ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1335/2022

Ședința publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 03 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, suspendarea executării Deciziei de Impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, emisă sub nr. F-TM 364 din 29.07.2020 de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a finanțelor publice Timiș, Activitatea de inspecție fiscală, în baza RTF F-TM 359 din 29.07.2020 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a finanțelor publice Timiș, Activitatea de inspecție fiscală, cu privire la: suma de 1.402.653 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar; suma de 1.977.274 RON reprezentând T.V.A. suplimentar de plată; suma de 626.996 RON reprezentând impozit pe venituri din alte surse, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 256 din 5 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei de interes, s-a respins excepția lipsei de obiect și s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș.

S-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 17.507 RON, după rămânerea definitivă a sentinței.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta, solicitând casarea sentinței, cu consecința admiterii acțiunii și suspendării executării deciziei de Impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, emisă sub nr. F-TM 364 din 29.07.2020 de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a finanțelor publice Timiș - Activitatea de inspecție fiscală.

S-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În privința condiției pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, a precizat recurenta – reclamantă că executarea actului administrativ ar avea urmări negative nu numai asupra societății, ci și asupra terților și bugetului de stat.

Paguba care s-ar produce nu poate fi înlăturată altfel decât prin suspendarea executării actului administrativ-fiscal întrucât, contrar susținerilor instanței de fond, eventualul remediu și posibilitatea de recuperare a sumelor stabilite în mod eronat, reprezintă doar noțiuni teoretice, din moment ce nici în momentul de față - când măsurile asigurătorii dispuse de organele fiscale (și care au dus poprirea sumelor existente în contul societății) au fost anulate definitiv de Curtea de Apel Timișoara - organul fiscal refuză în mod expres eliberarea sumelor de bani indisponibilizate prin poprire înainte de suspendarea executării silite si chiar plata drepturilor salariale din acestea.

A arătat recurenta – reclamantă că aceasta nu mai dispune de disponibilul bănesc necesar pentru a acoperi debitul stabilit în mod nelegal, nu are posibilitatea de a apela la alte finanțări pentru o asemenea sumă de bani, sau posibilitatea de a obtine un alt credit bancar în scopul achitării unor datorii fiscale. Totodată, a susținut că are în momentul de față o sumă de peste 1.000.000 RON indisponibilizată în mod nelegal de către organele fiscale, iar continuarea executării prezentului act administrativ fiscal va duce la sistarea plăților, iar inițierea măsurilor de executare silită ar cauza pagube însemnate, având în vedere că majoritatea bunurilor, precum și viitoarele venituri, sunt necesare desfășurării activității, plății salariaților și achitării obligațiilor curente la bugetul de stat.

Sub aspectul condiției cazului bine justificat s-a invocat nerespectarea dispozițiilor legale imperative privind perioada inspecției fiscale și intervenția prescripției dreptului de a fi stabilite în sarcina sa obligații fiscale; îngrădirea dreptului constituțional la apărare, raportat la nereținerea împrejurării sustragerii din autoturismul contabilului societății a 2 laptopuri, conținând bazele de date informatice ale contabilității societății, alături de documentele primare - facturi, chitanțe; încălcarea dispozițiilor legale privind folosirea datelor cu caracter personal, chestiune condamnată de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în afacerea C-201/14, Bara; încălcarea principiului legalității și aplicării unitare a legislației fiscale; invocarea și aplicarea de către organul fiscal, ca temei legal, a unor dispoziții legale în mod arbitrar prin motivarea nedeductibilitătii TVA în baza prevederilor legale ce reglementează impozitul pe profit și invers, aspecte asupra cărora prima instanță nu s-a pronunțat, motivat de necesitatea "nerejudecării fondului".

în drept, recursul s-a întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În mod corect prima instanța a constatat faptul că în motivarea cererii de suspendare reclamanta-recurenta a invocat, în esență, ca motive de nelegalitate și netemeinicie, aspecte ce țin de fondul cauzei.

Organul de executare fiscal din cadrul A.J.F.P.Timis a dispus masuri de ridicare sechestru/de suspendare a executării silite, în acest sens fiind emise Decizia nr. 677/13.01.2021 de ridicare a sechestrului asigurător prin care s-a ridicat sechestrul asigurător instituit prin Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x/02.06.2020 si Decizia nr. 720/13.01.2021 de suspendare, temporară, totală sau parțială a indisponibilizării reținerilor prin care a fost suspendata poprirea asiguratorie.

