Decizia nr. 2356/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 9128/2020 a Judecătoriei Brașov

Obiectul litigiului Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, în data de 06 august 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C., ca, prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare din data de 03 iulie 2019, emis în dosarul execuțional nr. x/2018 al BEJ D.; să se dispună rectificarea înscrierilor din cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei C. asupra imobilului situat în Codlea, str. x, jud. Brașov, înscris în CF nr. x Codlea, nr. top. x și înscrierea dreptului de proprietate asupra acestui imobil în favoarea reclamantei (revenirea la situația anterioară încheierii actului de adjudecare); obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În drept, acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1250, art. 1254 alin. (2), art. 1179 alin. (1) pct. 4, art. 907 și art. 908 alin. (1) pct. 1 și alin. (2), (3) și (4) din C. civ., precum și pe art. 453 din C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 9128 din 27 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Brașov, a fost admisă necompetența materială și a fost declinată cauza, în favoarea Tribunalului Brașov. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribalului Brașov – secția I civilă, în data de 22 iunie 2021, sub același număr de dosar.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 258/S din 2 decembrie 2021, Tribunalul Brașov – secția I civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C., ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 624/Ap din 11 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 258/S din 2 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Brașov – secția I civilă.

Cererea de recurs Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în prezenta cauză. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 27 iunie 2022 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, curții de apel, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea primului motiv de recurs, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 426/AP, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de întoarcere a executării silite, reținându-se că, în cadrul contestației la executare poate fi verificată doar respectarea normelor din materia executării silite, nu și legalitatea actului de adjudecare, trimițând contestatoarea la o acțiune de drept comun. Astfel, în mod greșit și cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei menționate, instanțele de fond au respins, ca inadmisibilă, acțiunea de drept comun dedusă judecății, reținându-se că actul de adjudecare nu este influențat de anularea executării silite care a stat la baza întocmirii sale. În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin decizia recurată s-a reținut că nu se impune anularea actului de adjudecare încheiat cu ocazia executării silite, chiar dacă executarea silită a fost anulată în integralitatea sa, deoarece situația generală reglementată de art. 909 alin. (3) C. civ. nu este aplicabilă în speță, art. 723 și art. 724 stabilind excepții de la dispozițiile de carte funciară stabilite de C. civ. Recurenta a învederat că, din analiza acestor texte legale, rezultă că dispozițiile privind rectificarea cărții funciare sunt aplicabile, iar art. 723 și art. 724 C. civ. nu instituie dispoziții derogatorii de la acestea, întrucât articolele privind întoarcerea executării stabilesc că nu se va aduce atingere drepturilor dobândite definitiv. Drepturile dobândite definitiv sunt cele înscrise în cartea funciară cu privire la care nu se mai poate introduce acțiunea în rectificare, respectiv cele dobândite de terți de bună-credință cu privire la care dreptul la acțiunea în rectificare s-a prescris. Or, în speță, pârâta C. și-a înscris dreptul de proprietate în data de 10.07.2019 și a fost introdusă în cauza ce a avut ca obiect contestația la executare (7551/197/2019) în data de 01.08.2019, litigiu în cadrul căruia reclamanta a cerut anularea executării silite, a actului de adjudecare și întoarcerea executării. Ulterior, după soluționarea definitivă a cauzei ce a avut ca obiect contestația la executare, la data de 06.08.2020 a fost chemată în judecată în prezentul litigiu, nesoluționat definitiv până în prezent, astfel că termenul de 3 ani pentru exercitarea acțiunii în rectificare nu s-a împlinit, cursul său fiind întrerupt, iar dreptul dobândit de intimata C. nu este unul definitiv. Raționamentul instanței de apel în sensul că rectificarea înscrierii în cartea funciară ar putea fi cerută împotriva unui terț care a adjudecat un bun la licitație, iar actul de adjudecare ar putea fi anulat doar dacă terțul este de rea credință, contrazice dispozițiile art. 909 alin. (3) și pe cele ale art. 908 C. civ. Concluzionând, recurenta-reclamantă a susținut că, prin neaplicarea normelor de drept material incidente în speță, curtea de apel a pronunțat o decizie nelegală. 