ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2407/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă la data de 21.06.2019, reclamantul Județul Cluj-Consiliul Județean Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E., obligarea acestora în solidar să restituie la bugetul Județului Cluj suma de 242.828 RON, reprezentând sumele plătite cu titlu de drepturi salariale nete, contribuții de asigurări sociale aferente sumelor nete respective, dobânzi, bonuri de masă și cheltuieli de judecată achitate de către Județul Cluj ca urmare a sentinței civile nr. 3088/2015 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Cluj nr. 1687/A/2016, pronunțate în dosar nr. x/2014 și respectiv ca urmare a sentinței civile nr. 3605/2016 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2015, rămasă definitivă; obligarea în solidar a pârâților, la plata dobânzii legale aferente sumei menționate în petitul nr. 1, de la data acordării până la data plății efective; obligarea în solidar a pârâților, la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 și urm., art. 1382 și urm. Noul C. civ., Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, respectiv O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinările formulate au fost invocate excepția de inadmisibilitate a acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Reclamantul a formulat cerere de modificare a cererii introductive de chemare în judecată prin care a arătat că înțelege să își mențină solicitările invocate prin cererea introductivă de instanța, însă înțelege să își modifice temeiul de drept, respectiv pe prevederile legale incidente privind răspunderea civila contractuala, art. 1350 Noul C. civ.

La data de 23.01.2020, pârâtul E. a depus cerere de renunțare la judecarea cererii de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu F..

La termenul de judecată din data de 06.03.2020, instanța a luat act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul E. în contradictoriu cu chematul în garanție F..

La termenul de judecată din data de 16.09.2020 instanța a constatat că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, reclamantul modificând temeiul acțiunii din răspundere delictuală în răspundere contractuală și a unit cu fondul excepția prescripției.

Prin sentința nr. 513/28.10.2020, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția prescripției, a respins, ca nefondată, acțiunea, a obligat reclamantul să plătească pârâților cheltuieli de judecată, după cum urmează: suma de 2.500 RON pârâtei B.; suma de 4.522 RON pârâtului A.; suma de 7.286,92 RON pârâtului E.; a obligat pârâtul E. să plătească numitului F. cheltuieli de judecată în sumă de 4400 RON.

Prin decizia nr. 295/A/19.10.2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul reclamantului Județul Cluj împotriva sentinței, a schimbat în parte sentința, în sensul că a redus cuantumului cheltuielilor de judecată acordate pârâtului E. de la suma de 7.286,92 RON, la suma de 6.300 RON, a menținut restul dispozițiilor sentinței, a anulat, ca netimbrat, apelul incident declarat de pârâtul A. împotriva aceleași sentințe; a obligat apelantul la plata, în favoarea intimatului A., a sumei de 2.300 RON, în favoarea intimatului E. a sumei de 8.000 RON și în favoarea intimatei B. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Județul Cluj, prin Președintele Consiliului Județean Cluj.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că hotărârea instanței de apel este în parte nelegală, întrucât au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1350 C. civ. raportat la prevederile art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 109/2011, privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice precum și la prevederile din Regulamentul de organizare și funcționare al fostei regii autonome și clauzele contractului de mandat menționate punctual în cererea de apel.

Relativ la prevederile Regulamentului de organizare și funcționare al fostei regii autonome și la prevederile din contractul de mandat menționate în cererea de apel, acestea sunt cele indicate punctual și în sentința primei instanțe (fără indicarea conținutului acestora), pe care tribunalul și-a întemeiat soluția de respingere.

Din dispozițiile art. 24 alin. (13) din Regulament - Partea I rezultă că secretarul consiliului de administrație are doar obligația de a redacta hotărârea consiliului de administrație, pe baza procesului-verbal al ședinței. Conform art. 24 alin. (12) din Regulament, "la fiecare ședință se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde numele participanților, deciziile luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate. Procesul-verbal este semnat de toți membrii" iar conform alin. (13) "pe baza procesului-verbal secretarul Consiliului de administrație redactează hotărârea acestuia care se semnează de președinte." Din dispozițiile art. 21 alin. (2) lit. f) din Regulament – Partea a II-a) rezultă că biroul resurse umane, juridice, relații publice "întocmește lucrările necesare pentru numirea în funcții, încetarea raporturilor de serviciu, încadrarea, promovarea, suspendarea, transferarea, detașarea, schimbarea locului de muncii și desfacerea contractelor de muncă, a actelor adiționale, și a situațiilor legate de acestea." Conform art. 27 lit. c) din Regulament - Partea I și art. 1 lit. c) din contractele de mandat, membrii consiliului de administrație aveau următoarea atribuție "Numește și revocă directorii și stabilește remunerația lor".

