Decizia nr. 2515/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în data de 07 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul Palatul Copiilor Alexandria a chemat în judecată pe pârâții A., B., C., D., E., F., G. și H. - Colegiul Consilierilor Juridici București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților A., B., C., D., E. și F. la plata sumei de 122.385,95 RON, fiecare, cu titlu de dobânzi și penalități de întârziere, calculate de la momentul producerii prejudiciului și până la plata efectivă a acestuia, în temeiul art. 254 din Codul muncii, obligarea, în solidar, a pârâților G. și H. la plata sumei de 734.315,72 RON, cu titlu de dobânzi și penalități de întârziere calculate de la momentul producerii prejudiciului și până la plata efectivă a acestuia, în temeiul art. 1357 C. civ., precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea de ședință din 15 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr. x/2020, cauza a fost disjunsă cu privire la pârâții G., S.C. I. S.R.L. (introdus în cauză ulterior) și H.- Colegiul Consilierilor Juridici București, formându-se dosarul înregistrat sub nr. x/2020, fixându-se termen de judecată 15 iulie 2020. Cererea de chemare în judecată disjunsă vizează pe reclamantul Palatul Copiilor Alexandria și pe pârâții G., I. S.R.L. și H.- Colegiul Consilierilor Juridici București. Reclamantul a arătat în esență că a încheiat contractul de prestare de servicii nr. x/14.06.2010 cu pârâta J. S.R.L. Alexandria, iar ulterior, achizitorul și prestatorul au încheiat actele adiționale nr. x/13.06.2011, nr. 2/2010, nr. 3/13.06.2012 și actul adițional fără număr din anul 2013, prin care s-au modificat prețul și durata contractului. Prin sentința nr. 253 din 15 iulie 2020, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a completului de litigii de muncă, privind pe pârâții I. S.R.L., H. și G. și a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect obligație de a face, disjunsă din dosarul nr. x/2020, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția civilă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman, secția civilă, în data de 14 septembrie 2020, sub nr. x/2020*. La data de 05 noiembrie 2020, pârâta G. a formulat cerere prin care a solicitat suspendarea judecării dosarului nr. x/2020 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel București. Prin încheierea din 09 noiembrie 2020, Tribunalul Teleorman, secția civilă a admis cererea de suspendare a judecății formulată de pârâții G. și I. S.R.L.. În data de 02 februarie 2021, reclamantul Palatul Copiilor Alexandria a depus o cerere de reluare a judecății, arătând că dosarul nr. x/2020 a fost soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 359/27.01.2021 a Curții de Apel București. Prin încheierea din 24 mai 2021, tribunalul a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune, cauza fiind amânată pentru a da posibilitatea avocatului reclamantului Palatul Copiilor Alexandria să își pregătească apărarea pe aspectele referitoare la puterea de lucru judecat a prescripției dreptului material la acțiune constatată prin sentința civilă nr. 248 din 15 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 247 din 13 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, acțiunea a fost respinsă, ca prescrisă.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 576A/2022 din 07 aprilie 2022, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Palatul Copiilor Alexandria împotriva sentinței civile nr. 247 din 13 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Palatul Copiilor Alexandria, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 09 iunie 2022 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului nr.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel București. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul a susținut că excepția puterii de lucru judecat putea fi invocată numai cu privire la chestiuni de fond, făcând referire la decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă. În mod nelegal, prima instanță a invocat și admis această excepție în raport cu excepția prescripției dreptului material la acțiune, încălcând dispozițiile legale în materia de lucru judecat. Instanța de apel a constatat greșit că prima instanță a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece prin încheierea din 24 mai 2021, prima instanță a invocat din oficiu puterea de lucru judecat în raport cu sentința nr. 248/2020 a Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, prin care s-a constat prescris dreptul material la acțiune. Concluzionând, recurentul a susținut că prima instanță a respins acțiunea în baza unei excepții care nu a fost invocată, fiind depășite limitele cu care a fost învestită, aspect menținut în mod nelegal și de către instanța de apel. 5. Apărările formulate în cauză În data de 19 iulie 2022, intimatele-pârâte G. și I. S.R.L. au depus întâmpinări cuprinzând apărări similare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei recurate, cu consecința admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și a excepției puterii de lucru judecat, respectiv a respingerii cererii de chemare în judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, în raport cu dispozițiile legale incidente, se constată următoarele: Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea disjunsă din dosarul nr. x/2020, prin care reclamantul Palatul Copiilor Alexandria a solicitat obligarea pârâților G., I. S.R.L. și H., la plata, în solidar, a sumei de 734.315,72 RON, cu titlu de dobânzi și penalități de întârziere calculate de la momentul producerii prejudiciului și până la plata efectivă a acestuia, în temeiul art. 1357 C. civ., arâtând, în esență, că prejudiciul a fost stabilit de Curtea de Conturi prin decizia nr. 29/21.03.2014. Prima instanță a respins acțiunea, ca prescrisă, reținând că acțiunea a fost introdusă la data de 15 iulie 2020, cu depășirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, iar