ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2081/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea adresată Curții de Apel Iași la data de 16.09.2019 și înregistrată cu nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Moșna, solicitând: -anularea în parte a Hotărârii Guvenului nr. 1354/2001 publicată în M.O. nr. 326/16.05.2002 cu referire la nr. crt. 51 și nr. crt. 52 din Anexa nr. 52 privind - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Com. Moșna, jud. Iași, care a fost publicată în M.O. nr. 326 bis din 16.05.2002, care atestă că aparține domeniului public al com. Moșna imobilul "Casa specialistului", ca fiind ilegală și, pe cale de consecință, să se constate dreptul pretins, că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului apartament cu trei camere în suprafață de 110 mp, pe care l-a dobândit în mod legal, în baza procesului-verbal de licitație din data de 03.02.1992 al comisiei de lichidare a fostului CAP Moșna, pentru care a achitat prețul pretins în sumă de 135.000 RON. 1.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 27 noiembrie 2019, a admis e excepția lipsei de interes procesual în ceea ce privește anularea Anexei nr. 52, pct. 52 din H.G. nr. 1354/2001 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Moșna, jud. Iași și, pe cale de consecință, a respins acest capăt de cerere ca urmare a lipsei interesului procesual al reclamantului în formularea acestuia. Totodată, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a anulat în parte H.G. nr. 1354/2001, Anexa 52, pct. 51, privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Moșna, jud. Iași, referitoarea la clădirea denumită generic "Casa Specialistului". 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apeliași au promovat recurs pârâții Guvernul României și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Moșna, din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin recursul declarat de pârâtul Guvernul României, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentințai atcate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca tardiv formulată, rspectiv ca neîntemaită în ceea ce privește punctul nr. 51 din Anexa nr. 52 cu referire la apartamentul denumit generic "Casa Specialistului. În motivarea recursului s-au arătat următoarele. Recurentul -pârât, consideră că, în mod eronat și cu încălcarea legii, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității cererii de chemare în judecată a reclamantului, invocată de către Guvernul României, deoarece, dacă persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale nu este mulțumită de soluția dată reclamației sale în cadrul procedurii prealabile sau dacă reclamația nu este rezolvată în termenul legal, aceasta poate sesiza instanța judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluției sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii (art. 1l alin. (1) din Legea nr. 554/2004). Arată că, în toate cazurile, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1) (în speță 6 luni), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului (termen de decădere), data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. Deci, este evident, că, având în vedere că data publicării hotărârii a cărei anulare parțială a fost solicitată de către reclamant este 16.05.2002 (Monitorul Oficial nr. 326 bis), iar acesta a sesizat instanța de contencios administrativ în anul 2019, acțiunea în justiție a fost formulată cu depășirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispozițiile art. 1l din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Pe fondul cauzei, recurentul a criticat soluția instanței de fond și prin raportare la faptul că, aceasta trebuia să ia în considerare că prin hotărârea Guvernului, și prin hotărârile autorităților publice locale, nu se delimitează proprietatea unităților administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Prin aceste acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc doar regimul juridic diferențiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau județean aparținând, deci, autorităților locale. Așadar, în speță, nu poate fi reținut ca întemeiat motivul de nelegalitate invocat de către reclamant, în sensul în care hotărârea de Guvern este susceptibilă de a-i produce o vătămare în propriile interese. În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii Guvernului României, recurentul a apreciat că procedura tehnică de adoptare nu comportă nicio critică întrucât aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie prevăzute de Legea nr. 213/1998 și Normelor tehnice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 548/1999. În aceeași ordine de idei, a criticat sentința instanței de fond care, pornind de la cererea de chemare în judecată a reclamantului, în mod eronat și nelegal, a analizat și judecat formal dreptul de proprietate al reclamantului asupra apartamentului denumit generic "Casa Specialistului", fără a ține cont de faptul că aprobarea hotărârii Guvernului are la bază Nota de fundamentare și nu un eventual drept de proprietate, drept de proprietate care evident nu poate fi opus Guvernului României. Așadar, instanța de fond în mod eronat a considerat apărările Guvernului României ca având caracter pur formal deoarece, de fapt, instanța de fond nu a analizat și nu a judecat legalitatea și temeinicia Hotărârii Guvernului României nr. 1354/2001. Prin recursul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Moșna, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca inadmisibilă. În motivarea recursului s-au arătat următoarele: Sentința civilă nr. 151/2019 din 27.11.2019 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a fost emisă cu nesocotirea principiului disponibilității în contradictoriu cu Consiliul Local al Comunei Moșna, (art. 9 C. proc. civ.), cu Secretariatul General al Guvernului, cu Ministerul inițiator sau continuator/succesor în urma reorganizării, cu Instituțiile publice (Consiliul Județean Iași, Consiliul Local al Comunei Moșna) care au obligația de a pune în executare actele adoptate de Guvern și cu încălcarea fără drept atât a prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/07.11.1990 cât și a dispozițiilor art. 7 alin, (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/02.12.2004 (actualizată). 1.

