ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 917/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 917/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 18 februarie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin contestația înregistrată la data de 03 mai 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare din 14.04.2016 ca nelegal și netemeinic și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Raportul de evaluare din data de 14.04.2016 care a făcut obiectul lucrării nr. x al Agenției Naționale de Integritate, s-a constatat starea sa de incompatibilitate între calitatea de primar și cea de comerciant, respectiv calitatea de Primar al comunei Fizeșu Gherlii și cea de persoană fizică autorizată, cu numărul de ordine Ia RC F 12/1049/2010, începând cu 06.05.2010 și administrator al S.C. B. S.R.L., cu nr. de ordine le RC J 12/2039/2006, începând cu data de 14.07.2009.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 128 din 29 martie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea în contencios formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.
S-a anulat parțial raportul de evaluare nr. x/14.04.2016 emis de pârâtă cât privește starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
S-au menținut restul constatărilor raportului de evaluare atacat.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recursul
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate pentru motive circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esență, că în conformitate cu dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare: Funcția de primar și viceprimar(...) este incompatibila cu: (...) d) funcția de administrator (...) la societățile comerciale (...)
Instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legale menționate considerând că, în speță, nu ar exista o stare de incompatibilitate întrucât intimatul a renunțat la funcția de administrator al S.C. B., însă nu a efectuat mențiunilor corespunzătoare la Registrul Comerțului.
În conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 26/1990, republicată:
"în registrul comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare la:
a) donația, vânzarea, locațiunea sau garanția reală mobiliară constituită asupra fondului de comerț, precum și orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul comerțului sau care face să înceteze firma ori fondul de comerț:(...)
h) orice modificare privitoare la actele, faptele si mențiunile înregistrate".
De asemenea art. 22 din actul normativ menționat reglementează termenul în care trebuie să se solicite înregistrarea modificărilor în registrul comerțului precum si persoanele care pot face solicitarea respectivă, după cum urmează:
"(1) Comerciantul are obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare.
(2) înregistrarea mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării.
(3) Mențiunile se înregistrează din oficiu, în termen de 15 zile de la data primirii copiei legalizate a hotărârii irevocabile referitoare la faptele și actele prevăzute la art. 21 lit. e), f) și g), cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
(4) Faptul că mențiunile pot fi înregistrate și la cererea altor persoane sau din oficiu nu scutește pe comerciant de obligația de a cere efectuarea lor".
În legătură cu înregistrarea mențiunilor la societățile comerciale, Legea nr. 26/1990 republicată privind registrul comerțului, prevede următoarele: art. 4 alin. (1):
"Oficiul registrului comerțului este obligat să elibereze, pe cheltuiala persoanei care a făcut cererea, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registru și de pe actele prezentate, precum și informații despre datele înregistrate în registrul comerțului și certificate constatatoare că un anumit act sau fapt este ori nu este înregistrat".
În acest sens dispune și art. 5 alin. (1) și (2) din actul normativ amintit: "(1) înmatricularea si mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a sau în altă publicație, acolo unde legea dispune astfel. (2) Persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia".
Or, în speța de față, reiese în mod clar faptul că intimatul - reclamant nu a depus diligențele necesare în vederea renunțării la funcția de administrator al societății, modificările din cadrul societății nefiind înregistrate la Oficiul National al Registrului Comerțului, în termenul prevăzut de legislația în vigoare.
Solicitările formulate de dl C. la Oficiul National al Registrului Comerțului nu au avut nicio finalitate.
Apărările intimatului
Intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat reiterând apărările formulate la instanța de fond.
II. Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că nu este fondată pentru următoarele considerente:
Prin încheierea civilă nr. 451/19.06.2012 pronunțată de Judecătoria Gherla reclamantul a fost validat în funcția de primar al comunei Fizeșu Gherlii .
Așa cum rezultă din adresa ORC de pe lângă Tribunalul Cluj la data de 29.06.2012 a fost înregistrată în registrul de evidență sub nr. 1944 cererea de servicii de către solicitantul S.C. B. S.R.L., J/12/2039/2006, reprezentată prin C. în calitate de asociat unic, având ca obiect serviciile cuprinse la punctul V din prezenta cerere, depunându-se inclusiv anexa la cererea de servicii nr. x/2012 privind modificările obiectului secundar de activitate, respectiv modificările privind administrarea societății .
Din anexa respectivă rezultă că administrator al societății cu durată nelimitată a mandatului și cu puteri depline a fost desemnat tocmai asociatul unic, numitul C. .
Însă, așa cum rezultă din aceeași adresă, întrucât solicitantul nu s-a prezentat la data și ora stabilită conform programării (5.07.2012) în vederea semnării, respectiv eliberării documentului solicitat cererea de servicii nr. x/2012 a fost clasată după trecerea termenului de 30 de zile de la data înregistrării.
Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deoarece ceea ce contează în evaluarea stării de incompatibilitate este intenția reclamantului de a asigura prin demersul anularea/ieșirea din starea de incompatibilitate.
Nu are relevanță în evaluarea incompatibilității dacă demersul (mențiunea) făcută de reclamant în sensul renunțării la calitatea de administrator are efect față de terți.
Are în vedere Înalta Curte că din cererea nr. x din 19.06.2012 rezulta neechivoc încetarea calității de administrator al reclamantului, funcție preluată de asociatul unic C., cerere care se coroborează cu declarația numitului C. dată în calitate de martor în prezentul dosar din care reiese că reclamantul în luna aprilie și-a dat demisia întrucât urma să participe la alegeri, iar martorul s-a prezentat împreună cu reclamantul la Registrul Comerțului pentru a depune cererea, plătind și toate taxele.
Interpretarea dată de prima instanță, în soluția de anulare în parte a raportului cu referire la starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, care face obiectul acestui recurs, este în deplină concordanță cu soluția adoptată de Plenul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din data de 22 mai 2017, în care s-a exprimat în unanimitate opinia că, în lumina modificărilor legislative aduse de Legea nr. 87/2017, se impune o reorientare a jurisprudenței secției de contencios administrativ și fiscal, în sensul deciziilor în care s-a reținut că, la stabilirea stării de incompatibilitate între funcția publică și calitatea de administrator la o societate comercială, se are în vedere exercitarea efectivă a funcției de administrator.
Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de intimatul - reclamant, ca nedovedite.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 128/2017 din 29 martie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2020.