ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3619/2022

Ședința publică din data de 17 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2020, din data de 28.02.2020, reclamantul A., prin Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate să dispună anularea raportului de evaluare nr. x/12.02.2020, întocmit în lucrarea nr. x/14.11.2014

Prin sentința civilă nr. 968 pronunțată la data de 09 octombrie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol în numele membrului de sindicat A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, și în rejudecare, solicită admiterea cererii de chemare în judecată.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, sub un prim motiv de recurs se arată că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 1 din Anexa nr. 10 la Ordinul nr. 140/2016, art. 96 din Legea nr. 161/2003, art. 1 alin. (1) și art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 și art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Norma din 11 octombrie 2006 de autorizare a școlilor de conducători auto, norme juridice al căror conținut este redat în cuprinsul memoriului de recurs, și în raport de care se susține că nu există nicio legătură între atribuțiile exercitate de membrul de sindicat, în calitate de polițist, și cele derivând din calitatea de instructor auto, din cuprinsul Raportului de evaluare contestat.

Afirmă că nu a fost în niciun moment arătată maniera concretă prin care membrul de sindicat a încălcat regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilit potrivit Legii nr. 161/2003, Raportul de evaluare contestat nu cuprinde care este legătura dintre cele două tipuri de atribuții, fiind întocmit într-o manieră vădit superficială și subiectivă.

Afirmă că în urma coroborării prevederilor legale incidente cu atribuțiile prevăzute în fișa postului de ajutor de șef, la Postul de Poliție Limanu, și cu atribuțiile prevăzute în fișa postului de instructor auto, rezultă că nu există vrei incompatibilitate. Sarcinile din fișa postului de instructor auto nu sunt în legătură directă sau indirectă cu activitatea desfășurată de membrul de sindicat în calitate de polițist, iar în Raportul de evaluare nu se justifică starea de incompatibilitate, nefăcându-se dovada "legăturii directe sau indirecte" între funcțiile cumulate.

Mai susține recurentul că hotărârea atacată este netemeinică prin raportare la aspectele reținute de instanța de fond cu privire la imposibilitatea asimilării activității derulate de către membrul de sindicat, în calitate de instructor auto, cu o activitate didactică.

În acest sens susține că instanța de fond în mod eronat a interpretat cuprinsul adresei nr. x/10.11.2014, și totodată, în mod eronat a reținut că din analiza atribuțiilor reclamantului, sarcinile de serviciu aferente funcției de ajutor șef de post, agent de poliție, sunt în legătură cu activitățile desfășurate în cadrul școlii de șoferi, câtă vreme, ca agent rutier însărcinat cu verificări în trafic, reclamantul putea intra în raporturi de serviciu și eventual constata și aplica sancțiuni relativ la conducătorii auto pe care îi îndrumase ca instructor la școala de șoferi.

Susține că în lipsa componenței privind examinarea cursanților nu se poate reține incompatibilitatea la care face trimitere instanța de fond, în măsura în care instanța de fond a avut în vedere faptul că membrul de sindicat, în calitatea sa de polițist putea interacționa cu orice persoană, inclusiv cu ei care aveau calitatea de cursanți ai școlii de șoferi la care activa în calitate de instructor auto, o atare situație nu constituie o incompatibilitate.

Susține recurentul și faptul că în mod eronat nu s-a reținut faptul că activitatea didactică autorizată este o activitate de învățare în sensul legii întrucât în raport de prevederile art. 3 alin. (1) din Norma din 11 octombrie 2006 de autorizare a școlilor de conducători auto "Școala de conducători auto reprezintă o instituție de învățământ unde se predau elemente de bază ale disciplinelor necesare obținerii permisului de conducere a autovehiculelor. Școala funcționează într-o locație amenajată cu săli de curs, spații pentru rezolvarea problemelor administrative, spațiu pentru parcarea vehiculelor aparținând școlii, precum și alte dotări necesare bunei desfășurări a procesului de învățământ".

