ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2353/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Deliberând , asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în data de 20 octombrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul A. a formulat, în temeiul art. 608 și art. 148 C. proc. civ., acțiune în anulare împotriva sentinței arbitrale nr. 4/18.08.2020 pronunțate de Arbitrul Unic - Avocat B. din cadrul Baroului București în dosarul arbitral nr. x/2014, solicitând anularea sentinței arbitrale, reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului compus din trei camere și loc de parcare exterior, situat în București, str. x, carte funciară x, număr cadastral x;205, și atribuirea către fiecare dintre părți, în loturi egale de 50%, precum și asupra tuturor bunurilor mobile expertizate de expert autorizat C.; atribuirea în natură a imobilului indicat către intimatul D., cu obligarea acestuia la plata sultei corespunzătoare către reclamant; obligarea intimatului D., ca urmare a ieșirii din indiviziune, la plata valorii bunurilor mobile provenite din asocierea E. în valoare de 450.000 RON, conform raportului de expertiză final; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în data de 26 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul D. a formulat acțiune în anulare împotriva aceleiași sentinței arbitrale nr. 4/18.08.2020, precum și a încheierilor premergătoare, pronunțate de Arbitrul Unic - Avocat B. din cadrul Baroului București în dosarul arbitral nr. x/2014, solicitând anularea sentinței arbitrale și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul arbitral și, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței arbitrale în ceea ce privește obligarea reclamantului la plata sumei de 25.000.000 euro cu titlu de compensație și la plata sumei de 69.320 RON cu titlu de sultă către pârâtul A.; aplicarea dispozițiilor art. 676 C. proc. civ., prin partajarea bunurilor comune în natură; includerea în masa partajabilă a tuturor bunurilor indicate de reclamant în cuprinsul cererii reconvenționale, astfel cum a fost precizată pe parcursul derulării dosarului arbitral; menținerea hotărârii arbitrului unic în ceea ce privește excepția de la aplicarea regulii de împărțire de 1/2 cuvenită asociaților în ceea ce privește bunurile aflate în patrimoniul societății; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 21 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, instanța a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, unde a fost înregistrată în data de 04 iunie 2021, sub nr. x/2021.

Prin încheierea din data de 17 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, instanța a admis excepția conexității dosarului nr. x/2021 cu dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul aceleiași secții, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii în anulare de contestatorul D., ce formează obiectul dosar conexat nr. x/2021, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția inadmisibilității formulării acțiunilor în anulare, ca neîntemeiată; au fost respinse acțiunile în anulare formulate de contestatorii A. și D. împotriva sentinței arbitrale nr. 4/18.08.2020 pronunțate de Arbitrul Unic - Avocat B. din cadrul Baroului București în dosarul arbitral nr. x/2014, ca nefondate.

Împotriva sentinței civile nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, au formulat recurs contestatorii A. și D., căi de atac cu a căror soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 31 martie 2022 și a fost repartizat, aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 10.

Prin cererea de recurs formulată de contestatorul A., întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, și, reținând cauza spre rejudecare, casarea în tot a hotărârii recurate și admiterea cererii astfel cum a fost formulată în fața arbitrului unic din cadrul Baroului București.

În dezvoltarea recursului, recurentul a prezentat situația de fapt a litigiului de la înființarea E. și până în prezent, iar în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a învederat că instanța s-a raportat exclusiv la prevederile legii indicate, iar nu la probele administrate în dosarul arbitral, fără a le analiza, cu toate că în acțiune a precizat că arbitrul a oferit intimatului o sumă disproporționată în raport cu bunurile supuse partajării și a solicitat o partajare corectă, atrăgând, totodată, atenția cu privire la diferențele de argumentare din cuprinsul sentinței arbitrale.

Astfel, a indicat cum s-a desfășurat întreaga etapă arbitrală, arătând că se poate observa aplicarea greșită a dispozițiilor legale și interpretarea lor eronată, arbitrul oferind o sumă disproporționată.

Recurentul a arătat că acesta a fost motivul acțiunii în anulare, întrucât nu i s-a oferit ceea ce a cerut, pronunțându-se o soluție necorespunzătoare materialului probator administrat.

