ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1477/2022

Ședința publică din data de 11 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în data de 11 mai 2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea în parte a Normei nr. 27/2017, respectiv art. 12 alin. (5) din normă.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 134/CA/2021 din 09 noiembrie 2021, Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 134/CA/2021 din 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea– secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă.

În susținerea motivului de casare invocat, recurentul-reclamant dezvoltă, în esență, următoarele critici de nelegalitate:

a) instanța nu se pronunță asupra celor solicitate de reclamant prin petitul acțiunii;

b) face abstracție de principiile și regulile de aplicare a legislației care reglementează transmiterea activului personal al defunctului către beneficiarii-moștenitori;

c) deși legea specială tace, extrapolează interdicțiile din lege aplicabile participanților sau beneficiarilor și asupra procedurii succesorale reglementată de C. civ.

d) face o aplicare greșită a principiului "nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet";

e) Nu ține cont de textele art. 4 alin. (3) și art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

f) Nu soluționează observațiile reclamantului privind neconstituționalitatea art. 12 alin. (5) din Norma nr. 27/2017.

Detaliind criticile expuse mai sus, recurentul arată că situația decesului unui participant la fondurile de pensii administrate privat, înainte de deschiderea dreptului la pensia privată, este reglementată prin textul art. 38 din Legea nr. 411/2004, articol ce nu reglementează nici o derogare de la C. civ. în materie de succesiuni, în sensul că nu instituie nici o interdicție sau limitare a drepturilor succesorale a beneficiarilor, în calitatea lor de moștenitori ai patrimoniului succesoral. Ca urmare, succesiunea se transmite conform dreptului comun.

În schimb, arată recurentul, funcție de calitatea de participant la fond sau beneficiar, prin Legea nr. 411/2004 sunt instituite o serie de interdicții ce privesc activul personal. Astfel:

• în cazul participantului, în calitatea lui de contribuitor la fond, activul personal "nu poate face obiectul unei executări silite sau al unei tranzacții, nu poate fi cesionat sau gajat, sub sancțiunea nulității actelor respective" (art. 48 alin. (2) și (3).

• pentru beneficiari, în calitatea lor de moștenitori ai patrimoniului succesoral, articolul 38 din lege nu reglementează nici o interdicție sau limitare a drepturilor lor succesorale. Din moment ce beneficiarul este moștenitorul participantului, "definit conform prevederilor C. civ.." este evident că această calitate se stabilește conform procedurii succesorale reglementate de cod.

Afirmă recurentul că, doar după finalizarea acestei proceduri succesorale sunt incidente prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 411/2004: "Toți participanții și beneficiarii la un fond de pensii au aceleași drepturi și obligații și li se aplică un tratament nediscriminatoriu" și, implicit, interdicțiile referitoare la activul personal prevăzute de art. 48 alin. (2) și (3): "nu poate face obiectul unei executări silite sau al unei tranzacții, nu poate fi cesionat sau gajat, sub sancțiunea nulității actelor respective".

Afirmă recurentul că, în aplicarea Legii nr. 411/2004, Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis Norma nr. 27/2017 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat. Utilizarea activului personal net al participantului, în caz de deces, face obiectul Secțiunii a 3-a, art. 10 -18 din Normă.

În plus față de textul art. 38 din Legea nr. 411/2004, în art. 12 alin. (5) din normă se prevede următoarele: "Beneficiarul care este participant la un fond de pensii administrat privat nu poate ceda prin actul de partaj menționat la alin. (2) lit. c) [actul de partaj voluntar-n.n.] dreptul de proprietate asupra contravalorii activului net al participantului decedat",

Susține recurentul, reiterând argumentația expusă în fața instanței de fond, că textul art. 12 alin. (5) din normă excede textului art. .38 din Legea nr. 411/2004, adăugând la lege. Art. 38 din Legea nr. 411/2004 este singurul text care reglementează situația decesului unui participant la fond, înainte de deschiderea dreptului la pensia privată, fără a legifera o derogare de la C. civ. în ce privește procedurile succesorale. Inclusiv instanța de fond constată prin considerentele sentinței nr. 134/CA/09.11.202: "legea specială dispune că participantul nu are dreptul să transmită această contribuție, dar nu cuprinde reglementări în privința beneficiarului ".

