ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3623/2022

Ședința publică din data de 17 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 02 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii Și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură - Centrul Județean Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 280 din data de 04.08.2020, pronunțată de Tribunalul Teleorman – secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă II A. reprezentată de A., până la soluționarea definitiva a dosarului nr. x/2016

Împotriva soluției de suspendare a judecării cauzei a formulat recurs reclamanta Întreprinderea Individuală A. invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare se susține că instanța de recurs a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. întrucât dezlegarea cauzei nu depinde de soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016

Arată în acest sens că soluționarea definitivă a dosarului nr. . x/2016 nu condiționează soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.11.2019 pentru campania agricolă din 2013 ca act administrativ.

Acest act administrativ a fost emis în baza Notei de Control DLAF nr. 1176/01.10.2019 care a reținut că există anumite suspiciuni de fals cu privire la încheierea unor contracte de arendare de către fermierul II A. în sensul că 9 dintre aceste contracte, printre care și cel cu numărul x/06.05.2012, ce face obiectul dosarului nr. x/2016 nu erau semnate de arendator.

Susține că în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, APIA Teleorman era obligată să suspende de drept activitatea de control ce se desfășura în baza Notei de control DLAF până când organul judiciar soluționa în mod definitiv caracterul penal sau nepenal al faptei fermierului A. cu privire la înregistrarea la Primăria Călinești a unor contracte nesemnate de arendator.

Or, APIA Teleorman a emis actul administrativ de sancționare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare fără ca suspiciunea faptei penale să fie conformată de vreun organ judiciar, producându-și efectele juridice.

La dosarul cauzei există o adresă în acest sens de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA prin care se arată că dosarul se află în lucru.

Prin urmare, instanța de recurs putea cel mult să suspende cauza până la soluționarea cauzei aflată pe rolul parchetului DNA.

Se susține, așadar, că atât cauza penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA, cât și cea aflată pe rolul instanței de drept comun nu pot influența dreptul dedus judecății, adică anularea/menținerea actului administrativ emis de APIA Teleorman întrucât acest act a avut la bază Nota de control DLAF cu privire la anumite suspiciuni de fals neconfirmate de vreun organ judiciar și nicidecum vreo ordonanță sau hotărâre judecătorească penală sau civilă rămasă definitivă, ce pate face ulterior obiectul emiterii unui act administrativ.

Mai afirmă recurenta că dosarul nr. x/2016 are ca obiect contractul de arendare nr. x/06.05.2012 ce vizează o suprafață de 1,65 ha aflată sub limita procentului de 50% din suprafața totală arendată, pentru a putea fi retrasă subvenția agricolă și acceptată aplicarea instituției suspendării.

Afirmă că această lipsă a semnăturii arendatorului în toate cele 9 contracte de arendare a fost acoperită în mod tacit prin utilizarea terenului și plata arendei de către fermierul A. cu acceptul arendatorului, aspect care se verifică în prezent de DNA însă așa cum s-a arătat, face obiectul emiterii unui alt act administrativ, atât penal cât și civil, întrucât actul administrativ atacat a stabilit creanța bugetară în funcție de o faptă penală neconfirmată de organul judiciar și nu avea cum să sancționeze neregula în mod anticipativ în funcție de o hotărâre judecătorească penală sau civilă, al cărei rezultat nu este cunoscut.

Prin întâmpinare intimata pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Teleorman a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare arată că dosarele nr. x/2016, y/2016 și nr. 7149/740/2016 au fost soluționat în mod definitiv, neregulile constatate de DLAF cu privire la încheierea nelegală/nevalabilă a contractelor de arendare în lipsa semnăturii proprietarilor de terenuri agricole, fiind confirmată de instanța de judecată și sancționată cu nulitatea absolută, lipsind înscrisurile denumite "contract de arendare" de orice efect.

Întrucât dosarul nr. x/2016 nu este soluționat în mod definitiv susține că în mod legal Curtea de Apel București a dispus suspendarea soluționării recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin Încheierea atacată s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurentul pârât Ministerul Agriculturii Și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură - Centrul Județean Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 280 din data de 04.08.2020, pronunțată de Tribunalul Teleorman – secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă II A. reprezentată de A., până la soluționarea definitiva a dosarului nr. x/2016

Temeiul de drept al suspendării l-a reprezentat dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cu care instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Împotriva încheierii de suspendare a judecății a fost declarat recurs de către reclamantă, susținând că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la acest motiv de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Prin urmare pentru a fi incident acest motiv de casare este necesar a se invoca interpretarea și aplicarea eronată a unor reguli de drept material iar nu a unor reguli de drept procesual.

Or, în cauză dispozițiile invocate ca fiind aplicate în mod greșit, respectiv art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu sunt dispoziții de drept material ci sunt dispoziții de drept procesual.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Desi a invocat încălcarea unor norme de drept procesual recurenta nu a înțeles să invoce și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte reține că motivul invocat de către recurenta nu reprezintă un motiv de ordine publică care să poată fi invocat din oficiu de către instanță potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ. și analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru aceste motive Înalta Curte va respinge recursul și va menține încheierea atacată.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Întreprinderea Individuală A. împotriva încheierii din 02 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2022.