Prin cererea de recurs formulată de contestatorul D., întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentinței recurate, și, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel București, motivele invocate în cererea în anulare fiind de ordine imperativă, nu dispozitivă cum greșit a constatat curtea de apel în considerentele hotărârii recurate, încălcându-se dreptul său la apărare (expertul care a efectuat raportul de evaluare a bunurilor nu era acreditat ANEVAR, ci expert contabil), iar în subsidiar, a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, doar în ceea ce privește admiterea recursului său, cu menținerea hotărârii instanței de apel în ceea ce privește respingerea, ca neîntemeiată, a cererii în anulare formulate de A. împotriva hotărârii arbitrale.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra motivului pe care l-a invocat, referitor la indicarea prevederilor art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. în vederea susținerii cererii în anulare, astfel încât hotărârea este nemotivată și/sau insuficient motivată. Față de lipsa oricăror mențiuni cu privire la motivul invocat în cererea în anulare, respectiv încălcarea art. 608 alin. (1) lit g), se poate observa că nu există o motivare a instanței în raport cu toate aspectele invocate, astfel încât se impune trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel, urmând a fi obligată curtea să se pronunțe și asupra acestui motiv invocat. De asemenea, curtea nu s-a pronunțat cu privire la nulitatea încheierilor de ședință în care au fost discutate probele administrate în dosarul arbitral.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că, în ceea ce privește motivul invocat în cererea în anulare, referitor la aplicabilitatea prevederilor art. 608 (1) lit. h), în mod eronat și cu încălcarea normelor de drept material, instanța a considerat că au fost încălcate norme dispozitive și nu imperative ale legii, care ar fi justificat admiterea acțiunii în anulare.

Curtea de apel a apreciat nelegal că motivele prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. sunt motive de nelegalitate ce excedează celor expres și limitativ prevăzute de art. 608 alin. (1) din cod.

A mai arătat că nu au fost luate în considerare argumentele cu privire la încălcarea dreptului la apărare prin respingerea probatoriului fără a exista o justificare motivată în acest sens, probe fără de care cererea reconvențională formulată nu putea fi admisă, neputând fi dovedită.

A mai arătat că, deși instanța a reținut că nu a indicat dispoziția imperativă a legii din care să rezulte că, în procedura arbitrajului, expertul evaluator trebuie să fie atestat de ANEVAR, în cuprinsul cererii în anulare a precizat că expertul ANEVAR este o persoană care are calitatea de evaluator autorizat după parcurgerea etapelor reglementate de O.G. nr. 24/2011 și este membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România, asociație profesională, recunoscută ca fiind de utilitate publică, cu atribuții în pregătirea și atestarea persoanelor juridice sau fizice ce posedă experiență, competență, cunoștințe practice în tehnicile legale pentru realizarea unor evaluări în conformitate cu Codul Deontologic al Profesiei de Evaluator și cu Standardele Internaționale de Evaluare (IVS).

Concluzionând, a susținut că a invocat în mod expres prevederile O.G. nr. 24/2011, care sunt prevederi imperative ale legii și care se coroborează cu preverile O.G. nr. 2/2000, arătând că i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare în ceea ce privește evaluarea bucurilor mobile și stabilirea sultei în baza unui raport de evaluare nul absolut.

Recurentul-contestator D. a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de contestatorul A., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea excepției nulității, acesta a învederat că, deși recurentul a invocat ca și temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul este de fapt nemulțumit de soluția pronunțată și solicită o reanalizare a probatoriului administrat în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul declarat de constestatorul A., în raport cu excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de contestatorul D., față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauză, prin sentința civilă nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii în anulare de contestatorul D., ce formează obiectul dosarului conexat nr. x/2021, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția inadmisibilității formulării acțiunilor în anulare, ca neîntemeiată; au fost respinse acțiunile în anulare formulate de contestatorii A. și D. împotriva sentinței arbitrale nr. 4/18.08.2020 pronunțate de Arbitrul Unic - Avocat B. din cadrul Baroului București în dosarul arbitral nr. x/2014, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în esență, că acțiunea în anulare formulată de contestatorul A. a fost întemeiată pe art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., sentința arbitrală fiind motivată corespunzător, sens în care nu s-a putut reține incidența motivului prevăzut de art. 608 lit. g) din cod, iar în ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat, instanța a constatat că partea nu a indicat care este capătul de cerere asupra căruia tribunalul arbitral s-a pronunțat, deși nu s-a cerut (extra petita) sau ce s-a dat în plus față de ce s-a cerut (plus petita), ci a dedus judecății aspecte de fond care nu pot face obiect de analiză în acțiunea în anulare.

