ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2379/2022

Cererea dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 13 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a chemat în judecată, în calitate de pârâtă, Societatea A. - B., solicitând ca, în urma dezbaterilor și a probelor ce vor fi administrate, să fie pronunțată o hotărâre prin care să fie obligată pârâta: 1. la plata sumei de 1636,50 RON (la care se adaugă TVA)/1947,44 RON (cu TVA inclus) înmulțit cu 3 (4909,50 RON/5842,31 RON), ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.10.2017-31.03.2020, 01.06.2020-31.08.2020, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unitatea nedeclarată la CREDIDAM, respectiv Pensiunea Turistică "B." clasificată cu 3 stele și Restaurantul "B.", situate în sat Moeciu de Jos, Comuna Moeciu nr. 235, județul Brașov; 2. la plata sumei de 999,80 RON înmulțit cu 3, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalități de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate la remunerația fără TVA până la data de 14.09.2020, conform dispozițiilor Deciziei ORDA nr. 120/2016 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate, pentru sumele de la punctul 1 al acțiunii; 3. să încheie autorizații/licențe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate; 4. la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 490 din 26 martie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul CREDIDAM; a obligat pârâta la plata debitului restant în cuantum de 4.909,50 RON și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 320 RON. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia civilă nr. 604A din 13 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A. - B. împotriva sentinței civile nr. 490 din 26 martie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a obligat apelanta la 600 RON cheltuieli de judecată. II. Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 604A din 13 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtă A. - B.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 09 iunie 2022, sub nr. x/2020, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2. II.1. Motivele de recurs Recurenta-pârâtă a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, rejudecând cauza, să fie respinsă cererea de chemare în judecată, iar, în subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, a arătat că decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, iar reclamanta nu a prezentat vreo înregistrare și proces-verbal încheiat la fața locului, conform Deciziei ORDA nr. 10/2016, pct. 4.2, Anexa 1, ci 2 fotografii postate pe internet din reclama pârâtei, care datează de acum 20 de ani și nu mai corespund realității din teren. A precizat că instanța a omis să analizeze declarația notarială pe proprie răspundere menită să dovedească că la adresa respectivă nu a funcționat restaurant și nici nu a prezentat raționamentul care a condus la concluzia că sala de mese respectivă poate funcționa în același timp ca sală de mese pentru restaurant și pentru turiștii din pensiune. În mod greșit, instanța a apreciat asupra existenței muzicii ambientale în condițiile în care reclamanta nu a respectat metodologia din Decizia ORDA nr. 10/2016, pct. 4.2, care dispune că probele utilizate de reprezentanții reclamantei constau în înregistrări la fața locului însoțite de procese-verbale până la proba contrarie. În mod greșit, instanța a făcut trimitere la jurisprudența instanței comunitare (C-135/10, SCF și C-162/10) ce vizează hotelurile, iar nu pensiunea agroturistică. A arătat că reclamanta a fost tot timpul de rea-credință, făcând trimitere la convenția încheiată între părți și la adresa din 09 mai 2022, prin care i s-a solicitat să achite sumele prevăzute în decizia recurată. II.2. Apărările formulate în cauză La data de 22 iulie 2022, în termen legal, intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca fiind nul și, în subsidiar, ca fiind neîntemeiat, cu consecința menținerii, ca temeinică și legală, a deciziei atacate, cu obligarea recurentei-pârâte la achitarea cheltuielilor de judecată. Cu privire la excepția nulității recursului, a arătat că recurenta a formulat apărări care nu se regăsesc în cererea de apel relativ la inexistența proceselor-verbale întocmite de care inspectorii CREDIDAM, conform dispozițiilor art. 4.2 din Decizia ORDA nr. 10/2016, precum și la neaplicarea metodologiilor în vigoare pe sursa comunicare publică. Simplele afirmații ale recurentei nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nemotivării soluției sau a nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță de apel în legătură cu aceste dispoziții legale. De asemenea, criticile aduse nu se pot încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., deoarece recurenta nu arată care ar fi motivele străine de natura cauzei sau care ar fi normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel. Având în vedere că în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, aceasta poate fi exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. Pe fondul recursului, a susținut că Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, decizii care reprezintă normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 8/1996 pentru sursa comunicare publică, nu au o "procedură de urmat", pentru a se constata eventualele încălcări ale prevederilor art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, cum greșit a afirmat recurenta-pârâta, și pentru a dovedi existența faptei ilicite. Față de dispozițiile art. 4.2 din Decizia ORDA nr. 120/2016, a precizat că aceste verificări la fața locului, nu sunt obligatorii a fi realizate înainte de acționarea în instanță, a utilizatorilor de fonograme și prestații artistice care desfășoară activitatea de comunicare publică în unitățile pe care le administrează, fără autorizarea artiștilor interpreți sau executanți. Cu privire la nepronunțarea instanței de apel asupra declarației reprezentantului recurentei, în sensul că nu a avut activitate în restaurant pe toată perioada care face obiectul dosarului, nu poate conduce la ideea nepronunțării instanței asupra probelor sau apărărilor apelantei, sub acest aspect făcând trimitere la considerentele deciziei atacate în care s-a analizat eventuala nefuncționare a restaurantului. A apreciat că instanța de apel în mod corect a invocat și jurisprudența C.E.D.O., iar critica recurentei, prin care arată că aceste dispoziții nu se pot aplica și pensiunilor, este una greșită, deoarece atât hotelurile cât și pensiunea sunt unități în care clienții vin și pe lângă serviciul clasic de cazare, beneficiază de același serviciu suplimentar de acces la operele difuzate prin intermediul televizoarelor montate în camerele închiriate. II.3. Răspunsul la întâmpinare La data de 09 august 2022, prin poștă, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat casarea deciziei atacate, întrucât a fost dată cu încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. în condițiile în care intimata-reclamantă nu a prezentat probe certe, ci 2 fotografii luate de pe internet, făcute acum 20 de ani, care nu au relevant existența unei pensiuni sau a unui restaurant, ci doar intenția de a construi. A precizat că instanța de apel nu a avut în vedere declarația pe proprie răspundere din care rezulta că în locația respectivă nu a funcționat niciodată un restaurant, reținând în mod greșit că acea sală de mese poate fi folosită în același timp ca sală și pentru turiștii din pensiunea agroturstică și pentru personalul din restaurant inexistent. A arătat că intimata-reclamantă a recunoscut faptul că nu a respectat dispozițiile pct. 4.2 din Decizia nr. 10/2016 și nr. 120/2016. II.

