ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 731/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 731/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Decizia

nr. 731/2010

Dosar nr.

1951/110/2007

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC T.S. SRL Iași a chemat-o în

judecată pe pârâta SC T.B. SA Bacău, pentru a fi obligată să încheie un

contract de prestări servicii privind îmbarcarea călătoriilor în Autogara SC

T.B. SA Bacău în vederea efectuării plecării zilnice Iași - Slănic Moldova și

daune cominatorii de 300 lei pe zi.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat pentru obținerea licenței de execuție pentru

traseul Iași - Slănic Moldova sunt necesare contracte de prestări servicii în

autogările de pe traseu. A obținut contractul cu autogările din Iași, Roman,

Comănești și Slănic Moldova, dar nu și cu pârâta deși, în prealabil, obținuse

la data de 12 august 2003 aprobarea M.T.C. în vederea preluării traseului

245/Iași - Slănic Moldova, pentru două microbuze.

Reclamanta și-a completat

acțiunea, solicitând obligarea pârâtei și la plata sumei de 400 lei

reprezentând daune, respectiv prejudiciul creat în imposibilitatea desfășurării

activității de transport pe ruta menționată, invocând dispozițiile art. 41 din

ordonanța M.T.C. nr. 1842 din 4 decembrie 2001, privind obținerea licenței de

execuție și prioritatea pe care ar fi obținut-o în prelungirea acesteia.

La calculul daunelor

s-a avut în vedere un număr mediu de călători zilnic de 20 de persoane, în două

autobuze, iar la un preț de 22 lei biletul/călătorie ar fi rezultat un venit

mediu zilnic de 440 lei/zi, iar suma de 40 000 lei reprezintă profitul net al

societății.

Prin sentința civilă nr. 75 din 20 martie

2008, în rejudecare, Tribunalul Bacău a admis acțiunea reclamantei SC T.S. SRL;

a obligat-o pe pârâta SC T.B. SA Bacău să încheie cu reclamanta contract de

acces în Autogara Bacău; a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma

de 19.877,90 lei, reprezentând beneficiu nerealizat pe o perioadă de 2 ani,

începând cu 1 iulie 2004; a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei cu

titlu de daune cominatorii de 10 lei pe zi de întârziere de la rămânerea

irevocabilă a sentinței până la încheierea contractului, plus cheltuieli de

judecată în sumă de 3.667,7 lei.

Pentru a pronunța

această sentință, din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut

următoarele: reclamanta a solicitat

pârâtei să încheie un contract de prestări

servicii, privind îmbarcarea - debarcarea călătorilor din Autogara Bacău, pentru

a presta obiectul de activitate de transport public persoane, prevăzut în statut

și pentru care

obținuse în prealabil

aprobarea M.T.C.T.

Sub motivul că

cererea înregistrată la reclamantă din 25 iunie 2004 nu a fost prezentată de un

delegat cu procura specială din partea reclamantei, pârâta nici nu a răspuns

reclamantei, nici nu a solicitat actele privind dovada calității de operator

transport al reclamantei.

Reclamanta, pentru

traseul Iași - Slănic Moldova a încheiat contracte de prestări servicii cu

societățile care dețin autogări pe întregul traseu, cu excepția autogării

Bacău, care este în proprietatea pârâtei.

Conform Ordinului nr.

1842 din 04 decembrie 2001 al M.L.P.T.L. privind aprobarea normelor

metodologice de autorizare și efectuare a transporturilor rutiere și a activităților

conexe acestora, la anexa 7. privind caietul de sarcini, se prevede imperativ

că „deținătorii de licențe de execuție pentru autogară și activități

desfășurate în cadrul acesteia, au obligația de a permite în mod

nediscriminatoriu accesul operatorilor de transport rutier la serviciile

oferite de autogară".

De asemenea, la pct. 6

lit. b) privind condițiile comerciale, se prevede obligativitatea deținătorilor

de licențe de execuție de a primi și înregistra toate cererile operatorilor de

transport rutier, care solicită accesul în autogara, cereri la care va răspunde

afirmativ sau negativ, în termen de 5 zile, cu motivarea refuzului.

Din probatoriul

administrat a rezultat că reclamanta a îndeplinit toate condițiile necesare

unui operator de transport, cu excepția licenței de execuție a cărei aprobare

este condiționată de contractul ce face obiectul cauzei.

Văzând și

dispozițiile lit. c) din „condiții speciale" ale actului normativ amintit,

care prevăd că deținătorii de licențe de execuție pentru autogară și activități

desfășurate în cadrul acesteia au obligația de a încheia contracte în acest

sens, tribunalul a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să încheie cu

reclamanta contract de prestări servicii, privind îmbarcarea-debarcarea

călătorilor din autogara Bacău.

Cu privire la cel

de-al doilea capăt de cerere, expertiza contabilă depusă în cauză

concluzionează că beneficiul nerealizat de reclamantă este de 19.877,90 lei

calculat pentru o perioadă de doi ani, începând cu data de 1 iulie 2004.

