ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 135 din data de 14.03.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Cornetu, secția Penală, în temeiul art. 219 alin. (1) și (2), lit. c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) și art. 44 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. și de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. n) din C. pen. ca pedeapsă accesorie, ce se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 96 alin. (4) din C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 9 luni închisoare dispusă sentința penală nr. 84/07.02.2020, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 692/A/16.07.2020 a Curții de Apel București.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare dispusă sentința penală nr. 84/07.02.2020, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 692/A/16.07.2020 a Curții de Apel București, în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) pe o perioadă de 2 ani;

- pedeapsa 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 96 alin. (5) din C. pen., art. 44 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedeapsa principală aplicată în cauză cu pedepsele de 8 luni închisoare și 3 luni închisoare, inculpatului dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 3 luni și 20 de zile închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), pedeapsa rezultantă dată spre executare inculpatului A. fiind de 4 ani, 9 luni și 20 de zile închisoare.

În baza art. 60 din C. pen., a dispus că pedeapsa urmează a fi executată în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (1) și alin. (3) lit. a) din C. pen. raportat la art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. și de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri, pe o durată de 5 ani, ce se va executa în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. n) din C. pen., care se execută conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. și art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. reținerea de 24 de ore de la data de 26.06.2019, ora 20:30, până la data de 27.06.2019, ora 20:30 (conform sentinței penale nr. 84/07.02.2020, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 692/A/16.07.2020 a Curții de Apel București), reținerea de 24 de ore de la data de 06.12.2020, până la data de 07.12.2020, precum și perioada cât inculpatul a fost arestat la domiciliu, respectiv de la data de 09.06.2021 și până la data de 08.12.2021.

În temeiul art. 399 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul A. prin încheierea penală din data de 06.12.2021, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2021, definitivă prin necontestare la data de 08.12.2021.

În baza art. 397 alin. (1) cu referire la art. 19 și art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 și urm. din C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă B., prin reprezentant legal C., și a obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 11592 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 25.000 euro, cu titlu de daune morale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., urmând ca, în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (2.500 RON din faza de urmărire penală și 2.500 RON din faza de cameră preliminară și judecată).

În temeiul art. 276 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 16.500 RON către partea civilă B., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1015/A din data de 13 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 135 din data de 14.03.2022 pronunțate de Judecătoria Cornetu, secția Penală în dosarul nr. x/2021.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, respectiv: pedepsele de 8 luni închisoare și 3 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 84/07.02.2020, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 692/A/16.07.2020 a Curții de Apel București și pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză.

S-a redus pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, în formă continuată, prevăzută de art. 219 alin. (1) și (2) lit. c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) și art. 44 alin. (1) din C. pen. de la 4 ani și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 96 alin. (5) din C. pen., art. 44 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a contopit pedeapsa principală de 3 ani închisoare, aplicată în cauză, cu pedepsele de 8 luni închisoare și 3 luni închisoare, inculpatului dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 3 luni și 20 de zile închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), pedeapsa rezultantă dată spre executare inculpatului A. fiind de 3 ani, 3 luni și 20 de zile închisoare.

S-au menținut, în rest, dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea părții civile de obligare a inculpatului A. să plătească suma de 6000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În esență, s-a reținut că, la data de 04.12.2020, în jurul orelor 14:30, în timp ce se afla în incinta restaurantului din Cartierul Verde, din orașul Bragadiru, str. x, jud. Ilfov, inculpatul A. a sărutat-o pe buze, prin surprindere și fără consimțământul acesteia, pe persoana vătămată minoră B., după ce, anterior, i-a ridicat acesteia bluza până sub nivelul sânilor, punându-i mâna pe abdomen, deși persoana vătămată nu-i permisese aceasta, lovindu-l peste mână pe inculpat, iar, ulterior, la data de 05.12.2020, în jurul orelor 12:30-13:00, inculpatul A. în timp ce se afla centrul Cartierului Verde din orașul Bragadiru, jud. Ilfov, întâlnindu-se cu persoana vătămată minoră, a prins-o pe aceasta de abdomen (care avea haina desfăcută), persoana vătămată lovindu-l peste mână, trăgându-și bluza în jos și dându-se, de teamă, câțiva pași în spate. Inculpatul i-a spus "nu-ți fie frică, că nu-ți fac nimic" și a ridicat din nou bluza persoanei vătămate, care, pentru a fi lăsată în pace, și-a luat în brațe cățelul și s-a îndepărtat.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A., prin avocat, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate, și, în urma rejudecării, să se dispună, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală în formă continuată, prev. de art. 219 alin. (1) și (2) lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) și art. 44 alin. (1) din C. pen.

