ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3178/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

Constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în principal, constatarea nulității absolute a Raportului de evaluare nr. x/15.01.2020 întocmit în lucrarea nr. x/20.11.2014 de Agenția Națională de Integritate; în subsidiar, anularea Raportului de evaluare nr. x/15.01.2020 întocmit în lucrarea nr. x/20.11.2014 de Agenția Națională de Integritate, ca nelegal; obligarea Agenției Naționale de Integritate la retragerea de pe website-ul propriu a oricăror informații publice referitoare la pretinsa incompatibilitate a subsemnatei, atât până la soluționarea definitivă a cauzei, cat si după soluționarea definitiva a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 68 din 19 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și, în consecință, a anulat raportul de evaluare nr. x/15.01.2020 întocmit în lucrarea nr. x/20.11.2014 de pârâta Agenția Națională de Integritate.

A respins restul petitelor, respectiv petitul 2. și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2430 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, atât reclamanta A. cât și pârâtul Ministrul de Interne, în condițiile art. 483 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea in parte a sentinței atacte și, în rejudecare înlăturarea din considerentele hotărârii recurate constatările instanței referitoare la reținerea stării de incompatibilitate reglementată de art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Prin memoriul de recurs, recurenta- reclamantă a invocat ipoteza de nelegalitate reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând hotărârea ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care, a invocat, în esență, următoarele motive:

- nelegalitatea sentinței civile nr. 68/2020, raportat la greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 94 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, in cadrul considerentelor hotărârii atacate. Incidența motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. Arată recurenta că la pct. 6, pag. 14 din considerentele hotărârii, instanța de fond s-a raliat opticii prezentate de inspectorul de integritate în cuprinsul Raportului și a reținut parțial prevederile art. 94 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, în raport strict de cumulul calității de funcționar public, fără a corobora aspectul în discuție cu cea de-a doua cerință, respectiv desfășurarea unei activități în cadrul autorităților și instituțiilor publice;

- referitor la aspectul ce face obiectul prezentului recurs, din start se impune menționat faptul că, prin Dispoziția Primarului nr. 910/24.11.2015 s-a dispus suspendarea de drept a raportului de serviciu în cadrul căreia a deținut funcția de șef birou - consilier clasa I gradul profesional superior treapta 2 în cadrul Primăriei Orașului Șimleu Silvaniei. Suspendarea raportului de serviciu s-a dispus în temeiul art. 94 alin. (1), lit. m) din Legea nr. 188/1999;

- în viziunea Curții Constituționale, prin efectul suspendării de drept al raportului de serviciu, în temeiul art. 94 alin. (1), lit. m) din Legea nr. 188/1999, operează o veritabilă suspendare chiar a calității de funcționar public, efectul nefiînd limitat la suspendarea exercitării faptice a prerogativelor ce decurg din funcția investită;

- în contextul îndeplinirii cerințelor de previzibilitate și claritate a normei prevăzute de art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, a practicii judiciare incidente în materie ce vizează necesitatea îndeplinirii și a cerinței "desfășurări/efective a activității inerente calității de funcționar public" pentru reținerea stării de incompatibilitate și, nu în ultimul rând, a opticii Curții Constituționale care indică o suspendare chiar a calității de funcționar public, nelegalitatea Raportului de evaluare nr. x/15.01.2020 devine mai mult decât evidentă;

- prin Dispoziția Primarului nr. 910/24.11.2015 s-a dispus suspendarea de drept a raportului de serviciu din funcția publică de șef birou-consilier clasa I gradul profesional superior treapta 2 în cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei. În atare context, devine evident că nu recurenta nu putea exercita simultan și efectiv atât funcția anterior indicată, cât și în perioada 25.11.2015-08.09.2017 funcția contractuală de execuție de bibliotecar în cadrul Bibliotecii Orășenești "B.", respectiv începând cu data de 08.09.2017, funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate gradul IA (S) gradația 4 în cadrul Primăriei Orașului Șimleu Silvaniei;

- interpretarea eronată de către instanța fondului a scopului urmărit prin promulgarea Legii nr. 161/2003 rezulta cu claritate și daca ne raportam la dispozițiile art. 97 ale aceluiași act normativ, care nu pot fi interpretate decât intr-un singur sens.