Instanța de recurs, examinând cererea dedusă judecății, constată că aspectele evidențiate, astfel cum au fost prezentate, nu conțin minime argumente care să aibă aptitudinea de a justifica, în speță, incidența unui motiv de nelegalitate din cele expres și limitativ reglementate prin art. 488 C. proc. civ.

Chiar dacă recurentul a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se constată că aceste dispoziții legale au fost invocate formal, iar simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Astfel, recurentul a invocat, circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanța de fond s-a raportat exclusiv la prevederile legale, iar nu la probele administrate în dosarul arbitral, fără o analiză a probelor, suma acordată de arbitru celeilalte părți fiind disproporționată în raport cu bunurile supuse împărțelii.

Or, interpretarea probelor administrate în cauză este o operațiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se poate cenzura în recurs maniera în care probele au fost apreciate și evaluate de către arbitrul unic, cum de altfel nu au putut fi reapreciate nici de curtea de apel, dat fiind specificiul acțiunii în anulare, care se exercită doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

În ceea ce privește invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurentul nu a indicat care sunt dispozițiile legale aplicate greșit ori interpretate eronat de către curtea de apel, ci partea s-a limitat la a susține că acțiunea în anulare a fost analizată greșit și a fost pronunțată o soluție necorespunzătoare materialului probator administrat.

În acest context, se observă că partea nu a formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar invocarea celor două motive de casare este una formală, susținerile acesteia nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal, situația de fapt a litigiului, astfel cum a fost reținută în cuprinsul hotărârii arbitrale, fără avea legătură cu raționamentul curții de apel.

Or, în faza procesuală a recursului, nu pot fi puse în discuție și reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecății.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate a deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de contestatorul A. nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului declarat de contestatorul A., invocată de contestatorul D. și va anula recursul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Examinând recursul declarat de constestatorul D., Înalta Curte constată următoarele:

Un prim motiv de recurs invocat de contestator l-a vizat faptul că cererea în anulare a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., însă curtea de apel nu s-a apronunțat asupra acestui motiv, cum nu s-a pronunțat nici în ceea ce privește nulitatea încheierilor de ședință în care au fost discutate probele administrate în dosarul arbitral.

Aceste critici pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., însă ele sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile și argumentele părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis, a stării de fapt, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile și apărările esențiale ale părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii constituie raționamentul judiciar ce întemeiază soluția adoptată în cauza dedusă judecății și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 par. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate, în mod real și efectiv de instanță.

Raportând principiile enunțate la litigiul pendinte, precum și la criticile recurentului legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea curții de apel respectă exigențele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 al Convenției Europene, în condițiile în care instanța și-a argumentat, în mod riguros, atât în fapt, cât și în drept, soluția adoptată, față de obiectul dedus judecății, de limitele învestirii instanței, de apărările și de susținerile părților.

Contrar susținerilor recurentului, în cuprinsul hotărârii atacate, curtea de apel a analizat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., invocat de contestator în susținerea cererii în anulare, constatând corect că acesta este un motiv comun de nelegalitate, invocat de ambii contestatori, sens în care l-a analizat prin considerente comune, reținând că hotărârea arbitrală cuprinde dispozitivul și motivele, data și locul pronunțării și este semnată de arbitrul unic.

În ceea ce privește critica că instanța nu s-a pronunțat asupra nulității încheierilor de ședință în care au fost discutate probele în dosarul arbitral, Înalta Curte constată că, deși nu există o mențiune expressis verbis în acest sens, totuși din considerentele hotărârii recurate rezultă neîndoielnic că instanța le-a tratat ca fiind aspecte de temeinicie care vizează interpretarea probelor, înlăturarea unor probe și acordarea de valoare probatorie altor probe.

Practic, curtea de apel a apreciat, implicit, că toate criticile relative la încheierile de ședință în care au fost discutate probele în fața tribunalului arbitral nu reprezintă motive de nelegalitate, care să se subsumeze motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

În acest context, întrucât instanța a răspuns tuturor criticilor invocate prin acțiunea în anulare, nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nefondată este și critica circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că instanța a apreciat eronat și cu încălcarea normelor de drept material, că au fost încălcate norme dispozitive, iar nu imperative ale legii, care ar fi jusitificat admiterea acțiunii în anulare.

