ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2283/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Criminalistică-Serviciul de Biocriminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a raportului de expertiză nr. x/28.07.2015, a procedurii de prelevare probe biologice efectuată de către Serviciul Biocriminalistică al Institutului Național de Criminalistică, expertiza fiind realizată cu încălcarea dispozițiile legale; constatarea nulității absolute a raportului de expertiză nr. x/19.10.2015, a procedurii de prelevare probe biologice de către Serviciul Biocriminalistică al Institutului Național de Criminalistică, expertiza fiind realizată cu încălcarea dispozițiilor legale; constatarea inexistentei dreptului Institutului Național de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică de a efectua expertizele în cauză, în raport de dispozițiile Legii nr. 76/2008 și Anexei; constatarea inexistentei dreptului Institutului Național de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică de a efectua expertizele în cauza având ca domeniu specific-stabilirea paternității, în raport de dispozițiile legale; constatarea inexistentei dreptului Institutului Național de Criminalistică de utilizare a procedurii prelevării probelor raportat la infracțiunea reținută, precum și a procedurii comparației rezultatelor diferite, obținute din cele două probe; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 513 din 30 martie 2021, Tribunalul București, secția a III a civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Institutul Național de Criminalistică-Serviciul de Biocriminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Prin decizia civilă nr. 253A din 28 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 513 din 30 martie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Institutul Național de Criminalistică-Serviciul de Biocriminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Împotriva deciziei nr. 253A din 28 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Recurentul susține că expertizele dispuse în dosarul penal nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București sunt probe de o acuratețe nesemnificativă, iar raportul de probe biologice efectuat de Institutul Național de Criminalistică nu putea anula raportul de expertiză ADN efectuat de INML Mina Minovici, acest ultim raport fiind supus avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală și valorificat în dosarul în care a fost pronunțată decizia nr. 123 din 13 iunie 2013 de Curtea de Apel Brașov, dobândind autoritate de lucru judecat.

Fiind vorba de o probă tehnică, care poate fi folosită și în dreptul penal, invocă principiul autorității de lucru judecat din dreptul civil, cu referire la dispozițiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen. și decizia Curții Constituționale nr. 102 din 17 februarie 2021, precum și principiul neretroactivității legii civile.

Învederează că rapoartele de expertiză întocmite de Institutul Național de Criminalistică cuprind inadvertențe științifice pe care organul de anchetă și le însușește, ignorând cu bună știință norme elementare de ordin științific.

Recurentul formulează obiecțiuni la rapoartele de expertiză criminalistică a căror anulare a solicitat-o, cu privire la modalitatea de prelevare și analiză a probelor și susține că trebuia verificată legalitatea procedurii de prelevare a probelor prin prisma dispozițiilor legale în materie având în vedere că a fost acuzat de instigare la mărturie mincinoasă.

Arată că INML Mina Minovici este acreditată pentru profile genetice pe baza ADN pentru stabilirea paternității, nu intimata care a întocmit o expertiză de cercetare la fața locului și care și-a depășit atribuțiile conferite de Legea nr. 78/2008.

Învederează că rapoartele de expertiză sunt lovite de nulitate absolută întrucât consimțământul a fost smuls prin violență, fiind incidente dispozițiile art. 1204, art. 1216 și art. 1217 C. civ., iar prelevarea probelor de către personalul institutului intimat a fost efectuată în condiții improprii, în biroul procurorului de caz, cu intervenția directă și constrângerea recurentului de către forțele de ordine, fără asigurarea unui minim de condiții de siguranță a probelor și printr-o tehnologie inadecvată unor astfel de probatorii. Arată că procedura de prelevare a probelor biologice este cea prevăzută de art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 1/2000, respectiv formarea unei comisii neutre de medici legiști, cu participarea unor specialiști din diferite domenii biomedicale.

Mai arată că probele administrate nu dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă, reținută în sarcina recurentului și nu există o încheiere a judecătorului de drepturi și libertăți care să valideze examinarea fizică efectuată de organele de urmărire penală, ceea ce atrage o excludere a probelor obținute prin examinare fizică.

Cu referire la dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 76/2008 și art. 190 C. proc. pen., arată că intimatul nu a obținut un consimțământ scris din partea recurentului, astfel încât nu a respectat normele legale care stabilesc condițiile obținerii acestui consimțământ, aspect ce determină nulitatea rapoartelor de expertiză efectuate.

Invocă dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. și arată că raportul de expertiză este unul dintre mijloacele de probă, neavând o poziție privilegiată, iar instanțele de judecată nu sunt obligate să își însușească concluziile raportului de expertiză dacă acestea sunt echivoce, neclare, contradictorii.

Solicită a fi avute în vedere dispozițiile art. 61 C. civ. și să se constate că faptele intimatului au adus atingeri grave integrității sale.

Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 22 septembrie 2022, a fost fixat termen de judecată la 17 noiembrie 2022, în ședință publică, pentru soluționarea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din același act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Înalta Curte reține că recurentul nu a adus critici punctuale deciziei atacate și nu a arătat în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, sub aspectul normelor legale interpretate ori aplicate greșit de către instanța de apel, limitându-se să reitereze, parțial, motivele deduse judecății apelului.

Astfel, prin cererea de recurs, partea a susținut, în esență, că rapoartele de expertiză sunt lovite de nulitate absolută întrucât consimțământul a fost smuls prin violență, fiind incidente dispozițiile art. 1204, art. 1216 și art. 1217 C. civ., iar prelevarea probelor de către personalul institutului intimat, care și-a depășit atribuțiile conferite de Legea nr. 78/2008, a fost efectuată în condiții improprii.

În considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut că dispozițiile legale prevăzute de art. 953 și art. 956 din C. civ. de la 1864, respectiv art. 61, art. 1204 și art. 1217 C. civ., nu pot reprezenta temei juridic al unei acțiuni separate, în condițiile în care demersul judiciar din prezentul dosar tinde la înlăturarea, printr-o altă cale procedurală decât cea oferită de legiuitor, a unor probe judiciare care au fundamentat soluția penală, definitivă, de condamnare a reclamantului la pedeapsa închisorii. Într-o amplă motivare, curtea de apel a reținut că, în speță, nu este vorba de un act juridic civil supus condițiilor de formă reglementate de C. civ., a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute, care poate fi formulată de orice partea interesată, ci, fiind un mijloc material de probă administrat în cadrul unui litigiu penal, este supus condițiilor de fond și formă prevăzute de C. proc. pen., contestarea sa fiind posibilă doar cu respectarea unor termene imperative și numai în cadrul procedurii speciale reglementate de legislația penală.

Curtea de apel a mai reținut că invocarea sacțiunii nulității absolute care, din punct de vedere al reglementării de drept comun, poate fi invocată oricând și de orice persoană interesată, nu schimbă raționamentul juridic întrucât pârghiile legale oferite de legiuitor nu sunt cele prevăzute de C. civ., dată fiind natura juridică a actelor contestate. Curtea de apel a apreciat că, dacă s-ar accepta interpretarea reclamantului, ar însemna că partea dispune de o serie nelimitată de proceduri judiciare cât privește chestiunea reclamată, fapt ce ar permite o reevaluare a unui act jurisdicțional definitiv într-o altă manieră decât prin exercitarea căilor legale de atac. Astfel, constatarea nulității absolute a rapoartelor de expertiză administrate într-o cauză penală, care au fundamentat soluția de condamnare a reclamantului, ar echivala cu o exercitare indirectă a unui control de legalitate distinct față de cel efectuat de instanța penală asupra mijloacelor de probă, dar și cu încălcarea principiilor autorității de lucru judecat și al securității raporturilor juridice.

Se constată că aceste critici din recurs au fost dezvoltate în calea de atac a apelului, regăsindu-se inserate în considerentele deciziei recurate, în raport de care instanța de apel a expus raționamentul juridic ce reflectă soluția de respingere a apelului, ca nefondat.

Or, cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată.

În aceeași măsură și invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ. este lipsită de valențe juridice în contextul în care recursul nu cuprinde critici care să reliefeze aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate vizând nemotivarea hotărârii sau încălcarea autorității de lucru judecat.

Astfel, deși este necesar ca recurentul să formuleze o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin identificarea explicită a motivelor ce reclamă nemotivarea hotărârii, existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei reținute de instanța de apel, în cuprinsul memoriului de recurs nu se regăsește nicio critică referitoare la aceste aspecte, fiind invocate formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin critica circumscrisă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul a susținut că raportul de probe biologice efectuat de Institutul Național de Criminalistică nu putea anula raportul de expertiză ADN efectuat de INML Mina Minovici, acest ultim raport fiind supus avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală și valorificat în dosarul în care a fost pronunțată decizia nr. 123 din 13 iunie 2013 de Curtea de Apel Brașov, dobândind autoritate de lucru judecat.

Se constată că, față de această modalitate de expunere a apărărilor din cadrul memoriului de recurs, critica referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat tinde la o nouă verificare a susținerilor sale din cererea de apel, în sensul nevalabilității rapoartelor de expertiză a căror anulare se solicită.

În raport de scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanța superioară celei care a pronunțat decizia în apel, instanță care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia atacată, și fără a formula critici susceptibile ce cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele invocate de recurent nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nici nu se pot reține motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 253A din 28 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 253A din 28 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.