ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3622/2022

Ședința publică din data de 17 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 26 februarie 2018, reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea acțiunii, constatarea refuzului nejustificat din partea pârâtei DGRFP Cluj-prin AJFP Bihor, de a-i restitui suma de 10.000.000.000 RON vechi reprezentând accize nerestituite la nivelul anului 2000 care în prezent, în urma reactualizării, reprezintă 8.487.920 RON, cu obligarea pârâtei de a-i achita această sumă și cheltuielile de judecată ocazionate cu prezenta acțiune.

Prin sentința civilă nr. 138/CA/2020 – P.I. pronunțată la data de 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 10.000.000.000 RON ROL, cu titlu de accize nerestituite la nivelul anului 2000, care în prezent, în urma actualizării, reprezintă suma de 8.487.920 RON.

Împotriva acestei sentinței a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și rejudecând cauza, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în vreunul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, excepție invocată prin întâmpinare de reclamantul A..

Analizând excepția nulității cererii de recurs, astfel cum a fost invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază întemeiată, urmând să o admită și să constate nulitatea recursului pârâtei formulat împotriva sentinței de fond, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Dispozițiile articolului 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevăd că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs". De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar alin. (2) al aceluiași text prevede că: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Așadar, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

În concret, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept și arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În plus, este de observat că în actuala reglementare recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită exclusiv cu analiza conformității hotărârii recurate cu normele legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speță, recurenta-pârâtă a criticat sentința de fond sub aspectul încălcării normelor de drept material, invocând în acest sens dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât și sub aspectul nemotivării sentinței sau existenței unei motivări contradictorii sau străine de natura cauzei invocând în acest sens dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Însă, instanța de control judiciar constată că, deși partea a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa acesteia, care să poată fi încadrate în motivele de casare evocate, critici din care să rezulte în ce constă nelegalitatea hotărârii prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele care au fundamentat-o, sau critici din care să rezulte care sunt acele motive străine de natura cauzei, sau care sunt acele motive contradictorii din cuprinsul sentinței recurate.

În atare situație, analizând cererea de recurs și susținerile recurentei-pârâte, în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte reține că aceasta nu a formulat critici care să vizeze nemotivarea sau existența unor motive străine de natura cauzei și nici critici care să vizeze nelegalitatea sentinței atacate, întrucât nu a făcut referire la motivul pentru care consideră că prima instanță a aplicat în mod greșit normele de drept material incidente, aspect care echivalează cu nemotivarea criticii de nelegalitate formulate, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând indicarea în concret a greșelilor anume imputate instanței de fond și încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este reglementat în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În prezenta cauză, recurenta-pârâtă s-a limitat să facă trimitere la situația de fapt și la existența unui dosar penal în care reclamantul A. a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, evaziune fiscală și complicitate la abuz în serviciu în dauna intereselor publice în forma calificată, dosar penal care, însă, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în dauna intereselor publice în forma calificată, inculpatul A. a fost achitat, pentru infracțiunea de evaziune fiscală s-a dispus încetarea procesului penal motivat de faptul că nu s-a constatat vinovăția inculpatului, soluția fiind rezultatul împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale.

Prin urmare, susținerile recurentei nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat și în precedent, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de prima instanță prin sentința de fond atacată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivului expres și limitativ prevăzut de lege și invocat, de altfel în mod formal de către recurentă prin cererea de recurs formulată, ținând cont că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, respectiv conformitatea acesteia cu regulile de drept aplicabile, părțile având deja la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Din această perspectivă se mai impune a se aminti faptul că, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivului de casare incident în cauză și la reiterarea situației de fapt reținute, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Întrucât recurenta-pârâtă nu a arătat, în concret, care sunt regulile de drept sau normele legale încălcate de prima instanță și care este maniera în care aceste norme au fost încălcate ori greșit aplicate la pronunțarea soluției contestate, sau care sunt motivele străine de natura cauzei, ori motive contradictorii, simpla indicare formală a dispozițiilor legale care reglementează motivul de casare invocat fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestuia, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

Pe cale de consecință, reținând caracterul nemotivat al cererii de recurs formulate cu privire la sentința de fond, având în vedere că recurenta-pârâtă nu a invocat veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea căii de atac promovate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, pe cale de consecință, va constata nul recursul declarat în cauza de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare.

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva sentinței nr. 138/CA/2020-P.I. din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2022.