ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2108/2022

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată formulată pe rolul Tribunalului București la 31 mai 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: În temeiul art. 35 raportat la art. 34 din Legea 165/2013, să se constate calitatea acestuia de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilele înscrise în CF x Cluj cu nr. top. x situate în loc. Cluj-Napoca; să se constate existenta și întinderea dreptului de proprietate al acestuia pentru imobilele indicate la petitul 1 și să se dispună: A. în principal, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele ce fac obiectul Dosarului nr. x identificate la petitul 1, conform grilei notariale valabile la data de 16.05.2013, respectiv 476371,2 puncte, echivalentul sumei de 476.371,20 RON, B. în subsidiar, obligarea CNCI la emiterea Deciziei de compensare prin puncte a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist ce fac obiectul dosarului nr. x C. civ., respectiv emiterea Deciziei de compensare pentru un număr de 476371,2 puncte, echivalentul sumei de 476.371,20 RON (denumită în continuare Decizia de compensare) la care este îndreptățit, în 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. În drept, a invocat dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 34 și 35 din Legea nr. 165/2013. La 30 septembrie 2019 reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București în judecarea prezentei acțiuni și, în consecință, a solicitat transmiterea prezentului dosar către Tribunalul Cluj, instanță ce este actualmente competentă teritorial conform dispozițiilor art. 35 alin. (1), coroborat cu alin. (2) din Legea 165/2013, astfel cum a fost modificată prin Legea 111/2019. Prin sentința civilă nr. 3021 din 17 decembrie 2019, pronunțată în dosar nr. x/2019 al Tribunalului București, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, și, în consecință, s-a declinat competența de soluționare a cauzei ce privește cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului Cluj. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă la 13 februarie 2020.

Sentința Tribunalului Cluj, secția civilă Prin sentința civilă nr. 612 din 09 decembrie 2020 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor și, în consecință: S-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii pentru cota de 13/16 parte din imobilul înscris în C.F. nr. x Cluj, nr. top. x, conform Dispoziției privind modificarea Dispoziției nr. 8398/26 septembrie 2007, emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca sub nr. x/01.07.2010. S-a dispus acordarea de măsuri compensatorii pentru cota de 13/16 parte din imobilul înscris în C.F. nr. x Cluj, nr. top. x în favoarea reclamantului pentru un număr de 912.518,75 puncte, conform dispozițiilor art. 21 alin. (6)/1 Legea nr. 165/2013. S-a respins cererea în rest. Pârâta a fost obligată la plata sumei de 3600 RON în favoarea reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu expert. S-a luat act de împrejurarea că reclamantul a învederat că va solicita cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial pe cale separată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți.

Hotărârea Curții de Apel Cluj, secția I civilă Prin decizia nr. 269 din 7 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 612 din 09.12.2020 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosarul nr. x/2019, pe care a menținut-o.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 269 din 7 octombrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A.. În susținerea admisibilității recursului, reclamantul a arătat că și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care constituie dreptul intern material în cauză, conform art. 11 din Constituție, invocând susținând prioritatea aplicării dreptului unional în detrimentul art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu a formulat întâmpinare.

Procedura în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 26 aprilie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 31 mai 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. Prin rezoluția din 8 iulie 2022 s-a stabilit termen la 3 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului. La acest termen de judecată, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra admisibilității căii de atac. II. Soluția și considerentele asupra recursului La termenul din 3 noiembrie 2022, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate față de cele trei chestiuni prealabile invocate de reclamant prin cererile depuse la 2 noiembrie 2022, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reținând următoarele considerente: Cererea de chemare în judecată a fost formulată la 31 mai 2019 și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. În speță, atât prima instanță, cât și cea de apel au calificat litigiul ca fiind unul legat de aplicarea Legii nr. 165/2013, soluționându-l ca atare. Or, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, stipulează la art. 35 alin. (4) că hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) al aceluiași articol sunt supuse numai apelului. În raport de dispozițiile legale menționate, decizia nr. 269 din 7 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a I a civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului. Față de cele sus-menționate, din coroborarea dispozițiilor antereferite, rezultă că hotărârile recurate, atacate în speță, nu sunt susceptibile de recurs, fiind pronunțate de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. În consecință, prin decizia civilă nr. 269 din 7 octombrie 2021, ce face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel Cluj a soluționat apelul declarat de reclamant, epuizându-se astfel căile de atac recunoscute de lege în materia acțiunilor întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr. 165/2013. Sub aspectul admisibilității căii de atac declarate în cauză nu pot fi primite argumentele reclamantului referitoare la prioritatea aplicării art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, normă despre care se susține că ar constitui dreptul intern material în cauză, conform art. 11 din Constituție, în detrimentul art. 35 alin. (4) din Legea nr. 163/2015, în condițiile în care, pe de o parte, normele de drept substanțial se raportează la dreptul intern, față de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, iar, pe de altă parte, reclamantul este cel care a fixat cadrul procesual în cadrul căruia și-a formulat pretențiile, invocând dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013. Conform principiului legalității o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu cele ale art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. și ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., decizia nr. 269 din 7 octombrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. În consecință, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 269 din 7 octombrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Față de soluția pronunțată cu privire la admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte cereri formulate în cauză.