În cauză fiind

îndeplinite condițiile art. 998 C. civ., caracterul ilicit al refuzului de a

permite accesul în autogara din Bacău, vinovăția pârâtei în îngrădirea

dreptului de executare a activității de transport, legătura de cauzalitate,

precum și prejudiciul rezultat, instanța a admis și acest capăt de cerere și a

obligat-o pe pârâtă la plata beneficiului nerealizat sub sancțiunea daunelor

cominatorii de 10 lei/zi.

Prin Decizia nr. 94

din 18 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței mai sus menționate.

A respins, de

asemenea, cererea de suspendare ca fiind fără obiect.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că:

Prin Decizia civilă nr.

4778/1/2006 din 15 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul declarat de reclamanta SC T.S. SRL IAȘI; a casat decizia și trimis

cauza instanței de fond spre rejudecare motivând că prin refuzul încheierii

contractului, pârâta i-a produs reclamantei un prejudiciu, ce constă în

beneficiul nerealizat în perioada respectivă și care se impune a fi reparat;

s-a reținut că în mod greșit instanțele au respins acțiunea reclamantei, sub

acest aspect, fără a-1 lămuri pe deplin, întrucât existau posibilități de

dovedire, respectiv de evaluare a prejudiciului, fie cu evidențele contabile,

fie prin efectuarea unei expertize contabile, cum de altfel s-a solicitat de

către reclamantă, dar ambele instanțe au respins nejustificat administrarea

acestei probe.

Față de această

situație, motivele de apel ce fac referire la încheierea contractului, nu au

mai fost analizate de instanță, ci numai cele ce privesc despăgubirile acordate

de instanța de fond, după rejudecare.

Curtea de apel a reținut astfel că, la

instanța de fond s-a dispus și s-a efectuat un raport de expertiză sub acest

aspect, la care obiecțiuni a formulat doar reclamanta nu și pârâta - apelantă;

de asemenea, în urma obiecțiunilor formulate de intimata reclamantă, s-a dispus

completarea raportului de expertiză, la care apelanta nu a avut propriile

obiecțiuni, neadministrând nici alte probatorii prin care să combată capătul de

cerere privind despăgubirile.

Pe cale de

consecință, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a respins

apelul, ca nefondat, și a păstrat în totalitate sentința apelată.

Față de soluționarea

cererii de apel, a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a

executării sentinței.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs pârâta SC T.B. SA Bacău, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului,

casarea în întregime a hotărârilor atacate și, pe cale de consecință,

rejudecând cauza, respingerea acțiunii formulate de reclamantă, cu obligarea

acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Recurenta susține, în

esență, că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au luat în considerare

sentința civilă nr. 4162 din 22 iunie 2005, pronunțată de Judecătoria Bacău, în

Dosarul nr. 5106/2005, rămasă irevocabilă, din care rezultă că vinovată de neîncheierea

contractului de peron se face SC T.S. SRL Iași, pentru neprezentarea documentelor

obligatorii pentru încheierea contractului. În concluzie, susține că, SC T.S.

SRL Iași, nefăcând dovada calității de operator de transport, SC T.B. SA Bacău

nu avea obligația de a încheia contractul solicitat de aceasta.

Mai arată că, în

momentul când instanța a considerat că SC T.S. SRL Iași a îndeplinit toate

condițiile necesare unui operator de transport, ca urmare a documentelor depuse

de aceasta ulterior în instanță, SC T.B. SA Bacău, cu adresa din 10 iunie 2005

a invitat-o pe reclamantă la sediul său pentru a încheia contractul de prestări

servicii, dar nici de această dată reclamanta nu s-a prezentat pentru a încheia

contractul, or, în aceste condiții, consideră nu poate fi sancționată cu daune

cominatorii, iar cererea o consideră ca rămasă fără obiect.

Susține, de asemenea,

că expertiza efectuată în prezenta cauză nu poate fi luată în calcul, atâta

timp cât este culpa reclamantei, pentru neîncheierea contractului, iar pe de

altă parte, nu numai calculul privind beneficiul nerealizat de reclamantă,

susținut de expertul parte al acesteia este eronat, ci s-a făcut și cu

interpretarea greșită a legislației, încercând inducerea în eroare a instanței

prin promovarea ideii că microbuzul de rezervă este realizator de venituri

concomitent cu microbuzul activ.

În final, arată că

afirmația reclamantei SC T.S. SRL Iași că dacă s-ar fi încheiat contractul

respectiv ar fi avut prioritate în vederea prelungirii aprobării traseului la

licitațiile din 20 decembrie 2004 sau cea din 3 iunie 2005 este complet falsă,

pentru că traseele se obțin ca urmare a unei licitații și nu a unei aprobări,

iar conform criteriilor de evaluare și punctajele care se acordă în cazul atribuirii

curselor la licitație, SC T.S. SRL Iași nu ar fi avut nicio șansă de a câștiga

atribuirea cursei pe acel traseu.

