ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3617/2022

Ședința publică din data de 17 iunie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2021 la data de 26.11.2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, suspendarea, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, Hotărârii nr. 1225 din 28 octombrie 2021 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a aprobat componența comisiei de examinare la concursul/examenul pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor, organizat în perioada septembrie- decembrie 2021.

Prin sentința civilă nr. 628 pronunțată la data de 8 decembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de obiect a acțiunii în contencios administrativ invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, și a respins cererea de suspendare a Hotărârii nr. 1225/28.10.2021 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii

3.1. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a sentinței recurate în ce privește soluția pe fondul cererii de suspendare și, rejudecând cauză, solicită admiterea acțiunii în suspendarea HCSM nr. 1225/2021 a secției pentru judecători.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se critică hotărârea sub patru aspecte:

Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate vizează două aspecte:

Sub acest aspect susține că raționamentul adoptat de instanță de a analiza doar condiția pagubei iminente, fără a analiza și prima condiție, nu poate fi acceptat ca valabil în cauză. Motivarea expeditivă care ca rezultat evident că dreptul dedus judecății nu a fost efectiv analizat, probele propuse din informațiile publice nu au fost încuviințate sau înlăturate, incidența CEDO invocată în cauză pe ambele condiții nu a fost înlăturată motivat.

În ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susține că au fost interpretate și aplicate în mod eronat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv instanța de fond deși a analizat doar condiția pagubei iminente a interpretat-o și aplicat-o nelegal.

Astfel, arată că instanța de fond a stabilit lipsa pagubei din posibilitatea de participare la concurs, aspect străin de argumentația recurentei. Nici elementele de fond privind retragerea unor membrii ai comisiei de la audierea unor candidați și înlocuirea lor cu supleanți nu poate fi reținută ca lipsă a pagubei, deoarece elementele de fond au fost invocate de către pârât în încercarea de a prejudeca fondul și de către recurentă în argumentarea pagubei iminente.

În plus, apreciind că membrii care s-au retras au realizat subiectele la proba scrisă pentru toți candidații și deci nu se poate reține nicio pagubă, instanța se menține pe o argumentare greșită, deoarece acest examen nu a fost organizat numai pentru candidații pentru care au fost incidente de constituire a comisiei de interviu, ci pentru toți candidații la funcții de conducere în instanțe. Pentru toți candidații comisia de a examinare indiferent de atribuțiile pe care le exercită trebuia să fie imparțială față de ei în ambele etape ale concursului care au caracter unitar.

Din argumentarea instanței poate rezulta că se acceptă o pagubă numai dacă privește toți candidații, dar cere dovedirea pagubei iminente în ce o privește pe recurentă.

3.2. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a formulat recurs incident și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului incident, casarea sentinței recurate, și rejudecând cauza, solicită admiterea în prealabil a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată, cu consecința respingerii acesteia ca inadmisibilă și a excepției lipsei de obiect, cu consecința respingerii cererii ca fiind lipsită de obiect.

Susține recurentul pârât că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 1 alin. (1) și alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în ce privește excepția inadmisibilității se arată că inadmisibilitatea este determinată de faptul că cererea de suspendare nu privește un act administrativ cu caracter individual ale cărui efecte să poată fi suspendate în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul pârât redă dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și dispozițiile art. 1 alin. (1) și alin. (2) din același act normativ și susține că o condiție sine qua non pentru a putea fi admisă o acțiune în contencios administrativ este ca obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze un act administrativ, tipic sau asimilat, așa cum este acesta definit de lege.

Afirmă recurentul că din prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 rezultă trăsăturile actului administrativ, respectiv este forma juridică principală a activității autorităților administrației publice, este o voință juridică unilaterală, este emis numai în realizarea puterii publice, conduce la nașterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice și are un regim juridic specific, în centrul căruia se află Legea contenciosului administrativ.

Prin urmare, stabilirea componenței unei comisii de concurs reprezintă o operațiune administrativă, actul producător de efecte juridice fiind hotărârea de validare a rezultatelor concursului de numire în funcțiile de conducere potrivit prevederilor art. 48 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 și art. 27 din regulamentul privind numirea în funcții de conducere a judecătorilor și revocarea din aceste funcții aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 188/2020.

În ce privește excepția lipsei de obiect arată recurentul că potrivit calendarului estimativ de desfășurare a concursului, ultima probă de concurs a avut loc la data de 05.12.2021, și prin urmare, cererea recurentei reclamante prin care solicită suspendarea Hotărârii nr. 1225 din 28 octombrie 2021 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost aprobată componența comisiei de examinare la concursul/examenul pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor, organizat în perioada septembrie – decembrie 2021 a rămas fără obiect, finalitatea urmărită prin această cerere constând în suspendarea desfășurării concursului.

