ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2889/2022

Ședința publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 27 mai 2020 sub nr. x/2020 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Raportului de evaluare nr. x/03.03.2020 (comunicat reclamantului la sediul reprezentantului convențional, la data de 11.03.2020);

- obligarea Agenției Naționale de Integritate la retragerea de pe website-ul propriu a comunicatului de presă din data de 3 martie 2020, intitulat: "Comunicat - incompatibilitate - A., fost secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene disponibil la https:x

- obligarea Agenției Naționale de Integritate la publicarea pe website-ul propriu a hotărârii pronunțate în prezenta cauză;

- obligarea Agenției Naționale de Integritate la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 140/2020 pronunțată la data de 27 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată având ca obiect anulare Raport evaluare ANI.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate, iar în rejudecarea admiterea cererii de chemare în judecată și anularea Raportului de evaluare nr. x/03.03.2020, obligarea intimatei la retragerea de pe website-ul propriu a comunicatului de presă din data de 03.03.2020 intitulat "Comunicat - incompatibilitate - A., fost secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene disponibil la https:x, și obligarea intimatei la publicarea pe website-ul propriu a hotărârii pronunțate în prezenta cauză, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, sub un prim aspect, arată că în raport de conținutul prevederilor art. 84 din Legea nr. 161/2003 starea de incompatibilitate descrisă de această dispoziție legală este condiționată în mod direct de exercitarea unei alte funcții, iar nu și în condițiile în care persoana respectivă doar deține scriptic o funcție publică suspendată.

Redând dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 care definește funcția publică arată recurentul că a deține o funcție publică semnifică a deține ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite în temeiul legii în scopul realizării prerogativelor de putere publică. Astfel, în perioada în care funcționarul public deține o anumită funcție publică acestuia îi revin o serie de atribuții și responsabilități, fapt ce presupune, printre altele, dreptul și obligația de exercitare a atribuțiilor, precum și obligația de a răspunde pentru exercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a respectivelor atribuții.

Afirmă recurentul că în condițiile în care intervine suspendarea raportului de serviciu, intervine în mod corelativ și suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține, fiind irațional a presupune că, pe durata suspendării raportului de serviciu, funcționarul public deține, printre altele, și dreptul și obligația de exercitare a atribuțiilor, precum și obligația de a răspunde pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a respectivelor atribuții.

Prin urmare, susține recurentul că numai desfășurarea uneia dintre activitățile enumerate la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, independent de funcția publică deținută, poate conduce la constatarea unui caz de incompatibilitate, în sensul și în condițiile art. 94 din Legea nr. 161/2003.

Arată în acest sens că suspendarea recurentului din funcția de director executiv adjunct în cadrul Direcției Managementul Proiectelor, Dezvoltare Durabilă, Turism din cadrul Consiliului Județean Mehedinți a operat la data de 17 ianuarie 2017 motiv pentru care nu poate fi reținută vreo stare de incompatibilitate, în condițiile în care pe durata exercitării funcției publice/demnității publice de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene nu a exercitat vreo funcție publică de autoritate în sensul dispozițiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Arată recurentul că suspendarea raportului de serviciu s-a produs de drept conform dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 și drept consecință aceasta și-a produs efectele de la data la care a intervenit cauza de suspendare de drept, respectiv de la data de 16 ianuarie 2017 – data numirii în funcția de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Totodată, recurentul recunoaște că dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 statuează că "înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot fi numiți în funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu", însă arată că prin dispozițiile art. 34 alin. (2)

1

a fost instituită o excepție în sensul că "prin excepție de la alin. (2), funcționarii publici de conducere pot fi numiți în funcție de demnitate publică în cadrul autorităților sau instituțiilor publice din administrația publică centrală în care își desfășoară activitatea, precum și în cadrul autorităților sau instituțiilor publice aflate în raporturi de serviciu cu aceștia".

Independent însă de modificările legislative aduse art. 34 menționat anterior, afirmă recurentul că instanța de judecată trebuia să aibă în vedere faptul că Legea nr. 188/1999 reglementează, potrivit art. 1, raporturile juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrativ autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, iar la art. 6 lit. e) din același act normativ se arată că prevederile legii nu se aplică persoanelor numite sau alese în funcție de demnitate publică.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în raport de situația de fapt identificată și a interpretat în mod corect dispozițiile art. 94 din Legea nr. 161/2003 precum și dispozițiile art. 34 din Legea nr. 188/1999.

Arată intimata că dispozițiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu au relevanță în prezenta cauză atâta vreme cât starea de incompatibilitate a fost analizată din perspectiva funcției publice de director în cadrul Direcției Managementul Proiectelor, Dezvoltare Durabilă, Turism din cadrul Consiliului Județean Mehedinți, iar dispozițiile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 sancționează cumulul dintre calitatea de funcționar public și deținerea oricărei alte funcții sau desfășurarea de alte activități în cadrul autorităților sau instituțiilor publice.