5. Apărările formulate în cauză În data de 25 iulie 2022, intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile netimbrării, tardivității și nulității recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate; pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În dezvoltarea întâmpinării, după prezentarea aspectelor în susținerea excepțiilor invocate, intimata a arătat că hotărârile instanțelor de fond sunt legale și temeinice, fiind în concordanță cu probatoriul administrat în cauză. Prin hotărârea recurată nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2019 și nr. y/2019, nefiind întrunite condițiile art. 430 C. proc. civ. întrucât între cele trei litigii ne este triplă identitate de obiect, părți și cauză. În data de 16 august 2022, intimata-pârâtă C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la primul motiv de recurs privind încălcarea autorității de lucru judecat, a arătat că este nefondat, aceste aspecte fiind invocate și în etapa apelului, iar curtea de apel le-a dat o corectă dezlegare. Primul dosar a avut ca obiect o contestație la executare, în care instanța a arătat că nu se poate pronunța asupra asupra legalității actului de adjudecare, arătând părții că are la îndemână o acțiune de drept comun, acțiune care a fost formulată de reclamantă și respinsă în prezentul dosar, însă nu ca inadmisibilă, cum se suține, ci a fost analizat actul juridic a cărui nulitate se solicită. A arătat că nefondat este și cel de-al doilea motiv de recurs privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și, așa cum a reținut curtea de apel, în acord cu prevederile art. 723 C. civ., în situația în care bunurile asupra cărora s-a făcut executarea au fost dobândite de terți de bună-credință, drepturile acestora se impun a fi respectate, acesta reprezentând un caz de excepție de la regula restitutio in integrum. Actul de adjudecare întocmit de executorul judecătoresc în procedura urmăririi silite imobiliare nu este un act de jurisdicție, ci un act autentic prin care se confirmă efectuarea unei vânzări-cumpărări forțate. A mai arătat că anularea actelor de executare și chiar a executării silite însăși, nu conduce în mod automat și la anularea actului de adjudecare, care este un act ce iese din sfera actelor de executare, în privința căruia trebuie verificate alte condiții de legalitate, nu cele impuse actelor de executare. Din analiza dispozițiilor art. 723 C. civ., potrivit cu care în privința imobilelor instanța va dispune fără a aduce atingere drepturilor definitive dobândite de terții de bună-credință, rezultă că acest act nu se anulează ca urmare a anulării actelor de executare premergătoare. În mod corect a reținut curtea de apel caracterul special al dispoziției legale cuprinse în art. 723 alin. (2) C. proc. civ., care consacră o situație specială față de cea reglementată de art. 909 alin. (3) C. civ. invocat și în recurs, termenul de trei ani nefiind aplicabil în cauză. Concluzionând, intimata a arătat că, fiind vorba despre o licitație publică, organizată de către un executor judecătoresc, nu poate fi reținută o cauză ilicită sau că dobânditorul este de rea-credință. În data de 19 septembrie 2022, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză, solicitând respingerea excepțiilor invocate de intimata-pârâtă B. și înlăturarea apărărilor invocate de cele două intimate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 426/Ap din 23 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2019, în condițiile în care instanțele de fond au stabilit că este inadmisibilă acțiunea de drept comun formulată în scopul anulării actului de adjudecare. Această critică ce conturează greșita valorificare de către instanța de apel a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2019 va fi cenzurată de prezenta instanță din perspectiva motivului de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece pune în discuție încălcarea unor norme de procedură în materia autorității de lucru judecat. Critica este nefondată. Analizând actele dosarului se constată că, prin cererea de apel, reclamanta a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 426/Ap din 23 iunie 2020, având ca obiect contestație la executare, arătând că instanța de executare a