ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 607/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13 august 2013, sub nr. x/2013, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Teleorman:

- în principal, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Teleorman sub nr. x din 27 septembrie 2012 și a deciziei înregistrată cu nr. 16525 din 7 iunie 2013 de soluționare a Contestației nr. 125247 din 26 octombrie 2012, pentru încălcarea art. 21 alin. (11) - (15) și alin. (26) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011, ca urmare a emiterii acestora cu încălcarea unor norme obligatorii de procedură fiscală;

- în subsidiar, anularea în parte a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Teleorman sub nr. x din 27 septembrie 2012 și a deciziei înregistrată cu nr. 16525 din 7 iunie 2013 de soluționare a Contestației nr. 125247 din 26 octombrie 2012, în ceea ce privește suma de 306.509 RON reprezentând creanță bugetară aferentă suprafețelor de teren de 149.87 ha și 61.19 ha și exonerarea de la plata acestei sume.

La data 26 noiembrie 2013, reclamanta SC A. SA a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Agenției Domeniilor Statului, solicitând obligarea la plata sumei de 87.740 RON imputată SCA. SA, de către APIA Teleorman, pentru solicitarea finanțării suprafeței de 61.19 ha, cu accesoriile prevăzute de lege aferente acestei sume.

Prin Sentința civilă nr. 2722 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțate în dosar nr. x/2013, a fost admisă în parte acțiunea; au fost anulate Procesul-verbal nr. x din 27 septembrie 2012 și Decizia nr. 16525 din 7 iunie 2013, cu privire la suprafața de 149,87 ha; a fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Centrul Județean Teleorman, cât și recurenta-reclamantă SC " A." SA - prin administrator judiciar B..

3.1. Recursul formulat de recurenta-reclamantă SC " A." SA

Prin cererea de recurs, s-a solicitat casarea sentinței atacate în partea referitoare la respingerea capătului de cerere privind nelegalitatea și netemeinicia deciziei de soluționarea a contestației privind suprafața cultivată de 61,9 ha, precum și cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție a Agenției Domeniilor Statului și, în consecință admiterea cererii de chemare în judecată în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Procesului-verbal nr. x din 27 septembrie 2012 și a Deciziei nr. 16525 din 7 iunie 2013 și cu privire la suprafața de 61,9 ha, iar în cazul respingerii cererii cu privire la acest capăt de cerere, admiterea cererii de chemare în garanție a Agenției Domeniilor Statului.

3.1.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1.1.1. Cu privire la capătul de cerere privind nelegalitatea și netemeinicia deciziei de soluționarea a contestației privind suprafața cultivată de 61,9 ha

Recurenta-reclamantă a arătat că argumentul instanței de judecată în sensul că reclamanta cunoștea despre diminuarea suprafeței concesionate cu 61,19 ha ca urmare a restituirii și punerii în posesie în baza unor hotărâri judecătorești, deoarece la 30 iunie 2010 i s-a comunicat reclamantei de către ADS factura pentru plata redevenței, factură care prevedea plata unei redevențe diminuată față de diminuarea terenului concesionat de la 1.878,83 ha la 1.671,18 ha, nu are suport legal. Este de necontestat că cererea pentru obținerea subvenției a fost făcută de A. SA la data de 12 mai 2010, dată la care nu cunoștea despre acesta diminuare și ca factura care prevedea cuantumul redevenței i-a fost comunicată abia la 30 iunie 2010, după aproximativ o lună și jumătate de la data formulării cererii. Ca urmare, A. SA a cunoscut despre această diminuare după ce a formulat cererea prin care a solicitat subvenția.

Protocolul referitor la predarea-primirea suprafeței de teren în litigiu nu i-a fost comunicat în condițiile legii și ale prevederilor din contractul de concesiune, astfel că nu avea de unde cunoaște despre existența diminuării suprafeței concesionate la data la care a solicitat subvenția, respectiv 12 mai 2010.

Argumentul referitor la împrejurarea că nu mai era necesară încheierea unui act adițional, deoarece exista un consens între părți intervenit în urma încheierii protocoalelor de predare primire nu este în măsură să justifice consensul părților, deoarece din această logică lipsește protocolul care nu i-a fost comunicat.

Ca urmare, este vădită, în contextul art. 488 alin. (1) pct. 8, interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material raportate la prevederilor contractului de concesiune referitoare la diminuarea suprafețelor concesionate precum și a dispozițiilor legale referitoare la comunicarea protocoalelor de predare-primire a terenurilor restituite prin hotărâri judecătorești, precum și la Regulamentul CE 73/2009, O.U.G. nr. 125/2006, Ordinul MADR nr. 246/2008, Ordinul MADR nr. 127/2012.

3.1.1.2. În ceea ce privește motivarea și soluționarea cererii de chemare în garanție.

Recurenta-reclamantă a arătat că este de necontestat dovada culpei ADS; aceasta avea obligația comunicării Protocolului de restituire a suprafeței de teren care făcea obiectul hotărârilor judecătorești, dar și aceea de a încheia un act adițional privind diminuarea suprafeței concesionate, obligații care nu au fost respectate. Tocmai din nerespectarea acestor obligații a rezultat obligarea sa la plată prin actele administrative pe care le-a contestat prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar.