Prin acțiunea în anulare, contestatorul D. a invocat, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., anularea sentinței arbitrale, întrucât i-a fost respins dreptul la apărare prin respingerea probelor și a cererilor formulate și solicitate în fața arbitrului unic, respingerea probei cu expertiză informatică, respingerea cererii de înlocuire a expertului evaluator, respingerea excepției invocate cu privire la nulitatea raportului de expertiză, respingerea probei cu expertiză financiar-contabilă, respingerea probei testimoniale și a probei cu efectuarea unei adrese către o societate comercială, precum și efectuarea expertizei de către un expert contabil, fără atribuții de expert evaluator ANEVAR.

Totodată, în cuprinsul cererii, contestatorul a invocat "încălcarea normelor imperative ale legii referitoare la regula privind atribuirea în natură a bunurilor din patrimoniul societății, precum și greșita scoatere a autoturismului din masa bunurilor partajabile".

Prin cererea de recurs, recurentul a criticat considerentele prin care s-a reținut că, în cauză, au fost încălcare norme dispozitive, iar nu imperative ale legii, precum și faptul că expertiza evaluatorie nu a fost realizată de un expert autorizat ANEVAR, ci de un expert contabil, fiindu-i încălcat dreptul la apărare prin respingerea probatoriului, fără a exista o justificare motivată în acest sens.

Înalta Curte subliniază că dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. se referă la accepțiunea restrânsă a noțiunii de lege imperativă, privită ca sumă de reguli de conduită cu caracter general, obligatoriu și impersonal, care stabilesc modul de comportament al subiectelor de drept în cadrul raporturilor juridice civile.

Însă, prin criticile vizând modul de interpretare și de apreciere a probatoriului administrat, astfel cum a fost evaluat de instanța arbitrală, la care se referă recurentul și în cadrul motivelor de recurs, acesta a dedus instanței de control judiciar o chestiune de temeinicie care a excedat controlului de legalitate permis în acțiunea în anulare, conform art. 608 C. proc. civ.

De asemenea, deși a criticat încălcarea, de către prima instanță, a principiului dreptului la apărare, recurentul nu a oferit niciun argument care să justifice formularea acestui motiv de recurs.

Aceste chestiuni s-au integrat acțiunii în anulare soluționate de curtea de apel, iar această instanță a răspuns motivelor de nulitate, argumentând că, prin modul lor de prezentare, ele se referă global la aspecte integrate unui control de fond, de netemeinicie a hotărârii arbitrale și le-a exclus din sfera art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., așa încât este nefondată critica recurentului prin care a susținut că nu au fost avute în vedere argumentele invocate cu privire la încălcarea dreptului la apărare prin respingerea probatoriului.

Așa cum în mod corect a reținut curtea de apel, respectarea dreptului la apărare nu presupune administrarea tuturor probelor, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la sumele rezultate din evaluări nu conduce la încălcarea de plano a dreptului la apărare.

Totodată, recurentul nu a indicat nicio dispoziție imperativă a legii din care să rezulte că, în procedura arbitrajului, expertul evaluator trebuie să fie atestat de ANEVAR, iar regulile privitoare la modul de împărțire a bunurilor prevăzute de art. 676 C. civ. nu reprezintă "dispoziții imperative ale legii", ci norme dispozitive, care nu constituie motiv de acțiune în anulare.

Curtea de apel, ca primă instanță competentă, conform art. 610 din C. proc. civ., să soluționeze acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 608 din C. proc. civ., nu putea antama în sentința pronunțată aspecte de fond ale cauzei, precum modul de interpretare a probatoriului, întrucât această posibilitate nu este menționată în cadrul motivelor pentru care se poate solicita anularea hotărârii arbitrale. Cu atât mai mult, aceste critici nu pot fi cenzurate direct în prezentul recurs.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte consideră că motivele de recurs invocate sunt nefondate și, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de contestatorul D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului declarat de contestatorul A., invocată de contestatorul D..

Anulează recursul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul D. împotriva sentinței civile nr. 176F din 10 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.