Analiza prevederilor anterior menționate relevă pe de o parte, atribuția membrilor consiliului de administrație, de revocare din funcție a directorilor exprimată prin vot și, pe de altă parte, atribuția secretarului consiliului de administrație ca, pe baza procesului-verbal al ședinței, să redacteze hotărârea, respectiv atribuția compartimentului de resurse umane de întocmire a lucrărilor necesare.

Instanța de apel reține că membrii consiliului de administrație își exercita atribuțiile prin vot că, în speță, printre atribuțiile consiliului de administrația s-a regăsit și cea de revocare a directorilor, precum și faptul că măsura de revocare din funcția de director economic a numitei G. a fost adoptată de pârâți, cu ocazia votului exprimat în cadrul ședinței consiliului de administrație ai regiei, dar întocmirea hotărârii propriu zise, ce ar fi presupus includerea motivelor de fapt, nu a constituit o obligație a pârâților, ci dimpotrivă revenea altor compartimente din cadrul regiei.

Analiza instanței de apel, în sensul de mai sus, ignoră că atribuția includerii motivelor de fapt (care au stat la baza exprimării votului de revocare din funcție) în cuprinsul hotărârii consiliului de administrație de către compartimentele din cadrul regiei care aveau astfel de atribuții, este o atribuție subsecventă atribuției de revocare din funcție exercitată prin vot, că aceasta presupune existența motivelor, aducerea lor la cunoștința compartimentelor respective pentru a fi incluse în hotărâre.

În sensul de mai sus, prin cererea de apel au fost invocate și considerentele menționate cu putere de lucru judecat în sentința civilă nr. 3088/12.10.2015 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2014. În acest litigiu instanța a reținut ca Hotărârea Consiliului de Administrație al RA ADPP nr. 66/27.10.2014, în ceea ce privește măsura revocării numitei G. din funcția de Director economic al RA ADPP, a fost nemotivată în fapt și că "astfel, raportat la prevederile O.U.G. nr. 109/2011 în special și la cerințele specifice legalității de formă a actelor administrative, este un act administrativ emis de autoritatea publică cu exercitarea abuzivă a dreptului de revocare, cu depășirea marjei de apreciere conferite de lege."

Se reține, așadar, cu putere de lucru judecat, prin hotărâre judecătorească pronunțată într-un litigiu anterior, că nemotivarea în fapt a hotărârii consiliului de administrație, în ceea ce privește dispoziția de revocare din funcție a d-nei G., reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului de revocare a membrilor consiliului, cu depășirea marjei de apreciere conferite de lege, iar în prezentul litigiu instanța reține contrariul, respectiv că "...nu se poate concluziona în sensul că pârâții, în calitate de membri ai consiliului de administrație, nu și-ar fi îndeplinit ori și-ar fi îndeplinit în mod defectuos obligațiile ce le reveneau, astfel cum acestea sunt enumerate în contractele de mandat încheiate cu Consiliul Județean Cluj."

În concluzie, contrar celor reținute de instanța de apel, condiția privind existența faptei ilicite este îndeplinită și constă în realizarea defectuoasă a atribuției de revocare pe care o aveau membrii consiliului de administrație conform contractului de mandat.