Recurenta-reclamantă a arătat că a demonstrat că a concesionat acesta suprafață, că a folosit-o în condițiile contractului de concesiune (art. 6.1.6 și art. 7.2.1), a executat lucrările, a recoltat produsele, în evidențele sale la data solicitării subvenției, existând terenul concesionat, motive pentru care este îndreptățită să beneficieze de această subvenție, în totalitate, așa cum a fost aprobată.

În soluționarea cererii de chemare în garanție, tocmai culpa celui care răspunde pentru crearea prejudiciului este edificatoare și cum ADS are culpa în crearea acestei situații, care implică restituirea de către reclamantă nu numai a sumei acordate cu titlu de subvenție, dar și a accesoriilor aferente acesteia, cererea de chemare în garanție este fundamentată pe o bază legală.

3.1.2. Întâmpinarea formulată de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) - Centrul Județean Teleorman

Prin întâmpinarea formulată, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Referitor la suprafața de 61,19 ha considerată de Organismul de Certificare ca nefiind acoperită de documente doveditoare, respectiv Contractul de concesiune nr. x/2000 încheiat intre APS și SC A. SA (suprafață menționată și în contestație ca fiind însămânțată la data încheierii Protocolului ADS - Comisia locală fond funciar Năsturelu nr. x din 16 decembrie 2009), recurenta-reclamantă a declarat în cererea SAPS 2010 că utilizează această suprafață și este cultivată cu cultura de rapiță.

APIA - Centrul Județean Teleorman, prin Adresa nr. x din 12 decembrie 2012, a solicitat precizări suplimentare către ADS - Reprezentanța Teleorman privind aducerea la cunoștința recurentei-reclamante SC A. SA a conținutului protocolului prin care suprafețele sus-menționate au fost puse la dispoziția comisiilor locale de fond funciar în vederea împroprietăririi celor în drept conform legii. ADS - Reprezentanța Teleorman a transmis prin Adresa x din 10 ianuarie 2013, în copie, Procesul-verbal de delimitare 2230 din 14 iulie 2009 și Protocolul nr. 5535 din 16 decembrie 2009 pentru suprafața de 140.50 ha pe raza UAT Năsturelu, fără însă a menționa documentul de confirmare a primirii sau modalitatea de aducere la cunoștință a partenerului contractual privind încheierea acestui protocol.

Invocarea atât în contestație, cât și în cererea de chemare în judecată a faptului că respectivul protocol nu a fost comunicat reclamantei nu poate fi considerată o justificare admisibilă pentru dovedirea calității recurentei-reclamante de persoana îndreptățită să beneficieze de plăti pe suprafață pentru terenurile menționate mai sus.

În conformitate cu prevederile din legislația în baza căreia se desfășoară activitatea de retrocedare a terenurilor care fac parte din domeniul public/privat al statului și de întocmire a protocoalelor de predare-preluare a terenurilor, aducerea la cunoștința partenerilor contractuali ai ADS a respectivelor protocoale prin care se constată trecerea suprafețelor din administrarea ADS și punerea lor la dispoziția comisiilor comunale de fond funciar, intră în responsabilitatea șefului BJRVA Teleorman.

Astfel, a apreciat temeinice și legale constatările Curții de Conturi -Autoritatea de audit, conform cărora din suprafața solicitată de SC A. SA la plată din Contractul de concesiune nr. x/2000 de 1.870,22 ha, aceasta are dreptul să utilizeze în anul 2010 doar 309,03 ha, considerând că suprafața de 61,19 ha nu este justificată prin documente, așa cum rezultă și din adresa APS nr. x/24.05.2012 - Dinamica de fond funciar aferentă contractelor de concesiune încheiate între ADS și SC A. SA, pe care aceasta din urmă prezentat-o echipei de audit în timpul misiunii de verificare.

În ceea ce privește suprafața de 149,87 ha, intimatul a considerat că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 108/2011 privind exploatațiile agricole, precum și cele art. alin. (4) din H.G. nr. 49/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 108/2001, reținând că termenul de încetare a contractelor de arendare nu se împlinește în cinci ani de la data încheierii lor, ci la momentul expirării a cinci ani agricoli, adică 30 iunie 2010, și față de data depunerii cererii de plată - 12 mai 2010 - rezultă că sunt îndeplinite condiția prevăzută de art. 124 alin. (2) paragraful 2 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 490 alin. (2) raportat la art. 205 - 206 din C. proc. civ.

3.1.3. Răspunsul la întâmpinarea APIA formulat de recurenta-reclamantă A. SA

Recurenta-reclamantă cu A. SA a formulat răspuns la întâmpinarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de aceasta.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-au arătat următoarele:

Argumentul instanței de judecată în sensul că reclamanta cunoștea despre diminuarea suprafeței concesionate cu 61,19 ha ca urmare a restituirii și punerii în posesie în baza unor hotare judecătorești, deoarece la 30 iunie 2010 i s-a comunicat reclamantei de către ADS factura pentru plata redevenței, factură care prevedea plata unei redevențe diminuată față de diminuarea terenul concesionat de la 1.878,83 ha la 1.671,18 ha, nu are suport legal. Este de necontestat că cererea pentru obținerea subvenției a fost făcută de A. SA data de 12 mai 2010, data la care nu cunoștea aceasta diminuare și că factura care prevede cuantumul redevenței i-a fost comunicată la 30 iunie 2010. Nu are relevantă nici invocarea hotărârii judecătorești definitive la data de 19 iunie 2009, deoarece nu a fost parte în proces, nefiindu-i opozabilă. Ca urmare A. SA a cunoscut despre această diminuare după ce a formulat cererea prin care a solicitat subvenția.

