ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2497/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, sub dosar nr. x/2020, la 9 iunie 2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare în cadrul dosarului înregistrat la ANRP cu nr. x, conform art. 21 din Legea nr. 165/2013, raportat la prevederile obligației de a face; obligarea pârâtei la plata daunelor morale, în cuantum de 4.000 RON și suportarea cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 1053 din 31 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționre a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului Vaslui.

Sentința Tribunalului Vaslui Prin sentința civilă nr. 1489 din 25 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Vaslui, a fost admisă, în parte, cererea având ca obiect obligație de a face - Legea nr. 165/2013, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor; a fost obligată pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să analizeze Dispoziția nr. 144/04.02.2008, emisă de Primarul orașului Murgeni și să emită o dispoziție în conformitate cu art. 21 alin. (8) și (9) din Legea nr. 165/2013; a fost respinsă cererea având ca obiect daune morale, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Decizia Curții de Apel Iași, secția civilă Prin decizia civilă nr. 227 din 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 1489 din 25 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 227 din 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a formulat recurs pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta susține că instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală în ceea ce privește respingerea apelului formulat de reclamantă și obligarea acesteia să analizeze Dispoziția nr. 144/4.02.2008, emisă de Primarul orașului Murgeni, precum și să emită o dispoziție în conformitate cu art. 21 alin. (8) și (9) din Legea nr. 165/2013, în condițiile în care dosarul de despăgubire nu este complet. Învederează că este necesară depunerea actelor juridice translative de proprietate, care să ateste deținerea imobilului de către autorul reclamantei, înscrisurile întocmite la momentul preluării din care să reiasă descrierea din punct de vedere arhitectural a imobilului construcție, necesare în vederea evaluării imbobilului prin aplicarea grilei notarilor publici, iar în situația în care nu există înscrisuri care să descrie construcția, este necesară declarația autentificată a persoanei îndreptățite cu privire la suprafața și detaliile constructive ale imobilului, susținută de declarația altor trei terțe persoane în același sens. Arată că, în măsura în care la dosarul de despăgubire nu sunt depuse înscrisurile anterior menționate, devine incidentă premisa aplicării valorii minime, instituite de dispozițiile art. 21 alin. (6) 1 din Legea nr. 165/2013, modificată prin Legea nr. 368/2013.

Apărările formulate în cauză Intimata A. nu a depus întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Prin rezoluția din 19 octombrie 2022, a fost fixat termen de judecată la 15 decembrie 2022, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele: Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din același act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri. Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate. În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate. Înalta Curte reține că, deși se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a adus critici punctuale deciziei atacate și nu a arătat în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, sub aspectul normelor legale interpretate ori aplicate greșit de către instanța de apel, limitându-se să reitereze motivele deduse judecății căii devolutive de atac a apelului, ceea ce echivalează cu indicarea formală a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, prin cererea de recurs, partea s-a rezumat a susține nelegalitatea soluției de obligare a acesteia să analizeze Dispoziția nr. 144/4.02.2008, emisă de Primarul orașului Murgeni, precum și să emită o dispoziție în conformitate cu art. 21 alin. (8) și (9) din Legea nr. 165/2013, în condițiile în care dosarul de despăgubire nu este complet și a enumerat înscrisurile care nu au fost depuse la dosar, fără a formula critici concrete asupra raționamentului curții de apel care a determinat soluția de respingere a apelului promovat de pârâtă împotriva sentinței atacate și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată. Or, criticile de netemeinicie din recurs au fost dezvoltate în calea de atac a apelului, regăsindu-se inserate în considerentele deciziei recurate, în raport de care instanța de apel a expus raționamentul juridic ce reflectă soluția de respingere a apelului, ca neîntemeiat, stabilind că pârâta are obligația legală de a soluționa dosarul în baza documentelor existente, lipsa unor înscrisuri considerate necesare de aceasta fiind de natură să influențeze soluția de validare/invalidare și nu obligația legală de soluționare. În raport de scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanța superioară celei care a pronunțat decizia în apel, instanță care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia atacată, și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului. Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nici nu se pot reține motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 227 din 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.