Recursul promovat pârâtă Agenția Națională de Integritate

Referindu-se la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtăa susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile din materia incompatibilităților. Susține că în cazul în care instanța de fond ar fi făcut o aplicare corectă a textelor legale ar fi rezultat că raportul de evaluare a fost emis cu respectarea legalității și celerității și bunei administrări, fiind desfăsurată o activitate de evaluare atât pentru eventualitarea unei conflict de interese, incomaptibilitate, cât și pentru declararea averii, (intimata reclaantă fiind informată în legărură cu declanșarea evaluării averii și atrespectării regimuklui juriidic al conmflicteelo de inteese și al incompatibilităților în perioada execrităriii funcțiloolr și demnităților publice), necesitând oi perioadă mai lungă de timp.

Sub un prim aspect, recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 12 coroborat cu art. 8, art. 11 din Legea nr. 176/2010, art. 21 alin. (4) și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 și art. 94 alin. (2) lit. a) din legea nr. 161/2003.

A arătat, cu privire la desfășurarea activității de evaluare în absența unei sesizări legale în sensul art. 12 din Legea 176/2010, conform înscrisurilor pârâta a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj printr-o adresă formulată în dosarul nr. x/2013. În ceea ce privește repartizarea aleatorie, recurenta a precizat că au fost respectate art. 9 alin. (1) din Legea 176/2010.

Recurenta mai susțin că, în mod eronat instanța de fond a constatat că privitor la reclamantă au existatat două activități de evaluare de sine stătătoare, desfăsurate de către inspectorii de integritate.

Practic, singurele limitări temporale cu privire la activitatea de evaluare sunt reliefate în cuprinsul art. 11 și nu au în vedere motivele expuse prin sentința recrutară.

Mai mult, in cadrul lucrării nr. 4639/S/II/20. 11.2014, declanșarea activității de evaluare a fost realizată ca urmare a sesizăriii unei persoane juridice, cu respectarea prevederilor art. 12 alin. (1) din legea nr. 176/2010.

De asemenea, a mai arătat că inspectorul de integritate nu are obligația să comunice persoanei care a formulat sesizarea. Legea nr. 176/2010 prevede că activitatea de evaluatre se finalizează pin comunicarea raportului de evaluare persoanei evaluate, fie că acest raport constată existența unor elemente de incompatibilitate sau conflict de interese, fie că acest raport constată existența unor asemenea elemente.

Așadar, singurele situațiii în care Legea nr. 176/2010 prevede sancțiunea nulității raportului de evaluare sunt cele prevăzute de art. 13-14 și art. 20, iar prevederile art. 12 coroborate cu art. 8 nu prevăd această sancțiune, cu atât mai mult sancțiunea anulării, așa cum a fost reținută prin sentința recrutară.

Sub un alt aspect, referitor la motivele de nelegalitate ce impun anularea raportului de evaluare a invocat dispozițiile art. 94 din Legea 161/2003.

Cu privire la încălcarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, deși instanța de fond a reținut că petitul numărul 2 al cererii de chemare în judecată este nedovedit, totuși acesta ne-a obligat la plata în întregime a cheltuielilor de judecată, cu încălcarea prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Față de acestea, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate iar, în rejudecare respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Recurenta reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, prin care, a înțeles să invoce excepția lipsei de interes în promovarea recursului declarat de către pârâtă, precum și excepția inadmisibilității cu privire la art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Totodată, a solicitat, în situația în care aceste excepții vor fi respinse, respingerea recursului ca nefondat.

La rândul său, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate formulat f întâmpinare la recursul promovat de către reclamantă, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Instanța a constatat că acest apărările formulate de reclamantă, prin întâmpinarea formulată nu sunt excepții propriu-zise, acestea vizând controlul de legalitate pe fondul recursurilor, astfel că vor fi avute în vedere la soluționarea pe fond.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 19 octombrie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 26 mai 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând recursurile declarate de ambele părți litigante, prin prisma criticilor formulate, a temeiurilor de drept aferente acestor critici și a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

În privința motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurenta- reclamanta A., Curtea constată că este fondat.

În soluționarea acestui litigiu, dincolo de argumentele divergente ale părților, Curtea va avea în vedere în special greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în cadrul considerentelor hotărârii atacate.