Așa cum a demonstrat, Protocolul referitor la predarea-primirea suprafeței de teren litigiu nu i-a fost comunicat, așa cum prevăd actele normative și așa cum prevede contractul concesiune, astfel că nu avem de unde cunoaște despre existența diminuării suprafeței concesionate la data la care a solicitat subvenția, respectiv 12 mai 2010.

Argumentul cum că nu mai era necesară încheierea unui act adițional deoarece exista consens între părți intervenit în urma încheierii protocoalelor de predare-primire nu este în măsură să justifice consensul părților, deoarece din acest raționament lipsește un element esențial, și anume protocolul care nu a fost comunicat.

Ca urmare, este vădită în contextul art. 488 alin. (1) punct 8 din C. proc. civ. interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material raportate la prevederile contractului de concesiune referitoare la diminuarea suprafețelor concesionate, precum și la dispozițiile legale referitoare la comunicarea protocoalelor de predare-primire a terenurilor restituite prin hotărâri judecătorești, precum: Regulamentul CE nr. 73/2009, O.U.G. nr. 125/2006, Ordinul MADR nr. 246/2008, Ordinul MADR 127/2012.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, și cu privire la soluționarea acesteia, motivarea este nelegală deoarece culpa ADS este dovedită. Aceasta avea obligația comunicării Protocolului de restituire a suprafeței de teren care face obiectul hotărârilor judecătorești, dar și aceea de a încheia un act adițional privind diminuarea suprafeței concesionate, obligații care nu au fost respectate. Tocmai din nerespectarea acestei obligații a rezultat obligarea sa la plată, pe care a contestat-o prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar. Recurenta a arătat că a concesionat acesta suprafață, a folosit-o în condițiile contractului de concesiune (art. 6.1.6 și art. 7.2.1) și a executat lucrările, a recoltat produsele, fiind îndreptățită să beneficieze de această subvenție, în totalitate, așa cum a fost aprobată.

În soluționarea cererii de chemare în garanție tocmai culpa celui care răspunde pentru crearea prejudiciului este edificatoare, și cum ADS are culpa în crearea acestei situații, care implică restituirea nu numai a sumei acordată cu titlu de subvenție dar și accesoriile aferente acestora, cererea de chemare în garanție trebuia admisă și obligată chemata în garanție la repararea prejudiciului, așa cum a solicitat.

3.1.4. Întâmpinarea formulată de intimata-chemata în garanție Agenția Domeniilor Statului la recursul recurentei-reclamante

Intimata-chemată în garanție ADS a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, s-a arătat că, din verificarea argumentelor invocate de partea adversă, se poate constata că acestea constituie în fapt doar motive de netemeinicie și nu de nelegalitate, care nu se încadrează în motivele de casare, prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Recurenta susține doar formal că sentința este nelegală, în partea referitoare la modul de soluționare a cererii cu privire la justificarea suprafeței le 61,19 ha, pentru care a obținut subvenția. Deși se invocă în mai multe rânduri încălcarea clauzelor contractuale și a unor prevederi legale, recurenta nu arată în concret care sunt acele clauze sau normele nesocotite de instanța fondului.

Trebuie subliniat că o eventuală încălcare sau greșita apreciere a unor clauze contractuale nu echivalează cu o nerespectare a normelor de drept material, în accepțiunea prevăzută de art. 488, pct. 8 C. proc. civ. înlocuirea prin noul C. proc. civ. a termenului de "lege" cu cel menționat constituie o modificare importantă adusă de noua legislație, prin care se realizează o certă departajare între motivele de casare, ce privesc încălcarea normelor de drept procesual și cele de drept material.

Prin noua sintagmă se are în vedere încălcarea sau aplicarea greșită a unei norme juridice, prevăzute într-o normă guvernamentală, o hotărâre a Guvernului sau în orice alt act administrativ. în schimb, nu se încadrează în acest motiv de recurs încălcarea sau interpretarea greșită a unui act de drept administrativ sau de orice natură. Așadar, nerespectarea obligațiilor contractuale, susținută constant de partea adversă, dar în realitate nedovedită în cauză, constând în necomunicarea protocolului de predare primire a suprafeței de 61,91 ha, încheiat cu Comisia locală de fond funciar Năsturelu, nu poate constitui un motiv de recurs, în accepțiunea prevăzută de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurenta nu dovedește nici încălcarea de prima instanță a unor dispoziții legale, deși susține acest lucruri în mai multe rânduri. Deși afirmă faptul că culpa ADS constă în necomunicarea protocolului, în condițiile legii, nicăieri în cuprinsul recursului nu se regăsesc, în concret, care sunt acele dispoziții legale, ce ar fi fost încălcate. Actele normative și administrative menționate în primul paragraf al paginii 6 din recurs nu au nicio legătură cu obligația despre care se susține de partea adversă că ar fi fost încălcate.

Pe fondul recursului, s-a arătat că nu există nicio normă legală care să oblige concedentul ADS să comunice concesionarului actul juridic administrativ, prin care a pus la dispoziția comisiei locale suprafața de 61,19 ha.

