ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 732/2020

Obiectul litigiului dedus judecății Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj în data de 04.11.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALA DE INTEGRITATE, a solicitat instanței anularea Raportului de evaluare nr. x/18.10.2016 întocmit de către Agenția Naționala de Integritate - Inspecția de Integritate, în lucrarea nr. x/23.04.2013 ca o consecința a constatării inexistentei cazului de incompatibilitate a reclamantului A. în exercitarea funcției de membru al consiliului de administrație al Ocolului Silvic Plaiurile Heniului.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 74 din data de 22 februarie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Integritate, și a dispus anularea raportului de evaluare nr. x/18.10.2016 emis de către pârâtă. Prin aceeași hotărâre a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 5.357,86 RON, cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 74 din data de 22 februarie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se respingă contestația reclamantului și implicit să se diminueze cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond. În susținerea cererii de recurs, recurenta a afirmat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 11 și ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, și respectiv ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare. Recurenta-pârâtă a susținut că activitatea de evaluare desfășurată de ea a vizat ambele mandate de primar ale intimatului și s-a făcut cu respectarea art. 11 din Legea nr. 176/2010. Totodată aceasta susține că soluția instanței de fond este greșită din perspectiva interpretării normelor de drept privind aplicarea legii în timp a legii. În ceea ce privește situația de incompatibilitate a reclamantului, recurenta-pârâtă susține că în mod greșit a reținut că intimatul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. În raport de această opinie, recurenta-pârâtă a reiterat situația de fapt care a condus la starea de incompatibilitate apreciind că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale de înregistrare a demisiei sale, respectiv în speță acesta nu face dovada datei certe a actului de revocare prin înțelesul dat de legiuitor sintagmei de "dată certă". Recurenta-reclamantă a critica și soluția instanței de fond privitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că acestea sunt vădit disproporționate. În drept, recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărarea formulată în cauză Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței recurate. Totodată a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la examinarea recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 11 martie 2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 11 februarie 2020. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește fondul cauzei, înalta Curte reține că, prin raportul de evaluare nr. x/18.10.2016, s-a reținut "cT reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților reglementat de Legea nr. 161/2003 și anume în timp ce deținea calitatea de primar al comunei Ilva Mică a deținut simultan în intervalul de timp 18.03.2009 -17.06.2013 și funcția de administrator - membru al consiliului de administrație al Ocolului Silvic Plaiurile Heniului R.A. Așadar raportul de evaluare contestat a reținut încălcarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, care atrag aplicarea art. 25 alin. (1) - (4) din Legea nr. 176/2010. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a interpretat în mod greșit modul de aplicare al legii în timp în ceea ce privește perioada stării de incompatibilitate în care s-a aflat intimatul-reclamant și data la care Legea nr. 146/2010 a intrat în vigoare. Pornind de la principiul constituțional conform căruia, "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", instanța de fond în mod greșit a reținut că deținerea celor doua funcții de către intimatul-reclamant, nu putea fi evaluată și determinată ca reprezentând o stare de incompatibilitate în baza unui act normativ intrat în vigoare la o dată ulterioară. Cu privire la această interpretare, critica recurentei-pârâte este întemeiată și este susținută de jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție. în acest sens, instanța de recurs amintește decizia majoritară luată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție prin Procesul-verbal al ședinței ședinței din 30 iunie 2014 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat că nu este încălcat principiul neretroactivității legii civile în situația în care Agenția Națională de Integritate efectuează procedura de evaluare, prin raportare la dispozițiile de drept substanțial cuprinse în Legea nr. 161/2003, dar în baza și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 cu privire la raporturi juridice născute și epuizate anterior intrării în vigoare a ultimei legi. Așadar, Legea nr. 176/2010 a intrat în vigoare la data de 05 septembrie 2010 iar evaluarea intimatulut-reclamant are în vedere o perioadă derulată între 17.06.2008 și 18.10.2016, astfel că nu se aplică principiul neretroactivității, legea sus-amintită fiind aplicabilă în speță. Cu toate acestea, înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, deoarece în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantului nu i se poate imputa starea de incompatibilitate în condițiile în care acesta și-a înaintat demisia din funcția de administrator/membru în consiliu de administrație al Ocolulului Silvic Plaiurile Heniului în termenul de 15 zile prevăzut de art. 91 din Legea nr. 161/2003, în care putea renunța la una din funcțiile care generau starea de incompatibilitate iară a produce efecte juridice în acest sens. În raport de criticile recurentei-pârâte conform cărora nu rezultă clar data la care reclamantul și-a înaintat demisia, această situație bucurându-se doar de o veridicitate aparentă, instanaț de recurs le apreciază ca fiind niște critici subiective și neîntemeiate. Cu privire la modul de interpretare a actului de voință unilateral prin care o persoană renunță la funcția care conduce Ia starea de incompatibilitate, înalta Curte apreciază ca fiind relevantă soluția adoptată în unanimitate de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin Proces-verbal al ședinței din 7 noiembrie 2013 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal au statuat în sensul jurisprudenței prin care s-a reținut că starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 încetează de la data la care s-a făcut dovada înregistrării demisiei la organul competent să ia act de manifestarea unilaterală de voință exprimată. În speță, instanța de recurs analizând criticile recurentei, în raport cu înscrisurile depuse în apărare de către intimatul-reclamant și adminsitrate în fața instanței de fond, constată că autorizarea constituirii și funcționării regiei autonome de interes public local Ocolului Silvic Plaiurile Heniului RA s-a dispus la data de 28.04.2009, data la care a fost atribuit si codul unic de înregistare, conform încheierii nr. 1419/28.04.2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud în procedura de înființare Ocolului Silvic Plaiurile Heniului RA și înregistrare la Registrul Comerțului d.p.l Tribunalul Bistrița Năsăud . Totodată, înalta Curte constată că prin Hotărârea privind modificarea Hotărârii nr. 3/18.03.2009, din data de 08.05.2009, reclamantul a fost revocat din funcție ca urmare a demisiei pe care a înaintat-o Adunării Generale a Asociaților Proprietari de pădure Ilva Leșu . Acest act nu poate fi interpretat ca un act ce se bucură de veridicitate aparentă în condițiile în care este data și semnat de organele de conducere ale Asociației mandatate să efectueze modificările și actualizărilor de informații la Registrul Comerțului a Ocolului Silvic Plaiurile Heniului RA. În condițiile în care Ocolului Silvic Plaiurile Heniului RA dobândește pesonalitate juridică la data de 28.04.2009, iar intimatul-reclamant A. este revocat în baza cererii sale de demisie la data de 08.05.2009, nu se poate ține în sarcina sa starea de incompatibilitate pentru deținerea celor două calități incompatibile, confonn art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deoarece acesta a renunțat la una din funcții în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 91 din Legea nr. 161/2003. Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond că raportul de evaluare contestat este nelegal în considerarea celor arătate mai sus. Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, înalta Curte va respinge recursul declarat de AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, ca nefondat. In ceea ce privește cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimatul-reclamant A., având în vedere că acesta a depus înscrisuri doveditoare în acest sens, înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 5950 RON către intimatul-reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ.