ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2255/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința nr. 868/15.03.2016, Curții de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 3385/17.10.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 868 din

15 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că prima instanță în mod greșit nu a intrat în cercetarea fondului acțiunii, referindu-se numai la aspecte străine cauzei.

Cauza a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015*.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentinței nr. 607 din 19 februarie 2019, în fond după casare, a admis cererea formulată de reclamant, constatând că pârâtul a fost lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că prima instanță în mod greșit a reținut îndeplinirea și a celei de-a doua cerințe prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În raport cu cele reținute de prima instanță, recurentul a susținut că din materiale informative depuse de intimat nu rezultă că ar fi întreprins asupra persoanei urmărite măsuri represive sau că i-ar fi încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului prevăzute în Declarația Universala și în Pactul pentru Drepturi Civile si Politice.

Astfel, probele administrate, cu referire la perioada cât a obținut informații, se referă la persoana în cauză când nu era înregistrată în arhiva CNSAS cu dosar de urmărire sau supraveghere informativa, ci cu dosar individual x, respectiv o mapă în care erau evidențiate persoane ce au fost condamnate pentru infracțiuni date în competenta instituției informative din perioada respectivă.

În opinia recurentului, prima instanță a încălcat conținutul unor acte normative, atât cu caracter intern, cât și internațional, fie le-a dat o interpretare greșită, fie a omis să aprecieze în întregime conținutul lor, în spiritul și litera acestora, fără să aibă în vedere că a desfășurat activitatea profesională în temeiul unor acte normative care au stat la baza apărării securității Statului Roman și a Ordinii Publice, printre care Constituția României din anul 1965, C. pen. și C. proc. pen. din anul 1965, Decretul 130/1972 de înființare a Ministerului de Interne, dar și legislația internațională în materie de apărare a drepturilor și libertăților omului, la care a aderat și România.

A precizat astfel că activitatea într-o instituție militară a fost guvernată de legi, ordine și regulamente speciale.

Totodată, a făcut trimitere la prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004 - care definește actul de comandament cu caracter militar - și la art. 5 pct. 5 lit. a) din lege, care prevede că aceste acte și cele referitoare la securitatea națională nu pot fi atacate.

A mai precizat că activitatea de informații a fost reglementată de legi speciale atât înainte de anul 1989, cât și în prezent, metodele și mijloacele activității informativ operative fiind aceleași, iar în calitatea sa de militar și ofițer de informații s-a conformat prevederilor Statutului corpului ofițerilor, aprobat prin HCM nr. 924/1964, activitatea specifică fiind reglementată strict prin ordine și instrucțiuni scrise ale ministrului de interne sau ale șefului Departamentului Securității Statului.

Așa fiind, a susținut că activitățile pentru care este încriminat de către Consiliu sunt cele prevăzute de actele normative în vigoare în perioada cât a avut calitatea de ofițer de informații.

De asemenea, a criticat sentința recurată și față de reținerea primei instanțe, în sensul că a desfășurat o activitate de urmărire asupra numitului B., care a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru activitate subversivă de tip legionar prin dirijare de surse, informatori, întrucât este cunoscut că astfel de activități erau prohibite inclusiv de legislația comunistă, respectiv de Constituția de la 1965 și de alte acte normative în vigoare la acea dată, iar în prezent au același regim (art. 53 din Constituție și Legea nr. 2017/2015).

Legat de încălcarea art. 28 din Constituția de la 1965 și art. 12 și 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din anul 1948 reținută, recurenta a apreciat că nu s-a ținut cont de art. 29 din aceste acte, făcând trimitere, totodată, la art. 17 și 19 din Pactul pentru Drepturi Civile și Politice și la art. 8, 9, 10 și 11 din Convenție.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune vizând constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât.

Verificările au fost efectuate de Consiliu ca urmare a solicitării formulate în acest sens, de către petentul C., prin cererea nr. x/06.03.2014, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Recurentul-pârât figurează în dosarul x cota CNSAS pârâtul figurează în vol. 2, la filele x.

Potrivit Notei de constatare nr. DI/l/749/14.04.2015 și înscrisurilor atașate acțiunii, pârâtul A. a fost angajat al fostei Securități, inclusiv în perioada vizată 1968-1969, având calitatea de ofițer cu gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Cluj, cu atribuții pe linie de Securitate.

În această calitate, recurentul-pârât a participat activ la urmărirea informativă a numitului P.R.L., acesta figura în baza de lucru a organelor de securitate "ca element principal în legătura preotului P.G", fiind, de asemenea semnalat "cu manifestări dușmănoase la adresa regimului democrat din țara noastră".

Astfel, activitatea pârâtului a constat în dirijarea și instruirea surselor D., E., respectiv F. pe lângă persoana urmărită, informatorii primind inițial sarcina să poarte discuții cu persoana urmărită și discuții pe teme politice interne pentru a-i afla și poziția lui față de politica internă, să stabilească cum se achită sus-numitul de sarcinile profesionale, precum și să stabilească "dacă într-adevăr are sau nu un frate în străinătate". Analizând informațiile adunate în urma dirijării rețelei informative, a apreciat că se impune încadrarea în continuare cu surse, instruindu-le "să afle dacă/.../întreține relații cu vreo persoană cu care a fost închis", să afle care este comportamentul la locul de muncă, precum și dacă face comentarii dușmănoase pe marginea unor aspecte ale politicii statului nostru.