După cum a învederat deja, nesocotirea unor obligații contractuale nu se circumscrie motivului de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., acest lucru, chiar dacă ar corespunde realității, ceea ce nu este cazul, ar putea constitui cel mult un motiv de netemeinicie, în niciun caz de legalitate a hotărârii recurate. Având în vedere că, în fața instanței fondului, a dovedit netemeinicia afirmațiilor potrivit cu care, recurenta nu cunoștea diminuarea suprafeței concesionată, anterior formulării cererii pentru acordarea subvențiilor, aceasta susține acum culpa intimatei, întrucât nu i-a comunicat protocolul de predare primire. Or, nicăieri în cuprinsul recursului, nu sunt arătate în concret dispozițiile legale care reglementează o asemenea obligație.

Instanța fondului reține în mod întemeiat faptul că reclamanta nu poate invoca în favoarea sa lipsa unui act adițional la contractul de concesiune, în condițiile în care a acceptat diminuarea redevenței, în iunie 2010, ca urmare a diminuării suprafeței de teren arabil concesionate cu 207,65 ha. Această observație constituie aspectul esențial care conduce la corecta dezlegare a pricinii, întrucât atâta timp cât, după primirea facturii emise de recurentă la 1 iulie 2010, reclamanta nu a contestat niciun moment diminuarea redevenței, ca urmare a retrocedării suprafeței totale de 140,50 ha, acceptând acest fapt, chiar în lipsa încheierii actului adițional, nu se poate susține că nu a cunoscut cauza care a condus la reducerea obligațiilor financiare către concedent. O răspundere a intimatei ar fi presupus din partea sa obligația asigurării exploatării netulburate a terenului concesionat, or, după cum singură susține, reclamanta a avut posesia și folosința terenului în suprafață de 61,19 ha până la sfârșitul anului agricol, inclusiv posibilitatea recoltării produselor agricole.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 490 C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Centrul Județean Teleorman

Pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) - Centrul Județean Teleorman a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței atacate, și rejudecând litigiul în fond, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca nefondată.

3.2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Intimata-reclamanta-fermier SC A. SA, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 125/2006, a depus la A.P.I.A.-Centrul Județean Teleorman cererea de sprijin pentru accesarea plății directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață (SAPS) și a plăților naționale directe complementare (PNDC) din sectorul vegetal - Campania 2010.

Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească printre condițiile generale și următoarele: "c) să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plata directa pe suprafața și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor; (...)

f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosința și să poată face dovada ca utilizează terenul pentru care s-a depus cererea; (...)

j) să comunice în termen de 10 zile, în scris, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii și data acordării plății. Aceste modificări se referă la suprafața agricolă utilizată a exploatat iei, transferarea proprietății fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informațiilor din formularul de cerere".

Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plata unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați, administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea conform art. 6 alin. (1) din actul normativ sus menționat.

Din analiza textelor de lege mai sus menționate, reiese obligativitatea producătorului agricol de a îndeplini cumulativ condițiile de eligibilitate cerute de lege.

Întrucât dreptul de folosință este un drept ce trebuie dovedit în mod expres, legiuitorul indică în mod clar documentele pe care acesta trebuie să le prezinte la solicitarea reprezentanților APIA (titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contract de închiriere sau altele asemenea - de exemplu un contract de comodat, sau un alt tip de contract).

Legiuitorul (art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006) stabilește faptul că un fermier care exploatează o suprafață de teren trebuie să dețină acea suprafață de teren în baza unui înscris prevăzut expres de lege, deoarece înainte ca fermierul să exploateze - să lucreze - un teren, trebuie să îl dețină cu un titlu valabil.

Astfel, pentru accesarea fondurilor comunitare, legislația aplicabilă face o distincție între: deținerea unei suprafețe de teren sub o anumită formă, cu un titlu valabil: proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea; exploatarea unei suprafețe de teren (însămânțare, recoltare, întreținere etc). Pentru a beneficia de fondurile comunitare nu este suficient ca un fermier să exploateze o suprafață de teren, ci fermierul trebuie să dețină acel teren cu un titlu valabil și de asemenea, să exploateze (să lucreze, să cultive, etc.) acea suprafață.

Prin dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) se stabilește faptul ca beneficiarii plăților directe au obligația de a prezenta, cumulativ, atât documente care dovedesc dreptul de folosința, cât și documente care dovedesc utilizarea terenului.

Intimata-reclamanta, prin Cererea nr. x din 12 mai 2010, depusă la A.P.I. Centrul Județean Teleorman, a solicitat accesarea plății directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață (SAPS), pentru suprafața totală de 20.230.83 ha și a plăților naționale directe complementare (PNDC) din sectorul vegetal, pentru suprafața de 20.132.83 ha. Autorizarea la plată a fost încheiată prin generarea Deciziei nr. x din 31 ianuarie 2011, prin care intimata a încasat suma de 10.750.074,28 RON.

În perioada mai - octombrie 2012, Curtea de Conturi -Autoritatea de Audit a desfășurat activități suplimentare de audit privind certificarea conturilor FEGA pentru exercițiul financiar 2011.

Ca urmare a activităților de audit desfășurate, Curtea de Conturi -Autoritatea de Audit a constatat o scrie de deficiențe cu impact financiar ce privesc, în cazul fermierului SC A. SA, respectiv lipsa documentelor justificative pentru confirmarea dreptului de utilizare a suprafețelor declarate, fapt ce a determinat plata unor sume necuvenite fermierului, iar suprafața totala nejustificată conform Raportului de control a fost de 681,22 ha.