respins cererea de întoarcere a executării, ca inadmisibilă, pe motiv că în cadrul contestației la executare poate fi verificată doar respectarea normelor din materia executării, nu și legalitatea actului de adjudecare, trimițând contestatoarea la o acțiune de drept comun. Instanța de prim control judiciar a analizat motivul de apel invocat și a constatat că nu este întemeiat, întrucât prima instanță a procedat la analiza pe fond a pretențiilor, verificând temeinicia motivelor de nulitate invocate în privința actului de adjudecare fără a stabili că acțiunea de drept comun este inadmisibilă. Răspunzând criticii invocate de recurentă, se constată că prin sentința civilă nr. 9333 din 18 octombrie 2019, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 426/Ap din 23 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov – secția I civilă, în același dosar, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea A., a fost anulată executarea silită demarată în dosarul de executare nr. 156/2018 al BEJ D., a fost respinsă cererea de anulare a încuviințării silite, a fost respinsă cererea având ca obiect radierea din cartea funciară a notării executării silite imobiliare, a fost respins capătul de cerere având ca obiect anularea actului de adjudecare din data de 03 iulie 2019, ca inadmisibil și a fost respinsă cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiată. În cuprinsul acestei decizii, instanța a apreciat, în ceea ce privește solicitarea de anulare a actului de adjudecare, că demersul este inadmisibil pe calea contestației la executare, întrucât actul de adjudecare constituie titlu de proprietate pentru adjudecatar raportat la art. 854-857 C. proc. civ., iar pentru contestatarea actului de adjudecare, contestatorul are la dispoziție o acțiune de drept comun, în care vor fi analizate și condițiile prescrise de art. 723 alin. (2) C. proc. civ. Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat, pe calea dreptului comun, să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare invocând trei motive de nulitate, respectiv principiul anulării actului subsecvent, vânzarea de către creditoare a unui bun pe care nu îl avea, întrucât intervenise prescripția executării silite, precum și cauza ilicită, întrucât motivul care a determinat părțile să încheie actul de adjudecare a fost unul ilicit și imoral. Totodată, reclamanta a solicitat rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei C. și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei. Prima instanță a analizat punctual cele trei cauze de nulitate invocate prin raportare la temeinicia motivelor invocate, iar prin sentința civilă nr. 258/S din 2 decembrie 2021, Tribunalul Brașov – secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei, reținându-se, în esență, că principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis și-ar fi găsit aplicabilitatea în speță, în condițiile în care titlul executoriu în baza căruia a fost demarată executarea silită ar fi fost anulat, că banca creditoare a demarat executarea silită în temeiul contractului de credit garantat cu ipotecă, iar faptul că ulterior, în cadrul contestației la executare, s-a constatat prescris dreptul creditoarei de a cere executarea silită nu constituie motiv de nulitate absolută a actului de adjudecare. În ceea ce privește cauza ilicită, s-a apreciat că pârâta C. a adjudecat imobilul cu bună-credință, în condițiile în care reclamanta nu a procedat la notarea litigiilor în cartea funciară, nu a înștiințat executorul despre demersurile sale și nici nu s-a prezentat la licitație pentru a încunoștința licitatorii despre demersurile sale. Această soluție a fost confirmată de Curtea de Apel Brașov – secția civilă, prin decizia nr. 624/Ap din 11 aprilie 2022, care a respins, ca nefondat apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 258/S din 2 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Brașov – secția I civilă. În acest context factual, se reține că este real că, în primul litigiu, instanța a îndrumat partea ca pentru anularea actului de adjudecare să urmeze calea dreptului comun, reclamanta procedând în acest sens, însă aceasta nu însemnă că acțiunea pe drept comun trebuie obligatoriu admisă doar pentru simplul fapt că în litigiul anterior s-a reținut că aceasta este calea de urmat de către parte. Trebuie subliniat că, în speță, instanța de apel a analizat condițiile prescrise de art. 723 alin. (2) C. proc. civ., așa cum s-a reținut în litigiul anterior, iar din ansamblul probator administrat în cauză, a conchis că nu sunt sunt întemeiate cauzele de nulitate invocate și a respins