ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.04.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/13.03.2015.

Prin sentința civilă nr. 203 din 22 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 203 din 22 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul anulării raportului de evaluare atacat.

În motivarea recursului arată că prin raportul de evaluare atacat s-a reținut că au fost identificate elemente de incompatibilitate în privința sa, deoarece în perioada 2008-2013 a încasat venituri nete în sumă totală de 7.012 RON de la B. S.A., în baza unui contract de agent de asigurări, în timp ce îndeplinea funcția de primar al comunei Soldanu, jud. Călărași.

Precizează că activitatea considerată incompatibilă a încetat-o din proprie inițiativă în anul 2013, iar venitul lunar net încasat a fost de 91 RON; că a fost reales primar și în mandatul 2016-2020, fiind la al treilea mandat consecutiv; că, sub aspectul nelegalității, a invocat încălcarea dispozițiilor privind temeiul verificării, dezacordul dintre obiectul declarat al sesizării și obiectul verificării, iar sub aspectul netemeiniciei, a invocat caracterul irelevant al activității considerate incompatibile, respectiv faptul că starea de incompatibilitate reținută în raport este contrară spiritului Legii nr. 176/2010, neavând tangențe cu faptele de corupție a căror combatere se dorește.

Susține că activitatea de agent de asigurări a desfășurat-o sporadic și transparent, fiind începută anterior alegerii în funcția de primar și menționată în declarația de avere, iar venitul încasat a fost de 91 RON.

Cu privire la aspectele de nelegalitate referitoare la temeiul verificării, arată că lucrarea nr. x/18.09.2013 a avut alt obiect, respectiv conflict de interese, dar instanța a respins această susținere, acceptând argumentele pârâtei.

Recurentul-reclamant arată că, potrivit Raportului de evaluare nr. x/16.05.2019, emis de ANI, lucrarea x/18.09.2013 a fost clasată, aceasta fiind lucrarea ce a stat la baza întocmirii Raportului de evaluare nr. x/13.03.2015 ce face obiectul prezentei cauze. Menționează că temeiul clasării în lucrarea x/18.09.2013 îl constituie art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2019, respectiv faptul că a intervenit prescripția răspunderii administrative, civile și disciplinare.

Referitor la netemeinicia sentinței recurate din perspectiva legislației actualizate, susține că instanța de fond a validat un Raport de evaluare întocmit în baza unei lucrări în care s-a constatat că au fost identificate elemente de incompatibilitate și s-a dispus informarea prefectului pentru ca acesta să dispună măsurile sancționatorii, în condițiile în care ulterior, în lucrarea cu același număr, ANI a întocmit un alt raport, în care a dispus clasarea.

Precizează că prin Legea nr. 59 din 08.04.2019 s-a completat art. 91 din Legea nr. 161/2003 cu un alineat nou, respectiv alin. (1

1

), care statuează că "Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcție sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcția sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate". Arată că, în speță, starea de incompatibilitate a vizat perioada 2008-2013, iar mandatele de primar au încetat în 2012, 2016 și 2020, astfel că starea de incompatibilitate nu mai exista din anul 2016, când a încetat al doilea mandat de primar, ceea ce înlătură orice formă de răspundere administrativă.

Critică faptul că în Raportul de evaluare emis la data de 13.03.2015, care face obiectul prezentului litigiu, s-a dispus o măsură administrativă, cu caracter sancționator, care nu este în conformitate cu legea. Astfel, inspectorul de integritate a dispus "informarea Instituției Prefectului Călărași pentru luarea măsurilor ce se impun după rămânerea definitivă a acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 176/2010", în condițiile în care alin. (3) prevede eliberarea din funcție a persoanei în privința căreia s-a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese.

Menționează că raportul de evaluare contestat în cauză vizează fapte care au încetat din 2013, raportul nefiind definitiv.

Mai arată că, după pronunțarea sentinței recurate, prin Legea nr. 54/20.03.2019 s-a introdus la art. 25 din Legea nr. 176/2010 alin. (5), care dispune că: "Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare".

Critică soluția primei instanțe față de împrejurarea că raportul de evaluare dispune măsuri care sunt contrare dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, intrate în vigoare ulterior pronunțării sentinței recurate, motiv pentru care solicită ca instanța de recurs să constate că, atât raportul de evaluare contestat, cât și sentința recurată abordează starea sa de incompatibilitate într-o conjunctură legislativă modificată.

Concluzionând, recurentul-reclamant susține că starea de incompatibilitate a încetat de la finalul mandatului 2012-2016, iar măsura administrativă privind informarea Instituției Prefectului pentru luarea măsurilor ce se impun, conform art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 176/2010, este nelegală, fiind contrară dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, astfel că răspunderea administrativă nu mai poate fi pusă în aplicare, nemaiavând temei, iar pe de altă parte, fiind prescrisă.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului, arătând că recurentul nu aduce niciun argument cu privire la situația de incompatibilitate reținută în sarcina sa, ci se referă la pretinse încălcări ale dispozițiilor privind temeiul verificării, la un dezacord dintre obiectul declarat al sesizării și obiectul verificării, precum și la o presupusă incidență a prevederilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 și art. 91 din Legea nr. 161/2003, în forma modificată prin Legea nr. 59/2019.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/13.03.2015.