Notele scrise Prin notele scrise depuse la 16 noiembrie 2022, recurenta-pârâtă a arătat că intimata-reclamantă nu a prezentat nicio probă, după cum dispune Legea nr. 8/1996, prin decizia nr. 10/2016, pct. 4.2, adică nu a respectat Metodologia cerută de lege, iar buna-credință este dovedită de faptul că plătește la 2 firme de cablu TV, tot anul, de la care artiștii încasează banii. II.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Reținând incidența dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 13 octombrie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ. Prin rezoluția din data de 29 iulie 2022, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 06 decembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat de pârâta A. - B. împotriva deciziei civile nr. 604A din 13 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu preliminar, este necesar a se preciza, pe de o parte, că prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 09 august 2022, recurenta-pârâtă a susținut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reiterând parte din criticile deduse judecății prin cererea de recurs inițială, astfel că, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca analiza susținerilor expuse pe această cale să se producă numai în măsura în care își găsesc corespondent în acestea. Pe de altă parte, se are în vedere că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ. poate fi exercitat în termenele și în condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică. De asemenea, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol. Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului și în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Analizând, dintr-o atare perspectivă, cererea de recurs, Înalta Curte observă că recurenta-pârâtă nu a circumstanțiat în niciun mod critica cu referire la pretinsa nelegalitate a hotărârii atacate sub aspectul existenței unor motive străine de natura cauzei ce s-ar circumscrie uneia dintre ipotezele prevăzute de motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Or, în lipsa unei dezvoltări într-o formă explicită a acestui motiv de recurs, simpla susținere a recurentei-pârâte este pur formală, în atare circumstanță controlul de legalitate pe care îl exercită instanța de recurs este imposibil de realizat. Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă a invocat pentru prima dată în recurs argumente ce țin de inexistența proceselor-verbale întocmite de inspectorii intimatei-reclamante, așa cum cer în mod imperativ dispozițiile art. 4.2 din Decizia ORDA nr. 10/2016, precum și aplicarea greșită a metodologiilor în vigoare pe sursa de comunicare publică, dar cum obiectul recursului este reprezentat de decizia instanței de apel, rezultă că aceste critici exced controlului de legalitate, deoarece nu au fost prezentate în calea de atac a apelului și din această cauză nu au fost analizate prin decizia supusă recursului, fiind prezentate omisso medio. Și criticile ce reclamă absența analizei declarației notariale pe proprie răspundere menită a releva faptul că la adresa respectivă nu a funcționat restaurant, prezentarea a 2 fotografii postate pe internet din reclama pârâtei, care nu mai sunt de actualitate, precum și inexistența raționamentului, care a condus la concluzia că sala de mese respectivă poate funcționa în același timp pentru restaurant și pentru turiștii din pensiune, scapă cenzurii instanței de recurs, fiind chestiuni de temeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei recurate, știut fiind că instanța de apel, ca instanță devolutivă, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor deja administrate și la schimbarea situației de fapt stabilită pe deplin în baza acestora. Nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă (fie legea procesuală, fie legea substanțială), iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate, or, în cauză, recurenta-pârâtă nu a invocat și nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-a referit exclusiv la situația de fapt ceea ce nu echivalează, însă, cu aplicarea greșită a normelor de drept material sau de drept procesual, în sensul art. 488 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc, deci, critici propriu-zise cu privire la modul în care instanța de apel ar fi încălcat prin soluția adoptată normele legale, recurenta-pârâtă fiind nemulțumită practic doar de modul în care instanța de apel ar fi interpretat situația de fapt și probele și de concluzia la care a ajuns cu privire la pretențiile formulate, chestiuni care, în mod evident, țin de aprecierea instanței, neputând fi verificate de instanța de recurs, întrucât, după cum s-a arătat în cadrul analizei criticilor, constituie aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate a soluției atacate. În aceleași coordonate se plasează și criticile generice ce antamează raportarea greșită a instanței de apel la jurisprudența instanței comunitare relativ la hotelurile și nu pensiunea agroturistică, precum și conduita de rea-credință a intimatei-reclamante legată de convenția încheiată între părți și de adresa din 09 mai 2022, prin care i s-a solicitat să achite sumele prevăzute în decizia recurată. Cum accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căii extraordinare de atac, cerințe care în cauză de față nu au fost respectate, reținând că, prin prisma argumentelor expuse, nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 C. proc. civ., și că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta A. - B. împotriva deciziei civile nr. 604A din 13 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă A. - B. la plata către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, conform extrasului bancar nr. 4854 din 18 august 2022, emis de C., aflat la dosar.