ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2598/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 08.08.2019 pe rolul Tribunalului Olt – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A., în calitate de președinte al B., a chemat în judecată Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și Agenția Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, solicitând să se constate nulitatea absolută, de drept, a contactului pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ nr. 1/18.08.2017 încheiat între cele două pârâte.

1.2. Prin sentința civilă nr. 471/15.10.2019, Tribunalul Olt a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 01.11.2019 sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 447 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei interesului promovării acțiunii, precum și acțiunea formulată de reclamanta B. prin Președinte A., ca neîntemeiate, obligând reclamanta la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată, către intimata AJVPS Olt.

Împotriva sentinței civile indicate anterior la punctele I.2., a declarat recurs reclamanta B. prin președinte A., prin care, invocând incidența cazurilor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

Urmare unei succinte prezentări a modului său de constituire, a istoricului solicitărilor adresate intimatei – pârâte Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură ("A.N.P.A.") și a aspectelor reținute de prima instanță prin sentința atacată, recurenta – reclamantă a învederat, în esență, că soluția instanței de fond a fost dată cu interpretarea greșită a prevederilor art. 115 alin. (3), (4) și (7) din Constituția României, întrucât nu s-a dat eficiență efectelor pe care le-a produs declararea drept neconstituțională a legii privind aprobarea O.U.G. nr. 85/2016.

Totodată, recurenta a apreciat că prima instanță a aplicat eronat prevederile art. 147 din Constituție, omițând să observe faptul că, ulterior declarării drept neconstituționale, efectele O.U.G. nr. 85/2016 au fost suspendate de drept.

A mai arătat recurenta că motivele invocate de instanța de fond sunt străine de natura pricinii, întrucât judecătorul fondului ar fi confundat prevederile O.U.G. nr. 23/2008 cu cele ale O.U.G. nr. 85/2016.

4.1. Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-pârâtă Agenția Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Olt a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală, a hotărârii primei instanțe. Totodată, intimata a învederat că, în raport de maniera de formulare a cererii de recurs, există incertitudine asupra identității titularului căii de atac, aspect apt a genera inadmisibilitatea recursului, în măsura în care s-ar considera că acesta a fost formulat de A., în nume propriu.

4.2. În cauză a formulat întâmpinare și intimata-pârâtă Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, apreciind intimata că o atare sancțiune este generată de neîncadrarea criticilor evocate în parametrii cazurilor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, intimata – pârâtă Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură a solicitat, la rându-i, respingerea recursului ca nefondat, apreciind drept temeinică și legală hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin răspunsurile la întâmpinări depuse în dosarul instanței de recurs, invocând aspecte similare celor din memoriul de recurs și celor evocate în faza de judecată a fondului cauzei, recurenta-reclamantă B., prin președinte A., a solicitat respingerea, ca neîntemeiate, a excepțiilor invocate și a apărărilor formulate de intimatele – pârâte.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 2 iulie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente și de aspectele învederate în întâmpinări, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta B. prin președinte A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în raport de apărările formulate de intimata-pârâtă Agenția Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Olt ("A.J.F.P.S. Olt"), privind inadmisibilitatea căii de atac a recursului promovat de doamna A., Înalta Curte, observând identitatea de formulă frazeologică ce există între partea introductivă a cererii de chemare în judecată și cea a cererii de recurs (în ambele fiind utilizată formularea: "A. în calitate de Președinte al B.") reține că, în fapt, calea de atac a fost promovată de B. prin președinte A., iar nu de doamna A., în nume personal. Pentru acest motiv, instanța de control judiciar consideră că nu se poate reține existența vreunui aspect care să determine inadmisibilitatea căii de atac exercitate în cauză de B., ce a fost parte reclamantă în faza de judecată a fondului litigiului pendinte.

De asemenea, în ceea ce privește aspectul inadmisibilității cererii de chemare în judecată, din perspectiva faptului că B. a exercitat acțiunea în nume propriu, deși au fost invocate încălcări ale drepturilor sau vocațiilor membrilor asociației, fără a se susține teza unei calități a asociației de reprezentant al acestor membrii, Înalta Curte reține că o astfel de chestiune nu a fost evocată în fața primei instanțe, iar în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 și art. 494 C. proc. civ., obiectul analizei în calea de atac a recursului este limitat la analizarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de apărările evocate în fața acesteia. Totodată, se observă că maniera în care judecătorul fondului a reținut implicit îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de chemare în judecată nu a fost atacată de intimată prin formularea căii de atac a recursului. Pe cale de consecință, astfel de apărări nu pot fi analizate în faza procesuală a recursului.

Răspunzând criticilor de nelegalitate aduse de recurenta – reclamantă hotărârii primei instanțe, Înalta Curte reține că un prim motiv de casare invocat este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dată fiind, în accepțiunea titularei căii de atac, pretinsa lipsă de legătură cu cauza a considerentelor prin care prima instanță a evocat incidența prevederilor O.U.G. nr. 23/2008.

Examinând conținutul normativ al prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., teză finală (vizate, în fapt, de criticile recurentei), instanța de control judiciar observă, dintr-o primă perspectivă, că aceasta conține o condiție particulară, respectiv ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei. Pe cale de consecință, ab initio, invocarea tezei unui pretins caracter străin al unora dintre considerente nu este suficientă spre a genera incidența unui astfel de caz de reformare.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că legătura prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 cu cauza pendinte a fost explicată de prima instanță, inclusiv din perspectiva prevederilor art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, iar instanța de control judiciar împărtășește raționamentul primei instanțe privind raportul ce există între prevederile O.U.G. nr. 85/2016 și cele ale O.U.G. nr. 23/2008, motiv pentru care nu se poate reține caracterul străin de natura cauzei a considerentelor criticate de recurentă.

