ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 39/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IV-a Civilă, la data de 28.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat anularea sentinței arbitrale nr. 7/16.02.2021 pronunțate de arbitru unic B. din cadrul Curții de arbitraj profesional a avocaților de pe lângă Baroul București în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu pârâtul C..

Prin sentința nr. 5F din 14 ianuarie Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul C., ca neîntemeiată.

A obligat pe reclamant la plata către pârât a cheltuielilor de judecată de 2.500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinței nr. 5F din 14 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a invocat o greșită interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, a art. 196 alin. (3) sin Statutul profesiei de avocat și a art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

În motivarea memoriului de recurs, recurentul s-a referit la faptul că arbitrul unic desemnat a considerat că este incident art. 196 alin. (3) din Statutul avocaților care dispune că societățile civile de avocatură au personalitate juridică pentru litigiile născute din desfășurarea activității profesionale.

Susține că acest articol a fost interpretat și aplicat eronat de către instanța de judecată -Curtea de Apel București - care a considerat că "Activitatea profesională nu este apreciată doar între relațiile dintre avocat și client ci și între societate și avocat cum este cazul în speță atunci când se discută modalitatea de împărțire a onorariului și plata acestuia, izvorul pretențiilor constituindu-l tot contractul de asistență juridică.".

Recurentul precizează însă că izvorul pretențiilor nu este contractul de asistență juridică, încheiat între societate și client, ci contractul de asociere din­tre părțile în litigiu. Contractul de asociere are natură civilă, nu profesională, iar textul art. 196 alin. (3) din Statut reglementează strict activitatea profesională a avocatului în relațiile cu clienții întrucât regulile dintre avocați sunt guvernate de contractul de societate, care are natură generală, indiferent de profesia desfășura­tă de semnatari. Potrivit acestuia, împărțirea onorariului nu reprezintă un act profesional, pentru care este nece­sară o anumită specializare, ci se efectuează în temeiul regulilor din contractul de societate care conțin procentele cuvenite fiecărui asociat.

O altă normă imperativă încălcată la soluționarea litigiului este și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 care prevede expres că doar societatea profesională cu răspundere limitată are personalitate juridică, interpretarea per a contrario fiind că toate celelalte forme de asociere nu au personalitate juridică.

Nu în ultimul rând, precizează că pârâtul a fost chemat în judecată în calitate de reprezen­tant al societății civile de avocatură ceea ce ar acoperi și chestiunea chemării în ju­decată a acesteia.

Intimatul - pârât C. a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 5 F/14.0L202, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-IV-a civilă în dosarul nr. x/2021 prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea prezentului litigiu.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, potrivit celor ce urmează:

- În mod nefondat critică recurentul reținerea incidenței dispozițiilor art. 196 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat prin hotărârea arbitrală a cărei anulare a solicitat-o și prin decizia instanței de apel atacată, text normativ despre care afirmă că reglează strict activitatea profesională a avocatului în relațiile cu clienții, în timp ce regulile dintre avocați sunt guvernate de contractul de societate. În plus, susține aceasta, izvorul pretențiilor sale n-ar fi contractul de asistență juridică (dintre societate și client), ci contractul de asociere încheiat cu avocatul intimat.

În primul rând, norma din Statut menționată nu conferă personalitate juridică societăților civile de avocatură, după cum eronat afirmă recurentul, ci recunoaște doar legitimare procesuală (activă și pasivă) acestora pentru litigiile născute din desfășurarea activității profesionale, chiar dacă nu au personalitate juridică. De altfel, art. 196 alin,. 3 din Statutul profesiei de avocat nu reprezintă altceva decât o reluare la nivelul unei materii particulare, cea a formelor asociative în care legea îngăduie desfășurarea activității de avocatură, a prevederilor de aplicabilitate generală regăsite la nivelul dispozițiilor art. 56 alin. (2) ale C. proc. civ., potrivit cărora "pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

"Litigiile născute din desfășurarea activității profesionale" la care trimite art. 196 alin. (3) din Statut, pot fi cele între avocat/societatea civilă profesională și client, dar deopotrivă și cele dintre avocații membri ai unei asocieri profesionale, precum este cel inițiat de reclamant, care pot privi orice aspecte ce țin de desfășurarea activității acestora, incluzând, de bună seamă, și chestiunea împărțirii beneficiilor obținute din activitatea profesională, așadar, a onorariilor cuvenite, după cum corect a apreciat instanța de apel.