La data de 30

octombrie 2009, recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei precizări la

recursul declarat, reiterând și dezvoltând susținerile din recurs și susținând

că potrivit dispozițiilor art. 282

1

alin. (1) și (2) C. proc. civ.,

calea de atac de urmat era recursul, iar curtea de apel, fără a se pronunța sub

acest aspect, a soluționat cauza sub formă de apel.

A mai precizat că

temeiul de drept invocat îl constituie dispozițiile legale mai sus menționate,

coroborate cu art. 304 pct. 9, art. 304 pct. 1, art. 311 și 312 C. proc. civ.,

cât și cu dispozițiile art. 942, 948 și 988 C. civ. și Ordinul 1842/2004.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea susținerilor

din recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente în

speță, precum și de hotărârile pronunțate în cauză, se constată următoarele:

Susținerea

recurentei-pârâte din precizările depuse la recursul declarat în cauză,

formulată în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căreia

curtea de apel avea obligația de a cerceta și a se investi cu soluționarea căii

de atac a recursului, ce trebuia de urmat în conformitate cu dispozițiile art. 282

1

alin. (1) și (2) C. proc. civ. și nu de a soluționa cauza fără temei legal, sub

forma apelului, nu poate fi primită, fiind neîntemeiată, atâta timp cât, din

actele dosarului, se constată că la termenul din 25 noiembrie 2004 stabilit la

Judecătoria Bacău, reclamanta și-a completat acțiunea inițială, solicitând obligarea

pârâtei și la plata unor daune în cuantum de 400 000 000 lei, reprezentând

prejudiciul ce i-a fost cauzat de aceasta, judecătoria și-a declinat competența

la Tribunalul Bacău, secția comercială, care a soluționat fondul cauzei, conform

art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., fiind legal investit și tot legal

investită a fost și curtea de apel, care a avut competență să soluționeze

apelul, potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ. și nu recursul, așa cum afirmă

recurenta, întemeindu-se eronat pe dispozițiile art. 281

1

alin. (1)

și (2) C. proc. civ., dispoziții legale care nu își găsesc aplicabilitatea în

prezenta cauză.

De asemenea,

neîntemeiate, sunt și susținerile recurentei-pârâte, formulate pe fondul

cauzei, în legătură cu care aceasta precizează că se circumscriu motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în ce

privește capătul de cerere referitor la încheierea contractului de acces în

autogara Bacău, recurenta-pârâtă susține că în mod greșit a fost admis, fără ca

instanțele să ia în considerare sentința civilă nr. 4162 din din 22 iunie 2006

a Judecătoriei Bacău, irevocabilă, din care rezultă vinovăția reclamantei, prin

neprezentarea documentelor obligatorii pentru încheierea contractului.

În consecință,

consideră că reclamanta nu a făcut dovada calității de operator de transport,

împrejurare în care pârâta nu avea obligația de a încheia contractul în

discuție și, mai mult, chiar în situația în care instanța a apreciat că

reclamanta a îndeplinit toate condițiile necesare unui operator de transport,

urmare documentelor depuse, aceasta nu s-a prezentat pentru încheierea

contractului, așa încât pârâta nu poate fi sancționată cu plata daunelor

cominatorii.

Aceste susțineri nu

pot fi primite, deoarece cele reținute în considerentele sentinței, prin care

s-a admis o plângere a pârâtei și s-a anulat un proces-verbal de contravenție

nu pot beneficia de autoritate de lucru judecat și nu au relevanță în prezenta

cauză, în care capătul de cerere privind încheierea contractului a fost admis

pe baza probelor administrate, probe care au dovedit nelegalitatea refuzului

pârâtei, în contextul în care reclamanta a îndeplinit toate condițiile necesare

unui operator de transport, cu excepția licenței de execuție, a cărei aprobare

era condiționată de încheierea contractului, pe care, potrivit dispozițiilor

legale incidente în cauză, deținătorul de licență de execuție pentru autogară

și activitățile desfășurate în cadrul acesteia avea obligația de a-l încheia.

În fine, nici

susținerile vizând expertizele efectuate în cauză, cu referire la calculul

eronat al beneficiarului nerealizat de reclamantă și interpretarea eronată a

legislației aplicabile nu pot fi primite, întrucât, pe de-o parte, acestea reprezintă

în mod evident critici de netemeinicie și nu de legalitate a hotărârii instanței

de apel, ce nu pot face obiectul examinării instanței de recurs, iar, pe de

altă parte, se constată că pârâta nu a formulat obiecțiuni la raportul de

expertiză efectuat la fond și nici când s-a dispus completarea acestuia,

necombătând sub acest aspect, în niciun mod în apel capătul de cerere referitor

la despăgubiri.

În consecință,

reținându-se că pârâta nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care

în raport de dispozițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304

C. proc. civ. să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții de apel,

aceasta va fi menținută, ca fiind legală și se va respinge recursul declarat în

cauză de pârâta SC T.B. SA Bacău, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat,

recursul

declarat de pârâta SC T.B. SA Bacău împotriva Deciziei nr. 94 din 18 noiembrie 2008

a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ

.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2010.