuirii - o diferențiere, bazată pe un criteriu, care atinge un drept -, însă acesta nu analizează în concret, raportat la situația de fapt supusă analizei prin petiția soluționată, niciunul dintre aceste criterii și nici dreptul petentului E. protejat prin O.G. nr. 137/2000 pretins a fi fost atins prin fapta de discriminare.

Instanța de fond a constatat în mod corect că, deși sancțiunea avertismentului este aplicată de pârâtul CNCD în baza art. 5 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 2/2001, fiind astfel fundamentată pe răspunderea contravențională, o răspundere personală, pentru fapta proprie, pârâtul nu a înțeles să motiveze soluția adoptată cu privire la fiecare dintre persoanele reclamate, din perspectiva actelor de hărțuire pretins a fi fost săvârșite.

Sub aspectul situației de fapt reclamate, pârâtul și-a fundamentat constatarea faptei de discriminare prin aceea că reclamantele, aflate în poziție de superioritate ierarhică față de petentul E., au dispus, pe de o parte, măsura dislocării acestuia de la locul de muncă și, pe de altă parte, constituirea unei comisii de cercetare pentru pretinsul prejudiciu adus imaginii instituției prin filmarea preșcolarilor și elevilor cu camera ascunsă.

Or, niciuna dintre aceste fapte nu constituie discriminare sub forma hărțuirii, astfel cum în mod neargumentat susține pârâtul CNCD în cuprinsul Hotărârii nr. 803/13.11.2019, alegațiile din memoriul său de recurs în sensul că a fost minimalizat interesului superior al copiilor cu dizabilități în conjunctura prezentată, precum și că faptele prezentate evidențiază legătura de cauzalitate dintre faptele imputate petentului E. de către conducerea instituției și măsurile dispuse de aceasta împotriva lui, astfel fiind dovedită discriminarea, sub forma "hărțuirii", fiind lipsite de suport.

Astfel cum este cunoscut, răspunderea contravențională este una personală, fiecare persoană poate răspunde doar pentru propriile fapte. O.G. nr. 137/2000 nu derogă în această privință, calificând expres faptele de discriminare ca fiind contravenții. Constatând întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare sub forma hărțuirii, hotărârea contestată trebuia motivată din perspectiva actelor de hărțuire imputate fiecărei părți reclamate. Or, din cuprinsul actului administrativ-jurisdicțional contestat nu rezultă care este contribuția reclamantelor B., C. și D. la măsurile ce au fost reținute ca acte de hărțuire, recurentul-pârât afirmând doar că este evidentă legătura de cauzalitate dintre faptele imputate petentului E. de către conducerea instituției și măsurile dispuse de aceasta împotriva lui astfel cum s-a reținut anterior.

În ceea ce privește susținerea recurenutlui-pârât Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități în sensul că nu au fost analizate faptele pretins a fi generat discriminarea și hărțuirea petentului, cu privire la pretinsa "dislocare" a postului de pază al petentului E., Înalta Curte constată că acesta ocupă postul de paznic la Școala Gimnazială Specială nr. 4, iar măsura a fost dispusă prin decizia nr. 136/16.02.2018 semnată de directorul școlii, reclamanta A.. La dispunerea acestei măsuri reclamantele B., C. ori D. nu au avut nicio contribuție, nefiind menționate în procesul-verbal din data de 15.01.2018 încheiat cu ocazia stabilirii programului de pază comun . Totodată, măsura nu a avut niciun efect asupra drepturilor salariale ale petentului și nu a reprezentat o retrogradare ori vreun risc de desfacere a raportului de muncă. Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei, măsura a fost luată în temeiul mai multor dispoziții legale și a avut la bază planul de pază întocmit conform dispozițiilor Legii nr. 333/2003 și necesitatea asigurării pazei a două obiective comune (Liceul Tehnologic Dacia și Școala Gimnazială Specială nr. 4). Așadar, nu se poate stabili vreo legătură de cauzalitate între faptele făcute publice de petent în luna noiembrie 2016 și această măsură dispusă în luna februarie 2018 pentru a se reține discriminarea în forma hărțuirii.

Referitor la constituirea unei comisii de cercetare disciplinară a petentului E., instanța constată că măsura sancționării cu avertisment a fost dispusă în ședința din data de 14.04.2017 de membrii Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Speciale, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat la aceeași dată și semnat de persoanele menționate la fila x din vol. I. Dintre semnatarii procesului-verbal prin care s-a dispus sancționarea paznicului cu avertisment singura persoană reclamată la CNCD și sancționată de pârât este reclamanta A.. Aceeași situație de fapt se constată și în ceea ce privește procesul-verbal al consiliului de administrație prin care s-a constituit comisia de disciplină pentru personalul nedidactic (proces-verbal f. x și urm vol. II), niciuna dintre reclamantele B., C. ori D. nu a participat la desemnarea comisiei de disciplină și nici măcar la sancționarea disciplinară a petentului E., decizia nr. 109/19.04.2017 fiind luată de directorul școlii, reclamanta A., în baza hotărârii consiliului de administrație din care nu au făcut parte celelalte reclamante.