- Soluția instanței de apel privind reducerea cheltuielilor de judecată acordate pârâtului E., este una ce relevă că instanța nu a aplicat corect dispozițiile art. 453 și urm. C. proc. civ. pentru că, deși cheltuielile de judecată în primă instanță ale acestei părți au fost realizate și pentru asistarea și reprezentarea juridică pe cererea de chemare în garanție, nu a fost dată relevanța cuvenită împrejurării că pârâtul a renunțat la judecarea acesteia, astfel că nu se poate considera că reclamantul este partea care a pierdut procesul cu privire la cererea de chemare în garanție în sensul art. 453 alin. (1). De aceea, rezultă că a redus cheltuielile de judecată doar de la suma de 7.286,92 RON, la suma de 6.300 RON, ceea ce nu reprezintă o reducere corespunzătoare a acestora, așa cum s-a solicitat prin cererea de apel. Deși curtea apreciază că obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată trebuia să se facă proporțional cu pretențiile ce nu i-au fost încuviințate, nu a făcut o astfel de analiză, ci a apreciat arbitrar că din totalul cheltuielilor de judecată, suma de 6.300 RON este aferentă asistării și reprezentării acestuia în calitate de pârât. Pârâtul avea obligația legală de a dovedi nu doar existența cheltuielilor de judecată, dar și întinderea lor. În lipsa unei astfel de precizări, instanța de apel trebuia să observe că cererea de chemare în garanție a fost îndreptată împotriva a trei persoane, că viza obligarea reclamantului la plata prejudiciului pretins de reclamant (or acțiunea viza răspunderea solidară a pârâților) și plata eventualelor cheltuieli de judecată la care ar fi fost obligat pârâtul și să stabilească astfel o reducere proporțională reală, de cel puțin jumătate din cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal și comunicată, intimatul-pârât A. a invocat excepția de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea apărărilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., având în vedere că recurentul reiterează în calea de atac aspecte de fond ale cauzei, fără a indica, în concret, vreo critică de nelegalitate a hotărârii atacate.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată. A arătat intimatul că motivarea unei hotărâri nu era o atribuție a membrilor Consiliului de Administrație, astfel încât nu se poate reține o culpă a unui membru al consiliului de administrație pentru neîndeplinirea unei atribuții care nu este prevăzută în contractul de mandat. Din analiza clauzelor cuprinse în contractele de mandat încheiate de pârâți și prevederilor cuprinse în regulamentul de organizare și funcționare, reiese faptul că membrii consiliului de administrație nu aveau obligații explicite de întocmire, redactare ori motivare sub aspect formal a hotărârilor sau deciziilor de concediere, atribuțiile de întocmire a lucrărilor necesare pentru schimbarea locului de muncă și desfacerea contractelor de muncă pentru personalul regiei fiind date în mod expres în competența compartimentului de resurse umane, iar obligația de redactare a hotărârilor consiliului de administrație în sarcina secretarului acestui consiliu.

Cu privire la obligația de diligență a membrilor consiliului de administrație, intimatul apreciază că și-a exercitat atribuțiile cu diligență și prudență, votul său la adoptarea hotărârii nr. 66/2015 având la bază referatul justificativ al directorului general document pe care recurenta refuză să îl depună în probațiune, menționând că nu mai există.

De asemenea, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 109/2011, privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, care s-a făcut trimitere în cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța de apel a apreciat că acestea nu sunt de natură a conduce la schimbarea soluției apelate, deoarece conțin prevederi de principiu cu caracter general referitoare la răspunderea consiliului de administrație pentru efectele deciziilor de administrare și pentru îndeplinirea obligațiilor legale, fără a fi instituită în sarcina acestora vreo obligație concretă de elaborare, și implicit de redactare ori motivare, a hotărârilor adoptate.

Chiar dacă printre atribuțiile consiliului de administrația s-a regăsit și cea de revocare a directorilor, precum și faptul că măsura de revocare din funcția de director economic a numitei G. a fost adoptată de pârâți, cu ocazia votului exprimat în cadrul ședinței consiliului de administrație al regiei, întocmirea hotărârii propriu-zise ce ar fi presupus includerea motivelor de fapt, nu a constituit o obligație a pârâților,dimpotrivă revenea altor compartimente din cadrul regiei.

Contrar susținerilor recurentului, nu există nicio prevedere legală care să impună motivarea în fapt a unui proces-verbal adoptat de către membri consiliului de administrație.