Afirmă recurentul că o eventuală soluționare favorabilă a prezentului demers al recurentei reclamante în contextul finalizării concursului pentru desfășurarea ultimei probe a acestuia la data sus menționată nu mai poate atinge scopul dorit de aceasta și anume suspendarea concursului, un fapt epuizat nemaiputând fi suspendat.

Recurentul-pârât a formulat întâmpinare față de recursul formulat de reclamantă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În motivare, se arată că sunt neîntemeiate argumentele recurentei reclamante prin care aceasta susține că analizarea de către instanța de fond doar a uneia dintre condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cerința existenței unei pagube iminente, fără a fi analizată și cerința cazului bine justificat conduce la o motivare superficială, lapidară și trunchiată. Susține în acest sens că cerințele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite în mod cumulativ, neîndeplinirea oricăreia dintre ele conducând la inaplicabilitatea normei.

Totodată, se susține că îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept al cauzei, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare la recursul incident și răspuns la întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului incident, iar în cazul în care instanța de recurs consideră că recursul este admisibil a solicitat respingerea acestui ca rămas fără obiect.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că atât recursul principal cât și recursul incident sunt nefondate.

În cauza dedusă judecății, reclamanta A. a sesizat instanța de contencios administrativ cu cerere de suspendare a Hotărârii nr. 1225 din 28 octombrie 2021 emisă de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul disppzițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a respins cererea de suspendare formulată, reținând în esență că reclamanta nu a dovedit prejudiciul material concret și imposibil sau greu de reparat ce se produce în cazul în care hotărârea atacată nu este suspendată, reclamantei nefiindu-i afectat dreptul de a participa la concursul de promovare, aceasta participând la toate probele așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

II.1. Referitor la recursul promovat de reclamanta A.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantului (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei.

Înalta Curte reține că în ceea ce privește condiția pagubei iminente, aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, iar iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 - legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența.

Plecând de la definiția pagubei iminente dată de legea contenciosului administrativ, se poate considera că este îndeplinită această condiție, numai dacă prejudiciul creat, urmare a emiterii actului administrativ a cărui suspendare se solicită, ar fi greu sau imposibil de recuperat.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 reținând neîndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă atâta vreme cât reclamanta nu a făcut dovada existenței sau iminenței prejudiciului și nici dovada imposibilității reparării acestuia, care ar putea justifica suspendarea actului normativ.

S-a susținut prin cererea de recurs că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat condiția privind paguba iminentă, în sensul că a stabilit lipsa pagubei din posibilitatea de participare la concurs, aspect străin de argumentația recurentei.

Analizând însă cererea de chemare în judecată se constată că reclamanta a susținut că există o imposibilitate obiectivă de acoperire a vătămării prezente prin participarea acesteia la un concurs viitor, deoarece nu se poate condiționa o îndreptățire de a promova în cariera de o opțiune viitoare, posibilă pe un alt interval de timp.

Prin urmare, s-a susținut că paguba iminentă este reprezentată de imposibilitatea de acoperire a vătămării prin participarea acesteia la un concurs viitor, aspect față de care se constată că judecătorul fondului corect a reținut că recurentei reclamante nu i-a fost afectat dreptul de a participa la concursul de promovare.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate vizează, pe de o parte, faptul că motivarea hotărârii reprezintă o preluare a susținerilor de întâmpinare, iar pe de altă parte, că motivarea se axează pe elemente străine de natura cauzei, în sensul că nu a invocat paguba cauzată de lipsa posibilității de participare la concurs.

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei, nu poate fi reținut.

Motivul de recurs evocat "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei" înglobează mai multe ipoteze care atrag casarea hotărârii, anume lipsa cu desăvârșire a considerentelor, prezența unora care nu au nicio legătură cu natura cauzei și contradictorialitatea în motivare, aceasta din urmă presupunând situația în care sunt unele argumente în care din care rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată.

Toate aceste ipoteze nu au corespondent în criticile formulate, recurenta reclamantă supunând dezbaterii modul în care au fost reținute de către prima instanță motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat.

Astfel, s-a susținut ipoteza existenței unor motive străine de natura cauzei pe considerentul că recurenta nu a invocat paguba cauzată de lipsa posibilității de participare la concurs.

Aceste argumente nu pot fi primite, pe de o parte, deși susține că nu a invocat paguba cauzată pe lipsa posibilității de participare la concurs, nu arată care au fost susținerile contrare și în temeiul cărora susține existența pagubei, iar pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, prin cerere de chemare în judecată formulată a susținut că paguba iminentă este reprezentată de imposibilitatea de acoperire a vătămării prin participarea acesteia la un concurs viitor.