În baza constatărilor și recomandărilor din Raportul de control, cu impact financiar întocmit de Curtea de Conturi-Autoritatea de Audit, în cadrul misiunii de audit pentru FEGA 2011, APIA - Centrul Județean Teleorman a regestionat dosarul de plată aferent campaniei verificate - 2010. În urma regestionării dosarului, prin operarea formularul SI - corecție de suprafață nr. 32331 din 4 iulie 2012 pentru cele 681,22 ha nejustificate prin documente, s-a emis Nota de fundamentare nr. x din 25 septembrie 2012 ce a fost înaintată comisiei care verifică în cadrul instituției aspectele semnalate prin notele de fundamentare. Comisia a procedat la întocmirea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 27 septembrie 2012, suma constituită ca fiind datorată de beneficiar fiind în cuantum de 1.100.207,82 RON, stabilită prin acest titlu de creanță.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 27 septembrie 2012, debitoarea SC A. SA a formulat contestație înregistrată la A.P.I.A. - Centrul Județean Teleorman sub nr. x din 26 octombrie 2012. în urma analizării contestației și a documentelor doveditoare, s-a admis în parte contestația formulată de către debitoarea SC A. SA, debitul fiind astfel diminuat Ia suma de 771.683,42 RON. Suprafața pentru care s-a considerat ca intimata nu a justificat prin documente doveditoare valabile la data depunerii cererii SAPS 2010 a rămas 528,65 ha (față de 681,22 ha).

Din verificarea celor 109 contracte de arendă, anexate contestației, pentru justificarea utilizării suprafeței de 149,87 ha - din totalul de 368,36 ha - provenită din contracte de arendare încheiate cu mențiunea "an agricol", s-a constatat că nu au fost respectate dispozițiile art. 124 alin. (2) paragraful 2 din Regulamentul CE nr. 73/2009, care prevăd că "exceptând cazurile de forță majoră sau circumstanțele excepționale, parcelele care reprezintă suprafața agricolă eligibilă pentru schema de plată unică pe suprafață trebuie să fie la dispoziția agricultorului la data stabilită de statul membru, dată care nu poate fi ulterioară datei stabilite în statul membru respectiv pentru modificarea cererii de ajutor."

Menționează recurenta-pârâtă că suprafața nejustificată din contracte de arendare a căror dată de încetare a contractului este înainte de data depunerii cererii de plată, respectiv 12 mai 2010, a rămas de 368,36 ha. Din suprafața totală de 368,36 ha, menționată mai sus, intimata a solicitat anularea procesului-verbal nr. x/27 septembrie 2012 doar în ceea ce privește suprafața de 149,87 ha. Această suprafață face obiectul unui număr de 109 contracte de arendare, toate încheiate pe cinci ani agricoli, și a căror dată de încetare este înainte de data depunerii cererii de plată, respectiv 12 mai 2010.

Recurenta a arătat că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 108/2011 privind exploatațiile agricole, precum și cele art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 49/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 108/2001, reținând că termenul de încetare a contractelor de arendare nu se împlinește în cinci ani de la data încheierii lor, ci la momentul expirării a cinci ani agricoli, adică la 30 iunie 2010, și față de data depunerii cererii de plată - 12 mai 2010 - rezultă că sunt îndeplinite condiția prevăzută de art. 124 alin. (2) paragraful 2 din Regulamentul CE nr. 73/2009.

Recurenta-pârâtă a apreciat că este incident și motivul de nelegalitate prevăzut pct. 6 al alin. (1) de la art. 488 noul C. proc. civ. -sentința cuprinzând motive străine de natura pricinii - în speță fiind vorba de acordarea sprijinului financiar de la bugetul Uniunii Europene, precum și de la bugetul național. Plățile directe reprezintă sprijinul acordat de Uniunea Europeană agricultorilor din România, în condițiile în care aceștia sunt eligibili și înaintează o cerere de plată pe suprafață.

A.P.I.A are obligația de a respecta prevederile comunitare în vigoare, întrucât schemele SAPS se plătesc din fonduri comunitare, iar nerespectarea prevederilor legale, atrage după sine răspunderea celor vinovați și sancționarea statului membru, în măsura în care plățile sunt realizate, fără ca acestea să fi fost în conformitate cu dispozițiile legale.

Dacă în urma unor verificări ale Comisiei Europene, Curții de Conturi Europene, a Auditului Intern APIA, al Curții de Conturi a României, al AFIR, etc. se constată erori în administrarea dosarelor, acestea sunt supuse unei reanalizări (atât la nivel de documente, cât și pe teren, după caz) și sunt instrumentate și la nivel de hârtie și în baza de date IACS, după caz.

Conform art. 80 alin. (1) și (2) din Regulamentul CE nr. 1122/2009, "în cazul în care a primit plăți necuvenite, agricultorul în cauză are obligația de a returna sumele respective, majorate cu dobânzile calculate pentru perioada dintre data la care agricultorului i se comunică obligația de rambursare și data respectivei rambursări sau deduceri a sumelor datorate."

