ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2415/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2019 pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul ziarul B., obligarea pârâtului la plata sumei de 200000 euro cu titlu de daune morale, pentru publicarea, de către pârât, a unui articol privind starea de sănătate a reclamantului, fără consimțământul acestuia.

La data de 28.11.2019 reclamantul a depus precizări și a arătat că pârâtul nu avea dreptul de a divulga informații cu privire la sănătatea sa, iar această situație i-a afectat imaginea.

La termenul din data de 14.10.2019, instanța a calificat în drept acțiunea formulată, ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 252, 253, 1349 și 1357 C. civ.

Prin sentința nr. 1712/06.11.2020, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins acțiunea; onorariul avocatului desemnat din oficiu C.-delegație x/17.12.2019-Baroul Iași, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008, în sumă de 355 RON, a rămas în sarcina statului.

Prin decizia nr. 472/21.10.2021, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul reclamantului împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs (astfel cum a fost recalificată calea de atac de către Curtea de Apel Iași) reclamantul A., arătând că din momentul publicării articolului de presă referitor la starea sa de sănătate a fost discriminat, marginalizat, denigrat de către ceilalți deținuți, a fost agresat fizic de către aceștia, fiind lezate dreptul la imagine, dreptul la viață și la intimitate. Prin publicarea unui astfel de articol, pârâtul a săvârșit un abuz la adresa reclamantului, a încălcat dreptul la confidențialitate și a prejudiciat reclamantul în sensul că acesta a rămas fără prieteni, fără familie.

Recurentul a invocat dispozițiile de drept civil în materie (art. 252-256, art. 1349, art. 1363, art. 1541 C. civ., O.G. nr. 137/2000), Legea nr. 254/2013, precum și art. 16 din Constituția României, art. 14 CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană.

Calea de atac a fost inițial înregistrată la data de 15.12.2021, ca fiind contestație în anulare și a fost recalificată, prin încheierea din 01.03.2022, ca fiind recurs.

Prin decizia nr. 306/26.04.2022, Curtea de Apel Iași, secția civilă a declinat competența de soluționare a recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 472 din 21.10.2021 a Curții de Apel Iași în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conform precizărilor formulate în cadrul deciziei de declinare, reprezentantul recurentului, avocat D., a arătat că recursul declarat se circumscrie dispozițiilor art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. .

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că recursul, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a indicat de către apărătorul din oficiu al recurentului la momentul declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți, prin decizia nr. 306/26.04.2022 a Curții de Apel Iași, secția civilă), nu conține critici care să poată fi subsumate textelor legale menționate și nu se raportează la considerentele hotărârii atacate.

Astfel, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că "...textul apărut în ziar la adresa reclamantului reprezintă o informație dovedită, reclamantul fiind condamnat pentru infracțiunea de pornografie infantilă și racolare de minori în scopuri sexuale prin hotărâri judecătorești definitive...".

S-a mai reținut că "În contextul naturii infracțiunilor pentru care era cercetat reclamantul, faptul că suferea de această boală transmisibilă pe cale sexuală, aste evident că publicarea acestei informații s-a făcut pentru informarea publicului..." și "...cu scopul de a sublinia gravitatea faptei de care era cercetat...".

Răspunzând aspectelor deduse judecății prin motivele de apel, instanța a constatat că: în cauză nu s-a făcut dovada niciunei forme de discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000; în sarcina intimatului nu exista vreo obligație de păstrare a confidențialității în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 584/2002, care să contureze o încălcare a principiului confidențialității; în cauză nu s-a dovedit reaua-credință a intimatului, întrucât informațiile publicate au prezentat o serie de afirmații factuale, iar nu judecăți de valoare, respectiv informații cu privire la faptele cercetate de către organele penale imputate a fi săvârșite de către apelant; informațiile respective au fost publicate în scop de informare, iar nu de denigrare.

Fără a se raporta la aceste aspecte dezbătute de către instanța de apel, recurentul expune în memoriul de recurs stări de fapt ce nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac și chestiuni străine de rațiunile juridice ale soluției adoptate.

Astfel, recurentul reiterează situația de fapt care a determinat prezentul demers judiciar și expune o serie de texte legale în materie, limitându-se la a le reda conținutul, fără a indica, punctual, dacă și în ce mod instanța de apel le-ar fi aplicat sau interpretat greșit ori nu s-ar fi pronunțat asupra lor.

Totodată, recurentul arată că, urmare a informațiilor făcute publice de către intimat, i-a fost încălcat dreptul la viață, dreptul la demnitate, dreptul la imagine, că a fost discriminat și marginalizat, că a rămas fără familie și fără prieteni, că a fost pus în imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă, că a fost agresat fizic și psihic, că i-a fost afectată sănătatea, prezentând astfel stări de fapt care nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât recurentul nu le-a grefat pe considerentele hotărârii atacate, ci le-a expus într-o manieră narativă, descriptivă, din care nu rezultă vreo nelegalitate încadrabilă în textul legal menționat.

Deși memoriul de recurs se întinde pe mai multe pagini, iar în conținutul său se fac referiri la diverse texte legale și acte normative, naționale și de drept comunitar, la principii de drept și drepturi pretins a fi încălcate, toate aceste susțineri au caracter general și nu răspund considerentelor instanței de apel privind caracterul dovedit al informațiilor publicate, scopul pentru care au fost făcute publice respectivele aspecte (pentru informare, și nu pentru denigrare), faptul că în cauză nu au fost depășite limitele libertății de exprimare pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală, faptul că în cauză nu au fost dovedite nici discriminarea, nici încălcarea principiului confidențialității, că intimatul a acționat cu bună-credință iar dispozițiile art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu au fost încălcate.

În felul acesta, recurentul-reclamant nu a combătut nicio dezlegare a instanței în legătură cu echilibrul care trebuie păstrat între art. 8 și 10 CEDO, în legătură cu interesul public și natura faptelor imputate, care prezenta relevanță inclusiv din punct de vedere al prevenirii bolilor.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar atunci când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., întrucât nu combat statuările instanței anterioare, intervine sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 472 din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel Iași, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 472 din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel Iași, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 decembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.