ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 731/2010

Decizia nr. 731/2010 Dosar nr. 1951/110/2007 Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC T.S. SRL Iași a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.B. SA Bacău, pentru a fi obligată să încheie un contract de prestări servicii privind îmbarcarea călătoriilor în Autogara SC T.B. SA Bacău în vederea efectuării plecării zilnice Iași - Slănic Moldova și daune cominatorii de 300 lei pe zi. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat pentru obținerea licenței de execuție pentru traseul Iași - Slănic Moldova sunt necesare contracte de prestări servicii în autogările de pe traseu. A obținut contractul cu autogările din Iași, Roman, Comănești și Slănic Moldova, dar nu și cu pârâta deși, în prealabil, obținuse la data de 12 august 2003 aprobarea M.T.C.

în vederea preluării traseului 245/Iași - Slănic Moldova, pentru două microbuze. Reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei și la plata sumei de 400 lei reprezentând daune, respectiv prejudiciul creat în imposibilitatea desfășurării activității de transport pe ruta menționată, invocând dispozițiile art. 41 din ordonanța M.T.C. nr. 1842 din 4 decembrie 2001, privind obținerea licenței de execuție și prioritatea pe care ar fi obținut-o în prelungirea acesteia. La calculul daunelor s-a avut în vedere un număr mediu de călători zilnic de 20 de persoane, în două autobuze, iar la un preț de 22 lei biletul/călătorie ar fi rezultat un venit mediu zilnic de 440 lei/zi, iar suma de 40 000 lei reprezintă profitul net al societății.

Prin sentința civilă nr. 75 din 20 martie 2008, în rejudecare, Tribunalul Bacău a admis acțiunea reclamantei SC T.S. SRL; a obligat-o pe pârâta SC T.B. SA Bacău să încheie cu reclamanta contract de acces în Autogara Bacău; a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 19.877,90 lei, reprezentând beneficiu nerealizat pe o perioadă de 2 ani, începând cu 1 iulie 2004; a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei cu titlu de daune cominatorii de 10 lei pe zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a sentinței până la încheierea contractului, plus cheltuieli de judecată în sumă de 3.667,7 lei.

Pentru a pronunța această sentință, din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele: reclamanta a solicitat pârâtei să încheie un contract de prestări servicii, privind îmbarcarea - debarcarea călătorilor din Autogara Bacău, pentru a presta obiectul de activitate de transport public persoane, prevăzut în statut și pentru care obținuse în prealabil aprobarea M.T.C.T. Sub motivul că cererea înregistrată la reclamantă din 25 iunie 2004 nu a fost prezentată de un delegat cu procura specială din partea reclamantei, pârâta nici nu a răspuns reclamantei, nici nu a solicitat actele privind dovada calității de operator transport al reclamantei. Reclamanta, pentru traseul Iași - Slănic Moldova a încheiat contracte de prestări servicii cu societățile care dețin autogări pe întregul traseu, cu excepția autogării Bacău, care este în proprietatea pârâtei.

Conform Ordinului nr. 1842 din 04 decembrie 2001 al M.L.P.T.L. privind aprobarea normelor metodologice de autorizare și efectuare a transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, la anexa 7. privind caietul de sarcini, se prevede imperativ că „deținătorii de licențe de execuție pentru autogară și activități desfășurate în cadrul acesteia, au obligația de a permite în mod nediscriminatoriu accesul operatorilor de transport rutier la serviciile oferite de autogară". De asemenea, la pct. 6 lit. b) privind condițiile comerciale, se prevede obligativitatea deținătorilor de licențe de execuție de a primi și înregistra toate cererile operatorilor de transport rutier, care solicită accesul în autogara, cereri la care va răspunde afirmativ sau negativ, în termen de 5 zile, cu motivarea refuzului.

Din probatoriul administrat a rezultat că reclamanta a îndeplinit toate condițiile necesare unui operator de transport, cu excepția licenței de execuție a cărei aprobare este condiționată de contractul ce face obiectul cauzei. Văzând și dispozițiile lit. c) din „condiții speciale" ale actului normativ amintit, care prevăd că deținătorii de licențe de execuție pentru autogară și activități desfășurate în cadrul acesteia au obligația de a încheia contracte în acest sens, tribunalul a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să încheie cu reclamanta contract de prestări servicii, privind îmbarcarea-debarcarea călătorilor din autogara Bacău.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, expertiza contabilă depusă în cauză concluzionează că beneficiul nerealizat de reclamantă este de 19.877,90 lei calculat pentru o perioadă de doi ani, începând cu data de 1 iulie 2004. În cauză fiind îndeplinite condițiile art. 998 C. civ., caracterul ilicit al refuzului de a permite accesul în autogara din Bacău, vinovăția pârâtei în îngrădirea dreptului de executare a activității de transport, legătura de cauzalitate, precum și prejudiciul rezultat, instanța a admis și acest capăt de cerere și a obligat-o pe pârâtă la plata beneficiului nerealizat sub sancțiunea daunelor cominatorii de 10 lei/zi. Prin Decizia nr. 94 din 18 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate.