Deși Ordinul M.A.D.R. nr. 127/2012 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, precum și Ordinul M.A.D.R. nr. 225/2012 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, nu sunt aplicabile în speță, intrând în vigoare ulterior depunerii cererii de plată de către intimată, totuși a menționat instanței de fond faptul că modificările și completările legislației naționale în domeniu, respectiv ale Ordinului M.A.D.R nr. 246/2008, au fost aduse tocmai pentru armonizarea acesteia cu reglementările comunitare în vigoare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 485 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din Noul C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prezentul recurs este scutit de plata taxei de timbru, în conformitate cu art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

3.2.2. Întâmpinarea formulată de A. SA

Reclamanta A. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat pârâta Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură Centrul Județean Teleorman.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Recurenta nu a argumentat în ce constă nelegalitatea constatării duratei contractelor pe perioada de cinci agricoli și nici pe ce argumente își fundamentează susținerea că data de încetare a celor 109 contracte a fost înainte de data depunerii cererilor, cu atât mai mult cu cât recurenta a depus anexa FEGA FOLLOW-UP 2012, potrivit căreia APIA recunoaște că potrivit art. 11 din contractele de arendare, acestea sunt încheiate pe cinci ani agricoli și nu pot fi reziliate (art. 25) înăuntrul unui an agricol, dând și o definiție a anului agricol.

Recurenta nu a motivat nici având în vedere contextul dat de voința părților exprimată în contract, prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 108/2011 și art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 49/2002. Instanța a respectat dispozițiile art. 124 alin. (2) paragraful 2 din Regulamentul CE nr. 73/2009, constatând că în conformitate cu normele legale în materie și cele 109 contracte de arendă, suprafața prevăzută de aceste contracte era la dispoziția agricultorului A. SA la data stabilită de statul membru, deoarece la data formulării cererii de către reclamantă, cele 109 contracte de arendă erau în vigoare, data formulării cererii nefiind ulterioară datei stabilite în statul membru.

Reclamanta a făcut dovada că parcelele în suprafață de 149.87 ha care reprezintă suprafața agricolă eligibilă pentru schema de plată unică pe suprafață s-au aflat la dispoziția agricultorului la data stabilită de statul membru, dată care nu a fost ulterioară datei stabilite în statul membru respectiv, iar contractele de arendare din tabelele centralizatoare au data de încetare a contractului după data depunerii cererii pentru acordarea subvenției, fiind astfel respectate prevederile art. 124 din Regulamentul CE nr. 73/2009.

Toate cele 109 contracte au încetat la data de 30 iunie 2010, deci după data de 12 mai 2010. Având în vedere că cererea a fost depusă la data de 12 mai 2010, iar contractele de arendă au încetat la 30 iunie 2010, ulterior termenului depunerii cererii, suprafața de 149.87 ha cultivată cu grâu este justificată, beneficiarul fiind îndreptățit să primească subvenția aferentă acestei suprafețe, astfel că hotărârea instanței de fond atacată este temeinică și legală.

Faptul că nerespectarea prevederilor legale atrage răspunderea celor vinovați și sancționarea statului membru în măsura în care plățile sunt realizate fără ca acestea să fi fost în conformitate cu dispozițiile legale și că, în cazul în care s-au primit plăți necuvenite, agricultorul în cauză trebuie să returneze sumele respective - așa cum a susținut recurenta în recurs-, nu sunt motive care să justifice recursul în cauză; nu există motive care sa justifice incidența în cauză a art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ.

De asemenea, recursul nu se circumscrie nici prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. deoarece instanța, pe de-o parte, nu a aplicat dispozițiile vreunui act normativ care să nu fie incident în cauză, dimpotrivă a înlăturat aplicarea Ordinului MADR nr. 127/2012 invocat de pârâtă, iar pe de altă parte nu a dat o interpretarea greșită nici clauzelor contractelor care prevăd durata contractelor cinci ani agricoli, nici prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 108/2011 privind exploatațiile agricole, precum și cele ale art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 49/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 108/2001, și nici dispozițiile art. 124 alin. (2) paragraf 2 din Regulamentul CE nr. 73/2009.

3.2.3. Răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) - Centrul Județean Teleorman

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de recurenta-reclamantă, fiind reiterate susținerile din cererea de recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 04 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că excepția nulității recursului formulat de reclamantă este nefondată, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

5.1. Situația de fapt reținută de prima instanță

Prin procesul-verbal nr. x din 27 septembrie 2012, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei creanța bugetară în cuantum de 1.100.207.82 RON, din care 658.232.01 RON aferentă bugetului Uniunii Europene și 441.975.81 RON aferentă bugetului de stat, sumă datorată ca plată necuvenită.

În motivarea actului administrativ, s-a reținut că actele adiționale la contractele de arendă nu constituie documente valabile, deoarece conform art. 2, 6, 12 din Legea nr. 16/1994 privind arenda, actualizată, numai contractele de arendă încheiate în scris și înregistrate la Consiliile Locale sunt valabile și opozabile. Mai mult, actele prezentate de fermier ca documente justificative nu sunt înregistrate la Consiliile Locale. Parte din acestea au ștampila și semnătura de la Consiliile Locale dar nu au număr de înregistrare și nu au menționată data când au fost semnate, suprafața nejustificată conform raportului de control fiind de 681.22 ha.

Prin Decizia nr. 16525 din 7 iunie 2013, APIA- Centrul Județean Teleorman a admis în parte contestația formulată de reclamantă, în ce privește debitul de 771.683,42 RON, la care se adaugă accesorii.

În considerentele deciziei, s-a reținut că dispozițiile art. 21 alin. (14), (15) și (21) din O.U.G. nr. 66/2011 referitoare la "structura verificată" nu sunt aplicabile, atât timp cât categoria de beneficiari din care face parte "structura verificată" astfel cum este definită la art. 2 lit. t) nu intră în sfera de activitate a instituției pârâte.