Mai mult, încercând să combată o hotărâre legală și temeinică, recurentul susține că sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile contractuale, fără însă a motiva această afirmație, limitându-se doar la a enumera textele legale și fără a aduce reale critici hotărârii de fond, motiv pentru care recursul este nemotivat în fapt și în drept.

Intimatul a arătat că înțelege să susțină cele arătate prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, cât și în etapa procesuală a apelului, respectiv că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, în sensul că nu există faptă ilicită, nu există prejudiciu, nu există raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și nu există vinovăția autorului.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal și comunicată, intimata-pârâtă B. a invocat excepția de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea apărărilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și a arătat că solicitarea recurentului de admitere a apelului principal este inadmisibilă, conform art. 497 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, instanța de apel reținând, în mod corect, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal și comunicată, intimatul-pârât E. a invocat excepția de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea apărărilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la inexistența unor critici propriu-zise de nelegalitate a hotărârii atacate.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată. A arătat intimatul că în mod corect instanța de apel a reținut că pentru a se angaja răspunderea contractuală este necesar să se constate că membrii consiliului de administrație, din care făcea parte și intimatul, aveau obligația motivării hotărârii consiliului de administrație și a deciziei de concediere. Contrar alegațiilor recurentului, printre atribuțiile prevăzute în sarcina membrilor consiliului de administrație reglementate atât prin art. 1 și art. 3 din Contract, cât și prin art. 27 din Regulament nu se regăsește și aceea de a întocmi personal motivarea hotărârilor adoptate sau de a întocmi procesul-verbal al ședinței care stă la baza întocmirii hotărârilor adoptate, astfel că nu se poate reține existența unei fapte ilicite. Dimpotrivă, această atribuție era prevăzută expres în sarcina secretarului Consiliului de Administrație care face parte din Biroul Juridic al RA ADPP, conform art. 24 din Regulament, respectiv pct. II.6, art. 21, alin. (3) din Partea a II-a din Regulament.

De asemenea, în ceea ce privește Decizia nr. 3/08.01.2015, aceasta a fost întocmită de Biroul Resurse Umane aflat în subordinea Directorului General al RA ADPP și semnată de acesta din urmă, astfel cum prevedea art. 4 din Partea II, Cap. II din Regulamentul de organizare și funcționare, membrii consiliului de administrație și deci, intimatul nu avea nicio atribuție/obligație contractuală în promovarea, sancționarea sau concedierea personalului regiei.

În afara termenului legal, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției de nulitate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul formulat este încadrabil în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât pune în discuție întrunirea în cauză a condițiilor răspunderii civile contractuale prin raportare la cadrul normativ de exercitare a atribuțiilor ce reveneau pârâților, în calitatea lor de membri ai consiliului de administrației ai regiei, nefiind justificată excepția de nulitate a recursului, invocată de aceștia prin întâmpinări, pentru motivul neîncadrării criticilor în cele limitativ prevăzute de lege.

Analizând criticile de nelegalitate invocate în cuprinsul acestuia, Înalta Curte apreciază că recursul formulat este întemeiat în considerarea celor ce urmează:

Reclamantul a dedus judecății o acțiune în angajarea răspunderii contractuale a pârâților, în calitatea lor de foști membri ai consiliului de administrație ai Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Cluj (regie aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj și desființată în octombrie 2015), pretinzând neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor ce le reveneau, decurgând din contractele de mandat și din dispozițiile legale incidente (cele cuprinse în O.U.G. nr. 109/2011 și în Regulamentul de organizare și funcționare a regiei).

În esență, reclamantul a cerut ca pârâții să fie obligați să suporte consecințele caracterului nelegal al măsurii de revocare din funcție a directorului economic al regiei și a celei de desfacere a contractului de muncă al acestuia, măsuri implementate prin Hotărârea Consiliului de Administrare nr. 66/27.10.2014 (punctul 2) și Decizia nr. 3/8.01.2015 a Directorului General al regiei, caracter care a fost stabilit ca atare pe cale judiciară în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2015, cu consecința anulării acestor două acte, a reîncadrării numitei G. în funcția deținută anterior și obligarea Județului Cluj la plata drepturilor salariale și a cheltuielilor de judecată cuvenite acesteia, într-un cuantum total de 242.828 RON.