Așadar, motivul acțiunii informative la care a luat parte pârâtul era împrejurarea că persoana urmărită era, în accepțiunea Securității, un opozant al regimului comunist, întocmind note în acest sens.

Înalta Curte reține că pârâtul a întocmit și semnat olograf note la Notele informative, înscrisuri aflate la dosarul primei instanțe.

Relevantă în acest sens fiind nota întocmită de pârât la nota informativă a sursei "D.", din 18.07.1968, din dosarul individual al numitului B. x, vol. II în care se menționează:

"B. este selecționat în baza de lucru, fost condamnat la 10 ani î.c. pentru activitate subversivă. Informatorul va încerca să afle dacă sus-numitul întreține relații cu vreo persoană cu care a fost închis, în cazul când acesta va mai deschide discuția asupra perioadei lui de detenție și totodată se va stabili care este comportamentul lui la locul de muncă, dacă comentează dușmănos unele aspecte ale politicii statului nostru", cu privire la B..

Din conținutul notelor informative întocmite și al tuturor actelor depuse la dosar rezultă cu evidență că, în activitatea desfășurată, recurentul-pârât a dispus supravegherea informativă a persoanei urmărite (tatăl titularului cererii înregistrate la C.N.S.A.S.) fiecare dintre măsurile dispuse a avut drept scop obținerea de informații referitoare la viața privată a unei persoane, incluzând preocupările, anturajul și relațiile de familie, în lipsa acordului acesteia, fără ca măsurile întreprinse să fi fost justificate de imperativul apărării siguranței naționale, încălcându-se drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viață privată, garantat prin legile în vigoare și la acea dată.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, scopul vizat, prin sarcinile trasate, nu era unul specific activității desfășurate în deplină conformitate cu legea și cu ordinele primite în exercitarea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu.

Prima instanță, analizând documentația depusă la dosar de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a reținut, în mod corect, că prin activitatea sa, pârâtul a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Curtea de apel a soluționat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de reclamant, incluzând note de activitate aprobate de recurent întocmite de acesta în perioada în care era ofițer operativ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care nu a contestat autenticitatea înscrisurilor, ci a susținut doar că activitatea desfășurată în perioada supusă analizei s-a circumscris sarcinilor de serviciu pe care acesta le-a avut de îndeplinit și prin activitățile întreprinse nu a adus nicio atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activitățile desfășurate se încadrau în atribuțiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de ofițer al Securității, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului.

Contrar susținerilor părții, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer operativ, a întreprins măsuri în cadrul supravegherii informative privind dosarul x, avându-l ca titular pe numitul B., așa cum se menționează și în Nota de constatare.

Persoana în cauză a fost supravegheată informativ, în acest scop, recurentul a aprobat notele de activitate, din care rezultă că persoana urmărită se află în atenția organelor Securității.

Planul de măsuri, cât și acțiunile întreprinse, de îndeplinire a acestuia, se încadrează în categoria activităților care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Îngrădirea drepturilor în discuție prin activitățile întreprinse de recurent s-a realizat tocmai prin instrumentarea dosarelor de supraveghere informativă deschise în privința urmăritului, semnalat cu atitudine ostilă țării, în vederea stabilirii activității acestuia și atitudinii lui față de regim, prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a persoanei urmărite, surse care au oferit date referitoare la viața privată a acestuia.

Înalta Curte constată astfel că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al cărui conținut este descris pe larg în sentința recurată, demonstrează cu prisosință acțiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 și art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

După cum rezultă din expunerea criticilor recurentului, acesta impută primei instanțe, în primul rând, că a pronunțat o sentință pe baza unei interpretări greșite a legii.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat corect prevederile legale incidente, reținând că măsurile luate de recurent cu privire la persoana urmărită se constituiau în mod evident în atingeri aduse drepturilor sus-menționate, lipsind justificarea obiectivă care să le fundamenteze.

Măsura dirijării informatorilor pe lângă urmărit și anturajul acestuia, dispusă din motive politice, care nu aveau legătură cu siguranța națională, reprezintă cel puțin o îngrădire, adică o restrângere a dreptului la viață privată.

De altfel, pentru atribuirea calității de lucrător al Securității este suficientă dovedirea unei singure situații în care sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. a) din ordonanța de urgență, or, în privința actelor întocmite de recurent ipoteza normativă se regăsește cu evidență.

Înalta Curte apreciază că recurentul nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfășurate ori ordinele superiorilor, întrucât, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist" care a desfășurat, în special prin intermediul Securității "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale".

Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor… contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești" și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

De asemenea, prevederile actelor normative reiterate de recurent, așa cum s-a arătat, nu conduc la o altă concluzie, iar documentele semnate de recurent nu reprezintă acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, cu atât mai puțin nu pot fi asimilate actelor de comandament cu caracter militar, cum în mod eronat apreciază recurentul.

Astfel, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea epocă, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de pactele internaționale la care România era parte, acesta se înscria în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse,în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 607 din 19 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.