ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2104/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30 octombrie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 7 august 1946, autentificat sub nr. x de Tribunalul Bacău, prin care mătușa sa, B., a fost deposedată de suprafața de 281 ha și 9748 mp sol și pădure.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 948 C. civ. 1864.

Prin sentința nr. 488 din 13 martie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Prin sentința nr. 864 din 12 februarie 2019, Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și a înaintat dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin sentința nr. 47 F din 9 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IlI-a civilă.

Prin sentința nr. 1760 din 13 noiembrie 2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția netimbrării. A anulat cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca netimbrată.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 1449A din 4 noiembrie 2021, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva sentinței tribunalului și a deciziei din apel a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs, reclamantul A., prin prisma art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru o nouă judecată.

A arătat că prin cererea introductivă de instanță a solicitat să se constate nulitatea unui contract de vânzare - cumpărare, că i s-a pus în vedere să timbreze cu suma de 23.052,8 RON și că, deși a formulat cerere de reexaminare, acțiunea a fost anulată, ca netimbrată. A mai arătat că a declarat apel împotriva acestei soluții, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia atacată.

A susținut că decizia apelului cuprinde motive străine de natura cauzei în sensul că face trimitere la un act normativ abrogat.

Potrivit recurentului, nici tribunalul și nici instanța de apel nu au răspuns la întrebarea dacă toate persoanele deposedate de bunuri și urmașii acestora beneficiază în mod egal de scutire de taxa de timbru în procesele care au legătură cu bunurile de care au fost deposedați.

A considerat că ambele hotărâri sunt netemeinice și nelegale întrucât acțiunea este scutită de taxa de timbru în temeiul art. 29 lit. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 motivat de faptul că terenul cu vegetație forestieră care face obiectul dosarului a fost abuziv confiscat de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945.

A arătat că, în caz contrar s-ar crea discriminare între el și celelalte persoane care au fost deposedate de bunuri de regimul comunist și care au avut acces neîngrădit la justiție fără a achita taxa de timbru.

A opinat că poate fi analizată chestiunea timbrajului și în căile de atac nu numai în procedura reexaminării.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 15 martie 2022 și repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 3 (așa cum reiese din fișa Ecris și procesul-verbal de repartizare aleatorie, dosar recurs).

Prin rezoluția din 17 martie 2022, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare.

Totodată, s-a dispus emiterea unei adrese către recurent cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, conform dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la data de 11.05.2022.

Prin raport s-a constatat, în ceea ce privește sentința tribunalului, că împotriva acesteia a fost exercitată calea de atac a apelului, astfel încât Înalta Curte este învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva deciziei apelului, ultima hotărâre pronunțată în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

În speță, se constată că motivele recursului, circumscrise de reclamant celor prevăzute la art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., se referă la faptul că acțiunea introductivă de instanță era scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit O.U.G. nr. 80/2013.

Prin raportul întocmit în cauză s-a reținut că asupra caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată se pot formula critici exclusiv în cadrul cererii de reexaminare și nu prin exercitarea unei căi de atac, iar singura critică potențial subsumabilă uneia de nelegalitate în sensul art. 488 pct. 5 C. proc. civ., este cea prin care se susține greșita aplicare de către instanța de apel a unui act normativ abrogat, respectiv cea prin care se critică aplicarea de către instanța de apel a deciziei nr. 7/2014 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii în interpretarea și aplicarea art. 18 din Legea nr. 146/1997.

Înalta Curte reține că prin decizia nr. 7 din 08 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat cu caracter obligatoriu în sensul că, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru" în întregul său, se soluționează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înțelesul art. 377 alin. (2) din C. proc. civ., că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunțată în temeiul articolului anterior menționat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului.

În ceea ce privește critica prin care se susține greșita aplicare de către instanța de apel a unui act normativ abrogat, instanța de apel a constatat că, deși decizia nr. 7 din 08 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, a fost dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, statuările menționate își păstrează caracterul actual și prin raportare la O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care au preluat la art. 39 dispozițiile referitoare la reexaminarea împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

De altfel, instanța de apel a mai reținut că apelantul-reclamant a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilirea a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, respinsă de Tribunalul București, secția a III-a civilă prin încheierea din 23 iulie 2020, astfel că prima instanță a stabilit, cu caracter definitiv, că cererea dedusă judecății este supusă timbrajului întrucât, în cauză, nu are incidență art. 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin urmare, recurentul a avut posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, inclusiv împotriva sumelor datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru în primă instanță, și a uzat de această cale.

În acest sens, Înalta Curte reține că argumentele prezentate de recurent în cuprinsul cererii de recurs, privind caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată, puteau fi folosite doar în calea de atac a reexaminării și nu pot fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar critica cu privire la aplicarea unui act normativ abrogat nu constituie un motiv de nelegalitate în sensul arătat.

Față de aceste considerente, cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va anula recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1499 A din 4 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2022.