În raport de aceste împrejurări, societatea recurentă nu se află în situația suportării unor pierderi nerecuperabile, în cazul anulării ulterioare a actului administrativ fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Societatea reclamantă A. S.R.L. a fost supusă unei inspecții fiscale, finalizată prin raportul de inspecție fiscală nr. x din 29.07.2020, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x din 29.07.2020 de către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș prin care s-au stabilit obligații fiscale reprezentând 1.402.653 RON, impozit pe profit suplimentar, 1.977.274 RON, TVA suplimentar de plată și 626.996 RON, reprezentând impozit pe venituri din alte surse.

A reținut prima instanță că reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x din 29.07.2020, soluționarea contestației fiind suspendată la momentul pronunțării sentinței.

Reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând, în condițiile art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, emise sub nr. F-TM 364 din 29.07.2020 de AJFP Timiș.

Prezentul recurs privește modalitatea de interpretare a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării unui act administrativ și de aplicare concretă a acestora în cauza de față.

Înalta Curte constată că recursul, astfel cum a fost formulat, este nefondat, deoarece recurenta – reclamantă nu a invocat nicio împrejurarea de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Instanța reține că motivarea recursului privește exclusiv îndeplinirea condiției pagubei iminente, recurenta – reclamantă, arătând prin expunerea exhaustivă a situației încasărilor și plăților societății pe o perioadă de 6 luni, că executarea, chiar și eșalonată a debitelor stabilite prin decizia de impunere, ar prejudicia-o în mod iremediabil.

Din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 554/2004.

Obligarea la plata unei sume de bani nu este suficientă pentru a justifica îndeplinirea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Reclamanta, care are sarcina probei, trebuie să demonstreze în concret că punerea în executare a actului administrativ determină disfuncții importante în activitatea sa, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

În plus, se constată că prima instanță a reținut că societatea reclamantă beneficiază de eșalonarea la plata a obligațiilor fiscale neachitate în baza Deciziei de eșalonare la plata obligațiilor fiscale nr. 41501/14.12.2020 și a Deciziei de eșalonare la plata obligațiilor fiscale nr. 51583/31.12.2020 emise de A.J.F.P. Timiș, că beneficiază și de amânarea la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare în baza Deciziei de amânare la plata a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. 415011/14.12.2020.

Totodată s-a constatat că organul de executare fiscală a procedat la ridicarea sechestrului/suspendarea executării silite, prin emiterea Deciziei nr. 677/13.01.2021 de ridicare a sechestrului asigurător prin care s-a ridicat sechestrul asigurător instituit prin Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x/02.06.2020 și Decizia nr. 720/13.01.2021 de suspendare, temporară a indisponibilizării reținerilor prin poprire.

Cu privire la aceste constatări ale primei instanțe, prin perspectiva dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, recurenta –reclamantă nu a formulat critici, astfel că nu s-a probat îndeplinirea condiției pagubei iminente.

În ceea ce privește ce-a de a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2204, Înalta Curte reține că, prin recurs s-au enumerat o serie de motive care susțin aparența de nelegalitate (durata inspecției, intervenirea prescripției, încălcarea hotărârii din cauza C-201/14 Bara, încălcarea principiului legalității și aplicării unitare a legislației fiscale, îngrădirea dreptului la apărare), fără însă a se argumenta în concret în ce măsura hotărârea instanței de fond reprezintă rezultatul unei greșite aplicării a normelor de drept material, potrivit cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Reține Înalta Curte că existența unui caz bine justificat poate fi reținuta dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ.

Suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

În acord cu soluția primei instanțe, Înalta Curte apreciază că analizarea lor pe calea prezentei cereri de suspendare ar presupune o verificare minuțioasă a tuturor elementelor ce au stat la baza emiterii notificării. Or, această împrejurare ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, aspectele de nelegalitate enumerate de recurenta – reclamantă, în lipsa unor motive concrete de recurs, nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

Având în vedere aceste considerente, nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că nu se impune reformarea soluției pronunțate de instanța de fond, în sensul casării sentinței și admiterii cererii de suspendare.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 256 din 5 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 martie 2022.