Expunând contextul în care instanța a ajuns la acesta concluzie, este de menționat că, așa cum reiese din Raportul de evaluare nr. x/15.01.2020 ("Raportul de evaluare", "Raportul") întocmit de Agenția Națională de Integritate urmare a unei sesizări formulate de o persoană juridică cu privire la o pretinsă "acumulare a reclamantei, împreună cu familia, a unei averi ce depășește veniturile realizate, a nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatiblitațiior", lucrarea fiind înregistrată sub nr. x/20.11.2014.

Temeiul de drept indicat în cuprinsul Raportului de evaluare l-a constituit prevederile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 161/2003"), în sensul nerespectării regimului juridic aplicabil incompatibilităților de către reclamantă.

Astfel în urma, analizării datelor, informațiilor și documentelor aflate la dosarul lucrării, inspectorul de integritate a opinat în sensul identificării unor "elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților", raportat la faptul că: în perioada 25.11.2015-08.09.2017, reclamanta a deținut simultan funcția de șef-birou-consilier clasa I gradul profesional superior treapta 2 în cadrul Primăriei Șimleul Silvaniei și funcția contractuală de execuție de bibliotecar în cadrul Bibliotecii Orășenești "B.", respectiv începând cu data de 08.09.2017 și până în prezent, a deținut simultan funcția de șef-birou-consilier clasa I gradul profesional superior treapta 2 în cadrul Primăriei.

Din cronologia exercitării funcțiilor publice deținute de recurentă reiese că în perioada 01.09.2007-25.11.2015 – acesta a deținut funcția publică de conducere de șef-birou-consilier clasa I gradul profesional superior treapta 2 la Biroul cadastru imobiliar-edilitar, evidența și gestiunea patrimoniului, fond funciar din cadrul Direcției Tehnice.

Numirea în funcția publică de conducere șef birou-consilier clasa I gradul profesional superior treapta 3 în cadrul Biroului cadastru, agricultură, fond funciar, Registrul Agricol a avut loc prin Dispoziția Primarului Orașului Șimieul Silvaniei nr. 3745/30.08.2007, iar prin Dispoziția nr. 56/14.01.2009 fiind numită în funcția de conducere șef-birou-consilier clasa I gradul profesional superior treapta 2 la Biroul cadastru imobiliar-edilitar, evidența și gestiunea patrimoniului, fond funciar din cadrul Direcției Tehnice, ca urmare a reorganizării.

Prin Dispoziția Primarului nr. 910/24.11.2015 s-a dispus suspendarea raportului de serviciu anterior indicat cu începere din data de 25.11.2015, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare1 ("Legea nr. 188/1999"), ultima zi în care recurenta reclamantă a exercitat funcția publică de referință fiind 24.11.2015.

De asemenea, în perioada 25.11.2015-08.09.2017 - funcția contractuală de execuție de bibliotecar gradul IA (S), în cadrul Bibliotecii Orășenești "B. Șimleul Silvaniei, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 107/24.11.2015 - cu începere din ziua subsecventă cele emiterii hotărârii, în urma concursului organizat de Consiliul Local al Orașului Șimieul Silvaniei în perioada 04.09.2017-06.09.2017, în vederea ocupării postului vacant de referință.

Contractul individual de muncă a încetat prin acordul părților (urmare a cererii reclamantei, înregistrată sub nr. x/07.09.2017), sens în care s-a adoptat Hotărârea Consiliului Local nr. 102/2017.

În perioada 08.09.2017 și până la momentul prezent – reclamanta a deținut funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate gradul IA (S) gradația 4 în cadrul Biroului administrativ-gospodăresc, administrarea pieței al Primăriei Orașului Șimleul Silvaniei. Numirea în funcție a avut loc prin Dispoziția Primarului Orașului Șimleul Silvaniei nr. 757/08.09.2017, în urma câștigării de către reclamantă a concursului organizat de Primăria Orașului Șimleul Silvaniei în perioada 04.09.2017-06.09.2017 pentru ocuparea postului contractual vacant de referință.

Instanța de fond a făcut referire la faptul că prin exercitarea celor două funcții contractuale, în perioada 25 noiembrie 2015 - prezent, simultan cu deținerea calității de funcționar public reclamanta s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 94 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora: alin. (1) -Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică" și alin. (2) "Funcționarii publici nu pot deține funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice". Aceste dispozitii legale trebuie interpretate coroborat si nu separat cum sustine reclamanta.

