ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 956/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 2 martie 2015, sub nr. x/2015, astfel cum a fost precizată la 3 noiembrie 2017, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâților C. și D. la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând contravaloarea avansului achitat (60.000 euro) și investițiile realizate la imobilul situat în Iași, șos. x, jud. Iași (40.000 euro), precum și a cheltuielilor de judecată.

Pârâții au formulat cerere reconvențională în cadrul căreia au solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 13.500 euro, echivalent în RON la cursul BNR, cu titlu de lipsă folosință imobil pentru perioada aprilie 2012 - iunie 2014 și a dobânzii legale aferente despăgubirilor solicitate, calculate de la data introducerii acțiunii și până la plata integrală.

Prin sentința nr. 1054 din 4 iulie 2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de ambele părți. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a dispus obligarea pârâților C. și D., în solidar, să plătească reclamanților suma de 92.850 RON cu titlu de contravaloare îmbunătățiri imobil. A respins cererea de obligare a pârâților reclamanți la restituirea sumei achitată cu titlu de avans preț în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 8 mai 2008. A admis, în parte, cererea reconvențională și a obligat reclamanții pârâți A. și B. să plătească pârâților reclamanți C. și D. suma de 95.994 RON, cu titlu de contravaloare lipsă de folosință imobil în perioada aprilie 2012- iunie 2014. A obligat reclamanții pârâți A. și B. să plătească pârâților reclamanți C. și D. suma de 5.818,70 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat reclamanții pârâți A. și B. să plătească expertului E. suma de 541 RON cu titlu de diferență onorariu final. A obligat, în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, pârâții reclamanți C. și D. să plătească Statului Român suma de 2.962 RON reprezentând taxa de timbru aferentă pretențiilor admise ale reclamanților pârâți cu privire la care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar, dispunându-se scutirea de la plata acesteia și a hotărât că restul taxei judiciare de timbru pentru cererea de chemare în judecată, în valoare de 5080 RON, pentru care s-a acordat scutirea de la plată, va rămâne în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe au promovat apel reclamanții A. și B., cale de atac cu care Curtea de Apel Iași, secția civilă a fost învestită.

Prin încheierea din 30 iunie 2020, Curtea de Apel a dispus suspendarea judecății pricinii în aplicarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au înfățișat la strigarea cauzei și nici nu au cerut în scris judecarea în lipsă, apreciindu-se că operează un caz de suspendare voluntară.

Prin decizia civilă nr. 420 din 5 octombrie 2021, Curtea de Apel Iași, secția civilă a constatat perimată cererea de apel declarată împotriva sentinței nr. 1054 din 4 iulie 2019.

Decizia de perimare a fost atacată pe calea recursului de către reclamanții A. și B., recurenții invocând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului, au susținut că, în mod nelegal, a fost admisă excepția de perimare, deși termenul prevăzut de art. 416 C. proc. civ. nu era împlinit.

Au arătat că încheierea din 15 septembrie 2020, prin care a fost anulată, ca netimbrată, cererea de repunere pe rol, a fost atacată cu recurs, cale de atac respinsă ca nefondată la 15 septembrie 2021. În pofida soluției nefavorabile acestora, exercitarea căii de atac reprezentă o dovadă clară de întrerupere a cursului perimării în contextul în care instanța de fond a acordat termene în această perioadă, ultimul fiind stabilit la 5 octombrie 2021.

Recurenții au apreciat că sancțiunea perimării pentru lăsarea pricinii în nelucrare nu putea interveni în raport de cele trei cereri de repunere pe rol, o cerere de ajutor public judiciar și recursul formulat împotriva încheierii din 15 septembrie 2020.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru și a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 24 martie 2022, recursul a fost admis în principiu și, în vederea soluționării, s-a fixat termen de judecată la 5 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin întâmpinare, intimații C. și D. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul reclamanților are caracter nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În argumentarea căii de atac exercitate, recurenții au susținut că în mod greșit s-a constatat perimată cererea de apel, deși în cursul judecării apelului formulaseră trei cereri de repunere pe rol și recurs împotriva încheierii din 15 septembrie 2020, cale de atac care a întrerupt curgerea termenului de 6 luni.

Prin decizia contestată în speță, Curtea de Apel a aplicat sancțiunea perimării cererii de apel formulate de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1054 din 4 iulie 2019 a Tribunalului Iași, secția I civilă, reținând că de la momentul suspendării pricinii în virtutea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., 30 iunie 2020, au trecut mai mult de 6 luni de când părțile s-au desistat de soluționarea procesului, iar cererile de repunere pe rol nu sunt de natură a întrerupe cursul perimării câtă vreme s-a dispus o soluție de anulare pentru lipsa timbrajului.

Întrucât critica evocată conturează o aplicare greșită a normelor de procedură ce reglementează sancțiunea perimării, art. 416 și 417 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o evalua în coordonatele ipotezei de casare înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nu ale pct. 8 al aceleiași norme, cum s-a menționat în recurs. Totodată, se apreciază că motivul de recurs de la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. este invocat în mod formal, recurenții neindicând în concret care ar fi aspectele străine de natura cauzei pe care se fundamentează soluția de perimare, prin urmare nu va constitui obiect de critică în recurs.