Invocă recurentul și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 7 alin. (1) lit. d) din Norma din 11 octombrie 2006 și concluzionează că în virtutea acestor dispoziții legale activitatea de instructor auto poate fi considerată activitate didactică, astfel că desfășurarea activității de instructor auto de către membrul de sindicat îi era permisă acestuia.

Se critică hotărârea recurată și sub aspectul că în mod eronat instanța de fond a reținut că față de complexitatea verificărilor efectuate și a perioadei de timp supusă analizei nu se poate vorbi despre o întindere nerezonabilă în timp a procedurii derulate de instanță.

Arată în acest sens că procedura de evaluare a încălcat principiul celerității, întrucât în noiembrie 2014 s-a declanșat evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităților față de activitatea membrului de sindicat, în ianuarie 2016 membrul de sindicat a încetat activitatea de instructor auto, astfel că a încetat și starea de incompatibilitate, iar în ianuarie 2017 membrul de sindicat a reînceput să lucreze ca instructor auto. Așadar, din noiembrie 2014 până în ianuarie 2017 procedura de evaluare a activității membrului de sindicat a rămas în nelucrare cu toate că exista posibilitatea de a se constata starea de incompatibilitate și de a-l informa că se află în stare de incompatibilitate. Continuând procedura cu respectarea principiului celerității, într-un termen rezonabil, s-ar fi înlăturat incertitudinea în care membrul de sindicat s-a aflat și care a dus la situația de a reîncepe să lucreze ca instructor auto în ianuarie 2017.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esență, se susține că regimul juridic al incompatibilităților funcționarilor publici urmărește să restrângă cumulul funcției publice cu funcțiile și activitățile din sectorul privat pentru a permite doar practicarea îndeletnicirilor care nu pot interfera cu atribuțiile prevăzute în fișa postului, scopul fiind acela de a asigura un serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor.

Este nefondat motivul de recurs prin care se susține că activitatea de instructor auto este una didactică, invocând intimata dispozițiile art. 1 și art. 5 din Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto din care rezultă că activitatea de instructor auto nu este o activitate didactică autorizată ca o activitate de învățare în sensul legii.

În ce privește atribuțiile membrului de sindicat arată că din fișele de post emise de Ministerul de Interne acesta avea obligația de a deține/obține avizul de polițist rutier astfel că atribuțiile recurentului reclamant ca funcționar public cu statut special intră în relaționare potențială cu atribuțiile exercitate de acesta în calitate de instructor auto la școala de șoferi, circumscrise activității de predare a normelor privind legislația rutieră și instruire în vederea susținerii examenului de obținere a permisului auto.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin Raportul de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate sub nr. x/12.02.2020, s-a constatat în ceea ce-l privește pe reclamantul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 09.01.2017 – 01.12.2017, întrucât, în timp ce avea calitatea de funcționar public cu statut special (ajutor șef de post), la Postul de Politie Limanu, județ Constanta a desfășurat activități remunerate în calitate de instructor auto în cadrul S.C. B. S.R.L., activități care se afla în legătură cu atribuțiile exercitate în funcția publică, potrivit fișei postului, încălcând dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Informarea persoanei evaluate relativ la procedura de evaluare derulată s-a efectuat prin scrisoare recomandată la 15.01.2015.

Reclamantul a solicitat instanței anularea Raportului de evaluare invocând nelegalitatea acestuia, motivat în esență pe faptul că nu există nicio legătură între atribuțiile exercitate de membrul de sindicat în calitate de polițist și cele derivând din calitatea de instructor auto, iar din cuprinsul Raportului de evaluare contestat nu rezultă o astfel de legătură, cât și pe faptul că activitatea de instructor auto este considerată activitate didactică.

Potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 "Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului".

Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, precum și în prevenirea corupției, astfel cum se prevede expres în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidență a incompatibilităților vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrității persoanei ce ocupă o funcție sau demnitate publică de eventualele ingerințe determinate de interese personale ce decurg din desfășurarea în paralel a unor activități private conexe. În egală măsură, în accepțiunea legiuitorului, protejarea integrității se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupție ce ar putea fi săvârșite ca urmare a îmbinării exercitării funcției publice cu desfășurarea unor activități economice.

Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrități și prevenirea faptelor de corupție se realizează doar în situația în care există premise reale de natură a amenința în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcții vizate de legiuitor, situație în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcții sau demnități publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităților și este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

O funcție de demnitate, o funcție publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci și de ansamblul atribuțiilor, prerogativelor, drepturilor și competențelor prevăzute de lege care intră în conținutul lor, și prin a căror exercitare concomitentă și concurentă în viața socială, de către același subiect, se potențează situațiile de conflict pe care legiuitorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităților.

În speță, conform parcursului profesional prezentat chiar de către recurent, se observă că la data de 15.10.2010 a fost ajutor șef de post Limanu, 06.07.2011 – la dispoziție până la data de 10.08.2011, începând cu data de 10.08.2011 – agent principal, apoi în perioada 01.09.2012 - 01.12.2017 ajutor șef de post la postul de Poliție Limanu; iar din 01.12.2017 și până în prezent ofițer cu gradul de subinspector la Poliția Stațiunii Costinești.

Funcția de instructor auto a fost exercitată de recurentul reclamant în perioadele 01.11.2007 – 04.01.2016, respectiv 09.01.2017 – 04.01.2018, activitatea de instructor auto fiind menționată în declarațiile de avere.

Instanța de fond a apreciat că în cauză există starea de incompatibilitate reținută prin Raportul de evaluare, în sensul art. 96 din Legea nr. 161/2003, întrucât a deținut și exercitat simultan, în perioada 09.01.2017 – 01.12.20217, atât calitatea de funcționar public cu statut special (ajutor șef post) la Postul de Poliție Limanu, județul Constanța cât și funcția de instructor școlar auto în cadrul C. S.R.L., activitățile desfășurate în cadrul privat al școlii de șoferi fiind în legătură cu atribuțiile prevăzute în fișa de post a funcției publice.

Analizând sentința de fond prin prisma criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, criticile formulate de parte din această perspectivă fiind nefondate.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.

În cadrul acestui motiv de nelegalitate recurentul-reclamant a susținut, sub un prim aspect, că hotărârea de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din Anexa nr. 10 la Ordinul nr. 140/2016, art. 96 din Legea nr. 161/2003, art. 1 alin. (1) și art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 și art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Norma din 11 octombrie 2006 de autorizare a școlilor de conducători auto, norme juridice în raport de care susține că nu există nicio legătură între atribuțiile exercitate de recurent în calitate de polițist, și cele derivând din calitatea de instructor auto.

Din interpretarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 rezultă că aceasta impune două condiții pentru existența stării de incompatibilitate, respectiv activitatea privată să se desfășoare în același domeniu de activitate, iar între funcția deținută în celălalt domeniu de activitate reținut și atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public, stabilite prin fișa postului, să existe o legătură directă sau indirectă.

Așadar, pentru depistarea unei legături directe sau indirecte între activitățile desfășurate de un funcționar public, în exercitarea funcției publice și a unei activități conexe, în mediul privat, se vor avea în vedere, spre comparație atribuțiile din fișa postului de funcționar public și cele din domeniul/domeniile de activitate din sfera privată.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că există o legătură directă între cele două activități atâta vreme cât din fișa postului înaintată de către Ministerul de Interne a rezultat că reclamantul derula în perioada de referință atribuții grefate pe activitatea în domeniul aplicării/controlului respectării prevederilor legale privind normele de circulație rutieră, supravegherea, îndrumarea și controlul, în condițiile legii, a participanților la traficul rutier, iar aceste fișe de post fac referire la lit. B) pct. 3 subpunctul 3.4 la deținerea/obținerea de către reclamant a avizului de polițist rutier, atribuții ce au o potențială relaționare cu atribuțiile exercitate de acesta în calitate de instructor auto la școala de șoferi, circumscrise activității de predare a normelor privind legislația rutieră și instruire în vederea susținerii examenului de obținere a permisului auto.

