ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 456/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 20 februarie 2014, creditoarea S.C. A. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L. și cu terțul poprit S.C. C. S.A., validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 94/2013 al BEJ D., până la concurența sumei de 2.145.650,32 RON, constituită din debit principal în valoare de 2.099.634,00 RON și cheltuieli de executare silită în valoare de 46.016,32 RON, sumă consemnată în adresa de poprire nr. x/17.01.2014. Prin sentința civilă nr. 5036 din 03 mai 2017, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă cererea și validată poprirea înființată prin adresa nr. x/17.01.2014 a BEJ D., asupra sumelor datorate debitoarei S.C. B. S.R.L., de către terțul poprit S.C. C. S.A., până la concurența sumei de 2.145.650.32 RON, reprezentând debit principal și cheltuieli de executare silită; au fost obligați, în solidar, debitoarea și terțul poprit la plata către creditoarea S.C. A. a sumei de 20 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 2017, petenta S.C. A. a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 5036 din 03 mai 2017 a Judecătoriei Pitești, în sensul stabilirii concrete a sumei pentru care a fost dispusă validarea popririi. Prin sentința civilă nr. 7088 din 31 august 2017, Judecătoria Pitești a admis cererea și a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 5036/03.05.2017, în sensul că instanța a validat poprirea pentru suma de 1.390.918,30 RON, datorată debitoarei S.C. B. S.R.L., de către terțul poprit S.C. C. S.A., sumă care se încadrează în limita creanței în valoare de 2.145.650.32 RON pe care creditoarea S.C. A. o deține împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L.. Prin decizia civilă nr. 252 din 23 ianuarie 2018, Tribunalul Argeș a admis apelul declarat de terțul poprit C. S.A., a anulat sentințele civile nr. 5036/03.05.2017 și nr. 7088/31.08.2017 pronunțate de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/2014 și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de fond. In rejudecare, prin sentința civilă nr. 6230 din 23 octombrie 2019, Judecătoria Pitești a admis, în parte, cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc D., a validat poprirea înființată prin adresa de poprire din data de 17 ianuarie 2014, în dosarul de executare nr. 421/2013 al BEJ D. pentru suma de 21.961,87 RON, datorată de terțul poprit debitorului; a obligat terțul poprit să îi plătească creditoarei suma de 21.961,87 RON și suma de 3.658,67 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței au declarat apel creditoarea, debitoarea și terțul poprit, iar prin decizia civilă nr. 1525 din 28 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2014, au fost admise apelurile declarate de creditoarea E., de către debitoarea B. S.R.L. prin lichidator judiciar F. și de terțul poprit S.C. C. S.A., și a fost schimbată, în parte, sentința civilă nr. 6230 din 23 octombrie 2019, în sensul admiterii cererii de validare poprire pentru suma de 1.390.918,30 RON. Împotriva deciziei civile nr. 1525 din 28 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Argeș s-a formulat cerere de revizuire - obiectul prezentului dosar, înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 21 septembrie 2020, prin care revizuenta C. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații E., Biroul Executorului Judecătoresc D. și B. S.R.L., revizuirea deciziei civile nr. 1525 din 28 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2014, întrucât s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. În motivarea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a arătat ca în dosarul nr. x/2014 s-a pronunțat decizia nr. 1525/2020 din data de 28 iulie 2020, prin care s-a admis apelul declarat de creditoarea E., s-a schimbat în parte sentința atacată și s-a admis în totalitate cererea de validare poprire pentru suma de 1.390.918,30 RON, însă, anterior, prin decizia civilă nr. 252/2018 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2014, privind aceleași părți, obiect și cauză, s-a dispus admiterea apelului declarat de C. S.A. și s-a trimis cauza spre rejudecare. Revizuenta a învederat că cele două hotărâri pronunțate în același litigiu conțin dispoziții potrivnice, cea de-a doua hotărâre neținând cont de chestiunile tranșate de prima hotărâre.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 3547 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta C. S.A., împotriva deciziei civile nr. 1525 din 28 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2014, intimați fiind E., Biroul Executorului Judecătoresc D. și B. S.R.L., prin lichidator judiciar F.; a obligat revizuenta la plata către intimata E. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3121,95 RON. Prin încheierea din 21 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, s-a dispus îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale din cuprinsul minutei și a dispozitivului deciziei civile nr. 3547 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în sensul că în loc de "definitivă", cum eronat s-a scris, se va trece "Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, recursul urmând să fie depus la Curtea de Apel Pitești".