A respins, de asemenea, cererea de suspendare ca fiind fără obiect. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că: Prin Decizia civilă nr. 4778/1/2006 din 15 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta SC T.S. SRL IAȘI; a casat decizia și trimis cauza instanței de fond spre rejudecare motivând că prin refuzul încheierii contractului, pârâta i-a produs reclamantei un prejudiciu, ce constă în beneficiul nerealizat în perioada respectivă și care se impune a fi reparat; s-a reținut că în mod greșit instanțele au respins acțiunea reclamantei, sub acest aspect, fără a-1 lămuri pe deplin, întrucât existau posibilități de dovedire, respectiv de evaluare a prejudiciului, fie cu evidențele contabile, fie prin efectuarea unei expertize contabile, cum de altfel s-a solicitat de către reclamantă, dar ambele instanțe au respins nejustificat administrarea acestei probe.

Față de această situație, motivele de apel ce fac referire la încheierea contractului, nu au mai fost analizate de instanță, ci numai cele ce privesc despăgubirile acordate de instanța de fond, după rejudecare. Curtea de apel a reținut astfel că, la instanța de fond s-a dispus și s-a efectuat un raport de expertiză sub acest aspect, la care obiecțiuni a formulat doar reclamanta nu și pârâta - apelantă; de asemenea, în urma obiecțiunilor formulate de intimata reclamantă, s-a dispus completarea raportului de expertiză, la care apelanta nu a avut propriile obiecțiuni, neadministrând nici alte probatorii prin care să combată capătul de cerere privind despăgubirile. Pe cale de consecință, în temeiul art. 296 C. proc.

civ., instanța de apel a respins apelul, ca nefondat, și a păstrat în totalitate sentința apelată. Față de soluționarea cererii de apel, a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării sentinței. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC T.B. SA Bacău, întemeindu-se pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârilor atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza, respingerea acțiunii formulate de reclamantă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. Recurenta susține, în esență, că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au luat în considerare sentința civilă nr. 4162 din 22 iunie 2005, pronunțată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. 5106/2005, rămasă irevocabilă, din care rezultă că vinovată de neîncheierea contractului de peron se face SC T.S.

SRL Iași, pentru neprezentarea documentelor obligatorii pentru încheierea contractului. În concluzie, susține că, SC T.S. SRL Iași, nefăcând dovada calității de operator de transport, SC T.B. SA Bacău nu avea obligația de a încheia contractul solicitat de aceasta. Mai arată că, în momentul când instanța a considerat că SC T.S. SRL Iași a îndeplinit toate condițiile necesare unui operator de transport, ca urmare a documentelor depuse de aceasta ulterior în instanță, SC T.B. SA Bacău, cu adresa din 10 iunie 2005 a invitat-o pe reclamantă la sediul său pentru a încheia contractul de prestări servicii, dar nici de această dată reclamanta nu s-a prezentat pentru a încheia contractul, or, în aceste condiții, consideră nu poate fi sancționată cu daune cominatorii, iar cererea o consideră ca rămasă fără obiect.

Susține, de asemenea, că expertiza efectuată în prezenta cauză nu poate fi luată în calcul, atâta timp cât este culpa reclamantei, pentru neîncheierea contractului, iar pe de altă parte, nu numai calculul privind beneficiul nerealizat de reclamantă, susținut de expertul parte al acesteia este eronat, ci s-a făcut și cu interpretarea greșită a legislației, încercând inducerea în eroare a instanței prin promovarea ideii că microbuzul de rezervă este realizator de venituri concomitent cu microbuzul activ. În final, arată că afirmația reclamantei SC T.S. SRL Iași că dacă s-ar fi încheiat contractul respectiv ar fi avut prioritate în vederea prelungirii aprobării traseului la licitațiile din 20 decembrie 2004 sau cea din 3 iunie 2005 este complet falsă, pentru că traseele se obțin ca urmare a unei licitații și nu a unei aprobări, iar conform criteriilor de evaluare și punctajele care se acordă în cazul atribuirii curselor la licitație, SC T.S.