Norma prevăzută de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. dispune că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2), termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Pentru a interveni perimarea în materie civilă trebuie ca pricina, indiferent de etapa procesuală în care se află, să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel cum se dispune prin art. 417 C. proc. civ., cursul perimării este întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Pentru a răspunde criticii formulate, Înalta Curte apreciază util a evoca succesiunea actelor de procedură îndeplinite în fața instanței de apel, în contextul în care s-a susținut, ca argument în combaterea excepției de perimare, că cererile de repunere pe rol ale reclamanților au întrerupt termenul de 6 luni.

Prin încheierea din 30 iunie 2020 s-a dispus suspendarea judecății apelului în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa părților la ambele strigări ale cauzei. La același termen de judecată, instanța de apel a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanți cu privire la taxa judiciară de timbru aferentă apelului.

La 8 iulie 2020 a fost înregistrată la dosar din partea reclamanților prima cerere de repunere pe rol a pricinii, arătându-se că se atacă pe calea reexaminării încheierea din 30 iulie 2020, de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar având ca obiect plata taxei judiciare de timbru aferente căii de atac.

Prin încheierea din 2 septembrie 2020 a aceleiași instanțe a fost respinsă cererea de reexaminare.

La termenul de judecată din 15 septembrie 2020 a fost anulată, ca netimbrată, cererea de repunere pe rol, și a fost menținută măsura suspendării căii de atac. Instanța a notat că părțile și-au îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru aferente cererii de apel, în cuantum de 1.520 RON, însă nu au timbrat solicitarea de repunere pe rol cu suma de 756,22 RON.

Încheierea ce cuprinde aceste măsuri a fost supusă controlului judiciar pe calea recursului, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondată, calea de atac prin decizia nr. 1604 din 15 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2015.

La 24 septembrie 2020 reclamanții au formulat a doua cerere de repunere pe rol, anulată, ca netimbrată, prin încheierea de la 13 octombrie 2020 pe motivul că nu a fost satisfăcută obligația de timbraj aferentă acestei cereri (756,22 RON).

La 29 ianuarie 2021 a treia cerere de repunere pe rol a fost depusă la dosar împreună cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 757 RON.

La termenul din 16 martie 2021, Curtea de Apel a suspendat judecata apelului pentru lipsa părților, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Ulterior acestui termen, la 17 martie 2021, a fost introdusă a patra cerere de repunere pe rol, cu termen de soluționare fixat la 13 aprilie 2021, când instanța dispunând amânarea cauzei, a reținut în discuție excepția de perimare a apelului, admisă prin decizia ce face obiectul recursului pendinte.

Înalta Curte notează că perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de lipsa de stăruință a părții în judecarea litigiului și are la bază tocmai ideea de culpă a părții, care, prin neîndeplinirea obligațiilor procesuale într-un anumit interval de timp, a lăsat cauza în nelucrare.

Se constată că deși primele două cereri de repunere pe rol au fost formulate în decursul celor 6 luni de la momentul suspendării, 30 iunie 2020, nu pot avea semnificația unor acte de întrerupere a termenului de perimare în planul dispozițiilor art. 417 C. proc. civ., raportat la măsura dispusă de instanță, de anulare pentru neplata taxei judiciare de timbru aferente demersului în cauză, părțile înțelegând să atașeze cererilor de fiecare dată numai dovada timbrajului aferent căii de atac a apelului. Așadar, în acord cu raționamentul expus în decizia atacată, aceste acte procesuale nu pot produce consecințe juridice cu privire la curgerea, respectiv împlinirea termenului de perimare, astfel că susținerea recurenților pe acest aspect nu poate fi validată.

Nici exercitarea la 18 septembrie 2020 de către recurenții reclamanți a recursului împotriva încheierii din 15 septembrie 2020, din perspectiva anulării cererii de repunere pe rol de la 8 iulie 2020, nu are ca efect întreruperea curgerii perimării, așa cum în mod nefondat se susține prin cererea de recurs, în lipsa unei soluții pronunțate de instanța ierarhic superioară care să constate caracterul nelegal al măsurii aplicate, ceea ce nu este cazul în speță.

Reține prezenta instanță, în analiza posibilelor acte ce ar întrerupe cursul perimării, că și al treilea demers de repunere pe rol a cauzei, din 29 ianuarie 2021, este fără efect, întrucât a fost formulat ulterior împlinirii termenului de 6 luni de perimare, observându-se că termenul a început să curgă la 30 iunie 2020 și s-a împlinit la 30 decembrie 2020, într-o zi de miercuri, lucrătoare, în aplicarea prevederilor art. 181 alin. (3) C. proc. civ. privind modul de calcul al termenelor.

În consecință, Curtea de Apel a respectat, aplicat și interpretat normele legale incidente în cauză și a statuat în mod corect că termenul de perimare a fost împlinit. Este adevărat că, în aparență, recurenții nu au stat în pasivitate și au formulat mai multe cereri de repunere pe rol în vederea continuării judecății, însă conduita lor culpabilă, de a nu respecta obligațiile impuse de instanță, a determinat împlinirea termenului de perimare a căii de atac a apelului.

Pentru argumentele expuse, constatând că în cauză nu sunt întrunite cerințele pentru a opera motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamanților, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 420 din 5 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2022.