Pe de altă parte, nu pot fi omise dispozițiile art. 161 din Ordinul MAI 300/2004 care impun în sarcina funcționarilor publici care intenționează să ocupe prin cumul alte funcții, obligația de a solicita prin raport scris aprobarea șefului/comandantului direct.

Deși recurentul reclamant, în raport de aceste dispoziții legale, a solicitat aprobarea desfășurării de instructor auto, nu a ținut cont de faptul că prin adresa nr. x/01.03.2016 conducerea IPJ Constanța a comunicat reclamantului că nu a fost avizată favorabil cererea sa de exercitare în cumul a atribuțiilor de ajutor șef de post la Potul de Poliție Limanu cu cele de instructor auto.

Așadar, a fost demonstrată fără putință de tăgadă existența unei legături între aceste două activități, în condițiile în care activitatea de agent de poliție însărcinat cu verificări în trafic presupune constatarea și aplicarea de sancțiuni chiar a acelor conducători auto pe care i-a îndrumat ca instructor școlar.

În aceste condiții, contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, reținând în mod corect că activitățile desfășurate în cadrul privat al școlii de șoferi fiind în legătură cu atribuțiile prevăzute în fișa de post a funcției publice.

În altă ordine de idei, sub aspectul criticii recurentului referitoare la interpretarea și aplicarea art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 în acord cu scopul avut în vedere de legiuitor prin instituirea cazurilor de incompatibilitate, în special din perspectiva cerinței legăturii directe sau indirecte între activitățile analizate, Înalta Curte reține că prin dispozițiile art. 96 din Legea nr. 161/2003, în interpretarea per a contrario a ultimei teze a alin. (1), s-a interzis cumulul funcției publice cu funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate potrivit fișei postului în funcția publică deținută.

Scopul instituirii unei astfel de interdicții este acela de a permite funcționarului public să-și exercite atribuțiile care-i revin cu respectarea principiilor statuate în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 188/1999, republicată, nefiind permis ca natura activității derulate în sectorul public să poată fi afectată, chiar și numai la un nivel potențial, de exercitarea aceleiași activități în sfera privată.

Recurentul-reclamant a considerat că nu se află într-o stare de incompatibilitate rezultată din exercitarea celor două activități susținând că activitățile desfășurate în cadrul exercitării funcțiilor amintite nu au legătură directă sau indirectă cu atribuțiile inserate în fișele posturilor aferente acestor funcții.

Premisele unui asemenea argument sunt, în opinia instanței de control judiciar, eronate, cât timp se poate reține, în sfera legăturilor indirecte, că activitățile desfășurate în cadrul privat al școlii de șoferi sunt în legătură cu atribuțiile prevăzute în fișa de post a funcției publice.

Or, legiuitorul a reglementat interdicția unui cumul între funcția publică și activitatea din sectorul privat și pentru situația în care s-ar putea identifica legături indirecte între această activitate și atribuții ale fișei postului de funcționar public, pentru a împiedica pe cel chemat să îndeplinească responsabilitățile stabilite în sarcina sa, în cadrul autorității publice din care face parte, concomitent cu exercitarea unor activități în activitatea privată.

Așadar, regimul juridic al incompatibilităților funcționarilor publici urmărește să restrângă cumulul funcției publice cu activitățile din sectorul privat, pentru a permite doar practicarea îndeletnicirilor care nu pot interfera cu atribuțiile prevăzute în fișa postului, scopul fiind acela de a asigura, în conformitate cu dispozițiile legale, un serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor.

