ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2485/2022

Ședința publică din data de 13 decembrie 2022

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, la data de 20 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 671.329 RON, reprezentând "daune-interese compensatorii și moratorii", ca urmare a neexecutării în natură, voluntar, a obligațiilor asumate prin convenția din 04.03.2004, pe perioada 2004-2013, perioadă necesară obținerii titlurilor executorii constând în hotărâri judecătorești cu caracter întreruptiv al oricărei prescripții, cu cheltuieli de judecată constând în taxe de timbru, onorarii avocațiale și orice alte cheltuieli pricinuite de neexecutarea convenției până la data de 29 august 2013 (data întabulării dreptului de proprietate).

În drept, cererea a fost motivată pe prevederile art. 1071, art. 1073, art. 1079, art. 1082 și art. 1084 din C. civ.

Pârâta B., prin cererea reconvențională, a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 50.000 USD sau echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății (165.000 RON la data introducerii acțiunii), cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe prevederile art. 205 și art. 209 Noul C. proc. civ. și art. 1077, art. 1075 și art. 1092 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 94/S din 19 mai 2015, Tribunalul Brașov — secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta B. și, în consecință, a respins, ca prescrisă, acțiunea civilă formulată de reclamanta-pârâtă reconvențional A..

Prin aceeași hotărâre a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta B. și a fost obligată reclamanta A. să achite suma de 7319 RON, diferență onorariu pentru expert contabil C., în contul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile al Tribunalului Brașov.

Prin decizia civilă nr. 517/Ap din 5 aprilie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis în parte, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 94/S din 19 mai 2015 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, pe care a anulat-o în parte și reținând cauza spre judecare a respins excepția prescripției acțiunii, a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. și a fost obligată pârâta B., să plătească suma de 670.031,98 RON, cu titlu de daune-interese și suma de 26.787,29 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru în sumă de 10.368,29 RON, onorariu expert în cuantum de 8.319 RON și onorariu avocat în sumă de 8.000 RON, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.

Prin decizia civilă nr. 324 din 23 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă) a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. și art. XVIII alin. (1) și (2) din Legea nr. 2/2013 invocată de petenta B.. A respins cererea de suspendare a judecății.

Prin aceeași decizie a fost respins ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 517/Ap din 5 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 324 din 23 februarie 2017, B. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 coroborat cu art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate și rejudecarea recursului pe care l-a formulat la data de 24 mai 2016 împotriva deciziei civile nr. 517/Ap din 5 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Prin decizia nr. 1602 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 324 din 23 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

La data de 18 noiembrie 2019, revizuenta B. a formulat o nouă cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 324 din 23 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 469 din 20 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei civile nr. 324 din 23 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata A..

A fost schimbată în tot decizia atacată în sensul că a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 517/AP din 5 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2013 și a fost acordat termen la data de 26 martie 2020, în vederea soluționării pe fond a recursului, cu citarea părților.

Prin decizia civilă nr. 858 din 21 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II -a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admis recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 517/Ap din 5 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă; a fost casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia civilă nr. 1173/Ap din 02 decembrie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 94/S din 19 mai 2015 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, pe care a anulat-o în parte, în sensul că a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 20.12.2020-31.08.2013 și, evocând fondul, a respins ca nefondate pretențiile aferente perioadei 20.12.2020-31.08.2013 și a păstrat restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva deciziei civile nr. 1173/Ap din 02 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs reclamanta A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 1104 din 04 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1173/Ap din 02 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2013. A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat la data de 16 iulie 2022 revizuire pârâta B., cauză care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2022.

În motivarea cererii de revizuire, revizuienta a invocat drept prim motiv de revizuire, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut), că recurenta A. nu a formulat vreo solicitare de trimitere a cauzei spre rejudecare prin cererea de recurs, iar revizuienta nu a formulat această cerere prin întâmpinarea depusă. În aceste condiții, apreciază revizuienta că trimiterea dosarului spre rejudecare Curții de Apel Brașov este inadmisibilă, în condițiile în care cauza a mai fost trimisă o data spre rejudecare de către Înalta Curte. Citează în acest sens prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare, trimiterea spre rejudecare putând fi dispusă o singură dată în cursul procesului.

Printr-un al doilea motiv de revizuire, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri), revizuienta a arătat că în speța de față, există două hotărâri definitive potrivnice, prin care s-a statuat în mod diferit cu privire la aceeași problemă de drept supusă controlului judecătoresc, după cum urmează:

Prin decizia de casare nr. 858/21.05.2020 a Înaltei Curți, obligatorie, instanța de trimitere a stabilit exclusiv ca instanța de apel să lămurească chestiunea prescripției dreptului material la actiune al reclamantei, în raport de dispozitiile art. 3 si art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 circumscrise obiectului cererii de chemare în judecată. În acord cu dispozitiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., rejudecarea s-a făcut doar în limitele casării. Or, limitele casării au fost clar definite prin decizia menționată, în sensul că singura obligație statuată pentru instanța de rejudecare este ca instanța de apel să lămurească aspectele legate de chestiunea prescripției dreptului material la acțiune. Instanța de casare nu a stabilit nicio altă obligație si nici alte limite în rejudecarea apelului declarat în cauză.

Revizuienta opinează că decizia nr. 1104/04.05.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul civil nr. x/2013 încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei de casare nr. 858/21.05.2020 pronunțate tot de Înalta Curte în aceeași cauză, având aceleași părți și același obiect. Aceasta deoarece ulterior pronunțării unei decizii definitive de casare cu trimitere spre rejudecare care s-a limitat exclusiv la anumite chestiuni de drept, nu se mai poate pronunța o hotărâre, tot de casare cu trimitere spre rejudecare, care să vizeze alte chestiuni, fie deja tranșate de prima hotărâre, fie care depășesc limitele trasate de aceasta.

