ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1127/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., reprezentată legal prin administrator special B. și lichidator judiciar C., în contradictoriu cu pârâții ANAF - Direcția de Soluționare a Contestațiilor, D. - Director General al ANAF - Direcția de Solu­ționare a Contestațiilor, DGRFP Craiova și AJFP Dolj, a solicitat obligarea pârâtelor să soluționeze contestațiile fiscale formulate împotriva:

A solicitat și obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000 RON + TVA/lunar începând cu 04.09.2019 și până la soluționarea contestațiilor mai sus indi­cate, reprezentând prejudiciul material suferit de aceasta ca urmare a refuzului de soluționare.

Prin sentința nr. 449 din 19 decembrie 2019, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- Respinge excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului semnatar al cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul D. - director general al ANAF - Direcția de soluționare a contestațiilor;

- Respinge excepția inadmisibilității cererii reclamantei, invocată de pârâtul D. și de pârâtele DGRFP Craiova și AJFP Dolj;

- Respinge excepția tardivității cererii invocată de pârâtul D. și de pârâtele DGRFP Craiova și AJFP Dolj;

- Respinge excepția lipsei de obiect a acțiunii;

- Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților DGRFP Craiova, AJFP Dolj și D., și respinge acțiunea formulată împotriva acestora, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin administrator special B. și prin lichidator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor;

- Obligă pârâta ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să soluționeze contestațiile fiscale formulate împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. xnr. 159 din 28 martie 2014, înregistrată la AJFP Dolj sub nr. x/24.04.2014 și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x din 06.05.2015, raportul de inspecție fiscală nr. x din 06.05.2015 și procesul-verbal nr. x din 05.05.2015, înregistrat la AJFP Dolj sub nr. x/04.06.2015;

- Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 1000 RON + TVA/lunar, începând cu 04.09.2019 și până la soluționarea contestațiilor.

Împotriva sentinței nr. 178 din 26 iunie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta A. S.R.L., reprezentată legal prin administrator special B. și lichidator judiciar C. și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Reclamanta A. S.R.L. a solicitat casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000 RON + TVA/lunar începând cu 04.09.2019 și până la soluționarea contestațiilor.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a invocat, în esență, că amânarea soluționării dosarului de insolvență nr. x/2015 și plata onorariului datorat lichidatorului s-a datorat refuzului pârâtelor de a soluționa contestațiile fiscale.

În susținerea recursului, reclamanta depus la dosar raportul de activitate întocmit de lichidatorul judiciar pentru termenul de judecată din 23.04.2019 în dosarul nr. x/2015 .

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și respingerea în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat, în esență, că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 281 alin. (2), alin. (5) și alin. (6) Codul de procedură fiscală (2015) .

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare la data de 13.03.2020 prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

Intimata-pârâtă a susținut că reclamanta nu a dovedit faptul că procedura de insolvență a fost prelungită doar din cauza nesoluționării contestațiilor fiscale iar, în baza dispozițiilor art. 39 alin. (4) – alin. (8) din Legea nr. 85/2014, în lipsa disponibilităților bănești, onorariul lichidatorului nu este plătit de către debitor, fiind achitat din fondul gestionat de Ministerul Justiției.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare la data de 25.02.2020 prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondat.

Intimata-reclamantă a susținut că refuzul de soluționare al organului fiscal este nefondat, fiind în mod corect sancționat de către instanța de judecată care l-a obligat la soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor de impunere.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte mai reține că reclamanta nu a făcut dovada că onorariul lichidatorului judiciar a fost suportat din averea debitoarei, existând posibilitatea ca acest onorariu să fie suportat din fondul de lichidare în conformitate cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

În consecință, contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că instanța de fond nu a interpretat sau aplicat în mod greșit dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 privind repararea pagubei cauzate printr-un act administrativ unilateral.

Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație fiscală înregistrată la AJFP Dolj sub nr. x/24.04.2014.

Prin decizia de impunere nr. x din 06.05.2015 emisă de AJFP Dolj au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum de 3.958.300 RON, stabilite ca urmare a calculării unei baze impozabile stabilită su­plimentar în cuantum de 18.807.983 RON, decizie împotriva căreia reclamanta a formulat contestație fiscală înregistrată la DGRFP Craiova sub nr. x/04.06.2015.