În subsidiar, apărarea a solicitat să se constate că actul material din data de 05.12.2020 (atingerea abdomenului și ridicarea bluzei) nu este prevăzut de legea penală ca infracțiune, motiv pentru care, în baza art. 488 pct. 2 lit. a) teza finală din C. proc. pen. să se dispună înlăturarea greșitei aplicării a legii, respectiv în rejudecarea apelului să se înlăture aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., cu consecința reindividualizării pedepsei aplicate.

În argumentarea cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., făcând o prezentare teoretică a cazului de casare invocat, inculpatul, prin avocat, a susținut că fapta concretă pentru care s-a dispus condamnarea sa, așa cum s-a reținut de către instanța de apel, nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de agresiune sexuală sub aspect obiectiv, lipsind atât elementul material al infracțiunii — realizarea unui act de natură sexuală, cât și cerința esențială ca fapta să se realizeze prin constrângere.

Mai exact, s-a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că fapta constând în două acte materiale săvârșite la o zi distanță, respectiv că în data de 04.12.2020 a sărutat pe buze, prin surprindere și fără consimțământul acesteia pe persoana vătămată minoră B., iar la data de 05.12.2020 a prins-o pe aceasta de abdomen, constituie elementele constitutive ale infracțiunii continuate de agresiune sexuală.

Astfel, apărarea a susținut că nici unul din cele două acte materiale reținute de instanța de apel ca fiind săvârșite nu reprezintă, în înțelesul legii penale, un act de natură sexuală, altul decât cele de la art. 218 din C. pen., întrucât nu este întrunită cerința sexuală ca acestea să poată duce la obținerea unei satisfacții sexuale și întrucât faptele nu sunt săvârșite în condițiile exprese arătate de lege, respectiv prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare.

În ceea ce privește solicitarea subsecventă, și anume de a înlătura din conținutul infracțiunii continuate de agresiune sexuală actul material din data de 05.12.2020, s-a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că atingerea abdomenului unei persoane, în condițiile situației de fapt reținute și care nu poate face obiectul reexaminării în recursul în casație, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de agresiune sexuală, aceasta neputând duce niciodată la obținerea unei satisfacții sexuale.

În continuare, apărarea a făcut o scurtă prezentare teoretică a infracțiunii de agresiune sexuală și a precizat că cerința atașată elementului material este aceeași ca la infracțiunea de viol, în sensul că actul sexual de orice natură trebuie realizat prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprimă voința ori profitând de aceasta stare.

Mai mult, cerința esențială pentru existența infracțiunii de agresiune sexuală este totodată ca actul (realizat altfel decât prin penetrare - specific infracțiunii de viol prevăzută la art. 218 C. pen.) să fie de natură sexuală, doctrina reținând că nu este necesar ca actul de natură sexuală să fie comis cu sexul sau asupra sexului, atât timp cât prin acesta s-a urmărit obținerea unei satisfacții sexuale, fiind în același timp lezată libertatea victimei, constrânsă la o conduită care poate fi calificată drept sexuală.

De asemenea, s-a arătat că, instanța de apel a reținut că sărutarea pe gură a unei persoane reprezintă o modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale, deoarece gura este o parte anatomică erogenă, susceptibilă să producă satisfacție sexuală .

Dimpotrivă, apărarea a apreciat că simplul sărut rapid pe obraz sau chiar pe buze, fără introducerea limbii în cavitatea bucală, în condițiile concrete din care rezultă caracterul pur întâmplător al acestuia, neurmată de alte elemente de conexiune care să ateste că prin acțiunea inculpatului s-ar fi putut obține o satisfacție sexuală, cum ar fi alte acte de mângâiere în zone erogene, nu poate conduce la obținerea satisfacției sexuale și nu constituie un act sexual.

Așadar, s-a susținut că acest gest nu poate fi calificat ca reprezentând elementul material al infracțiunii de agresiune sexuală, deoarece nu poate fi calificat ca urmărind obținerea unei satisfacții sexuale, care să lezeze libertatea sexuală a victimei. Doar în anumite condiții un sărut poate duce la obținerea unei satisfacții sexuale, condiții care țin de modalitatea de săvârșire (cu limba în cavitatea bucală sau apăsarea buzelor persoanei), de întinderea în timp a acestuia, de apucarea corpului persoanei respective cu mâinile și mângâierea ei sau apucarea capului acesteia. Doar astfel se poate face distincție între sărutul pasional, apt să producă satisfacție sexuală, și "pupatul" obișnuit într-o societate tradițională ca cea românească, unde sărutarea copiilor de către părinți și rude, chiar nepotrivit pe buze, este ceva des întâlnit.

Or, legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea agresiunii sexuale incriminarea oricăror gesturi de natură frivolă, imatură, care sunt condamnabile din punct de vedere moral, dar care nu reprezintă acte de natură sexuală care să se circumscrie elementului material al infracțiunii de agresiune sexuală.

