ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2144/2022

HOTĂRÂRE
03.11.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2144/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin încheierea din 16 iunie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a suspendat judecata recursului declarat de pârâții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 237 din 8 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în contradictoriu cu reclamanții C. și D. și pârâta E..

Împotriva încheierii din 16 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs pârâtul B..

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație si Justiție la 18 ianuarie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluția din 28 februarie 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Totodată, s-a pus în vedere recurentului-pârât B. să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.

La 8 septembrie 2022 raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia părților din cauză.

În raport s-a consemnat faptul că recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 20 RON, deși a fost încunoștințat la 14-15 martie 2022 că are această obligație.

Raportul a fost comunicat părților la 16, respectiv 19 septembrie 2022.

Examinând cu prioritate recursul în raport cu excepția netimbrării, invocată din oficiu, Înalta Curte reține că excepția este întemeiată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic, sub sancțiunea nulității.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (2), dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.

În prezenta cauză, în sarcina recurentului-pârât s-a stabilit obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.

Recurentul-pârât a fost încunoștințat la 14, respectiv 15 martie 2022, conform dovezilor de la dosar, că are obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în termen de 10 zile de la primirea adresei, însă nu și-a îndeplinit această obligație și nici nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru sau cerere de ajutor public judiciar.

De asemenea, în cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat părților la 16, respectiv 19 septembrie 2022, s-a consemnat că recurentul-pârât nu a depus dovada plății taxei de timbru în cuantumul indicat de instanță, astfel încât urmează a se aprecia, cu prioritate, asupra excepției netimbrării recursului.

Înalta Curte reține că, prin nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului, ce poate fi constatată în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Cum recurentul-pârât nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, deși a fost legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul ca netimbrat.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 16 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2001/2022
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, în esență, că decizia recurată a fost pronunțată cu ap
ÎCCJ 2022-02-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 418/2022
din 16 februarie 2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București. Prin decizia civilă nr. 821R din 11 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurenții-pârâți
ÎCCJ 2022-11-08
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2152/2022
tâmpinare la dosarul cauzei. 6. Procedura în filtru Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 13 septembrie 2021 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris.
ÎCCJ 2023-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 496/2023
filtru Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 20 iunie 2022, sub nr. x/2018/a7, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8. Prin raportul asupra admisibilității în princi
ÎCCJ 2022-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 543/2022
civilă din 11 decembrie 2020, Tribunalul Timiș a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. Contestatoarea a atacat cu recurs această hotărâre. 4. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara: Curtea de Apel Timișoara, secția
Sursă