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 3547 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declarat recurs revizuenta C. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința anulării hotărârii nr. 1525/2020 a Tribunalului Argeș și trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe pentru respectarea efectului autorității de lucru judecat. În motivarea recursului, revizuenta a susținut că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece instanța de revizuire a nesocotit efectul autorității de lucru judecat cu privire la caracterul insesizabil al sumelor provenite din credite nerambursabile și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte, acestea fiind exceptate de la poprire, aspect reținut neechivoc în decizia nr. 252/2018, prin care s-a stabilit că, în cauză, se poate înființa poprire numai asupra sumelor provenite din finanțări de la bugetele locale, dezlegare care este obligatorie potrivit art. 480 C. proc. civ. Soluția inadmisibilității cererii de revizuire pe motiv că decizia nr. 252/2018 nu reprezintă un reper al contrarietății, pentru că a fost pronunțată în același dosar cu ultima hotărâre, are la bază o abordare eronată a principiului autorității de lucru judecat și a modalității în care se manifestă efectele lucrului judecat. Prin decizia nr. 252/2018, Tribunalul Argeș a stabilit că suma care se cere a fi validată provine atât din fonduri nerambursabile, cât și din surse de la bugetul local, iar ulterior, prin decizia nr. 1525/2020, aceeași instanță a validat cererea de poprire pentru întreaga sumă solicitată, raportându-se la data plății, și nu la proveniența sumelor, care a fost explicitată, pe larg, de către expertul desemnat în cauză. Astfel, prin decizia nr. 1525/2020 au fost ignorate chestiunile tranșate deja prin decizia nr. 252/2018 cu referire la caracterul insesizabil al sumelor provenite din credite nerambursabile și internaționale pentru derularea unor proiecte, instanța de apel procedând practic la o altă evaluare a aspectelor tranșate jurisdicțional anterior, în sensul că a admis validarea pentru întreaga sumă solicitată. A mai susținut recurenta că în mod nelegal s-a reținut că nu se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri pronunțate în același dosar și că una dintre condițiile de admisibilitate este aceea ca hotărârile pretins potrivnice să provină numai din dosare diferite. În opinia recurentei, autoritatea de lucru judecat nu poate funcționa doar atunci când sunt procese (dosare) diferite, ci și în cadrul sau în interiorul aceluiași proces, în măsura în care se dă dezlegare irevocabilă unor chestiuni litigioase (incidentale sau prealabile) de care trebuie să se țină seama apoi în rezolvarea fondului litigiului. În mod nelegal s-a dispus validarea popririi pentru întreaga sumă, cu toate că raportul de expertiză a stabilit proveniența fiecărei sume de bani. A evocat recurenta decizia nr. 573 din 22 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a reținut că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere și situația în care se pronunță soluții contradictorii în una și aceeași cauză.

Apărările formulate în cauză Intimata E. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. În ceea ce privește excepția nulității recursului, intimata a arătat că, deși sunt invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. făcându-se referire la încălcarea și aplicarea greșită a legii, această precizare este numai formală, de vreme ce dezvoltarea criticilor nu conține referiri nici la dispozițiile substanțiale încălcate și nici la motivele pentru care se susține încălcarea legii. Pe fondul recursului, intimata s-a apărat arătând că doctrina și jurisprudența au apreciat constant, atât sub vechea reglementare procesuală, cât și după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., că revizuirea nu se poate cere pentru contrarietate de hotărâri pronunțate în același proces, așa cum este cazul de față, unde atât decizia în raport de care se solicită revizuirea (decizia nr. 252 din 23 ianuarie 2018) cât și decizia a cărei revizuire se cere (nr. 1525 din 28 iulie 2020) au fost pronunțate în același dosar. A mai arătat intimata că în mod corect s-a reținut, în raport de data începerii procesului (2014), argumentul că art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi aplicat în forma extinsă, adusă prin Legea 310/2018. Totodată, a arătat că cele două decizii în discuție nu cuprind dispoziții contradictorii. Astfel, în prima decizie, instanța, reținând cu titlu generic caracterul insesizabil al creditelor nerambursabile și luând în calcul susținerile terțului poprit, a dispus efectuarea unei expertize pentru a se stabili cu certitudine "sumele și proveniența acestora și limita până la care se poate înființa poprirea." Ca atare, nu s-a reținut că poprirea ar fi vizat credite nerambursabile, ci doar s-a dispus să se facă verificări în acest sens. Prin cea de-a doua decizie, Tribunalul Argeș nu a contrazis cu nimic cele statuate anterior, deoarece în urma analizării probatoriului administrat instanța a ajuns la concluzia că sumele care au făcut obiectul popririi nu proveneau din fonduri nerambursabile, ci din fonduri proprii ale revizuentei. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și înlăturarea apărărilor formulate.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 24 noiembrie 2021 completul de filtru a respins excepția nulității recursului și a admis în principiu recursul declarat de revizuenta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 3547/2020 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția I civilă, stabilind termen de judecată în ședință publică, la data de 02 martie 2022, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Recursul revizuentei a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă criticile concrete formulate sunt încadrabile în tezele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 și