acțiunea în consecință, ca nefondată, iar nu ca inadmisibilă. Prin urmare, contrar argumentelor recurentei, nu se poate reține că instanța de apel a nesocotit autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2019, având ca obiect contestație la executare, în condițiile în care acțiunea dedusă judecății nu a fost respinsă, ca inadmisibilă, cum eronat se susține, ci au fost analizate, în detaliu, fiecare dintre cele trei motive de nulitate invocate în cuprinsul cererii introductive. Procedând în continuare la analiza celui de-al doilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că este, de asemenea, nefondat. În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a susținut că sunt aplicabile dispozițiile privind rectificarea cărții funciare, respectiv art. 909 alin. (3) C. civ., întrucât art. 723 și art. 724 C. civ. nu instituie dispoziții derogatorii tocmai pentru că prevederile privind întoarcerea executării silite stabilesc că nu se va aduce atingere drepturilor dobândite definitiv. Raționamentul avut în vedere de recurentă în formularea acestui motiv de casare nu este unul de natură să determine adoptarea unei alte soluții decât aceea pronunțată în cauză. În acord cu soluțiile instanțelor de fond, suntem în prezența unei excepții de la principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, care impune menținerea actului juridic subsecvent și a dreptului dobândit de terț în temeiul acestuia, sub condiția ca actul să fie cu titlu oneros și să privească un imobil, iar subdobânditorul să fie de bună-credință, condiții care, în baza materialului probator administrat, s-a constat că sunt îndeplinite în cauză. În acest sens, corect s-a reținut că intimata-pârâtă, adjudecatar al imobilului, nu a fost parte (și implicit nu a avut cunoștință de litigii) nici în dosarul x/2019, având ca obiect contestație la executare și nici în dosarul nr. x/2019, în care s-a constat prescris dreptul băncii creditoare de a obține executarea silită. De asemenea, aceste litigii nu au fost notate în cartea funciară, deși reclamanta avea această posibilitate, tocmai pentru a informa și a face opozabilă existența acestor litigii oricărui eventual dobânditor al imobilului executat silit. În lipsa notării celor două dosare în cartea funciară și în lipsa calității de parte a intimatei-adjudecatar în cele două litigii, evident că aceasta nu poate fi acuzată de rea-credință, niciun mijloc de probă administrat în speță nedovedind faptul că ea a avut cunoștință de aceste litigii și că a adjudecat în condițiile date imobilul, asumându-și astfel un risc. Ca urmare, în mod corect, instanțele de fond au apreciat că intimata- pârâtă a fost de bună-credință la momentul când a adjudecat imobilul la licitație publică. Mai mult, potrivit art. 14 alin. (2) C. civ., buna-credință se prezumă până la proba contrară, iar reclamanta nu a făcut proba relei-credințe a cumpărătoarei adjudecatare. Cum buna-credință este o împrejurare de fapt, reiese că, din ansamblul probator administrat în cauză, instanțele de fond au apreciat judicios că reclamanta nu a reușit că răstoarne prezumția bunei-credințe și să dovedească contrariul în privința adjudecatarului. Totodată, se reține că potrivit art. 563 alin. (3) C. civ., dreptul de proprietate dobândit cu bună- credință în condițiile legii, este pe deplin recunoscut, iar potrivit art. 724 alin. (1) C. proc. civ., în cazul restabilirii situației anterioare, efect al anulării unei executări silite, în situația în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanța va dispune asupra efectuării operațiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință, potrivit regulilor de carte funciară. Așa cum au reținut instanțele de fond, aceste dispoziții consacră o situație specială față de cea generală reglementată de art. 909 alin. (3) C. civ. invocat de recurentă și în apel, termenul de 3 ani nefiind aplicabil, iar terțul dobânditor de bună-credință este protejat și în decursul celor 3 ani de la momentul încheierii actului de adjudecare, astfel cum expres consacră teza finală din art. 724 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, constatând că sunt nefondate criticile formulate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. Va respinge, ca nefondată, și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-pârâtă C., care nu a dovedit, în condițiile art. 494 cu referire la art. 452 C. proc. civ., avansarea sumelor pretinse cu acest titlu. Totodată, în temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cheltuielile procesuale avansate de către stat, în cuantum de 2177,1 RON, rămân în sarcina acestuia.