ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1188/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția civilă, la 07 octombrie 2021, în dosarul cu nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., expert criminalist în cadrul laboratorului interjudețean de expertize criminalistice din cadrul I.N.E.C. București, pentru ca, prin sentința civilă ce se va pronunța, să se dispună desființarea totală a înscrisului intitulat "Raport de Expertiză Criminalistică nr. x din 17 iunie 2013 întocmit în dosar nr. x/2012 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal de expert criminalist B.", expertiză contestată din iulie 2013 și pentru care s-a efectuat și se efectuează urmărire penală sub aspectul infracțiunii de fals intelectual prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., însă procesul penal este tergiversat, inclusiv latura civilă a acestuia.

Prin sentința civilă nr. 3029 din 07 aprilie 2022, Judecătoria sectorului 5 București, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată privind pe reclamantul A. și pe pârâții B. și Institutul National de Expertize Criminalistice în favoarea Tribunalului București.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 579 din 08 mai 2024, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și Institutul Național de Expertize Criminalistice, ca inadmisibilă.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1135A din 06 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 579 din 08 mai 2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1135A din 06 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 16 ianuarie 2025, sub nr. x/2021, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 20 ianuarie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant A. a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, precizând că motivul respingerii apelului l-a constituit neaplicarea dispozițiilor art. 308 C. proc. civ. (cercetarea falsului de către instanța civilă), deși s-a dovedit printr-o hotărâre judecătorească că înscrisul respectiv nu corespunde realității.

Sub aspectul incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a menționat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1246 și urm. și art. 1386 alin. (1) C. civ., raportat la art. 308 C. proc. civ. (cercetarea falsului și desființarea înscrisului de către instanța civilă atunci când pentru infracțiunea de fals intelectual a intervenit prescripția răspunderii penale sau inscrisul a fost redactat necorespunzător realității din culpă).

În continuare, recurentul-reclamant a redat conținutul art. 1246 și art. 1386 alin. (1) C. civ. și opinii doctrinare cu privire la aplicabilitatea acestor dispoziții legale.

II.2 Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea înregistrată la 25 februarie 2025, în termen legal, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei atacate.

În susținerea poziției sale procesuale, a arătat că instanța de apel a statuat în fapt și în drept procedând la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant. Astfel, în acord cu prima instanță, curtea de apel a apreciat că dispozițiile art. 308 C. proc. civ. nu pot fi reținute ca temei de drept în judecarea cauzei, întrucât sunt dispoziții de drept procesual și nu pot fi invocate în cererea pentru desființarea raportului de expertiză.

Totodată, în mod corect, a reținut că nici dispozițiile art. 1246 și urm. C. civ. nu pot fi incidente în prezenta cauză, fiind vorba de temeiuri de drept substanțial, raportul de expertiză criminalistică reprezentând un mijloc de probă prin care se stabilește existența ori inexistența unor fapte, cu valoare probantă doar în cadrul procesului în care au fost încuviințat. Astfel, nu există un raport direct între partea din proces și expertul căruia instanța i-a dispus efectuarea expertizei, prin urmare nu au fost create raporturi juridice pe plan substanțial.

A mai susținut că recurentul nu a adus argumente în susținerea recursului, ci a solicitat anularea raportului de expertiză criminalistică pe motiv că s-a constatat nelegalitatea raportului printr-o hotărâre judecătorească definitivă, deși o dovadă în sensul celor afirmate nu există la dosar.

În realitate, prin încheierea de ședință dată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2020, la care se face referire, a fost admisă plângerea la soluția de neurmărire, cauza fiind trimisă la procuror în vederea completării cercetărilor, astfel că nicio instanță de judecată nu a constatat nelegalitatea raportului de expertiză nr. x/2013 întocmit în cadrul Laboratorului de Expertiză Criminalistică București.

Prin întâmpinarea formulată la 28 februarie 2025, prin poștă, în termen legal, intimatul-pârât Institutul Național de Expertize Criminalistice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând, totodată, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia în raport cu cele susținute de recurentul-reclamant în cererea de recurs.