În esență, recurenta-revizuentă a invocat reținerea greșită a condiției de admisibilitate referitoare la pronunțarea hotărârilor potrivnice în dosare diferite, instanța de revizuire ignorând faptul că prin cea de-a doua decizie (nr. 1525/2020) au fost nesocotite chestiunile litigioase tranșate cu caracter obligatoriu și autoritate de lucru judecat prin cea dintâi decizie (nr. 252/2018), în privința caracterului insesizabil al sumelor provenite din credite nerambursabile și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte. Înalta Curte are în vedere că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este fundamentat pe instituția autorității de lucru judecat, norma juridică stipulând că se poate uza de această cale extraordinară de atac, de retractare, dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Revizuirea este, astfel, remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, printr-o judecată ulterioară, a autorității de lucru judecat atașate unei prime hotărâri. Chiar dacă nu este reglementată expressis verbis o atare condiție de admisibilitate, precum cea vizată de criticile recurentei, totuși, în mod consecvent în doctrină și jurisprudență, atât în vechea, cât și în noua reglementare procesuală civilă, s-a statuat în sensul că una dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii, cerute a fi îndeplinite cumulativ, este aceea ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în dosare (procese) diferite, iar nu în același dosar (proces). Este aceasta expresia inerentă înseși rațiunii reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., care se opune ca într-o judecată ulterioară să poată fi contrazis ceea ce s-a tranșat definitiv într-un prim proces. În egală măsură, o asemenea condiție de admisibilitate decurge din chiar natura acestei căi extraordinare de atac care nu permite realizarea unui nou control de legalitate asupra unei hotărâri, analiza instanței de revizuire limitându-se la a constata dacă a doua hotărâre a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, iar sancțiunea aplicabilă fiind cea a anulării hotărârii din urmă care nesocotește lucrul judecat în primul litigiu. În speță, în mod corect a apreciat instanța de revizuire că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate care impune ca hotărârile pretins potrivnice să fie pronunțate în dosare (procese) diferite. Aceasta întrucât, în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Pitești având ca obiect validare poprire, prin sentința pronunțată în primă instanță și lămurită ulterior, a fost admisă cererea și validată poprirea până la concurența sumei de 1.390.918,30 RON, reprezentând debit principal și cheltuieli de executare silită, iar în apelul declarat de terțul poprit, recurenta-revizuentă din prezenta cale de atac, prin decizia civilă nr. 252 din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost admis apelul și anulate hotărârile primei instanțe, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se efectua expertiză de specialitate în vederea stabilirii și departajării sumelor provenite din credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații naționale și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte, acestea fiind exceptate de la poprire, și sumele primite din finanțări de la bugetele locale, în raport de care se poate înființa poprirea până la concurența sumei prevăzute în titlul executoriu, precum și a fi administrate înscrisuri pentru a se stabili cu certitudine raporturile juridice dintre debitor și terțul poprit. În rejudecare, în dosarul nr. x/2014, prin sentința instanței de fond a fost admisă în parte cererea și validată poprirea pentru suma de 21.961,87 RON, iar în calea de atac a apelului din cel de-al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 1525 din 28 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Argeș au fost admise apelurile declarate de creditoare, debitoare și terțul poprit și schimbată în parte sentința fondului, în sensul admiterii în totalitate a cererii de validare poprire pentru suma de 1.390.918,30 RON. Prin decizia care a pus capăt judecății în litigiul de validare poprire, instanța de apel din cel de-al doilea ciclu procesual a reținut, în esență, că suma de 1.390.918,3 RON nu provenea din fonduri sau finanțări nerambursabile, deoarece a fost plătită înainte de a se formula cererea de rambursare. În raport de elementele parcursului procesual anterior expuse, Înalta Curte reține că în mod corect a apreciat curtea de apel asupra neîndeplinirii uneia dintre condițiile esențiale de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., aceea ca hotărârile pretins potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite, observând faptul evident că cele două hotărâri au fost pronunțate în același dosar, în cicluri