Prin urmare, în deplin acord cu judecătorul primei instanțe, Înalta Curte va valida raționamentul intimatei-pârâte expus în raportul de evaluare contestat, reținând că a fost dovedită starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul reclamant în perioada în care, având calitatea de funcționar public cu statut special (ajutor șef post) a desfășurat și activitatea de instructor școlar.

În virtutea argumentelor expuse supra, instanța de control judiciar reține că nu pot fi primite criticile formulate de recurentul-reclamant din această perspectivă, prima instanță aplicând dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în acord cu scopul urmărit de legiuitor, ipoteza contrară avansată de parte neverificându-se în cauza pendinte.

Nu poate fi primită nici critica ce vizează imposibilitatea asimilării activității derulate de către recurent în calitate de instructor auto cu o activitate didactică.

Prioritar, observă Înalta Curte că în susținerea acestei critici, recurentul reclamant a avut în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 7 alin. (1) lit. d) din Norma din 11 octombrie 2006 de autorizare a școlilor de conducători auto- Anexă la Ordinul nr. 1856/2006.

Însă verificând conținutul acestor dispoziții, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 1856/2006 a fost abrogat de Ordinul nr. 1019/2009, care la rândul său a fost abrogat de Ordinul nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

Potrivit art. 1 din Norma in 2013 privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto – Anexa 1 la Ordinul nr. 733/2013 "Școlile de conducători auto fac parte din cadrul instituțional național în domeniul siguranței rutiere, care desfășoară activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere", iar potrivit art. 2 din aceeași Anexă " (1)Școlile de conducători auto își desfășoară activitatea în baza unei autorizații eliberate de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în condițiile prezentelor Norme, sau în baza autorizației eliberate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, în cazul prestării de servicii în România în regim transfrontalier".

Prin urmare, corect a reținut instanța de fond că nu se poate vorbi despre o activitate didactică autorizată ca o activitate de învățare în sensul legii.

Nici susținerea ce vizează faptul că lipsa componentei privind examinarea cursanților nu constituie o incompatibilitate, nu poate fi reținută. Este fără relevanță faptul că recurentul reclamant nu a participat și la activitatea de examinare a cursanților atâta vreme cât starea de incompatibilitate reținută de intimata pârâtă a rezultat din faptul că activitățile desfășurate în cadrul privat al școlii de șoferi sunt în legătură cu atribuțiile prevăzute în fișa de post a funcției publice.

Și ultima critică ce vizează încălcarea principiului celerității este nefondată, în raport de motivarea dată respectiv dacă procedura de evaluare s-ar fi efectuat cu respectarea principiului celerității s-ar fi înlăturat incertitudinea în care membrul de sindicat s-a aflat și care a dus la situația de a reîncepe să lucreze ca instructor auto în ianuarie 2017.

Starea de incompatibilitate nu este stabilită de Agenția Națională de Integritate, starea de incompatibilitate este stabilită de lege, iar necunoașterea legii nu poate fi invocată în apărare. Agenția Națională de Integritate doar constată, în urma verificărilor efectuate, starea de incompatibilitate.

Incertitudinea invocată de recurent rezidă din necunoașterea sau ignorarea dispozițiilor legale și nu din faptul că procedura de evaluare nu a fost efectuată într-un termen rezonabil.

Pe de altă, în acord cu instanța de fond, reține Înalta Curte că Legea 176/2010 nu stabilește termene maxime pentru derularea verificărilor, iar referirile la un termen rezonabil nu sunt susținute de jurisprudența CEDO în materie. Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede celeritatea procedurilor administrative și judiciare, dar consacră totodată și principiul, mai general, al unei bune administrări a justiției. Trebuie să găsească un echilibru just între diferitele aspecte ale acestei cerințe fundamentale (Boddaert împotriva Belgiei, pct. 39).

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol în numele membrului A. împotriva sentinței civile nr. 968 din 09 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2022.