ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5117/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Teleorman, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.11.2019 pentru campania agricolă din 2013 și Deciziei nr. 924/03.03.2020 și menținerea deciziilor de plată nr. x/17.10.2013 pentru plata avansului și nr. x/14.01.2014 pentru plata regulară.

Prin sentința 332/16.09.2020 a fost admisă cererea de chemare în judecată, au fost anulate procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11.11.2019 și Decizia nr. 924 din 03.03.2020 și au fost menținute deciziile de plată nr. x din 17.10.2013 pentru plata avansului și nr. x din 14.01.2014 pentru plata regulară.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București.

Prin încheierea din data de 8 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost suspendată judecata recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016

Împotriva încheierii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Întreprinderea Individuală A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei la instanța de recurs pentru continuarea judecății.

În motivarea recursului, a arătat că soluționarea definitivă a dosarului civil nr. x/2016 nu condiționează soluționarea plângerii formulate în prezentul dosar împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.11.2019, pentru campania agricolă din 2013, ca act administrativ. Acest act administrativ a fost emis în baza notei de control DLAF nr. 1176/01.10.2019 care a constatat că există anumite suspiciuni de fals cu privire la încheierea unor contracte de arendare de către fermier, în sensul că nouă dintre aceste contracte, printre care și cel care face obiectul dosarului nr. x/2016, nu erau semnate de arendator.

A menționat că nici cauza penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA și nici cea aflată pe rolul instanței de drept comun nu pot influența dreptul dedus judecății, adică anularea/menținerea actului administrativ emis de APIA Teleorman, întrucât acest act a avut la bază nota de control DLAF cu privire la anumite suspiciuni de fals neconfirmate de vreun organ judiciar și nicidecum vreo ordonanță sau hotărâre judecătorească penală sau civilă rămasă definitivă ce poate face ulterior obiectul emiterii unui alt act administrativ.

Dosarul nr. x/2016 are ca obiect contractul de arendare nr. x/06.05.2012 ce vizează o suprafață de 1,65 ha, aflată sub limita procentului de 50% din suprafața totală arendată, pentru a putea fi retrasă subvenția agricolă și acceptată aplicarea instituției suspendării.

A concluzionat recurenta că suspendarea în funcție de soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 este nelegală întrucât la baza emiterii actului administrativ nu a stat acțiunea civilă promovată în menționatul dosar, pe de o parte, iar pe de altă parte, suprafața de 1,65 ha ce face obiectul contractului de arendare nr. x/06.05.2012 din dosar nr. x/2016 nu este mai mare decât toleranța permisă de 50% pentru a permite retragerea subvenției agricole potrivit art. 80 alin. (1) din Regulamentul UE, respectiv suspendarea cauzei.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În conformitate cu prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.:

"(1) Instanța poate suspenda judecata:

Înalta Curte constată că obiectul dosarului îl reprezintă cererea reclamantei Întreprinderea Individuală A. privind anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.11.2019 pentru campania agricolă din 2013 și Deciziei nr. 924/03.03.2020 și menținerea deciziilor de plată nr. x/17.10.2013 pentru plata avansului și nr. x/14.01.2014 pentru plata regulară.

În dovedirea dreptului de folosință asupra terenului agricol pentru care a fost solicitat ajutorul financiar de către reclamantă, aceasta a anexat mai multe contracte de arendă, printre care și contractul nr. x/2012 încheiat cu numita B., ce face obiectul analizei de legalitate în cadrul dosarului nr. x/2016, din înscrisurile avute în vedere de instanță rezultând că sentința pronunțată în fond în acest dosar a fost atacată cu apel, nefiind definitivă.

A mai avut în vedere curtea de apel faptul că, în sentința recurată, tribunalul a reținut cu privire la contractele de arendă, printre care și contractul menționat anterior, următoarele:

"contractele de arendă nu au fost anulate de instanțele de judecată, deci sunt prezumate a fi valabil încheiate"

Totodată, în recursul declarat împotriva sentinței, recurenta APIA a arătat că patru dintre contractele de arendă prezentate de reclamantă pentru obținerea ajutorului financiar și menționate în cuprinsul actului administrativ contestat au fost anulate de instanțele de judecată, unele hotărâri fiind definitive, astfel că soluția pronunțată în fond este nelegală sub acest aspect.

În aceste condiții, în mod corect s-a apreciat că modul de soluționare a unora dintre criticile recurentei, referitoare la înlăturarea din ordinea juridică a unora dintre contractele de arendă, este în strânsă legătură cu soluția ce urmează a fi pronunțată asupra acțiunii în anulare în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte constată că sunt lipsite de relevanță susținerile recurentei privind faptul că dosarul nr. x/2016 are ca obiect contractul de arendare nr. x/06.05.2012 ce vizează o suprafață de 1,65 ha, aflată sub limita procentului de 50% din suprafața totală arendată, pentru a putea fi retrasă subvenția agricolă și acceptată aplicarea instituției suspendării, nefiind important pentru stabilirea legăturii de cauzalitate cuantumul suprafeței ce face obiectul contractului de arendare.

Raportat la aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de recurs a reținut incidența prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ce reglementează suspendarea cauzei, și a apreciat că este oportună această suspendare, reținând că este îndeplinită legătura de cauzalitate între modul în care va fi soluționat dosarul nr. x/2016 și soluția ce urmează a se pronunța asupra recursului declarat împotriva sentinței nr. 332/16.09.2020.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Întreprindere Individuală A., reprezentată de A. împotriva încheierii din data de 8 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Întreprindere Individuală A., reprezentată de A. împotriva încheierii din data de 8 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 octombrie 2021.