procesuale diferite ale aceluiași litigiu. Ca atare, deplin legal a argumentat instanța de revizuire că, în contextul procesual arătat în cele ce preced, calea extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi primită, nefiind incidentă premisa ca cererile să se fi judecat separat, cu neobservarea existenței unei autorități de lucru judecat, câtă vreme nu se poate pretinde că în cadrul aceluiași proces au fost pronunțate hotărâri potrivnice, chiar și atunci când în diferite faze sau cicluri procesuale soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, deoarece în final o singură hotărâre pune capăt judecății. În egală măsură, în mod judicios a reținut instanța de revizuire argumentul că dacă s-ar examina raționamentul instanței de apel care a pronunțat decizia obiect al revizuirii (modul în care s-a raportat la elementele deciziei anterioare, a analizat și interpretat probele administrate și a stabilit situația de fapt) ar însemna efectuarea unui control judiciar al respectivei decizii, ceea ce nu mai este posibil, întrucât aceasta este definitivă, iar revizuirea nu poate fi transformată, astfel, într-un recurs deghizat. Dintr-un alt unghi de analiză, se cuvine a fi observat faptul că, în realitate, criticile de nelegalitate deduse prezentului control judiciar vizează măsura în care, în cel de-al doilea ciclu procesual, instanța de apel s-a conformat limitelor rejudecării trasate cu caracter obligatoriu și efect de lucru judecat prin prima decizie de apel, nr. 252/2018. Or, este de domeniul evidenței faptul că prin decizia antereferită nu s-a tranșat nicidecum definitiv chestiunea litigioasă referitoare la regimul juridic al sumei de bani poprite (1.390.918,30 RON), ci, dimpotrivă, doar s-a trasat îndrumarea obligatorie pentru judecătorul fondului de a administra probele cu expertiză și înscrisuri, pentru clarificarea regimului juridic al respectivei sume de bani și a efectelor ce decurg din acesta, precum și a raporturilor juridice dintre părți. Este cunoscut faptul că, în reglementarea dată de art. 480 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., spre deosebire de ipoteza casării cu trimitere dispusă de către o instanță de recurs (art. 501 alin. (1), necesitatea administrării unor probe dispusă de către instanța de apel are caracter obligatoriu. Ca atare, o eventuală neconformare a instanței de trimitere la îndrumarea obligatorie referitoare la administrarea probatoriului poate forma doar obiect al controlului de legalitate și temeinicie prin exercitarea căii de atac a apelului ori al controlului de legalitate prin exercitarea căii de atac a recursului, teza de casare prevăzută de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. Însă, decizia din apel pronunțată într-un litigiu având ca obiect validare poprire, precum este cazul celui pendinte, este una definitivă, întrucât legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului prin dispozițiile art. 791 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. Așadar, decizia obiect al revizuirii are atașat, la rându-i, efectul autorității de lucru judecat reglementat de art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce se opune exercitării unui nou control judiciar, altfel decât prin căile de atac permise. Aceasta întrucât, prin intermediul revizuirii reglementate de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., nu ar putea fi reformată decizia definitivă pronunțată de instanța de apel în cel de-al doilea ciclu procesual, nesusceptibilă de recurs, prin care după administrarea probatoriului conform indicațiilor din hotărârea de trimitere, a fost stabilită situația de fapt și au fost, în consecință, aplicate dispozițiile legale incidente. În acest context, Înalta Curte reține că cererea de revizuire a deciziei nr. 1525/2020, sub motiv că ar nesocoti și ar fi potrivnică deciziei nr. 252/2018, ignoră reglementarea și fundamentul acestei căi extraordinare de atac, întrucât tinde să o transforme într-una care supune cenzurii legalitatea și temeinicia unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele îngăduite de lege. Un astfel de demers este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecății, în afara sistemului legal al căilor de atac și tinzând la periclitarea stabilității raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăși în autoritate de lucru judecat. În alți termeni, revizuirea este exercitabilă în condițiile strict determinate și pentru motivele limitativ circumscrise de dispozițiile art. 509 din C. proc. civ., iar în speță se tinde la o reformare a soluției definitive a instanței de apel, care nu poate fi realizată pe această cale din considerentele expuse, întrucât ar echivala cu înfrângerea unei garanții esențiale a dreptului la un proces echitabil, anume principiul securității raporturilor juridice, ca element fundamental al preeminenței dreptului. Cât privește evocarea, cu titlu de jurisprudență relevantă, a unei decizii de speță a instanței supreme, este de remarcat contextul factual total diferit din respectivul proces, în care revizuirea pe motivul contrarietății de hotărâri a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece s-a cerut anularea primei hotărâri (din cele două pronunțate în litigii diferite), nefiind îndeplinite cerințele art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul declarat de revizuentă, ca nefondat.