Argumentul că textul art. 196 alin. (3) din Statut ar reglementa strict activitatea profesională a avocatului în relațiile cu clienții, fiind, deci, incident doar în raporturile dintre aceștia, este unul nesusținut nici prin conținutul său, dar nici prin interpretarea sa corelată cu a celorlalte alineate ale aceluiași articol, care reglementează diverse aspecte din activitatea societății civile profesionale de avocatură.

Împrejurarea că izvorul pretențiilor deduse soluționării Curții de arbitraj profesional a avocaților de pe lângă Baroul București îl constituie, alături de contractul de asistență juridică, și cel de societate (care stabilește modul, condițiile de constituire a societății profesionale, de desfășurare a activității acesteia și de împărțire a beneficiilor obținute), nu este de natură să schimbe felul litigiului, calificat corect de instanța de apel drept litigiu născut din desfășurarea activității profesionale întrucât atât onorariul obținut, cât și regulile de împărțire a acestuia convenite între membri asocierii nu constituie altceva decât aspecte ce decurg din desfășurarea activității profesionale a avocaților membri ai asocierii.

În acest context, de bună seamă că nu poate fi primită afirmația recurentului privitoare la încălcarea (prin hotărârea arbitrală) a normei imperative cuprinse în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 care prevede că doar societatea profesională cu răspundere limitată are personalitate juridică.

Așa cum s-a arătat anterior, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 196 alin. (3) din Statut, nu înseamnă că s-a conferit, prin încălcarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, personalitate juridică și altor tipuri de asocierii profesionale din domeniu, ci doar s-a făcut aplicare unui text normativ care conferă legitimare procesuală activă ori, după caz, pasivă societăților civile profesionale, pentru litigiile născute din desfășurarea activității profesionale, chiar dacă acestea nu au personalitate juridică. S-a apreciat corect, prin urmare, că orice pretenții pentru desocotirea asupra onorariilor avocațiale cuvenite urmare a desfășurării activității de avocatură în cadrul unei societăți profesionale trebuie opuse nu în mod individual, celorlalți avocați cu care s-a constituit asocierea ci, precum indică dispozițiile art. 196 alin. (3) din Statut, societății civile profesionale.

În sfârșit, faptul că, în această acțiune reclamantul l-a chemat în judecată pe pârât care este și reprezentantul societății civile de avocatură, nu este de natură să acopere neajunsurile cadrului procesual incorect format/conturat la inițiativa sa, neexistând identitate ori suprapunere între calitatea de reprezentant și cea de parte într-o anume procedură.

În plus, afirmația recurentului că l-ar fi chemat în judecată pe pârât în această calitate, este una ulterioară judecății finalizate cu pronunțarea sentinței arbitrale nr. 7/16.02.2021 și cererii de arbitrare ce a stat la baza formării cauzei de față, din ale cărei conținut și motivare se înțelege că C. a fost chemat în judecată în nume personal spre a fi obligat la plata sumei de 6 000 euro reprezentând cota cuvenită reclamantului în onorariul de succes încasat de pârât.

Înalta Curte are în vedere că, de altfel, tocmai acest mod de constituire a cadrului procesual, prin chemarea în judecată direct și personal a pârâtului, în locul societății în care cei doi avocați au activat, a fost sancționată prin hotărârea arbitrală a cărei anulare s-a solicitat, împrejurare față de care modificarea cadrului procesual nu mai e posibilă la acest moment.

În considerarea acestor argumente, apreciind ca legală hotărârea atacată, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat, iar în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe recurentul-reclamant, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 2 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat a cărui plată a fost dovedită cu chitanța nr. x/17.01.2023 , în favoarea intimatului-pârât C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 5F din 14 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - pârât C..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.