Gestul inculpatului de a săruta părintește, dar nepotrivit, persoana vătămată nu reprezintă un act de natură sexuală apt de a produce satisfacție sexuală. Legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea agresiunii sexuale incriminarea oricăror gesturi de natură frivolă, imatură, care sunt condamnabile din punct de vedere moral, dar care nu reprezintă acte de natură sexuală care să se circumscrie elementului material al infracțiunii de agresiune sexuală în formă tentată.

Și în practica judiciară s-a considerat săvârșită infracțiunea de agresiune sexuală doar atunci când actul de natură sexuală este explicit fiind apreciate ca astfel de acte atingeri ale sânilor, ale zonei intime dar fără penetrare, atingerea feselor, sărutul prin constrângere și prin introducerea limbii în cavitatea bucală ș.a.

Mai mult, în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 405/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016) a fost analizat principiul minimei intervenții, arătându-se că în exercitarea competenței de legiferare în materie penală legiuitorul trebuie să țină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul «ultima ratio».

Totodată, inculpatul A., prin apărător ales, a precizat că instanța de apel a reținut, că în cazul concret, constrângerea a avut loc nu printr-o acțiune violentă ci prin elementul surpriză, de conduită total neașteptată a inculpatului, precum și intervalul scurt de timp în care a fost săvârșită fapta, care a făcut ca persoana vătămată să nu poată să reacționeze conform voinței sale .

Astfel fiind, instanța de apel reține explicit săvârșirea celor două acte materiale din cadrul infracțiunii de agresiune sexuală în formă continuată nu sub forma constrângerii, ci sub forma luării prin surprindere.

Or, apărarea a precizat că existența constrângerii constituie o cerință asociată elementului material al infracțiunii, care ține astfel de latura obiectivă a infracțiunii, iar nu laturii subiective a infracțiunii, iar, în al doilea rând, este evident că săvârșirea actului de natură sexuală, altul decât cel de la art. 218 din C. pen., nu prin constrângere ci prin surprindere, nu este incriminată de legea penală.

De altfel, surprinderea, adică punerea victimei în imposibilitatea de a se opune sau de a se manifesta, este incompatibilă cu actul de natură sexuală, care prin el însuși presupune o minimă durată în timp, tocmai de aceea legiuitorul nereglementând surprinderea persoanei vătămate printre modalitățile de săvârșire a faptei.

Referitor la solicitarea subsidiară, s-a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru elementul material al infracțiunii constând în ridicarea bluzei persoanei vătămate minore, pipăirea pe abdomen și sărutul pe gură al acesteia, iar pentru acțiunea din 05.12.2020 pentru elementul material al infracțiunii constând în ridicarea bluzei aceleiași persoane vătămate și atingerea pe abdomen fără consimțământul acesteia.

Actele de natură sexuală pretins a fi săvârșite de către inculpat față de persoana vătămată constau în sărutul pe buze cu limba, act cu conținut explicit sexual - fapta din 04.12.2020, și atingerile abdomenului, acte a căror conotație sexuală rezultă nu din ele însele ci doar din "analizarea întregii interacțiuni dintre inculpat și partea vătămată", respectiv "din dinamica desfășurării activității infracționale" - fapta din 05.12.2020.

Drept urmare, a apreciat că fapta materială (acțiunea) constând în ridicarea bluzei unui minor sub 16 ani și pipăirea (atingerea pe abdomen), act a cărei conotație sexuală nu rezultă din el însuși ci doar "întrucât păstrează conotațiile sexuale ale actului material din 04.12.2020", nu este incriminată în legislația penală ca infracțiune și nu constituie în sine nici elementele constitutive ale infracțiunii de agresiune sexuală, prevăzute de art. 219 din C. pen.

În acest sens, a susținut că se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei în condițiile art. 386 din C. proc. pen. dintr-o infracțiune continuată de agresiune sexuală, prevăzută de art. art. 219 alin. (1) și (2) lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 44 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale), într-o infracțiune unică de agresiune sexuală, prevăzută de art. art. 219 alin. (1) și (2) lit. c) din C. pen. (o singură acțiune unică prelungită).

Cu toate acestea, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă de către instanța de apel, sens în care apărarea a apreciat că, în cadrul recursului în casație, se poate analiza dacă fapta din data de 05.12.2020, exact așa cum a fost reținută de instanța de apel, este prevăzută de legea penală sau nu.

Noțiunea de faptă din sintagma "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", prevăzută la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., include în sfera sa de conținut și înțelesul unui act material din cuprinsul unei infracțiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din C. pen., respectiv "acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni".

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului în casație astfel cum a fost formulat.

