ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2194/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2021, la 26 februarie 2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D., a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de dare în plată autentificat sub nr. x/27.08.2020 de BNP E., precum și constatarea nulității absolute a contractului de schimb autentificat sub nr. x/02.09.2020 de BNP E., cu consecința punerii pârâților în situația anterioară perfectării acestui contract, cu cheltuieli de judecată.

Sentința Tribunalului Iași, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 2735 din 7 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă a fost respinsă excepția lipsei de interes, invocată de către pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D., ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D., având ca obiect acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de dare în plată autentificat sub nr. x/27.08.2020 și a contractului de schimb autentificat sub nr. x/02.09.2020 de către BNP E., ca neîntemeiată; a fost obligată reclamanta la plata către pârâta S.C. B. S.R.L. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de apărător, astfel cum a fost redus.

Decizia Curții de Apel Iași, secția civilă Prin decizia nr. 222 din 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2735 din 7 decembrie 2021 a Tribunalului Iași, secția I civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei din apel, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut încălcarea normelor de drept material și a arătat, ulterior expunerii istoricului litigiului, că la data la care a fost semnat și autentificat contractul de schimb, contractul de dare în plată nu era înscris în cartea funciară, nefiind opozabil terților. Astfel, nefiind efectuate formalitățile de publicitate, notarul public nu putea perfecta contractul de schimb, încheiat la 20 septembrie 2020, aspect ce rezultă și din încheierea de îndreptare de eroare materială, potrivit căreia extrasul de autentificare a fost obținut abia în mai 2021, dată la care a și fost intabulat contractul. Invocă dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 și arată că extrasul de carte funciară era obligatoriu pentru a se putea perfecta contractul de schimb, iar prin încheierea de îndreptare eroare materială a fost acoperită, în mod fraudulos, lipsa extrasului de autentificare. Susține încălcarea dispozițiilor art. 272 din Legea nr. 31/1990 și arată că este greșită motivarea instanței de apel, potrivit căreia nu poate fi invocată nulitatea absolută care derivă dintr-o faptă ilicită dacă nu a fost constatată distinct existența infracțiunii. Arată că fapta societății de a acorda un împrumut asociatului propriu este definită fără echivoc în art. 272 din Legea nr. 31/1990, instanța fiind chemată să ia act de existența faptei ilicite, pe deplin probate și să constate nulitatea absolută a actelor încheiate, prin fraudă la lege, și a actelor subsecvente. Având în vedere că actul de dare în plată nu este un act de sine stătător, ce poate fi analizat din punct de vedere al îndeplinirii condițiilor de legalitate separat de contractul de împrumut, afirmă că nu poate fi considerat valid un act care are ca obiect stingerea unei datorii constituite prin fapt ilicit, iar în lipsa oricăror dovezi că împrumutul este real, că există în materialitatea lui, nu era posibilă autentificarea contractului de dare în plată. Mai arată că, atunci când obligația ce se dorește a fi stinsă face parte din categoria operațiunilor prohibite de lege, verificările privind existența obligației și legalitatea constituirii acesteia devin obligatorii atât pentru notar, cât și pentru instanța de judecată. Invocă dispozițiile art. 1247 și art. 1254 C. civ. și arată că nulitatea absolută a contractului de dare în plată atrage nulitatea absolută a contractului de schimb, care are caracter subsecvent celui dintâi.

