ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3051/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 21.11.2019, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin sentința civilă nr. 321 din 26 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat în principal admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar casarea hotărârii, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că prima instanță a încălcat și aplicat greșit dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, preambulul acestui act normativ și prevederile art. 14 lit. e) din O.U.G. nr. 24/2008.

În opinia recurentului, judecătorul fondului a dat o interpretare restrictivă și formală sintagmei "atribuții de linie de Securitate" și a considerat, în mod eronat, că natura atribuțiilor intimatului-pârât se poate stabili pe baza verificării evidențelor SRI – UM 0198 București.

A menționat recurentul că natura atribuțiilor persoanei verificate, în raport de prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se stabilește raportat la activitățile efectiv desfășurate de aceasta, astfel cum sunt acestea evidențiate de documentele aflate în arhiva fostei Securități, iar nu raportat la verificarea sumară și formală a unor evidențe.

A mai arătat recurentul că interpretarea sa este susținută și de preambulul O.U.G. nr. 24/2008 din care rezultă că organele de Securitate erau parte a poliției politice, astfel că activitățile abuzive îndreptate împotriva oponenților regimului comunist nu erau desfășurate, în mod exclusiv, de fosta Securitate, ci și de alte structuri represive. Atribuțiile angajaților acestor structuri rezultă în mod direct din activitatea lor concretă, descrisă de înscrisurile aflate în arhivele fostei Securități.

A invocat recurentul și dispozițiile art. 14 lit. e) din O.U.G. nr. 24/2008, arătând că și din cuprinsul acestora rezultă că activitățile abuzive erau desfășurate și de alte structuri represive, iar aceste activități rezultă din înscrisurile care descriu în mod concret faptele imputate persoanei verificate, iar nu din anumite evidențe formale.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurentul că prima instanță nu a dat eficiență principiului aflării adevărului în cauză, instituit de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurent, instanța de control judiciar apreciază că este neîntemeiat.

În susținerea acestui motiv, a invocat recurentul faptul că prima instanță a încălcat și aplicat greșit dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, preambulul acestui act normativ și prevederile art. 14 lit. e) din O.U.G. nr. 24/2008. În opinia recurentului, judecătorul fondului a dat o interpretare restrictivă și formală sintagmei "atribuții de linie de Securitate" și a considerat, în mod eronat, că natura atribuțiilor intimatului-pârât se poate stabili pe baza verificării evidențelor SRI – UM 0198 București. A menționat recurentul că natura atribuțiilor persoanei verificate, în raport de prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se stabilește raportat la activitățile efectiv desfășurate de aceasta, astfel cum sunt acestea evidențiate de documentele aflate în arhiva fostei Securități, iar nu raportat la verificarea sumară și formală a unor evidențe.

Înalta Curte reține că legiuitorul a definit în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 noțiunea de lucrător al Securității ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului."

Prin urmare, pentru a se constata calitatea unei persoane de lucrător al Securității, este necesar să fie întrunite următoarele condiții: persoana în cauză să fi avut calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 – 1989; acea persoană să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În ceea ce privește prima condiție, Înalta Curte constată că este corectă concluzia instanței de fond în sensul că aceasta nu este îndeplinită în speță.

Astfel, faptul că pârâtul a avut gradul de sergent major în cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor - Formațiunea 0622 - Aiud (1962) nu presupune implicit că a avut atribuții pe linie de securitate, astfel cum a reținut instanța de fond pe baza probelor administrate, respectiv adresa nr. x/26.03.2020 a UM 0198 București prin care s-a comunicat că în perioada 1962-1989, vizată de probatoriul din dosar, pârâtul nu a avut atribuții pe linie de securitate, acesta fiind fost lucrător al Ministerului de Interne în această perioadă.

Criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate, calitatea de lucrător al Securității fiind condiționată de îndeplinirea cerințelor impuse de textul de lege redat anterior, respectiv art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, situația de fapt expusă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nefiind confirmată de înscrisuri prin care să se demonstreze că intimatul-pârât a avut calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 – 1989.

Prin urmare, în mod corect a concluzionat instanța de fond că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură, a susținut recurentul că prima instanță nu a dat eficiență principiului aflării adevărului în cauză, instituit de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că asupra răspunsului transmis de Unitatea Militară 0198 București planează un semn de întrebare care nu privește doar perioada activității intimatului, ci se extinde firesc și asupra rigurozității verificărilor ce au primit natura atribuțiilor sale. În opina recurentului, prima instanță era datoare să înlăture acest semn de întrebare și să stăruie în scopul aflării adevărului în cauză.

Prealabil, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, într-adevăr, atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate așa cum rezultă din art. 488 din C. proc. civ. care prevede expres și limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt.

Instanța de control judiciar examinează hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., exclusiv prin raportare la neregularitățile de ordin procedural, neputându-se circumscrie acestei critici de nelegalitate modul în care instanța a administrat și a interpretat materialul probator.

Prin urmare, nu este fondat nici motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 321 din 26 mai 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 321 din 26 mai 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 mai 2022.