ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2120/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra conflictului de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021 din 11.08.2021, reclamanții Comuna Sfântu Gheorghe și Consiliul Local al Comunei Sfântu Gheorghe, au solicitat în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

2.1. Prin sentința civilă nr. 1903 din 13.12.2021, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, invocate prin întâmpinare și a declinat, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, competența de soluționare a acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Tulcea a reținut, în esență, că în cauză, cele două contracte a căror reziliere se solicită, respectiv contractul de concesionare nr. x/22.01.2004 și contractul de concesionare nr. x/17.07.2007, au ca obiect terenuri aparținând domeniului privat al unității administrativ-teritoriale, fiind supuse dispozițiilor procedurale de drept comun și normelor de drept substanțial sub imperiul cărora au fost încheiate.

Potrivit art. 121 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Bunurile care fac parte din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se află în circuitul civil și se supun regulilor prevăzute de Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Ca atare, în cazul litigiului dedus judecății, competența material procesuală aparține instanțelor de drept comun, în funcție de criteriul valoric.

Față de cele mai sus arătate, Tribunalul, constatând că doar capetele de cerere în rezilierea contractelor de concesiune și cel în constatarea nulității absolute a contractului de asociere în participațiune din data de 15.03.2007 au caracter principal, celelalte capete de cerere fiind accesorii, întrucât depind, în mod evident, de soluția dată celorlalte trei, în raport cu criteriul valoric prevăzut de art. 94 lit. k) C. proc. civ. și de sediul pârâtelor, a admis excepția de necompetență materială și teritorială și a declinat cauza în favoarea judecătoriei de la domiciliul pârâtelor, Judecătoria Ploiești.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Sectorului 2 București a pronunțat sentința civilă nr. 11651 din 27.09.2022, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivare, s-a reținut, în esență, că, în cauză sunt aplicabile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și art. 99 alin. (2) C. proc. civ. și, constatând incidentă competența materială a Tribunalului Tulcea în privința capetelor 1 și 4 și, respectiv capătul 7 de cerere, precum și legătura indisolubilă dintre toate capetele de cerere formulate, a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Tulcea.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Preliminar, se constată că prezentul conflict de competență s-a ivit între Tribunalul Tulcea și Judecătoria Ploiești, instanțe care și-au declinat reciproc competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reține că obiectul litigiului îl constituie nouă capete de cerere, prin care se solicită următoarele:

Analizând obiectul cererii de chemare în judecată se reține, cu privire la primul și al patrulea capăt de cerere, că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv 11.08.2021, potrivit cu care "Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice".

Totodată, potrivit art. 1 din Legea nr. 101/2016, "Prezenta lege reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor."

Înalta Curte constată că actele a căror desființare se solicită, contractele de concesiune încheiate între părți, sunt contracte civile și nu pot fi asimilate unui act administrativ, bunul ce face obiectul concesiunii aparținând domeniului privat al unității administrativ-teritoriale, iar dispozițiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 nu fac nicio distincție între contractele de concesiune încheiate cu privire la bunuri din domeniul public sau domeniul privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale.

În schimb, cu privire la capătul 7 de cerere - constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor C2-C6 edificate pe terenul ce fac obiectul contractului de concesiune indicat la punctul 4 de mai sus, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, valoarea acestuia este de 501.840 RON, valoare necontestată de părți, sens în care, cu privire la acest petit, competența revine Tribunalului, în aplicarea art. 95 pct. 1, coroborate cu art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Constatarea dobândirii unui drept de proprietate, ca efect al accesiunii, nu poate fi socotit ca accesoriu, în raport cu rezilierea contractului de concesiune de lucrări și servicii, neputându-se subsuma capetelor de cerere accesorii, enumerate de art. 98 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, Tribunalul Tulcea rămâne instanța competentă să soluționeze întreg litigiul, raportat la criteriul valoric – față de valoarea capătului 7 de cerere, care are natura unui capăt principal, în raport cu dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Astfel, prevederile legale citate instituie un caz de prorogare legală de competență, în favoarea instanței de un grad mai înalt, pe motiv de conexitate.

În cauză, capetele 2, 3 și 9 ale acțiunii depind de rezolvarea dată primului capăt al acțiunii, respectiv rezilierea contractului de concesiune nr. x/17.07.2007 încheiat între Consiliul Local Sfântu Gheorghe și pârâta C. S.R.L., ținând în esență de repunerea părților în situația anterioară.

De asemenea, capetele 6, 8 și 9 ale acțiunii depind de rezolvarea dată capătului 4 al acțiunii, respectiv rezilierea contractului de concesiune nr. x/22.01.2004 încheiat între Consiliul Local Sfântu Gheorghe și pârâta A. S.R.L.

Capătul 7 al acțiunii, anume obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a terenurilor ce au făcut obiectul concesiunii, precum și a investițiilor concesionarilor pe aceste terenuri este în strânsă legătură cu rezilierea celor două contracte și constatării dreptului de proprietate al comunei asupra construcțiilor.

Ca atare, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, având în vedere natura și obiectul pricinii astfel cum au fost reliefate în precedent, competența de soluționare a recursului revine Tribunalului Tulcea.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, ca instanță de regularizare învestită cu soluționarea conflictului de competență, urmează a stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2022.