Atât în hotărârea primei instanțe, cât și în cea a instanței de apel s-a apreciat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale întrucât nu există o faptă ilicită care să poată fi imputată pârâților.

Motivarea celor două acte – condiție de formă esențială pentru validitatea acestora, a cărei absență a atras calificarea lor ca acte arbitrare, abuzive și sancționarea cu anularea acestora prin sentințele civile nr. 3088/12.10.2015 și nr. 3605/23.11.2016, ambele rămase definitive – s-a reținut că nu intră în atribuțiile membrilor consiliului de administrație.

Potrivit instanței de apel, modalitatea de îndeplinire a atribuțiilor acestora era votul, în acord cu clauzele din contractele de mandat încheiate de pârâți și cu prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a regiei, membrii consiliului de administrație neavând obligații explicite de întocmire, redactare și motivare a hotărârilor sau deciziilor de concediere. Atribuțiile de întocmire a lucrărilor necesare pentru schimbarea locului de muncă și desfacerea contratelor de muncă pentru personalul regiei erau date în competența compartimentului resurse umane (art. 21 alin. (2) lit. f) din Regulament), iar obligația de redactare a hotărârilor Consiliului de administrație intra în sarcina secretarului acestui consiliu (potrivit art. 24 alin. (13) din Regulament).

Concluzia instanței de apel relevă o interpretare prin golire de conținut a obligațiilor contractuale și regulamentare ce reveneau pârâților, în calitatea lor de membri ai consiliului de administrație ai regiei.

Necontestat, pârâții aveau atribuția numirii și revocării directorilor și pe cea a stabiliri remunerație acestora (conform art. 1 lit. c) din contractul de mandat și art. 27 lit. c) din Regulament), iar atribuțiile lor urmau a fi îndeplinite prin vot, ceea ce în speță s-a realizat în legătură cu măsurile finalizate cu adoptarea celor două acte juridice cenzurate pe cale judiciară în dosarele anterior menționate.

Totuși, ceea ce a condus la anularea Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 66/27.10.2014 (punctul 2) prin sentința nr. 3088/2015 a Tribunalului Cluj (rămasă definitivă) și a Deciziei nr. 3/8.01.2015, prin sentința civilă nr. 3605/2016 a aceleiași instanțe (rămasă definitivă), a fost lipsa oricărei motivări în fapt a măsurii de revocare a directorului economic al regiei și, mai apoi, a deciziei de concediere vizând aceeași persoană.

Or, exercitarea votului asupra unei anume măsuri propuse spre discutare și adoptare în ședința consiliului de administrație nu poate fi disociată de cerința esențială a motivării votului.

Îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor ce reveneau membrilor consiliului de administrație al regiei urma a se realiza – potrivit clauzelor din contractul de mandat și dispozițiilor regulamentare – prin exercitarea dreptului la vot, însă cerința inclusă, subînțeleasă, este aceea a exercitării unui vot legal, apt să producă efectele prevăzute de lege în vederea cărora acesta a fost dat, așadar cu asigurarea cerințelor de fond și de formă ale acestuia care, în speță, priveau, înainte de toate, justificarea sau motivarea măsurii de revocare a directorului economic al regiei.

Atunci când reține – corect, de altfel – că, potrivit clauzelor contractelor de mandat ori dispozițiilor regulamentare, membrii consiliului de administrație nu aveau obligații explicite de întocmire, redactare ori motivare a hotărârilor sau deciziilor de concediere, instanța de apel deplasează obiectul cercetării judecătorești de la verificarea unei exercitări corespunzătoare a atribuțiilor pârâților – care presupunea exercitarea dreptului de vot, cu cerința inclusă, subînțeleasă, a unui vot valabil exprimat – la verificarea unei cerințe exterioare și ulterioare manifestării acestuia, constând în întocmirea, în redactarea hotărârilor ori deciziilor consiliului, atribuție care, în mod firesc nu putea reveni direct acestora.