Prin raportul de evaluare contestat s-a reținut, în privința recurentului-reclamant, starea de incompatibilitate, având în vedere că reclamantul a exercitat funcția de primar al comunei Soldanu, județul Călărași, în mandatele 2008-2012 și 2012-2016, iar în perioada evaluată a desfășurat activitatea de agent de asigurări, în baza contractului de agent nr. x/01.03.2003, încheiat cu B. S.A., reînnoit prin Contractul nr. x/01.07.2009, realizând în perioada fiscală 2008-2013 venituri nete în sumă de 7.012 RON.

Cu titlu preliminar, se impune a se reține faptul că în lucrarea nr. x/18.09.2013 s-a efectuat de către Agenția Națională de Integritate evaluarea respectării de către recurentul-reclamant a regimurilor juridice privind conflictul de interese și incompatibilitatea, cele două incidente de integritate fiind soluționate prin câte un raport de evaluare, respectiv Raportul de evaluare nr. x/16.06.2019 referitor la conflictul de interese și Raportul de evaluare nr. x/13.03.2015 privind situația de incompatibilitate.

Obiectul prezentei cauze îl constituie Raportul de evaluare nr. x/13.03.2015 privind situația de incompatibilitate reținută în ceea ce îl privește pe recurentul- reclamant A..

Recurentul-reclamant a susținut faptul că raportul de evaluare contestat în cauză vizează fapte care au încetat din 2013, susținând că prin Legea nr. 54/20.03.2019 s-a introdus la art. 25 din Legea nr. 176/2010 alin. (5), care dispune că: "Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare".

Se reține că acest text de lege nu vizează legalitatea raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, ci răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice. Or, prezentul litigiu are ca obiect legalitatea raportului de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul-reclamant.

Pe fondul cererii de recurs, Înalta Curte constată că prima instanță a realizat o încadrare juridică adecvată, prin prisma dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 și a respectat dispozițiile art. 91 alin. (3) teza I din același act normativ, reținute ca temei al stării de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul-reclamant de către intimata-pârâtă prin Raportul de evaluare nr. x/13.03.2015, ca urmare a faptului că recurentul-reclamant, în timpul exercitării funcției de primar pentru mandatele 2008-2012 și 2012-2016 al comunei Soldanu, județul Călărași, a desfășurat activitatea remunerată de agent de asigurări, în baza contractului de agent nr. x/01.03.2003, încheiat cu B. S.A. și reînnoit prin contractul nr. x/01.07.2009, realizând în perioada fiscală 2008-2013 venituri nete în sumă totală de 7.012 RON.

Înalta Curte constată că prin reglementarea incompatibilităților, legiuitorul a urmărit determinarea situațiilor și a cazurilor în care un oficial public ocupă mai multe funcții în același timp, deși un atare cumul este fie interzis expres de lege, fie impune abținerea de la luarea oricărei decizii, în circumstanțele expres arătate.

Totodată, se reține că potrivit prevederilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 "(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: (...) k) orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale", iar potrivit art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003: "(3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție".

Prin ipoteza legală prevăzută de aceste dispoziții este instituită prezumția că o persoană fizică nu poate exercita, concomitent, imparțial, atât funcția reprezentant ales - primar - cât și orice altă activitate care presupune realizarea unor venituri, întrucât se poate ca acesta să nu-și îndeplinească cu obiectivitate atribuțiile ce-i revin în dubla calitate.

Prin urmare, funcția de primar este incompatibilă cu orice altă activitate remunerată, cu excepțiile avute în vedere de către legiuitor, care însă nu sunt incidente în speța dedusă judecății (cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale).

Astfel, nu pot fi reținute argumentele recurentului, reiterate prin memoriul de recurs, respectiv că a încetat din proprie inițiativă în anul 2013 activitatea considerată incompatibilă; că starea de incompatibilitate reținută în raport este contrară spiritului Legii nr 176/2010, neavând tangențe cu faptele de corupție a căror combatere se dorește ori că activitatea de agent de asigurări a desfășurat-o transparent, fiind începută anterior alegerii în funcția de primar și menționată în declarația de avere, ipoteza legală precitată, respectiv art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 nefiind susceptibilă de interpretări echivoce, excepțiile legale fiind strict și limitat precizate, astfel cum s-a menționat anterior.

În aceeași măsură, nici susținerea potrivit căreia activitatea depusă ca agent de asigurări ar fi avut un caracter sporadic nu este relevantă, întrucât legiuitorul nu distinge între un eventual caracter de permanență sau unul temporar, periodic, astfel că pentru asigurarea respectării principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", nici instanței de judecată nu îi este permisă o interpretate în sensul invocat de recurent.

În fine, instanța de control judiciar constată că nu pot fi reținute nici susținerile potrivit cărora activitatea considerată incompatibilă are caracter irelevant sau că aceasta nu a avut impact asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor aferente funcției publice, în condițiile în, care, după cum s-a arătat, textul legal al art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 incriminează orice conduită situată în afara ipotezei legale, fără a distinge asupra unor aspecte dintre cele invocate de către recurent.

În ceea ce privește critica referitoare la presupusul dezacord dintre obiectul declarat al sesizării și obiectul verificării, Înalta Curte constată, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, că prin Nota cu propunere de sesizare din oficiu, înregistrată sub nr. x/23.09.2014, intimata-pârâtă s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că recurentul-reclamant nu a respectat regimul incompatibilităților.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 203 din 22 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 203 din 22 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2022.