Cu toate acestea, în mod greșit, Curtea de Apel a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată, instanța considerând că: "practica în materie succesorală a apreciat că nici beneficiarul nu poate să transmită dreptul moștenit întrucât, in ce îl privește, se aplică principiul "nemo plus iuris adalium transferre potest quam ipse habet"(nimeni nu poate da mai mult decât are): or, potrivit art. 1569 alin. (1)(1) din C. civ., nu pot face obiectul unei cesiuni creanțele care sunt declarate netransmisibile de lege."

Consideră recurentul că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a principiului, fără a distinge între drepturile participanților/beneficiarilor privind activul personal și procedura legală de transmitere a succesiunii, conform C. civ.

Mai arată recurentul că instanța de fond face abstracție de principiile și regulile de aplicare a legislației care reglementează transmiterea activului personal al defunctului către beneficiarii moștenitori.

Între participant și beneficiarii moștenitori transmiterea activului personal este făcută prin legislația incidentă, respectiv:

• legea specială: art. 38 din Legea nr. 411/2004 secondat de art. 10-18 din Norma ASF nr. 27/2017, ca legislație secundară. Raportul dintre cele două este reglementat de art. 4 alin. (3) și art. 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Aplicabilitatea principiului de drept: Lex superior derogat legi inferiori";

• dreptul comun: art. 953 - 1.163 din C. civ.

Raportul dintre legislația specială și dreptul comun se stabilește conform principiului de drept: "specialia generalibus derogant".

În condițiile în care ierahia actelor juridice determină forța juridică a acestora, actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele și potrivit normelor care le guvernează, de nivel superior. Este evident că dispozițiile art. 12 alin. (5) din Norma nr. 27/2017 trebuiau emise în limitele și potrivit normelor care le ordonă și nu pot excede textului art. 38 din Legea nr. 411/2004, în aplicarea căruia a fost emisă. Acestea nu pot să conțină soluții legislative care să fie contrare cu concepția sau finalitatea urmărită de actul de bază, deoarece ar veni în conflict cu acesta.. Aceste aspecte sunt reglementate prin textul art. 4 alin. (3) și 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative

Deși, instanța de fond apreciază mecanismul juridic al partajului succesoral ca "act ce finalizează deferirea moștenirii, punând capăt stării de coproprietate dintre moștenitori" a considerat că: "beneficiarul nu poate să transmită dreptul moștenit întrucât, în ce îl privește, se aplică principiul "nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet"(nimeni nu poate da mai mult decât are): or potrivit art. 1569 alin. (1) din C. civ., nu poate face obiectul unei cesiuni creanțele care sunt declarate netransmisibile de lege". Conform considerentelor instanței, transmiterea activului personal nu se face prin legislația incidență după principiile și regulile de aplicare a acesteia, ce conform principiului enunțat.

Reiterează recurentul faptul că, Legea nr. 411/2004 nu interzice transmiterea activului personal de la participant către beneficiar, iar art. 38, incident în astfel de situații, nu restricționează transmiterea activului personal prin procedurile succesorale reglementate de C. civ.. Singura restricție este introdusă prin legislația secundară: art. 12 alin. (5) din Norma nr. 27/2017.

În temeiul art. 48 alin. (2) și 3) din legea specială, art. 1569 alin. (1) din C. civ. este aplicabil participanților la fond atâta vreme cât aceștia sunt în viață, în cazul beneficiarilor doar după finalizarea procedurilor succesorale. În tăcerea art. 38 din legea specială, aplicabilitatea articolul 1569 alin. (1) din C. civ. nu poate fi extinsă și asupra procedurii succesorale în sine, așa cum o face articolului 12 din norma ASF.

Discutabil este și considerentul instanței de fond în sensul că: "prezentarea certificatului de moștenitor este obligatorie doar în cazul în care moștenitorul nu are calitate de participant la un fond de pensii administrat privat". Per a contrario, rezultă că moștenitorul care are calitate de participant la un fond de pensii administrat privat nu trebuie să-1 prezinte.