Or, dacă - potrivit dispozițiilor regulamentare cuprinse în art. 24 alin. (12) și alin. (13) – la fiecare ședință a consiliului se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde numele participanților, deciziile luate, numărul de voturi întrunite, opiniile separate și care va fi semnat de toți membrii prezenți, iar pe baza procesului-verbal secretarul consiliului redactează hotărârea acestuia, este mai mult decât evident că motivarea (chiar într-o formă restrânsă, prin arătarea motivului determinant justificativ sau prin trimiterea la documente ajutătoare justificative ale măsurilor propuse) oricărei decizii/măsuri adoptate prin vot trebuie să însoțească exprimarea/manifestarea acestuia, fiind o condiție intrinsecă votului spre a fi unul legal, valabil exprimat, iar nu una extrinsecă acestuia, așa cum, într-o analiză formală a considerat-o instanța de apel prin hotărârea sa.

Pentru ca decizia redactată ulterior pe baza procesului-verbal al ședinței consiliului să poată fi motivată (atribuție ce revine secretarului), este nevoie, în primul rând, ca motivele ce au stat la baza adoptării prin vot a deciziilor/măsurilor consiliului să se regăsească în procesul –verbal, ceea ce presupune ca votul exprimat să fie unul motivat/justificat întrucât altfel orice măsură/decizie adoptată pe baza unui vot gol apare ca fiind una arbitrară sau discreționară, așa cum, de altfel, au fost calificate și sancționate cele două acte juridice constând în Hotărârea nr. 66/2014 (punctul 2) a Consiliului de administrație și Decizia nr. 3/2015 a Directorului General al fostei regii, prin hotărârile judecătorești ce au cenzurat legalitatea lor.

De vreme ce procesul-verbal al ședinței consiliului se semnează de toți membrii participanți, responsabilitatea conținutului acestuia - care privește și includerea motivelor justificative ale măsurilor/deciziilor adoptate, chiar într-o formă simplificată ori cu trimitere la documente ajutătoare - revine semnatarilor procesului-verbal, deci membrilor consiliului de administrație participanți la luarea deciziilor. Motivele pe care au a le include compartimentele auxiliare din cadrul regiei în conținutul actelor juridice care privesc viața și activitatea acesteia, decise în consiliul de administrație, nu sunt cele pe care ele le creează, ci trebuie date, oferite, transmise de factorii decidenți către aceste compartimente.

Soluția instanței de apel relevă și o simplificare nejustificată a problematicii speței, prin rezumarea sa la o chestiune de neredactare corespunzătoare a Hotărârii nr. 66/2014, respectiv a Deciziei nr. 3/2015. Însă, viciul acestor două acte ale regiei autonome e mai profund decât atât întrucât nici dincolo de neredactarea hotărârii – care intra în atribuțiile secretarului consiliului – nu se regăsesc motivele care au fundamentat votul exprimat în ședința consiliului de administrație de către membrii acestuia, motive care ar fi trebuit să se regăsească în mod necesar în procesul-verbal al ședinței consiliului din data de 27.10.2014 când s-a propus și adoptat revocarea din funcție a directorului economic G. (și aceasta într-o formă neclară și neexplicită, ci indirect dedusă din măsura propusă și adoptată a numirii unui director economic interimar).

Disocierea pe care o realizează în analiza sa instanța de apel e nepermisă, validitatea votului neputând fi desprinsă de motivarea sa. Adoptarea legală a deciziilor/măsurilor în consiliul de administrație al regiei nu se poate imagina prin exprimarea unui vot mecanic, golit de o justificare, de către membri săi, care eventual să fie complinit prin construirea unei motivări a acestuia de secretarul însărcinat cu redactarea hotărârii consiliului, căci aceasta ar echivala cu recunoașterea în favoarea celui din urmă a unui rol direct în procesul decizional al activității regiei, ceea ce nu concordă cu rolul și funcțiile sale restrânse, deduse din aceleași norme regulamentare.