SRL Iași nu ar fi avut nicio șansă de a câștiga atribuirea cursei pe acel traseu. La data de 30 octombrie 2009, recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei precizări la recursul declarat, reiterând și dezvoltând susținerile din recurs și susținând că potrivit dispozițiilor art. 282 1 alin. (1) și (2) C. proc. civ., calea de atac de urmat era recursul, iar curtea de apel, fără a se pronunța sub acest aspect, a soluționat cauza sub formă de apel. A mai precizat că temeiul de drept invocat îl constituie dispozițiile legale mai sus menționate, coroborate cu art. 304 pct. 9, art. 304 pct. 1, art. 311 și 312 C. proc. civ., cât și cu dispozițiile art. 942, 948 și 988 C. civ. și Ordinul 1842/2004. Recursul nu este fondat.

Din examinarea susținerilor din recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente în speță, precum și de hotărârile pronunțate în cauză, se constată următoarele: Susținerea recurentei-pârâte din precizările depuse la recursul declarat în cauză, formulată în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căreia curtea de apel avea obligația de a cerceta și a se investi cu soluționarea căii de atac a recursului, ce trebuia de urmat în conformitate cu dispozițiile art. 282 1 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

și nu de a soluționa cauza fără temei legal, sub forma apelului, nu poate fi primită, fiind neîntemeiată, atâta timp cât, din actele dosarului, se constată că la termenul din 25 noiembrie 2004 stabilit la Judecătoria Bacău, reclamanta și-a completat acțiunea inițială, solicitând obligarea pârâtei și la plata unor daune în cuantum de 400 000 000 lei, reprezentând prejudiciul ce i-a fost cauzat de aceasta, judecătoria și-a declinat competența la Tribunalul Bacău, secția comercială, care a soluționat fondul cauzei, conform art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., fiind legal investit și tot legal investită a fost și curtea de apel, care a avut competență să soluționeze apelul, potrivit art. 3 pct. 2 C. proc.

civ. și nu recursul, așa cum afirmă recurenta, întemeindu-se eronat pe dispozițiile art. 281 1 alin. (1) și (2) C. proc. civ., dispoziții legale care nu își găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză. De asemenea, neîntemeiate, sunt și susținerile recurentei-pârâte, formulate pe fondul cauzei, în legătură cu care aceasta precizează că se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, în ce privește capătul de cerere referitor la încheierea contractului de acces în autogara Bacău, recurenta-pârâtă susține că în mod greșit a fost admis, fără ca instanțele să ia în considerare sentința civilă nr. 4162 din din 22 iunie 2006 a Judecătoriei Bacău, irevocabilă, din care rezultă vinovăția reclamantei, prin neprezentarea documentelor obligatorii pentru încheierea contractului.

În consecință, consideră că reclamanta nu a făcut dovada calității de operator de transport, împrejurare în care pârâta nu avea obligația de a încheia contractul în discuție și, mai mult, chiar în situația în care instanța a apreciat că reclamanta a îndeplinit toate condițiile necesare unui operator de transport, urmare documentelor depuse, aceasta nu s-a prezentat pentru încheierea contractului, așa încât pârâta nu poate fi sancționată cu plata daunelor cominatorii.

Aceste susțineri nu pot fi primite, deoarece cele reținute în considerentele sentinței, prin care s-a admis o plângere a pârâtei și s-a anulat un proces-verbal de contravenție nu pot beneficia de autoritate de lucru judecat și nu au relevanță în prezenta cauză, în care capătul de cerere privind încheierea contractului a fost admis pe baza probelor administrate, probe care au dovedit nelegalitatea refuzului pârâtei, în contextul în care reclamanta a îndeplinit toate condițiile necesare unui operator de transport, cu excepția licenței de execuție, a cărei aprobare era condiționată de încheierea contractului, pe care, potrivit dispozițiilor legale incidente în cauză, deținătorul de licență de execuție pentru autogară și activitățile desfășurate în cadrul acesteia avea obligația de a-l încheia.

În fine, nici susținerile vizând expertizele efectuate în cauză, cu referire la calculul eronat al beneficiarului nerealizat de reclamantă și interpretarea eronată a legislației aplicabile nu pot fi primite, întrucât, pe de-o parte, acestea reprezintă în mod evident critici de netemeinicie și nu de legalitate a hotărârii instanței de apel, ce nu pot face obiectul examinării instanței de recurs, iar, pe de altă parte, se constată că pârâta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat la fond și nici când s-a dispus completarea acestuia, necombătând sub acest aspect, în niciun mod în apel capătul de cerere referitor la despăgubiri. În consecință, reținându-se că pârâta nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în raport de dispozițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și se va respinge recursul declarat în cauză de pârâta SC T.B. SA Bacău, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.B. SA Bacău împotriva Deciziei nr. 94 din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.