După comunicarea deciziilor de impunere, A. a formulat contestație fiscala împotriva acesteia, înregistrata la DGRFP Craiova sub nr. x/04.06.2015.

În conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală (2015), forma în vigoare la data emiterii deciziilor de dezinvestire:

"Art. 1. - Definiții

În înțelesul prezentului cod, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) înregistrarea fiscală a contribuabililor/plătitorilor și a altor subiecte ale raporturilor juridice fiscale;

b) declararea, stabilirea, controlul și colectarea creanțelor fiscale;

c) soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale;

d) asistența/îndrumarea contribuabililor/plătitorilor, la cerere sau din oficiu;

e) aplicarea sancțiunilor în condițiile legii;

(…)

Art. 281. - Comunicarea deciziei și calea de atac

(1) Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluționare a contestației, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

(2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

(…)

(5) În situația nesoluționării contestației în termen de 6 luni de la data depunerii contestației, contestatorul se poate adresa, pentru anularea actului, instanței de contencios administrativ competente potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. La calculul termenului de 6 luni nu se iau în considerare perioadele prevăzute la art. 77 alin. (2) și nici cele în care procedura de soluționare a contestației este suspendată potrivit art. 277.

(6) Procedura de soluționare a contestației încetează la data la care organul fiscal a luat la cunoștință de acțiunea în contencios administrativ formulată de contribuabil/plătitor.

(…)

Art. 352. - Aplicarea legii noi și ultraactivarea legii vechi

(1) Dispozițiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare.

(2) Procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi (…)".

Înalta Curte reține că soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale reprezintă o procedură de administrare în sensul dispozițiilor art. 1 pct. 2 lit. c) Codul de procedură fiscală (2015) iar contestațiile formulate de către reclamantă au fost înregistrate înainte datei de 01.01.2016, dată la care a intrat în vigoare Codul de procedură fiscală din anul 2015.

În consecință, contrar susținerilor recurentei-pârâte, dispozițiile art. 281 alin. (2), alin. (5) și alin. (6) Codul de procedură fiscală (2015) nu sunt aplicabile în cauză, fiind incidente dispozițiile privind soluționarea contestațiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală din anul 2003.

În conformitate cu dispozițiile art. 209 Codul de procedură fiscală (2003), în vigoare la data formulării contestațiilor:

"Art. 209 - Organul competent

(1) Contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situației emise în conformitate cu legislația în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziție de măsuri, precum și împotriva deciziei de reverificare se soluționează de către:

a) structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 5 milioane RON, precum și pentru contestațiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepția celor emise de organele centrale de inspecție/control;

b) structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice competentă conform art. 36 alin. (3) pentru administrarea contribuabililor nerezidenți care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, pentru contestațiile formulate de aceștia, ce au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 5 milioane RON, precum și pentru contestațiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepția celor emise de organele centrale de inspecție/control;

c) Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesoriile acestora, precum și măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 5 milioane RON sau mai mare, pentru contestațiile formulate de marii contribuabili, precum și cele formulate împotriva actelor enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale de inspecție/control, indiferent de cuantum (…)".

Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă avea obligația de a soluționa contestațiile fiscale în baza dispozițiilor art. 209 alin. (1) lit. c) Codul de procedură fiscală (2003).

Împrejurarea că reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea deciziilor de impunere nu poate constitui un temei pentru aplicarea unor dispoziții de procedură fiscală care nu erau incidente în soluționarea contestațiilor, respectiv dispozițiile art. 281 alin. (6) Codul de procedură fiscală (2015).

De altfel, prin sentința nr. 225/29.05.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin nerecurare, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea promovată de reclamantă împotriva deciziilor de impunere, reținându-se în speță incidența dispozițiilor Codului de procedură fiscală din anul 2003.

În consecință, contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reține că instanța de fond nu a interpretat sau aplicat în mod greșit dispozițiile art. 281 Codul de procedură fiscală (2015).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta – reclamantă A. S.R.L. (A.) - în insolvență, prin administrator special B. și prin lichidator judiciar C., și de recurenta – pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 449/2019 din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2022.