În susținerea excepției invocate, intimatul-pârât a arătat că recurentul nu a indicat elementele care să determine calitatea procesuală pasivă în recurs din moment ce hotărârea atacată nu face nicio referire la acesta, iar expertiză criminalistică, conform art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 368/1998 reprezintă obiectul de activitate al Institutului Național de Expertize Criminalistice, dispusă conform legii, de către Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2012.

A precizat că expertiza criminalistică a fost efectuată de către un expert criminalist independent în formularea opiniilor exprimate în conținutul raportului de expertiză criminalistică, conform art. 89

1

din Legea nr. 567/2004, desemnat de conducerea C. cu respectarea tuturor prevederilor legale și cerințelor standardului internațional de calitate ISO:CEI 17025/2018.

Concluzia raportului de expertiză criminalistică a exprimat convingerea expertului cu privire la obiectivul stabilit de instanță și a demonstrat că materialele avute la dispoziție (litigiu și comparație) au îndeplinit criteriile cantitativ și calitativ necesare pentru efectuarea expertizei.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La 17 martie 2025, prin poștă electronică, în termen legal, recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimații-pârâți B. și Institutul Național de Expertize Criminalistice.

În referire la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă B., a susținut că prin încheierea din 07 aprilie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul penal nr. x/2020, hotărâre definitivă, s-a constatat nelegalitatea raportului de expertiză grafologică întocmit de intimata-pârâtă, prin care s-a stabilit că, din punct de vedere științific, nu se poate pronunța dacă scrisul și semnătura de pe angajament și notele din 1985 îi aparțin, în lipsa unor documente scrise și semnate de recurent în perioada 1980-1990, totuși s-a pronunțat în baza probelor de scris luate în 2012, stabilind că notele informative din anul 1986 sunt scrise și semnate de acesta.

A precizat că expertul criminalist autorizat în domeniul expertiză grafică și tehnică a documentelor, D., a concluzionat prin raportul de expertiză nr. x din 27 octombrie 2014 că semnătura în partea inferioară a documentului xerografiat intitulat "Angajament" din 21 martie 1986, purtând parafa C.N.S.A.S. din 07 septembrie 2012, nu a fost executată de recurent.

A menționat că prin încheierea anterior menționată s-a reținut infracțiunea de mărturie mincinoasă a doamnei expert B., ținând cont de faptul că doar expertiza întocmită de expertul D. a avut în vedere înscrisuri din perioada 1980-1990.

Astfel, Judecătoria Sectorului 5 București, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de recurent împotriva soluției de clasare din 25 august 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a desființat această soluție dispusă prin ordonanța din 09 februarie 2020 și a trimis cauza la procuror în vederea completării cercetărilor, sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă.

A susținut că soluția de respingere a plângerii împotriva ordonanței nr. 230/II/-2/2021 de către Judecătoria Sectorului 5 București nu i-a fost comunicată și că nu mai exista posibilitatea constatării infracțiunii printr-o hotărâre penală, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea de fals intelectual al expertizei așa încât singura posibilitate de a afla adevărul din punct de vedere procedural este cercetarea falsului de către instanța civilă, făcând referire pe larg la circumstanțele efectuării expertizei în discuție.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 08 octombrie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 13 martie 2025, s-a fixat termen de judecată la 03 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a reținut cauza spre soluționare, pe aspectul încadrării criticilor formulate de recurent în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În condițiile art. 248 alin. (1) și ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată din oficiu, prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (2) și ale 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În prealabil, în ceea ce privește argumentele expuse în cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus de către recurentul-reclamant cu privire la fondul recursului, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să analize doar acele critici care își găsesc corespondent în cele invocate în cuprinsul cererii de recurs inițiale.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. dispun că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, astfel că în cazul neindicării motivelor de casare, din cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate. Aceeași sancțiune intervine, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Aceasta întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, care nu se poate exercita pentru orice fel de critici, ca în cazul apelului, ci doar în cazurile expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, prin decizia civilă nr. 1135A din 06 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 579 din 08 mai 2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2021.

În fundamentarea acestei soluții, în acord cu prima instanță, curtea de apel a apreciat că faptele deduse judecății nu pot fi analizate prin raportare la dispozițiile art. 308 C. proc. civ., norme de drept procesual ce nu pot constitui temei de drept substanțial al unei cereri de chemare în judecată și nici nu pot susține scopul urmărit de reclamant, respectiv desființarea unui mijloc de probă anterior valorificat într-un alt litigiu.