Prin urmare, motivarea instanței de fond este clară, lipsită de ambiguități și nu se axează pe elemente străine de cauză, în cuprinsul hotărârii fiind redate în mod judicios argumentele care au format opinia instanței cu privire la netemeinicia cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 1225/28.10.2021 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru a se reține incidența acestui motiv de nelegalitate, trebuia ca instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, să fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Verificând sentința recurată prin prisma acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte, contrar susținerii recurentei reclamante, constată ca nu au fost identificate elemente care să conducă la concluzia că instanța de fond a încălcat reguli de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cadrul acestui motiv de casare, recurenta reclamantă a formulat critici referitoare la faptul că instanța de judecată a soluționat cauza fără ca anterior cererea de reexaminare taxă timbru să fie soluționată, instanța de judecată a soluționat cauza fără ca părțile să fie prezente, și fără a se fi solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța a analizat și a primit numai probele pârâtului care nu au fost scanate la dosar și nici nu i-au fost comunicate, nu s-a pronunțat asupra probatoriilor în sensul încuviințării și nici nu a înlăturat probele propuse prin acțiune, care dovedeau activitatea publică a instituției pârâte și astfel a încălcat principiul egalității de arme, și instanța a apreciat admisibilă pe fond o procedură de suspendare a unui act, pentru care deși i s-a cerut, nu i-a stabilit natura juridică.

Cu privire la nesoluționarea cererii de reexaminare taxă timbru anterior termenului de judecată, constată că această critică este nefondată în raport de încheierea de ședință din data de 08 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2021 prin care instanța de judecată a respins cererea ca rămasă fără obiect în raport de faptul că a soluționat cauza la același termen pronunțandu-se în sensul respingerii acțiunii, și implicit asupra solicitării de depunere a taxei de timbru solicitate reclamantei.

În argumentarea aceluiași motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut recurenta și faptul că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 411 alin. (2) C. proc. civ., soluționând cauza fără ca părțile să fi solicitat judecarea cauzei în lipsă și fără ca acestea să fie prezente la termenul la care cauza a fost soluționată.

Aceste susțineri le apreciază Înalta Curte a fi nefondate, nesolicitarea de către recurenta reclamantă a judecării cauzei în lipsa sa de la dezbateri reprezentând un act pro causa atâta vreme cât recurenta are calitatea de judecător, deci cunoscător al normelor procesual civile și implicit a sancțiunii nerespectării acestui aspect. Nu în ultimul rând, instanța va avea în vedere manifestarea de voință a recurentei reclamante de a-i fi soluționată cererea de urgență și cu precădere pentru a nu lipsi de finalitate demersul său judiciar, deci o solicitare implicită a judecării cauzei în lipsa sa de la dezbateri, manifestare de voință ce rezultă din cuprinsul cererii de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru soluționarea cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 1225/2020.

Și ultimele critici din cadrul acestui motiv de casare sunt nefondate, în raport de practicaua sentinței recurate din care reiese că instanța a constatat că au fost depuse la dosarul cauzei întâmpinare și înscrisuri de către pârât, încărcate în sistemul informatic Ecris, iar reclamanta nu a formulat cerere pentru studierea acestor înscrisuri.

II.2. Referitor la recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia.

Printr-o primă critică s-a susținut că în mod nelegal instanța de judecată a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată cu motivarea că Hotărârea nr. 1225/28.10.2021 nu este un act administrativ cu caracter individual ale cărui efecte să poată fi suspendate în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, stabilirea componenței unei comisii de concurs reprezintă o operațiune administrativă, actul producător de efecte juridice fiind hotărârea de validare a rezultatelor concursului de numire în funcțiile de conducere potrivit prevederilor art. 48 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 și art. 27 din regulamentul privind numirea în funcții de conducere a judecătorilor și revocarea din aceste funcții aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 188/2020.

Înalta Curte reține că stabilirea naturii juridice a acestei hotărâri, ca fiind act administrativ sau doar o operațiune administrativă, este atributul instanței de judecată chemată să analizeze fondului cauzei, și nu al instanței investită cu cererea de suspendare a hotărârii respective.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că prin Hotărârea CSM nr. 1225/28.10.2021 s-a stabilit componența comisiei de examinare la concursul/examenul pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor, și prin urmare acesta poate face obiectul procedurii suspendării executării, hotărârea fiind un act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în vederea organizării executării legii.

Prin ultima critică s-a susținut că în mod nelegal instanța de judecată a respins și excepția lipsei de obiect în raport de faptul că ultima probă de concurs a avut loc la data de 05.12.2021, astfel că o eventuală soluționare favorabilă a demersului întreprins de recurenta reclamantă, în contextul finalizării concursului pentru desfășurarea ultimei probe a acestuia la data sus menționată, nu mai poate atinge scopul dorit de aceasta și anume suspendarea concursului, un fapt epuizat nemaiputând fi suspendat.

Nici această critică nu poate fi primită, având în vedere că la data soluționării cererii de suspendare, respectiv 08 decembrie 2021, nu era finalizat concursul, nici măcar lucrările scrise nu erau corectate, acestea având ca dată de corectare 10 decembrie 2021, astfel că în mod corect judecătorul fondului a constatat că acțiunea nu a rămas fără obiect.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. și recursul incident declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 628 din 08 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2022.