Totodată, afirmă intimata că pentru evitarea situației de incompatibilitate nu era suficientă suspendarea raportului de serviciu, ci se impunea încetarea acestora, cerința fiind prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 pentru funcționarii publici de conducere.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. x/03.03.2020 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Prin acest Raport de evaluare s-a constatat că reclamantul a încălcat regimul juridic al incompatibilității, întrucât în perioada 16.01.2017 – 06.07.2018 a deținut simultan cu funcția de director în cadrul Direcției Managementul Proiectelor, Dezvoltare Durabilă, Turism a Consiliului Județean Mehedinți și funcția de Secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației publice și Fondurilor Europene, încălcând astfel prevederile art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Raportat la această situație de fapt, Înalta Curte constată că Agenția Națională de Integritate a reținut în mod corect încălcarea dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, care reglementează, în Cap. III, Secțiunea a 5-a, incompatibilitățile privind funcționarii publici, "Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică", iar art. 94 alin. (2) lit. a) prevede că "Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice."

Recurentul reclamant, în perioada 16.01.2017 – 06.07.2018, a deținut simultan cu funcția de director în cadrul Direcției Managementul Proiectelor, Dezvoltare Durabilă, Turism a Consiliului Județean Mehedinți și funcția de Secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației publice și Fondurilor Europene, ambele fiind funcții în cadrul unor instituții publice, astfel cum este menționat în cuprinsul dispozițiilor art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește situația de fapt privind deținerea celor două funcții reiese din actele și lucrările dosarului, nefiind contestată de recurentul reclamant, care încearcă să justifice deținerea concomitentă a celor două funcții incompatibile prin aceea că la data de 13.01.2017 a cerut Consiliului Județean Mehedinți suspendarea din funcția publică de conducere de director executiv adjunct în cadrul Direcției Managementul Proiectelor, Dezvoltare Durabilă, Turism, iar prin cererea de recurs susține că suspendarea s-a produs de drept în temeiul dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 care statuează că raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public a fost numit sau ales într-o funcție de demnitate publică, suspendare ce și-a produs efectele de la data de 16 ianuarie 2017, data numirii în funcția de Secretar de stat.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că în mod legal prima instanță a menținut Raportul de evaluare contestat, interpretând corect dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în condițiile în care situația de fapt avută în vedere de autoritatea pârâtă, respectiv a deținerii în mod simultan a celor două funcții publice, este una necontestată.

În perioada 16.01.2017 – 06.07.2018, reclamantul a exercitat funcția de Secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației publice și Fondurilor Europene, perioadă în care raportul de serviciu din cadrul Direcției Managementul Proiectelor, Dezvoltare Durabilă, Turism fusese suspendat la cerere pentru interese personale astfel cum se menționează expres în cuprinsul Deciziei nr. 21/17.01.2017 emisă de Președintele Consiliului Județean.

Înalta Curte are în vedere și faptul că pe durata suspendării raportului de serviciu al reclamantului, acesta nu și-a pierdut calitatea de funcționar public, concluzie ce se desprinde din dispozițiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 (forma în vigoare in perioada 16.01.2017-06.07.2018), conform cărora "Pe perioada suspendării raportului de serviciu autoritățile și instituțiile publice au obligația să rezerve postul aferent funcției publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioadă determinată, în condițiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa sau cu acordul funcționarului public în cauză".

Prin urmare, instituțiile publice au obligația să rezerve postul aferent funcției publice în cazul suspendării raportului de serviciu, raportul de serviciu neputând înceta decât din inițiativa sau cu acordul funcționarului public.

Se constată astfel că suspendarea la cerere a raportului de serviciu nu are ca efect pierderea calității de funcționar public, calitate pe care reclamantul și-a păstrat-o, situație în raport de care regimul incompatibilităților se aplică funcționarului public și pe durata suspendării sale din funcția publică, el deținând în continuare calitatea de funcționar public.

Prin urmare este nefondată susținerea recurentului potrivit căreia nu se poate vorbi despre incompatibilitate decât în condițiile exercitării simultane a celor două profesii, întrucât, așa cum s-a precizat anterior, textul de lege are în vedere ipoteza deținerii funcției publice concomitent cu exercitarea unei funcții într-o instituție publică.

Starea de incompatibilitate nu este condiționată de exercitarea efectivă a funcției publice, de faptul că funcționarul public este remunerat sau nu, ci are în vedere deținerea cumulativă a unor funcții ceea ce atrage incompatibilitatea persoanei verificate.

În ce privește susținerea că prin dispozițiile art. 34 alin. (2)

1

din Legea nr. 188/1999 a fost instituită o excepție, și anume că funcționarii publici de conducere pot fi numiți în funcție de demnitate publică în cadrul autorităților sau instituțiilor publice din administrația publică centrală în care își desfășoară activitatea, precum și în cadrul autorităților sau instituțiilor publice aflate în raporturi de serviciu cu aceștia, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia, norma legală precitată nefiind incidentă prezentei cauze.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2)

1

din Legea nr. 188/1999 "Prin excepție de la alin. (2), funcționarii publici de conducere pot fi numiți în funcții de demnitate publică din cadrul autorităților sau instituțiilor publice din administrația publică centrală în care își desfășoară activitatea, precum și din cadrul autorităților sau instituțiilor publice aflate în raporturi ierarhice cu aceasta".

Situația recurentului reclamant nu se încadrează în norma juridică precitată întrucât acesta deține funcția de director în cadrul Direcției Managementului Proiectelor, Dezvoltare Durabilă, Turism a Consiliului Județean Mehedinți, instituție care nu face parte din administrația publică centrală, iar Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene nu se află în raporturi ierarhice cu Consiliul Județean Mehedinți.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 140/2020 din 27 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2022.