Înalta Curte reține că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind respectate prevederile art. 22 alin. (2) și ale art. 425 C. proc. civ., cu arătarea silogismului logico-juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate.

Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, constituind o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se rețin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudența CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României): "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări conforme prevederilor art. 6 din Convenția EDO și ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. este îndeplinită în cauză, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând, în continuare, criticile aduse de recurenta – reclamantă sentinței atacate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte observă, în primul rând, limitele învestirii instanței de contencios administrativ, astfel cum au fost acestea trasate prin cererea de chemare în judecată.

Din această perspectivă se reține că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată recurenta a invocat drept cauză juridică a cererii de constatare a nulității contractului pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ, având nr. 01/18.08.2017, întocmit între intimatele-pârâte Agenția Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Olt și Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură doar faptul că prin Decizia Curții Constituționale nr. 312 din data de 9 mai 2018, O.U.G. nr. 85/2016 a fost declarată neconstituțională.

În raport de limitele învestirii trasate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte reține că alegațiile recurentei – reclamante, din cuprinsul memoriului de recurs, privind încetarea efectelor O.U.G. nr. 85/2016, urmare neadoptării legii privind aprobarea acesteia în condiții de conformitate constituțională, raportate la prevederile art. 115 din Constituție, reprezintă, în fapt, un set nou de argumente, ce privesc o chestiune de drept bine determinată (având o cauză juridică proprie) și care nu se regăsesc în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, Înalta Curte constată că acestea nu au făcut obiectul unei cereri de completare sau modificare a cererii de chemare în judecată, care să fie formulată în condițiile art. 204 C. proc. civ.

Prin urmare, recurenta nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanței de judecată cu sus indicatele aspecte, iar acest set de critici de nelegalitate, ce vizează prevederile art. 115 din Constituție și pe care, în mod legal, față de limitele învestirii, Curtea de Apel Craiova nu le-a analizat, nu poate face, în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 și art. 494 C. proc. civ., obiectul analizei în calea de atac a recursului, dat fiind obiectul unei astfel de căi extraordinare de atac, ce este limitat la analizarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de apărările evocate în fața acesteia.

Cât privește criticile aduse de recurentă manierei în care, din perspectiva art. 147 din Constituție, prima instanță a evaluat incidența sau lipsa de incidență în prezenta cauză a aspectelor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 312 din data de 9 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 581 din 09 iulie 2018, subsumate de recurentă cazului de casare reglementat de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca nefondate.

Contrar celor afirmate de recurenta – reclamantă, Înalta Curte observă că, în realitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 312 din data de 9 mai 2018 a fost declarată ca fiind neconstituțională legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2016, adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, la data de 14 martie 2018, iar nu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2016, în sine.

Prin intermediul unei astfel de decizii a instanței de contencios constituțional au fost reținute vicii de neconstituționalitate extrinsecă a legii antereferite, fiind reținută încălcarea dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. h), art. 61 alin. (2), art. 75 alin. (3), art. 76 alin. (1) și art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală.

Prin punctul 54 al Deciziei Curții Constituționale nr. 312 din data de 9 mai 2018 s-a statuat expres că nu a mai fost necesară analizarea criticilor de neconstituționalitate intrinsecă formulate de autorul obiecției de neconstituționalitate și că soluția Curții sancționează exclusiv nerespectarea exigențelor impuse de Constituție în ceea ce privește procedura legislativă de adoptare a legii supuse controlului de constituționalitate, Parlamentul având competența de a proceda la adoptarea acesteia în conformitate cu dispozițiile din Legea fundamentală.

Cum antereferita decizie a Curții Constituționale nu a avut drept obiect analiza unui viciu de neconstituționalitate care să privească O.U.G. nr. 85/2016 în sine, în mod legal prima instanță nu a dat eficiență, în cauza pendinte (ce are drept obiect anularea contractului pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ), unei astfel de decizii.

Efectele suspendate, în sensul art. 147 alin. (1) din Constituție, prin adoptarea deciziei a Curții Constituționale în discuție au fost cele ale legii privind aprobarea O.U.G. nr. 85/2016, iar nu cele ale O.U.G. nr. 85/2016, aceasta din urmă reprezentând, după cum corect a reținut și prima instanță, un act normativ intrat în fondul activ de legislație la data de 28 noiembrie 2016, ca urmare a publicării sale în Monitorul Oficial, Partea I nr. 957 din 28 noiembrie 2016.

Mai mult, în cazul unui contract precum cel atacat în cauza pendinte (ce intră în sfera de reglementare a dreptului administrativ, ramură de drept ce prezintă particularități proprii în materia nulității, diferite de cele din dreptul civil) verificarea legalității se realizează în raport de legea aplicabilă la momentul încheierii acestuia, iar Decizia Curții Constituționale nr. 312 din data de 9 mai 2018 nu vizează legislația incidentă la data de 18.08.2017 (data semnării contractului), ci un act normativ adoptat de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, la data de 14 martie 2018, ulterior semnării contractului. Deși, în general, argumentele primei instanțe privind efectele în timp ale deciziilor Curții Constituționale sunt corecte, acestea nu își găsesc incidența în cauză, câtă vreme încheierea contractului antereferit s-a realizat sub imperiul O.U.G. nr. 85/2016, act normativ ce nu a fost afectat de niciun viciu de neconstituționalitate.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este apărată și de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția instanței de fond fiind pronunțată cu corecta aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente în cauză.

În raport de considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate din perspectiva criticilor subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta B. prin președinte A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B. prin președinte A. împotriva sentinței civile nr. 447 din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2022.