ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 21/2022

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării de la Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal), reclamantul PFA A. a chemat în judecată Agenția Domeniilor Statului, solicitând: constatarea vătămării dreptului și interesului său legitim, pe care l-a dobândit la data încheierii Contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 1 din 01.02.2012, prin Nota de informare și Decizia nr. 23.04.2018 privind aprobarea solicitării de majorare a suprafeței de teren concesionată prin aprobare directă și a modului de aplicare prin condițiile impuse prin Actul Adițional nr. 3 din data de 10.07.2018, respectiv modificarea redevenței pentru suprafața de teren în suprafață de 69,75 ha concesionată în anul 2012; a solicitat anularea prevederilor stabilite în Actul adițional, prin care s-a stabilit pentru terenul concesionat în anul 2012 (69,75 ha) aceeași redevență ca pentru terenul ce i-a fost atribuit în anul 2018 (73,39 ha).

Prin cererea adițională depusă la data de 07.01.2019 reclamantul a solicitat și anularea parțială a deciziei nr. 43205/23.04.2018 privind aprobarea solicitării de majorare a suprafeței de teren concesionat prin atribuire directă și a prevederilor din actul adițional nr. x din 10.07.2018 la contractul de concesiune, metoda atribuire directă, nr. 1 din 01.02.2018.

Prin sentința civilă nr. 89/2019 din 7 mai 2019, Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta PFA A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta PFA A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta – reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că Actul adițional nr. x/10.07.2018 de modificare a contractului de concesiune nr. x/01.02.2012 s-a încheiat prin acordul părților și că, deși a invocat lipsa unei baze legale pentru modificarea redevenței aferente terenului concesionat anterior și constrângerea sa pentru semnarea actului adițional în forma impusă, reclamanta a ignorat dispozițiile art. 1270 C. civ., potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante precum și existența unor norme interne aplicate corespunzător de către pârâtă din punct de vedere al cuantumului redevenței, norme interne ce au caracter obligatoriu și a căror aplicare nu a fost înlăturată prin modalitățile prevăzute de lege.

Cu privire la constrângere, a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere motivul pentru care a solicitat majorarea suprafeței de teren concesionate. Astfel, este evident că odată cu majorarea numărului de animale se impune și o cantitate mal mare de hrană, refuzul încheierii actului adițional și contestarea notei de informare și a deciziei ar fi prejudiciat reclamanta, punând-o în situația de a nu putea asigura hrana animalelor în lipsa terenului prevăzut în actul adițional la contractul de concesiune din 2012. Așadar, dacă ar fi refuzat semnarea actului adițional, s-ar fi aflat în imposibilitatea asigurării hranei necesare pentru toate animalele, ceea ce ar fi obligat-o fie la înstrăinarea acestora, fie la sacrificarea lor, iar atribuirea ulterioară a terenului în lipsa animalelor nu i-ar mai adus niciun folos.

A mai arătat recurenta că nu a fost chemat pentru negocierea clauzelor contractuale, actul adițional fiind redactat de intimat și trimis spre a fi semnat.

De asemenea, prin Nota de informare și Decizia nr. 23.04.2018 s-a stabilit în mod arbitrar data de 17.05.2018 de la care reclamanta trebuie să achite redevența echivalenta în RON a 668 kg grâu/ha, atât pentru suprafață atribuită prin actul adițional încheiat, cât și pentru suprafața din contractul de concesiune încheiat în 2012, fără a se cunoaște temeiul/rațiunea pentru care s-a stabilit această dată.

În condițiile în care actul adițional la contractul de concesiune s-a încheiat în data de 10.07.2018, întrarea în posesie a celor 73.39 ha urmând a se face ulterior acestei date, pentru cele 69.75 ha este obligată la plata unei redevențe (duble față de redevența stabilită în contractul din 2012), începând cu 17.05.2018, dată la care nu are decât promisiunea că va primi suprafața solicitată de 73-39 ha.

Recurenta a invocat practică judiciară, făcând referire la sentința civilă nr. 3958/12.12.2016 a Curții de Apel București rămasă definitivă, pronunțată în dosar x/2016 și sentința civilă nr. 2499/12.02.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, din care rezultă că reclamantul B. a atacat în instanța nota informativa și decizia, în acesta perioadă de timp neintrând în posesia terenului.