În final susține recurentul că o asemenea abordare, pe de o parte, neagă rolul Certificatul de moștenitor, ca "dovada calității de moștenitor", pe de altă parte contravine textului art. 12 alin. (2) lit. c) din Norma ASF care prevede pentru beneficiar obligația de a depune la administratorul fondului de pensii administrat privat certificatul de moștenitor.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Chestiunea de drept dezlegată de instanța de fond și care este supusă controlului judiciar prin intermediul cererii de recurs formulate, constă în faptul de a stabili dacă Norma A.S.F. nr. 27/2017, prin art. 12 alin. (5) este nelegală, prin aceea că adaugă la art. 38 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, în executarea căreia a fost adoptată.

Înalta Curte reține că la emiterea normei mai sus menționate s-au avut în vedere, atât dispozițiile art. 36, art. 37, art. 38 și art. 136 din Legea nr. 411/20046, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cât și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) și d) din O.U.G. nr. 93/2012, precum și pe cele ale art. 24 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 93/2012, A.S.F. exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control asupra sistemului de pensii private conform Legii nr. 411/2004, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea si funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 187/2011 privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private. Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 62/2009.

Norma ASF nr. 27/2017 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat, a fost emisă în virtutea atribuțiilor acestei autorități stabilite prin actele normative menționate anterior, fiind o concretizare prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Constituție, potrivit cărora statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție și protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară.

Analizând criticile recurentului potrivit cărora, "Excedând textului art. 38 din lege (Legea nr. 411/2004), Norma A.S.F. (nr. 27/2017) este singura care îngrădește explicit drepturile succesorale ale moștenitorilor-beneficiari prin textul art. 12 alin. (5), deși este un act normativ de nivel inferior ce trebuia să fie emis în limitele și potrivit normelor de nivel superior pe care le guvernează (...) Aduce o gravă îngrădire a dreptului la moștenire garantat în art. 46 din Constituția României", Înalta Curte constată că art. 12 alin. (5) din Norma ASF este edictat în explicitarea dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 411/2004, fiind o normă de nivel secundar care detaliază regula stabilită de legislația primară a cărei punere în aplicare o asigură.

Este de esența reglementărilor de nivel secundar, indiferent că sunt norme metodologice de aplicare a unei legi, adoptate de Guvern sau reglementări emise de organe ale administrației publice centrale (ministere), ori de norme emise de autorități publice autonome, cu atribuții de reglementare în anumite domenii stabilite prin legi speciale, ca acestea să fie mai detaliate/descriptive decât legea care stă la baza emiterii acestora.

Prevederile din normă a căror anulare este cerută, respectiv dispozițiile art. 12 alin. (5), reprezintă o reglementare necesară în aplicarea prevederilor legale primare. Legiuitorul a înțeles să consacre o reglementare distinctă în legislația secundară care nu excede cadrului legal primar ce reprezintă regula generală. Norma emisă de A.S.F. clarifică modalitatea de punere în aplicare a prevederilor relevante din Legea nr. 411/2004 referitoare la cazul decesului unui participant înainte de deschiderea dreptului la pensia privată, astfel cum se prevede la art. 12 alin. (5) din norma mai sus menționată.

Așadar, textul art. 12 alin. (5) din Norma A.S.F. nr. 27/2017 nu excedează legii, ci permite punerea în aplicare a prevederilor art. 38 din Legea nr. 411/2004, fiind de natură a oferi soluții pentru problemele întâlnite în practică.

Sub acest aspect, relevanță au și dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:"(2) Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficientele lesislației în vigoare ".

Această regulă instituie cerința utilității normei din legislația secundară. în sensul că rolul legislației secundare este acela de a înlătura eventualele lipsuri de reglementare identificate în practică la nivelul legislației primare, de a aplica și explica textul de lege, reglementarea secundară fiind de natură a introduce în legislație, "instrumentele" necesare punerii în aplicare, în cazul de față, a prevederilor art. 38 din Legea nr. 411/2004.