Deși instanța nu este sesizată cu legalitatea actului de sancționare a petentului E. din înscrisurile depuse în dosar, se observă că nu a fost susținută ori dovedită desființarea deciziei de sancționare nr. 109/19.04.2017, iar sancțiunea avertismentului a fost dispusă în urma constatării unor încălcări de către petentul E. ale dispozițiilor Legii Educației nr. 1/2011 precum și a Regulamentului de Organizare și Funcționare a școlii, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului.

Prin urmare, la nivel de aparență a existat un fundament factual în urma căruia s-a constituit comisia de disciplină la data de 4.04.2017 (printre altele, înregistrarea pe suport audio-video a minorilor precum și a cadrelor didactice fără acordul acestora), neputând susține că cercetarea disciplinară a fost generată doar de atitudinea petentului de a susține și proba anumite convingeri cu privire la actul educațional desfășurat la unitatea de învățământ, astfel că nu pot fi primite susținerile recurentului-pârât Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități în sensul că prima instanță a analizat eronat definițiile discriminării și hărțuirii prevăzute de lege (art. 2 alin. (1) și (5) din O.G. nr. 137/2000) raportat la faptele speței.

Sunt lipsite de suport și susținerile acestuia că în mod greșit au fost apreciate drept justificări pentru sancțiunile aplicate domnului E. în calitate de paznic Raportul ISMB nr. x/31.03.2017, întrucât acestea nu sunt rezultate ale unor cercetări independente și obiective, ci concluziile unor instituții, care nu obligă instanța în judecarea cauzei, întrucât Raportul în discuție a fost menționat de instanță ca un argument în plus față de cele reținute anterior, care au fundamentat raționamentul logico-juridic care a condus la concluzia că Hotărârea CNCD contestată este nelegală, scoaterea acesteia din context și interpretarea dată de recurentul-pârât neputând fi primită.

În mod corect s-a apreciat și asupra faptului că, în calitatea sa de avertizor în interes public conform Legii nr. 571/2004, petentul E. nu este exclus total de la răspunderea disciplinară a acestuia, iar împrejurarea că angajatorul a ales să aplice cea mai blândă dintre sancțiunile disciplinare nu poate fi considerată un act de hărțuire, în sensul O.G. nr. 137/2000, nefiind încălcate dispozițiile Legii nr. 571/2004 care prevede principiul nesancționării abuzive astfel cum încearcă să inducă recurentul-pârât Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, susținerea că au fost analizate și aplicate eronat la faptele speței noțiunile prevăzute de lege de "avertizare în interes public" și "avertizor în interes public" din această perspectivă fiind nefondată.

În fine, Înalta Curte constată că în cuprinsul motivării propriu-zise a soluției adoptate de prima instanță, nu se regăsește vreo apreciere a judecătorului fondului cu privire la trecerea timpului în analiza "bunei credințe a avertizorului de interes public E.", astfel este lipsită de fundament susținerea recurentului-pârât cu privire la greșita invocare de instanță a acestui aspect.

În consecință, Înalta Curte apreciază că în mod judicios a concluzionat prima instanță că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare sub forma hărțuirii, întrucât nu rezultă din hotărârea atacată și nici din înscrisurile aflate în dosarul administrativ săvârșirea vreunei fapte de discriminare de către reclamantele B., C. ori D., iar în ceea ce o privește pe reclamanta A., actele semnate de aceasta în calitate de director al școlii nereprezentând discriminare în forma hărțuirii, niciunul dintre criteriile menționate în hotărârea contestată neanalizându-se în concret, raportat la situația de fapt supusă examinării prin petiția soluționată, și nici dreptul petentului E. protejat prin O.G. nr. 137/2000 pretins a fi fost atins prin fapta de discriminare. Totodată, sancțiunea avertismentului a fost dispusă în urma constatării unor încălcări de către petentul E. ale dispozițiilor Legii Educației nr. 1/2011 precum și a Regulamentului de Organizare și Funcționare a școlii, din înscrisurile depuse în dosar constatându-se că nu a fost susținută ori dovedită desființarea deciziei de sancționare nr. 109/19.04.2017.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că prin argumentele invocate în cererea de recurs, recurentii și-au exprimat nemulțumirea față de soluția pronunțată, invocând motive prin care nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, veritabile critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenti.

Așa fiind, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentii-pârâți în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente circumstanțelor factuale reținute.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități pentru E. împotriva sentinței civile nr. 937 din 5 octombrie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.