De aceea, este incorectă distincția pe care o realizează instanța de apel când examinează îndeplinirea atribuțiilor pârâților, anume că anularea hotărârii consiliului de administrație și a deciziei de concediere nu s-a dispus ca urmare a nerespectării condițiilor de fond, ci a acelora de formă referitoare la motivarea celor două acte, instanțele judecătorești nemaianalizând temeinicia ori oportunitatea măsurilor adoptate la nivelul fostei regii autonome. Această precizare denotă că, în optica instanței de apel, doar condițiile de fond, iar nu și cele de formă, ale actelor ce implicau conducerea regiei ar fi în responsabilitatea membrilor consiliului de administrație.

În realitate, lipsa motivelor de fapt în privința măsurii de revocare a directorului economic și a concedierii sale nici nu a mai făcut posibil un control al condițiilor de fond, temeinicia ori oportunitatea măsurilor neputând reieși decât dintr-o motivare care, în situația dată, a fost inexistentă.

Prin urmare, este întemeiată critica recurentului care a susținut că analiza instanței de apel ignoră faptul că atribuția includerii motivelor de fapt (care au stat la baza exprimării votului de revocare din funcție) în cuprinsul hotărârii consiliului de administrație de către compartimentele din cadrul regiei care aveau astfel de atribuții, este una subsecventă atribuției de revocare din funcție, aceasta din urmă fiind exercitată prin votul membrilor consiliului și care necesita existența motivelor la data votului și aducerea lor la cunoștința compartimentelor din cadrul regiei spre a fi incluse în hotărâre.

În logica greșită a deciziei din apel, motivele măsurilor/deciziilor luate în consiliul de administrație al regiei nu sunt date de factorii decidenți și transmise compartimentelor auxiliare, ci sunt date de compartimentele auxiliare, funcție de măsurile decise de consiliul de administrație, ceea ce nu este de conceput.

Astfel că, în raport de cele reținute anterior, apare ca nefiind susținută de normele regulamentare și de cele ale contractelor de mandat, concluzia instanței de apel potrivit căreia anularea celor două acte nu ar fi fost cauzată de neîndeplinirea ori de îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor ce reveneau pârâților, în calitatea lor de membri ai consiliului de administrație.

Deși o parte din pârâți s-a apărat în cauză susținând că ei nu au avut niciun rol în emiterea Deciziei nr. 3/8.01.2015 de concediere a numitei G., aceasta fiind emisă de directorul general al regiei, este de remarcat că cel care îndeplinea această funcție la data emiterii deciziei, C., făcea parte din consiliul de administrație, participând la ședința din 27.10.2014 care a hotărât/votat revocarea din funcție a directorului economic. În legătură cu aceeași apărare, mai trebuie precizat că, deși emisă mai târziu, Decizia nr. 3/8.01.2015, de încetare a contractului de muncă al numitei G., a fost fundamentată pe aceeași Hotărâre nr. 66/27.10.2014, de revocare din funcția de director economic a aceleiași persoane, căreia i-au lipsit motivele de fapt pentru care a fost dispusă.

Se impune, prin urmare, înlăturarea concluziei instanței de apel în privința inexistenței unei fapte ilicite contractuale care să poată fi imputată pârâților și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre continuarea cercetării și în privința celorlalte condiții ale răspunderii contractuale, rămase neanalizate din această pricină.

Întrucât, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 cu trimitere la art. 497 C. proc. civ., recursul declarat va fi admis și casată decizia în partea privitoare la soluția dată apelului exercitat de reclamant, nu se mai impune examinarea criticilor de recurs ale acestuia vizând soluția dată de instanța de apel chestiunii relative la cheltuielile de judecată datorate pârâtului E. pentru judecata în primă instanță, dat fiind caracterul accesoriu al acestor pretenții, a căror soartă urmează a fi reevaluată la finalul rejudecării cauzei în apel, funcție și de soluția ce se va da raportului juridic litigios dedus judecății.

Întrucât nu a fost contestată, va fi menținută soluția din decizia atacată dată apelului incident formulat de intimatul-pârât A. (care a fost anulat ca netimbrat), care este autonomă și rămâne neinfluențată de efectele casării vizând soluția adoptată în privința apelului formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Județul Cluj prin Președintele Consiliului Județean Cluj împotriva deciziei nr. 295/A din 19 octombrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Menține soluția dată apelului incident formulat de intimatul-pârât A..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 decembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.