A mai reținut instanță că, principala consecință juridică o reprezintă întreruperea temporară a desfășurării efective a activității și a plății drepturilor salariale, cu menținerea însă a calității de funcționar public și totodată a dreptului de a-i fi rezervat postul aferent funcției publice, pe durata suspendării.

Înalta Curte apreciază că în mod greșit au fost înlăturate ca fiind neconcludente din perspectiva motivului de incompatibilitate reținut.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, se constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, în condițiile în care situația de fapt avută în vedere de autoritatea pârâtă este una necontestată.

Este de reținut că recurenta-pârâtă, prin Raportul de evaluare, a apreciat că reclamata se află în stare de incompatibilitate în perioada 25.11.2015-08.09.2017, prin deținerea simultană a funcției de șef-birou-consilier clasa I gradul profesional superior treapta 2 în cadrul Primăriei Șimleul Silvaniei și funcția contractuală de execuție de bibliotecar în cadrul Bibliotecii Orășenești "B.", respectiv începând cu data de 08.09.2017 și până în prezent, a deținut simultan funcția de șef-birou-consilier clasa I gradul profesional superior treapta 2 în cadrul Primăriei, în raport de dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003. Prin urmare, problema de drept ce se impune a fi analizată vizează efectele suspendării raportului de serviciu în raport de exercitarea, în perioada aferentă suspendării, a funcțiilor contractuale anterior indicate, prin prisma art. 94 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003 - textul legal reținut în cuprinsul Raportului.

A exercita presupune, conform DEX al Limbii Române, a practica, a îndeplini o profesie, etc., iar deținerea unei calități a cărei exercitare a fost suspendată nu poate duce la reținerea stării de incompatibilitate, considerentele expuse de prima instanță fiind greșite și nu pot însușite în tot de instanța de recurs.

Or, prima instanță, cu privire la starea incompatibilitățile a reclamantei nu pot fi reținute ca întemeiate, în primul rând pentru că în speță nu se verifică deținerea funcțiilor publice din cadrul autorității publice locale simultan cu cele remunerate.

În al doilea rând, opinia recurentei pârâte în sensul că este suficientă simpla deținere simultană a două calități apte din punct de vedere legal să creeze incompatibilitatea, fără a avea relevanță dacă funcțiile respective s-au exercitat în fapt (în mod efectiv), este eronată.

Înalta Curte, apreciază că deținerea pur formală a două funcții considerate incompatibile nu poate conduce la stabilirea stării de incompatibilitate, aceasta fiind și abordarea expusă ce făcea parte din jurisprudența constată a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Această concluzie se întemeiază pe interpretarea ansamblului normelor de drept ce au incidență în cauză, întrucât în procesul de interpretare și aplicare a legii, judecătorul trebuie să identifice sensul exact al normei de drept, pentru a se defini, cu toată precizia, voința legiuitorului și a se face o corectă aplicare a actului normativ.

Caracterul complex al actului normativ impune ca interpretarea să scoată în relief finalitățile pe care acesta le urmărește, valorile ocrotite.

Normele interpretate, respectiv cele ale art. 94 alin. (2) lit. a), sunt prevăzute în Legea nr. 161/2003 care a reglementat măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Din titulatura Legii nr. 161/2003 și din ansamblul normelor conținute de aceasta rezultă finalitatea pe care a urmărit-o legiuitorul atunci când a adoptat acest act normativ, respectiv aceea de a preveni apariția unor situații în care exercitarea simultană a două sau mai multe funcții de demnitate publică și în domeniul privat, ar putea influența decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competențelor sale legale.

Înalta Curte reține, deci, că numai exercitarea simultană a unei funcții publice în cadrul autorității publice locale și a funcției remunerate în cadrul Biblioteciii Orășenești putea conduce la stabilirea stării de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, acela de înlăturare a cauzelor și condițiilor care determină sau favorizează corupția și conflictul de interese.

Stabilirea în concret a stării de incompatibilitate trebuie, astfel cum nu a procedat și instanța de fond, să se facă pe baza stării de fapt dovedite în cauză.

Or, situația de fapt probată atestă că recurenta reclamantă nu putea exercita, în împrejurările expuse, și nu a exercitat efectiv și simultan funcțiile invocate. Prin Dispoziția Primarului nr. 910/24.11.2015 s-a dispus suspendarea de drept a raportului de serviciu din funcția publică de șef birou-consilier clasa I gradul profesional superior treapta 2 în cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei.