Comisia de soluționare a contestației a considerat că nu sunt justificate prin documente doveditoare valabile la data depunerii cererii SAPS 2010 următoarele suprafețe:

5.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă SC A. SA

5.2.1. Cu privire la motivul de recurs referitor la suprafața de 61,9 ha

În fapt, s-a reținut de către prima instanță faptul că, la data depunerii cererii de plată (12 mai 2010), reclamanta a declarat în cererea SAPS2010 că utilizează această suprafață și este cultivată cu cultură de rapiță, fiind deținută în baza Contractului de concesiune nr. x/2000 încheiat între ADS și SC A. SA.

Prin Adresa nr. x din 10 ianuarie 2013, ADS - Reprezentanța Teleorman a transmis Agenției Domeniilor Statului copia Protocolului nr. 95535 din 16 decembrie 2009 pentru suprafața de 140.50 ha pe raza UAT Năsturelu și copia Procesului-verbal de delimitare 2230 din 14 iulie 2009. Conform Protocolului nr. 95535 din 16 decembrie 2009, ADS a predat Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar a Comunei Năsturelu terenul agricol arabil în suprafață de 140,50 ha, în temeiul Sentinței civile nr. 238 din 4 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Zimnicea și a Deciziei civile nr. 440 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Teleorman. Conform Protocolului, suprafața de teren se găsește în domeniul privat al statului și în administrarea ADS, suprafața concesionată de SC A. SA București conform contractului de concesiune nr. x/2000 și se predă cu respectarea art. 83 din H.G. nr. 890/2005.

La data de 16 decembrie 2009, terenul de 140,50 ha a fost predat de ADS, administrator al terenului și concedent în baza Contractului nr. x/2000, Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar a Comunei Năsturelu, în vederea punerii în posesie, în baza unei hotărâri judecătorești definitive.

În executarea contractului de concesiune nr. x/2010, a fost predată inițial suprafața de 3220 ha teren agricol. Ulterior, în perioada 13 martie 2002 - 10 martie 2010, au fost încheiate cincisprezece protocoale pentru predarea unor terenuri, în suprafață totală de 1410,97 ha, fiind rămasă în folosința concesionarului suprafața de 1.809,03 ha (Dinamica suprafețelor de teren aferente Contractului de concesiune nr. x/2000).

Părțile contractului de concesiune au încheiat doar două acte adiționale cu privire la diminuarea suprafeței concesionate și în mod corespunzător, a redevenței: Actul adițional nr. x din 20 septembrie 2001 și nr. y din 19 septembrie 2002.

Recurenta-reclamantă a criticat reținerea instanței în sensul că reclamanta cunoștea despre diminuarea suprafeței concesionate cu 61,19 ha, ca urmare a comunicării la 30 iunie 2010 a facturii pentru plata diminuată a redevenței, față de diminuarea terenului concesionat de la 1.878,83 ha la 1.671,18 ha, cât timp cererea pentru obținerea subvenției a fost făcută de A. SA la data de 12 mai 2010.

Înalta Curte constată că, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea, conform disp. art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008:

"Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau altele asemenea".

Conform art. 11.1 din contract:

"În cazul în care, o parte din suprafața de teren agricol, obiect al prezentului contract, este revendicată de o terță persoană și se obține o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens, părțile din prezentul contract convin la încheierea unui act adițional prin care stabilesc diminuarea obligațiilor concesionarului, în mod corespunzător".

Deși autoritatea de soluționare a contestației a reținut că pentru comunicarea Protocolului nr. 95535 din 16 decembrie 2009 nu s-a putut menționa vreun document de confirmare a primirii sau modalitatea de aducere la cunoștință partenerului contractual privind încheierea acestui protocol, Înalta Curte reține că cel târziu la data de 30 iunie 2010, recurenta-reclamantă aflase despre diminuarea suprafețelor date în concesiune de ADS. Astfel, cel târziu la acel moment trebuia să inițieze demersuri pentru încheierea actului adițional (obligație ce îi revenea și cocontractantului său), or nici la acest moment nu s-a făcut vreo dovadă în sensul că s-ar fi încheiat un act adițional cu privire la toate aceste suprafețe.

Distinct de existența sau nu a unei culpe a reclamantei și de caracterul exclusiv sau nu al acestei culpe, trebuie avut în vedere faptul că nedatorarea sumei pentru lipsa dreptului de folosință al acestor terenuri nu poate duce la păstrarea subvenției acordate. Cum în mod corect a reținut prima instanță, în acest caz, se constată că reclamanta nu ar fi beneficiat oricum de sprijinul financiar respectiv.

Se mai are în vedere și împrejurarea că predarea- primirea terenului arabil care a avut loc în decembrie 2009 s-a realizat în aplicarea unei hotărâri judecătorești definitive la 19 iunie 2009, momente anterioare datei de 12 mai 2010 de depunere a cererii de plată.

Recurenta-reclamantă a susținut că suprafața de teren de 61,19 ha a rămas în posesia și folosința reclamantei până la sfârșitul anului agricol inclusiv până la finalizarea recoltării produselor agricole, așa cum dispune art. 6.1.6. din contractul de concesiune, potrivit căruia concesionarul are dreptul de a culege recolta din ultimul an chiar dacă contractul de concesiune ar înceta înaintea anului agricol. Astfel, a susținut că a recoltat produsele agricole și a achitat obligațiile contractuale conform Contractului de concesiune nr. x/2000, utilizând subvențiile în scopul pentru care le-au fost acordate.