Apărările formulate în cauză Ambele părți au formulat întâmpinări prin care au solicitat admiterea recursului declarat de cealaltă parte, apărărilor formulate urmând a li se răspunde în cadrul analizei fiecărui recurs în parte. Prin întâmpinarea formulată intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului promovat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Moșna, precum și excepția lipsei de interes a acestei recurente, în susținerea recursului. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 2 iunie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 6 aprilie 2022, cu citarea părților. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul promovat de pârâtul Guvernul Românei, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed. De asemenea, analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, Înalta Curte reține că este fondată excepția lipsei de interes a recursului formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Moșna împotriva sentinței nr. 151 din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, invocată de intimată, urmând a fi respinsă ca atare. În cea ce priveste, excepția nulității recursului UAT invocată de intimatul-reclamant A., prin întâmpinare, analizând cu prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, apreciind că recurenta - pârâtă a formulat critici care se subscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește excepțai lipsei de interes aceasat este întemeiată. Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, instanța de fond prin încheierea din 27 noiembrie 2019, În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a U.A.T. Comuna Moșna, luând act de poziția procesuală a reclamantului a constatat constată că este întemeiată și, în consecință a respins cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva U.A.T. Comuna Moșna ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, actul contestat nefiind emis de aceasta. Prin recursul promovat de această parte, au fost reiterate critici vizând aceeași problematica a lipsei calității procesuale pasive astfel că, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă U.A.T. Comuna Moșna nu mai are interes în soluționarea căii de atac a recursului, având în vedere că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat. Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. Ca atare, sancțiunea lipsei interesului, așa cum a fost ea consacrată de jurisprudență, este în cauza de față aceea a respingerii cererii de recurs, ca fiind lipsită de interes, astfel că, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, nu vor mai fi analizate motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă și inoperantă. In ceea ce privește recursul pârâtului Guvernul Românei, este de menționat că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 488 din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia poate fi realizat un control judiciar limitat la aspecte care interesează nelegalitatea sentinței ce a fost pronunțată de instanța de fond. Opinia exprimată de recurentul-pârât Guvernul României, expusă în criticile care vizează excepția tardivității introducerii plângerii prealabile și excepția tardivității formulării acțiunii, nu poate fi reținută. Instanța de fond a conststat că excepția tardivității are caracter neîntemeiat, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamant cu respectarea exigențelor prevăzute de art. 7 și 11 din Legea nr. 554/2004, precizând că, cunoașterea actului administrativ contestat a intervenit ulterior momentului 15.07.2019, după comunicarea acestui act de către Consiliul Județean Iași, conform dovezii depuse de către reclamant la dosarul cauzei. Așa fiind, este mai mult decât evident că data la care a luat cunoștință terțul- (intimatul reclamant) de existența și conținutul actului administrativ contestat este când, practic, a luat cunoștință efectivă de Hotărârârea de Guvern prin care s-a publicat lista bunurilor imobile care au fost incluse în domeniul public al U.A.T. Comuna Moșna. în prealabil, reclamantului i-au fost solicitate clarificări prin adresa nr. x/24.06.2019 emisă de pârâtă, referitoare la titlul de proprietate asupra bunului imobil din Casa specialistului și abia după răspunsul comunicat la 15.07.2019, rezultă din înscrisurile depuse la dosar și apărările părților, că i s-a opus inventarul bunurilor imobile ale UAT Moșna astfel cum acestea au fost publicate în Monitorul Oficial în baza Hotărârii de Guvern a cărei anulare se solicită. Pe cale de consecință, cunoașterea actului administrativ contestat a intervenit., așa cum corect a reținut instanța fondului, ulterior momentului 15.07.2019, după comunicarea acestui act de către Consiliul Județean Iași, conform dovezii depuse de către reclamant la dosarul cauzei. Față de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, se reține că termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii prealabile, începe să curgă de la data când persoana vătămată într-un drept al său într-un interes legitim, a luat cunoștință de existența actului administrativ a cărei anulare se solicită. Prin urmare, termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a inceput să să curgă de la data la care actul administrativ a ajuns la cunoștința persoanei vătămate. În raport de considerentele expuse, se reține că instanța de fond a interpretat corect și dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, începutul termenului de prescripție pentru introducerea plângerii prealabile împotriva actului administrativ individual, de către persoana căruia nu i se adresează actul, fiind momentul cunoașterii efective a conținutului actului administrativ. În acest condiții a nega dreptul la acțiune al intimatei- reclamante, înseamnă a nega dreptul de acces la o instanță în sensul art. 6 din CEDO. Și pe fondul cauzei, se constată că motivele de recurs formulate de recurent ce vizează nelegalitatea sentinței recurate, nu sunt incidente în cauză. Este evident că, obiectul litigiului vizează legalitatea atestării și inventarierii în domeniul public al UAT Moșna a imobilului, construcție și teren, cunoscut