Apărările formulate în cauză Intimata S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Prin rezoluția din 7 septembrie 2022, a fost fixat termen de judecată la 10 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 488 din același act normativ, recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia poate fi exercitat un control judiciar, în limitele criticilor care vizează nelegalitatea hotărârii ce a fost pronunțată în soluționarea cererii de apel. În lumina acestor exigențe, rezultă că analiza ce urmează a se realiza se va constitui într-un control judiciar asupra judecății realizate de curtea de apel, astfel cum aceasta se reflectă în decizia ce face obiectul prezentului recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la criticile deduse judecății prin cererea de recurs. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Textul are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. Sub un prim aspect, recurenta a susținut încălcarea dispozițiilor art. 272 din Legea nr. 31/1990, apreciind că instanța de apel a reținut greșit că nu poate fi invocată nulitatea absolută care derivă dintr-o faptă ilicită dacă nu a fost constatată distinct existența infracțiunii. În acest sens, învederează că fapta societății de a acorda un împrumut asociatului propriu este definită fără echivoc în art. 272 din Legea nr. 31/1990, instanța fiind chemată să ia act de existența faptei ilicite și pe baza acestei constatări să constate nulitatea absolută a actelor încheiate, prin fraudă la lege, și a actelor subsecvente. Potrivit art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 "Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghereori al directoratului sau reprezentantul legal al societății care se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 144 4 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăți să îi acorde vreo garanție pentru datorii proprii". Textul de lege precitat se referă la săvârșirea unei eventuale infracțiuni, care odată constatată, ar putea atrage sancțiunea nulității actului întocmit cu nerespectarea legii, însă eventuala infracțiune vizează un contract de împrumut, astfel cum rezultă, în mod expres, din cuprinsul articolului. Se reține că prima instanță a fost învestită cu o acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute, în temeiul art. 272 din Legea nr. 31/1990, a contractului de dare în plată și a actului de schimb subsecvent, nu a contractului de împrumut la care se referă articolul invocat ca temei al nulității absolute. Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar art. 22 alin. (6) din același act normativ prevede că Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Potrivit principiului disponibilității, consacarat de dispozițiile de mai sus, reclamantul este cel care dispune de proces, fiind cel care stabilește obiectul și limitele litigiului prin cererea formulată, judecătorul urmând a se pronunța doar asupra a ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Astfel, cum contractul de împrumut nu a făcut obiectul examinării instanței în fazele procesuale anterioare, sub aspectul existenței cauzei de nulitate prevăzute de art. 272 din Legea nr. 31/1990, iar contractul de dare în plată nu face obiectul textului de lege anterior menționat, se constată, în raport de prevederile art. 1247 C. civ., că nu se poate reține nulitatea contractului de dare în plată. Nici trimiterea pe care recurenta a făcut-o la prevederile art. 1254 C. civ. nu are suport legal, fiind în mod corect înlăturată de către instanța de apel având în vedere că, în lipsa constatării nulității contractului de împrumut, nu poate fi reținută nulitatea contractului de dare în plată și a celui de schimb, ca acte subsecvente. Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentei, instanța nu poate doar să ia act de existența faptei ilicite a societății de a acorda un împrumut asociatului propriu, fiind necesară o soluție prin care urmează să se constate dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. Astfel, constatarea caracterului infracțional al faptelor incriminate, în raport de condițiile de săvârșire, precum și analizarea situațiilor în care faptele nu constituie infracțiuni, astfel cum sunt prevăzute la alin. (2) și (3) ale aceluiași articol, se realizează în cadrul procesului penal al cărui scop este constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a savâșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovătiei sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, conform art. 1 din C. pen. Criticile prin care recurenta susține nulitatea contractului de schimb, motivat de faptul că la data la care a fost semnat și autentificat, nu a existat un extras de carte funciară, iar contractul de dare în plată nu era înscris în cartea funciară, nefiind opozabil terților, astfel încât, nefiind efectuate formalitățile de publicitate, notarul public nu putea perfecta contractul de schimb, sunt nefondate. Nu se poate reține incidența cauzelor de nulitate astfel invocate, întrucât dispozițiile prevăzute în C. civ. privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară nu sunt aplicabile în situația de față având în vedere dispozițiile normei tranzitorii cuprinse în art. 56 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora prevederile art. 885 alin. (1) C. civ., care consacră caracterul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară, se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Așadar, având în vedere că aceste lucrări nu sunt finalizate pentru zona situării imobilului obiect al cauzei, la acest moment, înscrierea în cartea funciară continuă să aibă efecte doar de opozabilitate față de terți, până la finalizarea lucrărilor de cadastru și a deschiderii cărților funciare. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va constata caracterul neîntemeiat al criticilor și, pe cale de consecință, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 222/2022 din 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.