ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3522/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A.. A solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 21085/27.08.2019, emise de pârât, și obligarea acestuia la plata sumei de 162 715 RON, reprezentând despăgubire în baza poliței de asigurare nr. INC. nr. x, emisă de S.C. B. S.A..

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 354 din 19 martie 2021, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat Decizia nr. 21085/27.08.2019, stabilind obligația pârâtului de a achita reclamantei despăgubirea în sumă de 162715 RON.

Totodată, a admis în parte cererea expertului de majorare a onorariului și a dispus majorarea onorariului provizoriu achitat inițial de la 3000 RON la 4500 RON, stabilind obligația la plata în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul București a diferenței de 1500 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut, în esență, că prima instanță a încălcat art. 164 din C. proc. civ. privind aprecierea probelor, în sensul că în mod eronat s-a apreciat raportul de expertiză și s-au aplicat concluziile acestuia la starea de fapt, precizând, totodată, că nu s-a avut în vedere faptul că din depozițiile martorilor rezultă contradicții, acestea fiind menționate de Fond prin obiecțiunile formulate la expertiza efectuată cu privire la care se impunea un răspuns, astfel că prima instanță nu a dat dovadă de rol activ.

Or, probele trebuie să fie examinate și apreciate fiecare în parte și în ansamblul lor, în concluzie a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.A. a invocat excepția nulității recursului, întrucât criticile vizează situația de fapt și probele administrate, ceea reprezintă motive de netemeinicie și nu de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac exercitate.

Cu privire la critica în sensul că prima instanță nu a avut rol activ, a arătat că, de asemenea, nu se subsumează motivului de casare invocat, întrucât părțile nu pot invoca în calea de atac omisiunea primei instanțe de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au cerut în condițiile legii, astfel că nu se poate reține că instanța, în virtutea rolului activ, nu a dispus refacerea expertizei, câtă vreme nu s-au formulat obiecțiuni în termen și nu s-a solicitat efectuarea unei alte expertize.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-pârât nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt, cu trimitere la aprecierea probelor administrate, respectiv raportul de expertiză efectuat în cauză și depozițiile martorilor, ceea ce reprezintă critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Recurentul-pârât nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Or, deși acesta consideră că prima instanță a aplicat greșit prevederile Legii nr. 213/2015, nu argumentează în concret respectiva critică din perspectiva considerentelor avute în vedere de judecătorul fondului, ci acreditează ideea că se impune o reevaluare a stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs, ceea ce nu se poate încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului-pârât nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 354 din 19 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.