ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1020/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.06.2019 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat obligarea pârâtei să emită un răspuns petițiilor nr. x și y din data de 17 aprilie 2019.

Prin sentința civilă nr. 551 din 7 octombrie 2019, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligând pârâta la soluționarea petițiilor înregistrate sub nr. x/17.04.2019 și y/17.04.2019.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea recursului, recurenta – pârâtă a arătat că prin petițiile la a căror soluționare a fost obligată, reclamantul a solicitat soluționarea cu prioritate a dosarului nr. x C. civ., precum și comunicarea unei fotocopii a dosarului de despăgubire nr. x

Cu toate acestea, prin petiția înregistrată la instituția recurentă cu nr. x la data de 10.11.2016, domnul A. a comunicat că titularii dosarului de despăgubire au decedat, urmând ca după definitivarea procedurii de succesiune, să indice moștenitorii legali ai respectivelor drepturi.

Deși recurenta a comunicat un răspuns petentului la memoriile sale, solicitându-i certificatul de moștenitor care atestă calitatea sa de persoană îndreptățită în dosarul de despăgubire, în lipsa unui certificat de moștenitor (care nu a fost depus până în prezent la dosarul de despăgubire), apreciază că instanța de fond a considerat în mod greșit faptul că poate răspunde solicitărilor reclamantului de soluționare cu prioritate a dosarului de despăgubire și de comunicare a unei fotocopii a acestui dosar. În susținerea celor afirmate, a anexat răspunsul nr. x/01.10.2019.

Intimatul – reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității, netimbrării, inadmisibilității, lipsei calității procesuale active, lipsei dovezii calității de reprezentant și nulității recursului, excepții ce au fost soluționate la termenul de judecată din 22.02.2022, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Totodată, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 "Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă."

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâtei la soluționarea cererii reclamantului, așa cum a solicitat expres prin cererea introductivă.

Instanța de control judiciar reține că intimatul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al pârâtei de a răspunde petițiilor înregistrate sub nr. x/17.04.2019 și y/17.04.2019.

Făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor legale mai sus redate, Curtea constată că în cauză nu se poate reține existența unui refuz nejustificat de soluționare a petițiilor reclamantului, prin care a solicitat soluționarea cu prioritate a dosarului nr. x C. civ., precum și comunicarea unei fotocopii a dosarului de despăgubire nr. x

Înalta Curte constată că, anterior, prin petiția înregistrată la instituția recurentă cu nr. x la data de 10.11.2016, intimatul-reclamant a comunicat că titularii dosarului de despăgubire au decedat, urmând ca după definitivarea procedurii de succesiune, să indice moștenitorii legali ai respectivelor drepturi .

Față de această împrejurare, recurenta a comunicat un răspuns petentului la petițiile înregistrate sub nr. x/17.04.2019 și y/17.04.2019, solicitându-i certificatul de moștenitor care atestă calitatea sa de persoană îndreptățită în dosarul de despăgubire, în lipsa acestei dovezi care să ateste calitatea de persoană îndreptățită în dosarul de despăgubire cererea neputând fi luată în considerare .

În aceste condiții, Înalta Curte reține că, în mod greșit, prima instanță a admis acțiunea reclamantului, neputându-i fi imputată autorității pârâte împrejurarea că nu a comunicat un răspuns petițiilor reclamantului înregistrate sub nr. x/17.04.2019 și y/17.04.2019.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 551 din 7 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.