La dosar au fost depuse concluzii scrise de intimata parte civilă B. prin reprezentant legal C., prin care a solicitat respingerea recursului în casație, ca tardiv introdus, iar pe fondul cauzei, respingerea ca nefondat, apreciind ca fiind legală și temeinică decizia recurată.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, la data de 27 octombrie 2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 13 decembrie 2022, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2022, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 28 februarie 2023, s-au luat concluziile apărătorului ales al inculpatului și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În fapt, s-a reținut, în considerentele sentinței penale, considerente la care a achiesat și instanța de apel că, la data de 04.12.2020, în jurul orelor 14:30, în timp ce se afla în incinta restaurantului din Cartierul Verde, din orașul Bragadiru, str. x, jud. Ilfov, inculpat A. a sărutat-o pe buze, prin surprindere și fără consimțământul acesteia, pe persoana vătămată minoră B., după ce, anterior o sărutase pe obraz și îi pusese mâna pe abdomen, deși persoana vătămată nu-i permisese aceasta, iar la data de 05.12.2020, în jurul orelor 12:30-13:00, același inculpat, în timp ce se afla în centrul Cartierului Verde din orașul Bragadiru, jud. Ilfov, întâlnindu-se cu persoana vătămată minoră, a prins-o pe aceasta de abdomen (care avea haina desfăcută), persoana vătămată lovindu-l peste mână, trăgându-și bluza în jos și dându-se, de teamă, câțiva pași în spate. Inculpatul i-a spus "nu-ți fie frică, că nu-ți fac nimic" și a ridicat din nou bluza persoanei vătămate, care, pentru a fi lăsată în pace, și-a luat în brațe cățelul și s-a îndepărtat.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de agresiune sexuală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 219 alin. (1) și (2), lit. c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) și art. 44 alin. (1) din C. pen.

Elementul material al infracțiunii prev. de art. 219 din C. pen. este dat de întreținerea unui act de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, respectiv actul de penetrare vaginală sau anală cu o persoană de sex diferit sau același sex, prin constrângere sau punerea victimei în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare (acte sau practici sexuale care nu presupun o penetrare cu caracter sexual – în doctrină reținându-se inclusiv sărutarea și atingerea sânilor victimei).

În esență, instanța de apel a reținut că "acțiunea de a săruta o persoană și cea de a-i atinge abdomenul reprezintă acte de natură sexuală, de natura celor incriminate de art. 219 C. pen. Interpretând definiția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia III/2005 dată într-un recurs în interesul legii, actului sexual de orice natură susceptibil a fi încadrat în infracțiunea de viol, instanța de apel reține că actul de natură sexuală, altul decât cel prevăzut de art. 218 C. pen., reprezintă orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale, care nu implică folosirea sexului sau acțiune asupra sexului. Sărutarea pe gură a unei persoane reprezintă o modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale, deoarece gura este o partea anatomică erogenă, susceptibilă să producă excitație sexuală."

Deopotrivă, Curtea a constatat că "fapta inculpatului nu poate avea o altă justificare decât obținerea unor satisfacții de natură sexuală, gestul unui bărbat în vârstă de 46 de ani de a săruta pe buze o minoră de 14 ani, în contextul în care anterior a făcut referire la menstruație, a apucat-o de șold, a atins-o pe abdomen și a sărutat-o pe obraz, neputând fi explicat într-o altă modalitate."

Or, așa cum s-a arătat, contrar celor susținute de către recurentul inculpat, constrângerea nu s-a caracterizat printr-o acțiune violentă, ci, mai degrabă, a reieșit din elementul surpriză, din conduita total neașteptată a inculpatului, persoana vătămată fiind surprinsă de acțiunile inculpatului.

Nu în ultimul rând, instanța de apel a înlăturat susținerile inculpatului în sensul că ar fi vorba de o infracțiune continuă, cât timp activitatea infracțională din data de 04.12.2020 a fost întreruptă ca urmare a voinței infractorului, persoana vătămată părăsind incinta restaurantului și reluată în ziua următoare, în circumstanțe de loc diferite. În acest sens, s-a reținut că actul material din data de 05.12.2020, constând în atingerea pe abdomen a persoanei vătămate și ridicarea bluzei, constituie un act de natură sexuală, distinct de cele anterioare.

Drept urmare, apărările inculpatei sub acest aspect sunt întemeiate pe o situație de fapt diferită față de cea reținută de către instanța de apel, argumentele prezentate în cuprinsul cererii de recurs în casație privind fie interpretarea probelor, fie a situației de fapt, nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casație.

În consecință, se constată că starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței de casație astfel încât, în mod corect, instanța de apel a reținut că faptele săvârșite de recurentul A. îndeplinesc elementele constitutive ale infracțiunii de agresiune sexuală pentru care acesta a fost condamnat.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1015/A din data de 13 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru pentru intimata parte civilă B., în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1015/A din data de 13 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă B., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2023.