Intimata – pârâtă Agenția Domeniilor Statului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Agenția Domeniilor Statului, conform Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului și a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, cu modificările și completările ulterioare, este o instituție publică cu personalitate juridică având ca atribuții - art. 4 alin. (1):

"a) exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului."

.

d) concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului public sau privat al statului, aflate în exploatarea societăților naționale, a institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă și a unităților de învățământ agricol și silvic."

Urmare a solicitării reclamantei formulate în anul 2018 privind concesionarea suprafeței de 73,39 ha teren arabil, intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului a emis Nota de informare și Decizia nr. 43205/23.04.2018, privind aprobarea solicitării de majorare a suprafeței de teren concesionată, prin care se modifică și redevența pentru suprafața de teren atribuită în anul 2012.

Această situație i-a fost adusă la cunoștință solicitantului PFA A. prin adresa nr. x/05.06.2018, astfel cum chiar reclamanta susține în cererea de chemare în judecată, iar la data de 10.07.2018, aceasta a semnat Actul adițional nr. x la contractul de concesiune nr. x/01.02.2012.

Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, astfel cum a fost precizată, reclamanta, invocând lipsa unei baze legale pentru modificarea redevenței aferente terenului concesionat anterior și constrângerea sa pentru semnarea actului adițional în forma impusă, a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 43205/23.04.2018 privind aprobarea solicitării de majorare a suprafeței de teren concesionat prin atribuire directă și a prevederilor din Actul adițional nr. x/10.07.2018.

În acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte reține că principiul libertății actelor juridice este reglementat, în ceea ce privește contractele, de art. 1169 din C. civ., conform căruia "părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri". De asemenea, același principiu este consacrat indirect și în art. 1270 alin. (1) din C. civ. potrivit căruia "contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante".

Nu există nicio dovadă contrară, decât simplele afirmații ale reclamantei, cu privire la faptul că Nota de informare și Decizia nr. 43205/23.04.2018 nu i-a fost comunicată niciodată, fiind constrâns a semna actul adițional în forma impusă.

Înscrisurile depuse de reclamantă la dosarul cauzei fac dovada neechivocă a faptului încheierii actului adițional de către reclamantă în deplină cunoștință de cauză cu privire la clauzele pe care le conține.

Față de susținerile reclamantei cu privire la neclaritatea datei de la care trebuie să achite redevența echivalentă în RON a 668 kg grâu/ha, atât pentru suprafață atribuită prin actul adițional încheiat, cât și pentru suprafața din contractul de concesiune încheiat în 2012, instanța de control judiciar reține că la baza încheierii actului adițional a stat și Hotărârea nr. 6 din 17.05.2018 a Comitetului de Privatizare, Concesionare și Arendare din cadrul Agenției Domeniilor Statului, prin care la art. 3 se aprobă Nota de informare și Decizia nr. 43205/23.04.2018 privind aprobarea solicitării de majorare a suprafeței de teren concesionată, prin act adițional, în varianta în care a fost propusă.

Cum prin Nota de informare și Decizia nr. 43205/23.04.2018 s-a modificat și redevența pentru suprafața de teren atribuită în anul 2012, menționându-se la Secțiunea a 3-a Impactul economic al notei de informare și deciziei că, potrivit art. 11 din Hotărârea nr. 3 din 14.03.2018 a Comitetului de Privatizare, Concesionare și Arendare, se va uniformiza redevența întregului contract la valoarea nouă a redevenței majorate, redevența este datorată începând cu data de 17.05.2018, data aprobării cererii de majorare prin Hotărârea nr. 6.

Prin urmare, raportat la întreaga situație faptică astfel cum a fost aceasta prezentată și dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, instanța de recurs apreciază că emiterea Hotărârii nr. 6 din 17.05.2018 a Comitetului de Privatizare, Concesionare și Arendare din cadrul Agenției Domeniilor Statului și încheierea Actului adițional nr. x din 10.07.2018 s-au făcut cu respectarea Normelor interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 249/2003, H.G. nr. 354/2005 și ale Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 804/17.08.2005 pentru încheierea contractelor de concesiune prin metoda atribuirii directe, H.G. nr. 859/2009 și ale Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 644/23.10.2009.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă PFA A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă PFA A. împotriva sentinței civile nr. 89/2019 din 7 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 ianuarie 2022.