Or, tocmai acesta este aspectul asupra căruia instanța de fond a judecat corect: primind factura din 30 iunie 2010 cu redevența diminuată, în mod evident recurenta-reclamantă nu a achitat redevența aferentă suprafeței de 61,19 ha, dar a primit subvenția aferentă de la APIA. Pe de altă parte, dreptul de a ridica recolta la sfârșitul anului agricol (consacrat de prevederile art. 6.1.6. din contract) nu implică și dreptul de a primi subvenția, condiția referitoare la existența unui drept de folosință asupra terenului nemafiind îndeplinită, iar condițiile de acordare a subvenției nu se suprapun cu drepturile izvorâte din contractul de concesiune.

Independent de încheierea sau nu a unui protocol, cât timp dreptul de a folosi suprafața de teren în litigiu a încetat, nu se mai putea pretinde și primi subvenția aferentă acesteia. În cuprinsul Protocolului nr. 95535 din 16 decembrie 2009, se menționează expres predarea efectivă a terenului cu destinație agricolă cu respectarea prevederilor art. 83 din H.G. nr. 890 din 4 august 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor. Potrivit acestei dispoziții legale:

"(1) Unitățile agricole care au terenuri în administrare sunt obligate să cultive terenurile agricole până la predarea efectivă a acestora persoanelor îndreptățite.

(2) Predarea efectivă se face și în cursul anului agricol dacă părțile convin asupra recuperării cheltuielilor de producție de pe terenurile în cauză.

(3) Pentru nelucrarea terenurilor agricole unitățile agricole vor fi sancționate în conformitate cu prevederile legii."

Astfel, continuarea lucrărilor agricole era nu doar un drept al recurentei-reclamante, ci și o obligație legală, fără ca prin aceasta subvenția nelegal solicitată să devină un drept câștigat.

În concluzie, nu se poate reține interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material de către prima instanță, cu privire la suprafața de 61,9 ha.

5.2.2. În ceea ce privește motivarea și soluționarea cererii de chemare în garanție.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță aspectul că în speță nu se pune în discuție culpa în formularea cererii de plată, ci în neîndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea sprijinului financiar gestionat de APIA. Debitul care face obiectul procesului-verbal constituie suma acordată ca plată directă în aplicarea dispozițiilor legale privind aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare. Urmând raționamentul reclamantei, dacă chemata în garanție ADS i-ar fi comunicat Protocolul, aceasta nu ar fi depus cererea de acordare a finanțării. În acest caz, se constată că reclamanta nu ar fi beneficiat oricum de sprijinul financiar respectiv.

Cu alte cuvinte, restituirea subvenției APIA nu cauzează un prejudiciu reclamantei, care să poată fi imputat chematei în garanție, astfel că și acest motiv de casare este nefondat.

În concluzie, recursul formulat de recurenta-reclamantă și întemeiat pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.

5.3. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Centrul Județean Teleorman

În esență, recursul recurentei-pârâte privește suprafața de 149,87 ha aferentă celor 109 contracte de arendă, cu privire la care prima instanță a reținut că subvenția era justificată, față de aspectul că termenul de încetare a contractelor nu se împlinește în cinci ani de la data încheierii lor, ci la momentul expirării a cinci ani agricoli, conform clauzei contractuale, adică la data de 30 iunie 2010.

Astfel, Înalta Curte constată că legiuitorul (art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006) a stabilit faptul că un fermier care exploatează o suprafață de teren trebuie să dețină acea suprafață de teren în baza unui înscris prevăzut expres de lege, deoarece înainte ca fermierul să exploateze - să lucreze - un teren, trebuie să îl dețină cu un titlu valabil.

Prin dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) se stabilește faptul ca beneficiarii plăților directe au obligația de a prezenta, cumulativ, atât documente care dovedesc dreptul de folosința, cât și documente care dovedesc utilizarea terenului.

Ceea ce a reproșat recurenta-pârâtă reclamantei a fost nerespectarea dispozițiilor art. 124 alin. (2) paragraful 2 din Regulamentul CE nr. 73/2009, în cazul a 109 contracte de arendă, anexate contestației, pentru justificarea utilizării suprafeței de 149,87 ha - din totalul de 368,36 ha - provenită din contracte de arendare încheiate cu mențiunea "an agricol", care prevăd că "exceptând cazurile de forță majoră sau circumstanțele excepționale, parcelele care reprezintă suprafața agricolă eligibilă pentru schema de plată unică pe suprafață trebuie să fie la dispoziția agricultorului la data stabilită de statul membru, dată care nu poate fi ulterioară datei stabilite în statul membru respectiv pentru modificarea cererii de ajutor."

Practic, problema dedusă judecății este interpretarea clauzelor contractuale și determinarea datei de încetare a acestor contracte de arendă.

Conform art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 108/2001 privind exploatațiile agricole, "(2) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin an de producție se înțelege perioada corespunzătoare caracteristicilor biologice ale produselor sau grupelor de produse agricole, numit și an agricol".

Conform art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 49/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 108/2001, "(4) Anul de piață al produselor agricole cuprinse în lista menționată la alin. (3) este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice".

Conform pct. 1 și 2 din Anexa 3, anul de piață grâu și secară, respectiv rapiță, este 1 iulie- 30 i