sub denumirea de "Casa specialistului", ce a fost anterior anului 1991 proprietatea B., din care reclamantul pretinde că a cumpărat la licitație publică un apartament, în procedura de lichidare CAP Moșna. Instanța de fond în mod corect a reținut că reclamantul invocă și pretinde dobândirea dreptului de proprietate doar asupra unei părți din construcție, nu și asupra terenului aferent "Casei Specialistului", acesta nu justifică un interes legitim, personal, conform art. 33 C. proc. civ., în a solicita și anularea Anexei nr. 52, pct. 52 din H.G. nr. 1354/2001 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Moșna, jud. Iași, privind suprafața de 805 mp teren, identificată drept "Curte Casa specialistului". Așa cum reiese din actele dosarului, reclamantul a dobândit la licitație publică organizată la data de 03.02.1992, dreptul de proprietate asupra unui apartament din "Casa specialistului", vânzarea cumpărarea încheiată în urma licitației fiind rezultatul procedurii de lichidare a activului și pasivului B., în condițiile art. 27 alin. (6) și art. 29 alin. (4) din Legea 18/1991, forma în vigoare în anul 1992, și art. 40-art. 48 din H.G. nr. 131/1991. Documentul care constată vânzarea către reclamant la licitație publică a unui apartament din "Casa specialistului" este procesul-verbal încheiat la data de 03.02.1992, depus în copie conform cu originalul la dosar, necontestat de către pârât, care se coroborează cu cele 2 chitanțe eliberate la 03, respectiv 09 februarie 1992, prin care se atestă plata prețului apartamentului de către reclamant în 2 tranșe, în valoare de 42000 de RON și 93.000 de RON (dosar fond). Instanța de fond s-a raportat la prevederile art. 29 alin. (7) din Legea 18/1991 care relevă că imobilul în întregime nu putea să treacă în proprietatea comunei Moșna, legea, ca mod de dobândire a proprietății, neputând fi opusă de pârât reclamantului. De altfel, cum bine a punctat instanța fondului, din documentația care a fost depusă la dosarul cauzei, nu reiese cum un bun ce putea forma obiect al proprietății private(conform art. 29 alin. (7) din Legea 18/1991) și-a schimbat regimul, fiind atestat prin HCL Moșna nr. 24/05.08.1999, ca făcând obiect al dreptului de proprietate publică și în domeniul public al unității administrativ teritoriale. Construcția din care face parte și apartamentul cumpărat de reclamant, cunoscută sub denumirea de "Casa specialistului" nu putea fi atestată în întregime ca aparținând domeniului public al UAT comuna Moșna, în baza Legii nr. 213/1998 și H.G. nr. 548/1999, deoarece nu erau și nu sunt îndeplinite condițiile art. 29 alin. (7) din Legea 18/1991. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, imobilele nu trec "de drept" în proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor. Textul dispune că bunurile prevăzute la alin. (1) și cele afectate unei utilizări sociale sau culturale trec, la data desființării cooperativei agricole de producție, în proprietatea privată sau în regim de drept public, după caz, a comunelor, orașelor sau municipiilor unde acestea sunt situate, însă trecerea operează numai în condițiile art. 29 alin. (1)-(9) din legea republicată. Conform art. 29 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare (forma în vigoare la data de 08.07.2003), "(1) Construcțiile agrozootehnice, atelierele de industrie mica, mașinile, utilajele și alte asemenea mijloace fixe, ce au aparținut cooperativei agricole de producție desființate, precum și terenurile de sub acestea, ca și cele necesare utilizării lor normale, plantațiile de vii și pomi și animalele devin proprietatea membrilor asociațiilor de tip privat, cu personalitate juridică, dacă se vor înființa." Potrivit alin. (7) al aceluiași articol, "Bunurile prevăzute la alin. (1), care nu se vând în termen de un an de la data desființării cooperativei agricole de producție, trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor și a municipiilor unde acestea sunt situate, fără nici o despăgubire, și în administrarea primăriilor." În consecință, rezultă că părți componente ale "Casei specialistului" au fost vândute la licitație publică, în procedura de lichidare a activului CAP Moșna, dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea 18/1991 relevă că imobilul în întregime nu putea să treacă în proprietatea comunei Moșna, legea, ca mod de dobândire a proprietății, neputând fi opusă de pârât reclamantului. Hotărârea Guvernului este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective și care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Însă, în cauză nu se impunea sesizarea instanței de contencios administrativ și cu anularea hotărâriilor Consiliului Local prin care s-a însușit inventarul domeniului public al acestei localități, fiind evident că în litigiile având ca obiect anularea unor poziții din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale actul vătămător este hotărârea de guvern, iar nu hotărârile emise de autoritățile locale privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator și care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului. Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute și de prima instanță, că reclamantei i-a fost produsă o vătămare, prin emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie. Ținând seama de toate cele arătate și având ca fundament constatarea că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii, în temeiul prevederilor art. 496 coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va dispune respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de pârâți. III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru considerentele expuse în precedent, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la respingerea recursului pârâtului Guvernul României ca nefondat. Respinge excepția nulității recursului UAT invocată de intimatul -reclamant A.. Totodată, va admite excepția lipsei de interes a UAT, sens în care va respinge recursul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Moșna, ca lipsit de interes și va respinge excepția nulității recursului UAT invocată de intimatul-reclamant A..