În drept, s-au invocat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Revizuirea a fost comunicată intimatei A. la data de 13 septembrie 2022, conform dovezii de la fila x verso dosar. Intimata a depus întâmpinare la 07 decembrie 2022, solicitând respingerea revizuirii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 18 iulie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris .

Prin rezoluția din 06 septembrie 2022 s-a stabilit termen la data de 13 decembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În cauză, pârâta B. a declarat revizuire împotriva deciziei nr. 1104 din 18 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2013, prevalându-se de cazurile de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin prisma admisibilității cererii de revizuire, reține că prevederile art. 513 alin. (3) din cod fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care se fundamentează cererea. Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict și limitativ prevăzute de lege. Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire poate fi o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

În cauză, s-a solicitat revizuirea deciziei nr. 1104/2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013, prin care a fost admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1173/Ap din 02 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Evocarea fondului, ca expresie a uneia dintre condițiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care a fost reținută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale, la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, fiind o cale de retractare, prin care se solicită instanței care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.

Această regulă nu este îndeplinită în cauză câtă vreme hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu a evocat fondul cauzei, fiind o decizie prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat decizia cu trimitere spre rejudecare.

În cauză, întrucât nu se statuează asupra fondului, se constată că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate impusă de dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., respectiv calea de atac a revizuirii nu este îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul.

De asemenea, un al doilea argument al inadmisibilității acestui motiv de revizuire concret din prezenta cauză, derivă și din împrejurarea că nu ne regăsim în speță, într-un caz de extra petita, astfel cum eronat invocă revizuenta.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. trebuie privite ca expresie a aplicării principiului disponibilității părților în procesul civil. Judecătorul este ținut să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, iar în aceste limite să soluționeze pricina în întregul ei. În acest sens sunt și prevederile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. care menționează expres obligația instanței de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății și de a nu acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut. Tot astfel, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Prin sintagma "lucru cerut" trebuie să se înțeleagă numai acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul dedus judecății. S-a arătat că aceea ce caracterizează aceste cereri și le delimitează de toate celelalte este faptul că, prin pronunțarea asupra lor, instanța poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, în acea parte a hotărârii care poate fi pusă în executare, respectiv dispozitivul.

Noțiunea de lucru în limita căruia instanța trebuia să se pronunțe are semnificația de obiect al cererii introductive de instanță, ca element al cadrului procesual în care aceasta trebuie să se pronunțe, incluzând și situația în care instanța era obligată să se pronunțe din oficiu asupra unei chestiuni, indiferent dacă părțile au formulat sau nu o cerere expresă și a omis să o facă.

Or, în speța dedusă judecății, se observă că prin decizia civilă a cărei revizuire se solicită, doar s-a admis recursul, s-a casat decizia civilă recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel. Întrucât instanța de recurs s-a pronunțat asupra cererii de recurs, nu se poate invoca faptul că ar fi incidentă vreo situație de extra petita, respectiv pronunțare asupra unui lucru necerut.

Împrejurarea că instanța de recurs a dispus succesiv casării deciziei, și trimiterea cauzei spre rejudecare, deși nici una dintre părți nu a solicitat acest lucru, nu are semnificația unei situații de extra petita, atât timp cât potrivit art. 497 C. proc. civ., aceasta este soluția impusă în situația admiterii recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, trimiterea reprezentând deci, un efect juridic al admiterii recursului și casării deciziei civile și nu o dispoziție corelativă solicitării sau disponibilității părților procesuale.

Prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. invocate de revizuentă nu sunt aplicabile materiei recursului, ci exclusiv fazei judecății în apel.

În fine, împrejurarea inadmisibilității unei secunde casări cu trimitere, dispuse de instanța de recurs, în raport de dispozițiile art. 497 C. proc. civ., nu se configurează într-o situație de extra petita, ci cel mult, ar putea constitui o eroare de judecată, fără însă, a fi atrasă incidența punctului 1 al art. 508 C. proc. civ. privind revizuirea.

Pe cale de consecință, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 1104 din 4 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2013.

Cât privește motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., analizând excepția tardivității invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a o admite, având în vedere următoarele:

În cauză, revizuenta invocă pretinsa contrarietate între decizia nr. 1104/04.05.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul civil nr. x/2013 și decizia nr. 858/21.05.2020 pronunțată tot de Înalta Curte în aceeași cauză, într-un ciclu procesual anterior.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în vigoare, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Calculul acestui termen procedural se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiași text legal dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Înalta Curte constată că decizia nr. 1104 a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs la data de 18 mai 2022, iar revizuenta B. a depus cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, prin poștă electronică, la data de 16 iulie 2022, conform dovezii de la dosar recurs.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale enunțate în litigiul pendinte, reiese că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre este data pronunțării deciziei nr. 1104 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013, respectiv 18 mai 2022, astfel încât termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a împlinit la 20 iunie 2022, întrucât data de 18 iunie a fost într-o zi de sâmbătă, iar termenul s-a prelungit până în prima zi lucrătoare care urmează.

În conformitate cu prevederile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Cum termenul de declarare a căii extraordinare de atac s-a împlinit la 20 iunie 2022, formularea prezentei cereri de revizuire la 16 iulie 2022 s-a realizat cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca tardiv formulată, cererea de revizuire promovată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de revizuenta B..

Înalta Curte va lua act că intimata își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 1104 din 4 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2013.

Respinge ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 1104 din 4 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2013.

Ia act că intimata își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2022.