Totodată, a avut în vedere faptul că între reclamant și pârâtă nu a existat un raport direct, încheiat cu intenția de a produce efecte pe plan substanțial, din moment ce pârâta a fost desemnată să întocmească o lucrare utilizată ulterior ca probă într-un litigiu, a cărei părere avizată era necesară în legătură cu faptul care trebuia probat, iar reclamantul nu a manifestat o participare subiectivă activă în desemnarea expertului și în întocmirea actului, cel puțin nu în sensul consimțământului dat cu ocazia încheierii unui act juridic civil.

Drept urmare, temeiul de drept principal invocat de apelantul-reclamant nu poate susține pronunțarea unei hotărâri judecătorești de anulare a actului, dar nici calea procesuală aleasă nu este specifică modului în care este conceput procesul civil în general.

Instanța de apel a apreciat și asupra lipsei incidenței dispozițiilor art. 1246 și urm. C. civ., indicate ca fundament al cererii reclamantului, reținând că actul juridic privit ca negotium nu poate include și expertiza a cărei nulitate se invocă din moment ce nu reprezintă rezultatul unui acord de voințe, premisă neîntrunită în cauză.

De asemenea, a reținut existența unei căi pentru ca reclamantul să obțină desființarea actului contestat, respectiv în litigiul în care este întocmită expertiza, prin instituțiile puse la dispoziție de art. 338 C. proc. civ., pe de o parte, și de art. 174 și urm. C. proc. civ. (nulitatea actului de procedură), pe de altă parte, după cum pot fi avute în vedere și dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., căi prevăzute de C. proc. civ. tocmai pentru a sancționa ipoteza afirmată de apelantul- reclamant, aceea de încălcare de către expert a dispozițiilor legale incidente în cazul participării sale la proces.

Astfel, existența acestor căi procedurale nu mai permite și un mecanism de desființare a actului, de drept comun, motivul unei astfel de aparente restrângeri a dreptului de acces la instanță fiind strâns legat de natura de mijloc de probă a raportului de expertiză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, este de observat că acest caz de casare vizează aspecte precum aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea sau restrângerea nejustificată a ipotezelor în care se aplică o lege, încălcarea principiilor generale de drept sau unei norme cu forță superioară, etc.

Înalta Curte reține că recurentul-reclamant a indicat doar formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme nu a procedat la dezvoltarea criticilor sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 1246 și urm. C. civ. și ale art. 1386 alin. (1) din același cod, raportat la cele ale art. 308 C. proc. civ., argumentație care este relevantă în contextul cazului de casare evocat. Invocarea aplicării greșite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar indicarea normei de drept material în mod punctual, dar și reflectarea mecanismului său corect de aplicare ori interpretare și modul în care instanța de apel a înfrânt acest procedeu prin decizia recurată.

Redarea conținutului art. 1246 C. civ. cu privire la nulitatea contractului, a celui al art. 1386 alin. (1) C. civ., care reglementează forma de reparație a prejudiciului, dar și a opiniilor doctrinare ce țin de modul de interpretare a acestor dispoziții legale nu reflectă reale critici în legătură cu raționamentul instanței de apel prezentat în cele ce preced, pretinsele nemulțumiri ale părții neraportându-se în niciun fel la considerentele deciziei atacate.

Or, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea atacată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței, fiind necesară o argumentare motivată a criticii în drept.

Cu alte cuvinte, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii și permit exercitarea unui control eficient de către instanța învestită cu judecarea recursului.

Formularea unei cereri lipsite de orice pretenție concretă care să poată fi dedusă judecății și în raport de care instanța să se poată pronunța, limitată la invocarea unor dispoziții legale fără o transpunere a acestora la cauza pendinte, fără o argumentare a pretinsei incidențe a acestora în speța dedusă judecății, cerere privată de elementele de fapt și de drept necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate fi reținută ca fiind o motivare a căii de atac în sensul prevăzut de lege.

Așa fiind, reținând că modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie încadrarea chestiunilor sesizate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din același cod, neexistând motive de ordine publică, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1135A din 06 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1135A din 06 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 iunie 2025.