În atare context, devine evident că nu puteam exercita simultan și efectiv atât funcția anterior indicată, cât și în perioada 25.11.2015-08.09.2017 funcția contractuală de execuție de bibliotecar în cadrul Bibliotecii Orășenești "B.", respectiv începând cu data de 08.09.2017, funcția contractuală de execuție de inspector de specialitate gradul IA (S) gradația 4 în cadrul Primăriei Orașului Șimleu Silvaniei.

În raport cu circumstanțele cauzei, soluția adoptată de Agenția Națională de Integritate este excesiv de formalistă și contrară scopului Legii nr. 161/2003 Se impune a se arăta și faptul că, în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-au consolidat ca veritabile izvoare de drept principiul proporționalității și cel al prevalenței substanței asupra formei. Prin prisma principiului proporționalității, natura și severitatea măsurii administrative privind starea de incompatibilitate sunt disproporționate față de scopul legii, fiind astfel încălcat echilibrul rezonabil între situația de fapt și sancțiunile ce urmează a fi suportate.

În cauza prezentă s-a nesocotit și principiul prevalenței substanței asupra formei, de vreme ce autoritatea a dispus măsuri de natură să aducă restrângeri drepturilor individuale ale recurentei reclamante pe considerente pur formale, care nu sunt dublate de considerente ce țin de substanța raporturilor sociale ocrotite prin ansamblul normelor Legii nr. 161/2003.

Prin prisma stării de fapt concrete dovedite în cauză, Înalta Curte reține că numai considerente de ordin pur formal, disproporționate față de scopul legii, au determinat formularea de către recurentă a concluziei raportului de evaluare în sensul că reclamantă s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Mai mult decât atât, chiar instanța a reținut că s-a procedat la o nouă informare a reclamantei și s-a solicitat din nou toate actele privind funcțiile deținute de către reclamantă până la nivelul anului 2019. Pe baza acestei situații comunicate în anul 2019 s-a constatat existența situații de incompatibilitate pentru intervalul 25 noiembrie 2015 -prezent.

În consecință, față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut parțial o aplicare greșită a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care recursul reclamantei apare ca fiind fondat, sens în care se va admite recursul, se va casa în parte sentința recurată, și în rejudecare, Înalta Curte va înlătura din considerentele hotărârii recurate constatările instanței de fond referitoare la reținerea stării de incompatibilitate reglementată de art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003,(pag. 14-15, pct. 6) mentinând celelalte dispoziții ale sentinței ca temeinice și legale.

Recursul pârâtei Agenția Națională de Integritate

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat și dezvoltat în cererea de recurs de către pârâta Agenția Naționaqlă de Integrate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Raportul de evaluare nr. x/15.01.2020 întocmit în lucrarea nr. x/20.11.2014 de Agenția Națională de Integritate întocmit în lucrarea nr. x/20.11.2014 de Agenția Națională de Integritate.

Din dosarul ce a stat la baza realizării activității de evaluare și la întocmirea raportului de evaluare rezultă că sesizarea formulată de o persoana juridica este sesizarea formulata de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 13 octombrie 2014. În cadrul acestei sesizari se făcea referire la anumite fapte petrecute în mod evident anterior sesizării și se cerea o verificare a situației reclamantei respectiv a averii acesteia și a unei eventuale situații de incompatibilitate sau a unui conflict de interese în care s-ar fi putut afla reclamanta facându-se referiri expres în această sesizare la perioada 2007-2013.

Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs de pârât care consideră că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, din perspectiva procedurilor ce au precedat emiterea actului contestat, respectiv art. 12 și art. 8 din Legea nr. 176/2010, O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor aprobată prin Legea nr. 233/2002.

Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 176/2010, "(1) Agenția îndeplinește activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002. (2) Sesizarea din oficiu se face într-una din următoarele modalități: a) pe baza unui raport de sesizare, întocmit de președintele Agenției; b) pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; în cazul în care aceasta respinge propunerea de sesizare din oficiu, refuzul motivat se transmite președintelui Agenției, pentru a dispune fie începerea verificărilor, fie menținerea propunerii".

Este de menționat că, în partea descriptivă a raportului de evaluare se arată că raportul de evaluare a avut la bază o sesizare din partea unei persoane juridice, respectiv sesizarea formulata de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 13 octombrie 2014.

Sesizarea sus indicată nu a primit însă o soluție, iar dosarul a rămas în nelucrare până în anul 2019 când la data de 29 mai 2019 fără a exista o altă sesizare sau o autosesizare a pârâtei a fost din nou repartizat aleatoriu. Așadar, s-a procedat la o nouă informare a reclamantei și a solicitat din nou toate actele privind funcțiile deținute de către reclamantă până la nivelul anului 2019. Pe baza acestei situații comunicate în anul 2019 s-a constatat existența situații de incompatibilitate pentru intervalul 25 noiembrie 2015 -prezent .

Reclamanta a invocat si dispozitiile art. 8 din Legea nr. 176/2010 (la care art. 12 face trimitere) conform caruia activitatea de evaluare se desfășoară cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, dreptului la apărare, precum și prezumției dobândirii licite a averii.

Așa cum s-a reținut, în cauză nu s-au respectat principiile legalitatii, celerității sau bunei-administrări de către inspectorul de integritate câtă vreme pe baza unei sesizări ce viza o perioada anterioară datei de 13.10.2014 respectiv perioada 2007-2013, dupa lăsarea în nelucrare a dosarului mai bine de 4 ani s-a constat o situație de incompatibilitate nesesizată de nicio persoană fizică sau juridică pentru care ANI nu s-a autosesizat si care este ulterioară unicei sesizări formulate și în baza si pentru solutionarea căreia ANI trebuia sa își desfasoare activitatea.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Înalta Curte reține că nemulțumirea recurentei pârâte decurge din faptul că prima instanță nu ar fi dat eficiență dispozițiilor art. 451 alin. (3) și art. 453 alin. (2) C. proc. civ., proporțional propriei culpe procesuale, raportat la soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată.

Răspunzând criticii formulate, Înalta Curte arătă că obiectul examinării în recurs este circumscris controlului de vizează verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Reaprecierea în cuantum a onorariului expertului contabil, în funcție de criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., la care se face trimitere prin alin. (3) al aceluiași articol, nu pune în discuție legalitatea măsurii în sine.

Pentru aceste motive, raportat la situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile, recursul declarat de autoritatea pârâtă este nefondat.

Cu referire la excepțiile invocate de către recurenta -reclamantă A., privind excepția lipsei de interes in promovarea recursului, respectiv motivul de recurs invocat la punctul 2 din memoriul de recurs precum și excepția inadmisibilități în ceea ce privește motivul de recurs ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, constată că excepția lipsei de interes în susținerea recursului invocată de reclamantă nu poate fi primită.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, folosul practic urmărit de recurenta-pârâtă prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, în privința acțiunii ce face obiectul dosarului, aspectele invocate de către recurentă au legătură cu justificarea condiției interesului.

Drept urmare, Înalta Curte conchide că, raportat la cele sus-arătate, nu poate fi considerată întemeiată excepția inadmisibilității recursului promovat de pârâtă în ceea ce privește motivul de recurs ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată, totodată, că instanța de fond în mod corect a respins cel de al doilea capăt de cerere respectiv cel privind obligarea A.N.I. la retragerea de pe website-ul a oricăror informații publice referitoare la pretinsa incompatibilitate a reclamantei, având in vedere că reclamanta nu a făcut dovada că aceste informații îi aduc grave atingeri dreptului la imagine.

Raportat la soluția ce se va pronunța asupra recursului declarat de pârâtă, aceasta este parte căzută în pretenții, astfel că în temeiul prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. se va dispune obligarea recurentei-pârâte Agenția Națională de Integritate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.290 RON către recurenta reclamanta A., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va admite recursul promovat de reclamată, va casa în parte sentința recurată, și în rejudecare, se va înlătura din considerentele hotărârii recurate constatările instanței de fond referitoare la reținerea stării de incompatibilitate reglementată de art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 și va menține celelalte dispoziții ale sentinței ca temeinice și legale.

Totodată, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate formulat împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat și va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.290 RON către recurenta reclamanta A..

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta reclamanta A. împotriva sentinței nr. 68 din 19 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată, și rejudecând:

Înlătură din considerentele hotărârii recurate constatările instanței referitoare la reținerea stării de incompatibilitate reglementată de art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Mentine celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate formulat împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.290 RON către recurenta reclamanta A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.