Referitor la susținerile recurentului potrivit cărora, art. 12 alin. (5) din Norma ASF nr. 17/2017 adaugă la lege, îngrădind dreptul la moștenire, principiu fundamental reglementat prin dispozițiile art. 46 din Constituție, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, având în vedere că, dimpotrivă, prin norma menționată, în întregul ei, se consacră dreptul moștenitorilor participantului decedat de a deveni beneficiari ai activului net al pensiei private la care a contribuit defunctul lor autor, stabilindu-se anumite obligații în sarcina administratorului fondului de pensie, tocmai în vederea protejării drepturilor beneficiarilor moștenitori.

Interdicția prevăzută de art. 12 alin. (5) din norma ASF nu vizează dreptul la moștenire asupra activului net al pensiei private deținută de autorul decedat în contul administratorului, moștenire care poate fi a unui beneficiar unic sau în cote- părți, ci se referă la înstrăinarea de către un beneficiar care este și participant la un fond de pensii privat, printr-un act de partaj voluntar, a dreptului de proprietate asupra contravalorii activului net a participantului decedat.

Cu alte cuvinte, beneficiarul moștenitor are dreptul, recunoscut prin art. 12 alin. (1) și (2) din Norma ASF nr. 17/2017 de a primi contravaloarea activului net al participantului decedat, dobândind astfel drept de proprietate asupra sumei primite.

Prin urmare, beneficiarul nu poate să înstrăineze printr-un act de partaj voluntar, întocmit anterior formulării cererii către administrator pentru primirea contravalorii activului net, un drept de proprietate asupra unei sume de bani, drept de proprietate care se naște în persoana beneficiarului doar în momentul primirii sumei constituite cu titlu de pensie privată de către participantul decedat.

Înalta Curte reține că din întreaga reglementare a Legii nr. 411/2004 și a Normei ASF nr. 17/2017, rezultă caracterul intuituu personae al contribuției participantului la un fond de pensii administrat privat, motiv pentru care art. 48 alin. (2) și (3) din Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a consacrat inalienabilitatea și insesizabilitatea activului personal deținut cu titlu de pensie la un fond privat.

În acest context, dispozițiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 411/2004 potrivit cărora, "Drepturile beneficiarilor prevăzuți la alin. (1) sunt aceleași cu cele ale participanților la acel fond de pensii" nu lasă loc de o interpretare, în sensul că moștenitorii participanților decedați pot să aibă și alte drepturi recunoscute însă, de reglementările de drept civil/comun din materia moștenirii.

Abordarea juridică propusă de recurentul-reclamant nu poate fi primită, deoarece dreptul succesoral nu poate fi exercitat cu încălcarea unor limitări impuse prin legi speciale, astfel cum este și Legea nr. 411/2004, astfel cum a fost pusă în executare prin Norma ASF nr. 17/2017.

În acest context, Înalta Curte reține că art. 12 alin. (5) din Norma nr. 17/2017 nu face decât să expliciteze prevederea legală conținută în art. 38 alin. (2) din Legea nr. 411/2004, în sensul de a menționa expres că interdicția impusă participanților de a nu putea înstrăina, cesiona, gaja activul net al pensiei private, se aplică și beneficiarilor moștenitori, în cazul întocmirii unui act de partaj voluntar, ca singură situație juridică creată între mai mulți moștenitori ai aceluiași participant, în care s-ar fi putut proceda la cesiunea dreptului de a primi contravaloarea activului net între beneficiarii participantului decedat.

Așadar, chiar dacă există un act de partaj voluntar între moștenitorii participantului decedat, în ceea ce privește activul net al pensiei administrată de un fond privat, fiecare moștenitor trebuie să își păstreze cotele cuvenite potrivit legii și să primească, potrivit acestora, contravaloarea cuvenită din activul net existent în contul administratorului.

În considerarea argumentației expuse, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod judicios, a dat relevanță principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet și l-a coroborat cu dispozițiile art. 1569 alin. (1) din C. civ., conchizând că nimeni nu poate transmite mai mult decât are, iar creanțele care sunt declarate netransmisibile prin lege nu pot fi cesionate.

Pe de altă parte, din economia dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Norma ASF nr. 17/2017, pentru valorificarea dreptului de utilizare a activului personal net al participantului decedat, beneficiarului îi sunt permise doar opțiunile stabilite de lege, și anume: fie cumularea conturilor, dacă beneficiarul are el însuși calitate de participant, fie plata unică ori în rate pe o durată de maximum 5 ani, dacă moștenitorul nu are calitate de participant la un fond de pensii administrat privat."

Or, interdicția impusă de art. 12 alin. (5) din Norma ASF nr. 17/2017 vizează doar beneficiarii care au și calitatea de participanți la un fond de pensii administrat privat și care se încadrează în categoria beneficiarilor care au dreptul la cumularea celor două conturi (art. 12 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 17/2017). Logica juridică a acestei prevederi se regăsește în faptul că prin cumularea celor două conturi (al participantului decedat și al beneficiarului moștenitor) este creat un cont unic, pe numele beneficiarului care însă are și calitatea de participant în nume propriu, dreptul său de dispoziție privind activul net al pensiei private, rezultat din contopirea celor două active, fiind grevat de interdicțiile impuse de art. 48 alin. (2) și (3) din Legea nr. 411/2004.

De altfel, așa cum am precizat mai sus, dreptul de proprietate asupra contravalorii activului net se naște doar în momentul remiterii efective a sumei aflate în cont, către beneficiarul moștenitor.

Așadar, în masa succesorală a persoanei decedate intră și contribuția pe care a avut-o la un fond de pensii administrat privat, pilon II. Această contribuție este inalienabilă prin acte între vii - regim juridic stabilit prin Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Deși este permisă transmisiunea dreptului asupra contribuției prin moștenire, moștenitorului participant îi este interzisă cesiunea dreptului de proprietate asupra contravalorii activului net, deoarece prin cumularea activelor el a rămas doar participant, neputând cesiona dreptul său unui comoștenitor prin act de partaj voluntar.

Înalta Curte constată că afirmațiile recurentului -reclamant, conform cărora, instanța de fond " nu ține cont de textele art. 4 alin. (3) și 81 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativa pentru elaborarea actelor normative" nu pot fi reținute.

În acord cu prima instanță, instanța de control judiciar constată că Norma A.S.F. nr. 27/2017 clarifică modalitatea de punere în aplicare a prevederilor relevante din Legea nr. 411/2004 referitoare la modul în care activul personal al participantului este utilizat în anumite situații speciale legate de împlinirea vârstei de pensionare, de invaliditate sau deces.

Prevederile din Normă a căror anulare este cerută în prezenta cauză, respectiv art. 12 alin. (5), reprezintă o reglementare necesară în aplicarea prevederilor legale primare. Legiuitorul a înțeles să consacre o reglementare distinctă în legislația secundară care nu excede cadrului legal primar ce reprezintă regula generală. Norma emisă de A.S.F. explicitează modalitatea de punere în aplicare a prevederilor art. 38 alin. (1) și (2) din Legea nr. 411/2004 referitoare la cazul decesului unui participant înainte de deschiderea dreptului la pensia privată.

În ceea ce privește alegațiile referitoare la prezentarea certificatului de moștenitor de către beneficiar, Înalta Curte constată că este adevărat că Norma ASF nr. 17/2017, impune prin art. 12 obligativitatea prezentării lui ca dovadă a moștenirii doar în situația beneficiarilor care nu au calitatea de participanți și care au dreptul la plata contravalorii activului net, însă, această chestiune nu are incidență asupra legalității art. 12 alin. (5) din același act normativ, care vizează situația beneficiarilor participanți la un fond privat de pensii.

Pe de altă parte, norma nu impune prezentarea de către beneficiar doar a certificatului de moștenitor ca dovadă exclusivă a acestei calități, fiind enumerate și alte înscrisuri care au aceeași putere doveditoare în ceea ce privește calitatea de moștenitor.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 134/CA/2021 din 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea– secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2022.