cele reținute în dosarul nr. x/2020, soluționat definitiv prin decizia nr. 359 din 27 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, privitor la prescripția dreptului material la acțiune, se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Prin decizia recurată, această soluție a fost menținută de instanța de apel, care a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani era împlinit și la data de 07 februarie 2020 (când a fost introdusă acțiunea inițială, din care a fost disjunsă cererea ce face obiectul prezentului dosar), atât prin raportare la data de 14 iunie 2010 (când a fost încheiat contractul de prestări servicii), cât și prin raportare la data de 11 noiembrie 2015 (când Consiliul de Administrație al reclamantului a stabilit prin Hotărârea nr. 25 că întinderea prejudiciului este de 734.315,72 RON), în speță nefiind incidente cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției. Prin cererea de recurs, o primă critică invocată de recurentul-reclamant este formulată în sensul că excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată numai cu privire la chestiuni de fond, indicând în acest sens decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă. Această critică, deși poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., este nefondată, prin raportare la dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., care dispune în sensul că "hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident, are de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată". Contrar argumentelor recurentului, raportat la dispozițiile legale evocate, rezultă că au autoritate de lucru judecat atât hotărârea prin care se tranșează, în tot sau în parte, fondul litigiului, cât și cea prin care se soluționează orice alt incident procedural care leagă instanța. Prin urmare, are autoritate de lucru judecat și hotărârea prin care se respinge acțiunea în temeiul unei excepții procesuale, respectiv ca prescrisă, ca urmare a constatării lipsei calității procesuale active sau pasive, ca lipsită de interes, etc. Or, în cauza dedusă judecății, instanțele de fond au dat eficientă efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a soluției de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune dispusă prin sentința civilă nr. 248 din 15 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2020, în care s-a reținut că termenul de prescripție prevăzut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 nu se calculează în raport cu actul de control al Curții de Conturi prin care au fost stabilite abaterile de la legalitate, ci de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, avându-se în vedere și statuările obligatorii din decizia RIL nr. 19/2019. Așadar, critica potrivit cu care excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată numai cu privire la chestiuni de fond tranșate în litigiul anterior este nefondată. În același sens, se reține că principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu comportă atingerea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii, cu respectarea proporționalității între scopul urmărit și mijloacele folosite. În mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că instanțele sunt obligate să țină seama de constatările și dezlegările date de instanțe în procedurile anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție. În ceea ce privește referirea recurentului la decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în privința căreia nu s-a demonstrat că vizează o situație identică, nu este suficientă pentru admiterea căii de atac deduse judecății, cu atât mai mult cu cât jurisprudența nu reprezintă izvor de drept, potrivit art. 1 din C. civ. Printr-o altă critică, de asemenea nefondată, recurentul a susținut că instanța de apel a menținut nelegal soluția primei instanțe care a respins acțiunea în temeiul unei excepții care nu a fost invocată, deoarece la termenul din 24 mai 2021, prima instanță a invocat puterea de lucru judecat în raport cu sentința nr. 248/2020 prin care s-a constat prescris dreptul material la acțiune. Analizând actele dosarului, se observă că prin încheierea din 24 mai 2021, prima instanță a constat că se impune punerea în discuție a puterii de lucru judecat cu privire la prescripția dreptului material la acțiune, întrucât reclamantul a depus, la dosar, sentința civilă nr. 248 din 15 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, sens în care a amânat cauza la solicitarea reprezentantului convențional al reclamantului pentru a-și pregăti apărarea referitor la puterea de lucru judecat a prescripției dreptului material la acțiune, constată prin sentința civilă nr. 248/2020. Totodată, din practicaua sentinței pronunțate în cauză, reiese că prima instanță a pus în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune constată prin sentința civilă nr. 248 din 15 iulie 2020, care are putere de lucru judecat, iar cu privire la excepția invocată din oficiu, reprezentantul reclamantului a pus concluzii orale, precum și note scrise. Așadar, contrar criticii recurentului, prima instanță a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune prin raportare la sentința civilă nr. 248/2020, unde s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește recuperarea de către reclamant a prejudiciului cauzat ca urmare a executării contractului de prestări servicii nr. x/14.06.2010 și constatat prin actul de control al Curții de Conturi. Întrucât în speță este vorba despre fapte petrecute în anul 2010, în mod corect, instanțele de fond au apreciat că sunt incidente dispozițiile legale înainte de intrarea în vigoare a C. civ., iar instanța de judecată era în măsură să invoce, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune. Pentru aceste considerente, reținând că motivele de recurs invocate de recurent sunt nefondate în ansamblul lor, decizia recurată fiind legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză.