ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 135/2022

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere de ordonanța președințială prin care a solicitat suspendarea provizorie a executării măsurilor dispuse în sarcina reclamantei prin Decizia nr. 55/25.09.2020, respectiv de plată a amenzii în cuantum de 219.684,45 RON, reprezentând 2,6% din cifra de afaceri realizată în anul 2019, până la soluționarea dosarului nr. x/2021 înregistrat pe rolul Curții de Apel.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 254 din 4 martie 2021, a respins cererea de suspendare precizată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

În motivarea recursului, se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii, în mod cumulativ, a condițiilor privind existența unor cazuri bine justificate și a unei pagube iminente, motiv pentru care cererea de suspendare a fost respinsă, ca neîntemeiată."

Deoarece instanța de fond a observat că deși la nivelul anului 2019 profitul societății a fost în valoare de 108.000 RON, la nivelul anului 2020 acesta a fost considerabil mai mic, respectiv de 18.438 RON.

Astfel, dat fiind nivelul ridicat al cheltuielilor la care se adaugă și ratele de achitat către firmele de leasing, plata amenzii stabilite în sarcina reclamantei ar afecta semnificativ desfășurarea normală a activității societății.

Se mai precizează că societatea are deja încheiată o eșalonare de plată, iar în situația în care Consiliul Concurenței ar proceda la poprirea conturilor, întreaga activitate a societății ar fi blocată și nu ar mai putea face față plăților către furnizorii de combustibil, salariilor, fapt ce ar cauza incapacitatea de plată și ulterior, deschiderea procedurii insolvenței.

Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului.

Înalta Curte constată întemeiată excepția invocată, fiind incidente în cauză dispozițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate(ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Mai mult, în susținerea excepției nulității recursului, din analiza argumentelor invocate prin cererea de recurs de recurentă nu sunt identificat aspecte care ar impune incidența unor motive de casare de ordine publică, ce ar putea permite instanței de fond să facă aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Chiar dacă recurenta își întemeiază cererea de recurs în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în realitate, aceasta formulează o analiză pur teoretică cu privire la argumentele pentru care instanța de fond poate reține un caz bine justificat, fără însă a indica în mod concret care sunt argumentele sale privind nelegalitatea sentinței recurate în ceea ce privește această condiție de exercitare a acțiunii în suspendarea executării actului administrativ (potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004), pentru ca, ulterior să prezinte totuși aspecte punctuale cu privire la paguba iminentă (fundamentate pe o probă invocată direct în recurs).

Înalta Curte retine ca motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat. În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

Deoarece recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, pe cale de consecință va anula recursul în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimat prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 254 din 4 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2022.